CtEDO 16.02.2010 Auto

AFFAIRE TOKMAK c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
16.02.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 5-3
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE TOKMAK c. TURQUIE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL TOKMAK c. TURCIA (solicitarea nr. 16185/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 Februarie 2010 DEFINIF 16/05/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Tokmak c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 26 ianuarie 2010, Renunță hotărârea pe care a adoptat-o aici, adoptată la această dată de procedură La începutul cauzei se află o cerere (n 16185/06) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Fatma Tokmak ( La 9 martie 2009, președintele celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului cauzei. La 9 decembrie 1996, polițiștii din secțiunea anti-terorism a Direcției de Securitate din Istanbul au percheziționat casa R.D., suspectat de a face parte din PKK [1] . Ei au introdus mai multe documente ilegale, precum și monede pe care R.D. le-a declarat destinate PKK. Recurenta, R.D., precum și alte trei persoane au fost arestate și puse în custodie în sediul Direcției de Securitate din Istanbul. La 18 decembrie 1996, polițiștii au colectat depoziția reclamantei și au recunoscut faptele care i-au fost reproșate. La 20 decembrie 1996, a fost examinată de un medic legist, membru al Institutului Medico-legal din Istanbul, care nu a găsit nici o urmă de violență asupra corpului persoanei în cauză. În aceeași zi, ea s-a prezentat în fața procurorului Republicii lângă curtea de securitate a statului de istanță ( Ea a negat toate acuzațiile aduse împotriva ei, spunând în special că partenerul ei, tatăl fiului ei, a părăsit - o pentru a se alătura PKK și că fusese ucis într - o confruntare înarmată; apoi s - a mutat cu fiul ei la Istanbul, la R.D., o rudă a familiei, care îi furnizase o carte de identitate falsă. În aceeași zi, reclamanta a fost adusă în fața judecătorului judecător al Curții de Securitate, în fața căruia va repeta declarațiile înregistrate de procuror. Judecătorul a ordonat detenția provizorie a persoanei în cauză, care a fost încarcerată la casa de arest din Gebze. 10. La 8 iulie 1997, reclamanta (precum și alte opt persoane) a fost acuzată în fața Curții de Securitate pentru încălcarea integrității teritoriale a statului, infracțiune prevăzută în art. 125 din Codul Penal. 11. Prima audiere a avut loc în fața Curții de Securitate la 17 septembrie 1997. 12. De la 12 noiembrie 1997 până la 15 septembrie 2004, Curtea de Securitate a statului a ținut 35 de audieri la intervale regulate. Ea a respins cererile de extindere a recurentei și a decis să o mențină în detenție provizorie, ținând cont de faptul că dosarul a fost în stare de detenție, de natura infracțiunii, de starea probelor, de data detenției și de riscul de evadare 13. Ca urmare a abolirii cursurilor de securitate ale statului prin Legea nr. 5190 din 30 iunie 2004, dosarul a fost transferat Curții de Assese de mail care, la 10 decembrie 2004, a decis menținerea în detenție provizorie a recurentei, ținând seama de starea probelor, de natura infracțiunii, de data detenției și de riscul de evadare 14. În perioada 10 decembrie 2004-21 septembrie 2005, au fost ținute patru audieri; cererile de eliberare a libertății solicitate de reclamantă au fost respinse în raport cu durata detenției sale 16. La sfârșitul celei de-a patruzeci și treia ședințe care avea loc la 3 martie 2006, Curtea a condamnat-o pe reclamantă la o pedeapsă cu închisoarea pe viață în temeiul articolului 125 din Codul penal. 17. Prin intermediul avocatului său, recurenta s-a asigurat că se pronunță împotriva hotărârii din 3 martie 2006. La 28 februarie 2007, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea atacată. 19. La 9 noiembrie 2007, Curtea își va reitera hotărârea inițială din 3 martie 2006 și a condamnat-o pe persoana interesată în temeiul articolului 125 din Codul penal. 