CASE OF SABIROV v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 5-1;Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 6-3-c
CASE OF SABIROV v. RUSSIA (CtEDO, 2010)
Reclamantul s-a născut în 1982 și trăiește în Sharan, Republica Bashkortostană. La o dată neespecificată, reclamantul a fost acuzat de conduită dezordonată. La 25 aprilie 2003, el a semnat o angajare de a nu părăsi orașul. La 8 iulie 2003, justiția Pacei din districtul Sharanskiy din Republica Bashkortostan a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat la un an și nouă luni de închisoare, suspendat condițional timp de doi ani. Acesta a ordonat reclamantului să rămână în oraș până când condamnarea a devenit finală. La 19 august 2003, Curtea de district Sharanskiy a Republicii Bashkortostan a susținut condamnarea reclamantului în apel. A revocat însă suspendarea sentinței. În aceeași zi, reclamantul a fost retras în custodie. 10. La 9 octombrie 2003, Curtea Supremă a Republicii Bashkortostan a anulat hotărârea Curții de District din 19 august 2003 și a trimis cazul Curții de District pentru o examinare proaspătă. Curtea Supremă a remarcat că Curtea de District nu a respectat procedura privind prezentarea depunerilor finale de către părți și clasificarea condamnării în conformitate cu legea de fond aplicabilă. 11. Reclamantul a rămas în custodie. Se presupune că s-a plâns la directorul închisorii de încarcerare că continuarea sa detenție nu se bazează pe o decizie judiciară și a cerut să fie eliberată. Directorul a răspuns informand-l că un anumit „Judecator K” i-a spus să nu elibereze reclamantul până la notificarea suplimentară. Reclamantul s-a plâns și la Curtea Supremă a Republicii Bashkortostane, dar nu a primit niciun răspuns. 12. La 5 noiembrie 2003, Curtea de District a stabilit o audiere de apel pentru 13 noiembrie 2003. Nici reclamantul, nici avocatul său, nu au participat la audiere. În ceea ce privește detenția reclamantului, instanța a remarcat următoarele: „Măsura preventivă, în special plasarea [reclamantului] în custodie, ar trebui să rămână nemodificată”. 13. Potrivit reclamantului, el a primit o copie a deciziei din 5 noiembrie 2003 la 25 noiembrie 2003. Prin urmare, el a considerat că a pierdut termenul de zece zile pentru contestarea deciziei în cauză și nu a depus un recurs împotriva acesteia. 14. La 5 decembrie 2003, Curtea de District a susținut condamnarea reclamantului în apel și a revocat suspendarea sentinței sale condiționale. Reclamantul a fost reprezentat de dl G., avocat desemnat de stat. Atât reclamantul, cât și procurorul au apelat. 15. Curtea Supremă a programat o audiere pentru 17 februarie 2004. La 29 ianuarie 2004, instanța a trimis convocare părților, inclusiv reclamantul și avocatul său, notificându-le data și ora audierii. 16. La 17 februarie 2004, Curtea Supremă a desfășurat audierea în casă. A auzit procurorul și a acordat cererea de a reclasifica acuzațiile împotriva reclamantului. A găsit reclamantul vinovat de baterie și l-a condamnat la un an, opt luni și cincizeci de zile de închisoare. Reclamantul nu a fost prezent și nu a fost reprezentat. 17. Un inculpat poate fi retras în custodie sau deținut nu poate fi prelungit decât pe baza unei decizii judiciare (Constituția Rusă, art. 22). Curtea ar trebui să ia decizia relevantă la cererea motivată a procurorului sau a investigatorului susținută de probele adecvate (Codul de procedură penală, art. 108 § 3) sau de propunerea sa (Codul de procedură penală, art. 108 § 10). 18. Atunci când se ia în considerare un recurs de cassare depus de una dintre părțile la procedura penală, instanța de cassare este obligată să decidă dacă ar trebui aplicată sau nu o măsură preventivă, inclusiv plasarea în custodie, în așteptarea unei noi audieri (Codul de procedură penală, art. 388 § 1). 19. Curtea Supremă a Rusiei a furnizat următoarea interpretare a părților relevante de la art. 388 § 1 (Rezoluția nr. 28 „cu privire la aplicarea normelor prevăzute în Codul de Procedură Penală rusesc care reglementează procedura de recurs și cassare, adoptată la 23 decembrie 2008, astfel cum a fost modificată): „23. La anularea verdictului sau a oricărui alt act judiciar și la respingerea acesteia pentru o atenție proaspătă instanței de judecată sau a procurorului, instanța de cassare ar trebui să decidă, dacă este solicitată de procurorul sau de propunerea sa, dacă se aplică o măsură preventivă în ceea ce privește acuzatul care este reținut în arest, obiectivele [de prezenta decizie] fiind protecția drepturilor și intereselor juridice ale părților la procedură și conducerea corectă a ședinței instanței într-un timp rezonabil. Curtea poate impune oricare dintre măsurile preventive autorizate de [lege], cu condiția să se asigure că aceste obiective sunt îndeplinite. Atunci când decide să prelungească detenția inculpatului..., instanța de casă ar trebui să precizeze ... termenul exact al [detenției]. Dacă, la data deciziei, perioada de detenție impusă anterior nu a expirat și această perioadă este suficientă pentru a asigura obiectivele menționate mai sus, [curtea] ar trebui să indice ... că detenția impusă anterior va rămâne nemodificată. În orice caz, [curtea] ar trebui să declare motivele hotărârii sale.” 20. Eșecul unei părți, care a fost notificat în mod corespunzător cu privire la data, ora și locul audierii de cassare, de a participa la ședință nu ar trebui să împiedice instanța să pronunțe cu examinarea cazului (Codul de procedură penală, art. 376 § 4). 21. În cazul în care o persoană condamnată dorește să ia parte la ședința de recurs, trebuie să înscrie această cerere în declarația de recurs (Codul de procedură penală, art. 375 § 2). 22. În cazul în care instanța nu poate continua din cauza absenței unei părți convocate la instanță, aceasta trebuie să suspende audierea (Codul de procedură penală, art. 253 § 1).