20. Până în prezent, conform elementelor dosarului, procedura este în continuare în curs de desfășurare în fața Curții de Casație. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 21. Curtea face trimitere la previzualizarea dreptului intern în cauza Ba Guvernul se opune acestei teze. Cu privire la admisibilitate, el invocă neobosirea căilor de atac interne, întrucât procedura penală inițiată împotriva recurentei este încă pe rol în fața instanțelor naționale. Pe fond, acesta susține că durata detenției provizorii a persoanei în cauză, care a fost conformă cu legea, nu a fost excesivă, având în vedere în special complexitatea cauzei, gravitatea infracțiunii care i-a fost reproșată și pedeapsa pe care o suporta, precum și necesitatea de a proteja ordinea publică. Curtea consideră că motivul formulat în speță de recurentă intră numai în domeniul de aplicare al articolului 5 alineatul (3) din convenție. Prin urmare, aceasta îl va examina numai din perspectiva acestei dispoziții. 26. În ceea ce privește excepția invocată de guvern, Curtea constată că obiectul plângerii recurentei privește perioada de detenție care a luat sfârșit la 7 decembrie 2005. Întrucât persoana în cauză a sesizat Curtea în termen de șase luni de la această dată, și anume la 5 aprilie 2006, Curtea respinge excepția guvernului și constată, de asemenea, că acest motiv nu este în mod evident întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. 27. În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că durata detenției recurentei a început la 9 decembrie 1996, data arestării sale și s-a încheiat la 7 decembrie 2005, data eliberării sale de către Curtea de Assesie de Östanbul, astfel încât a durat aproximativ nouă ani. 28. Curtea amintește că, în primul rând, revine autorităților judiciare naționale obligația de a se asigura că, într-un caz dat, durata detenției provizorii a unui inculpat nu depășește limita rezonabilității. În acest scop, trebuie examinate toate circumstanțele care ar putea dezvălui sau exclude existența unei adevărate cerințe de interes public care să justifice, având în vedere prezumția de nevinovăție, o excepție de la regula respectării libertății individuale și să prezinte un raport cu privire la aceasta în deciziile lor de respingere a cererilor de extindere. Curtea trebuie să stabilească dacă a existat sau nu o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție (assenov și alții c. Bulgaria, 28 octombrie 1998, § 154, Rec., 1998 VIII). În această privință, persistența unor motive plauzibile de a suspecta persoana arestată de comiterea unei infracțiuni este o condiție sine qua non a regularității detenției, dar, după o anumită perioadă de timp, aceasta nu mai este suficientă. ; Curtea trebuie apoi să stabilească dacă celelalte motive adoptate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. Când acestea se dovedesc a fi Locul nașterii: (a) districtul Alamo, provincia Kandahar, Afganistan; (b) provincia Kandahar, Afganistan; (c) provincia Kandahar, Afganistan; (d) provincia Kandahar, Afganistan; (d) provincia Kandahar, Afganistan; (e) provincia Kandahar, Afganistan; (f) provincia Kandahar, Afganistan; (f) provincia Kandahar, Afganistan; (f) provincia Kandahar, Afganistan; (g) provincia Kandahar, Afganistan; (g) provincia Kandahar, Afganistan; (g) provincia Kandahar, Afganistan; (g) provincia Kandahar, Afganistan; (j) provincia Kandahar, Afganistan; (j) provincia Kandahar, Afganistan; (j) provincia Kandahar, Afganistan; (j) provincia Kandahar, Afganistan; (j) provincia Kandahar, Afganistan; (j) Afganistan; (j) Afganistan. În cazul de față, din elementele dosarului reiese că Curtea de Securitate a statului și Curtea de Justiie au respins cererile de extindere repetate ale recurentei și au confirmat menținerea acesteia în detenție pe baza unor motive identice sau chiar stereotipe, cum ar fi natura infracțiunii, starea probelor, durata detenției sau riscul de evadare (punctele 12 și 14 de mai sus). 31. Nu există niciun element care să indice că instanțele naționale au luat efectiv în considerare criteriul timpului scurs 32. În ceea ce privește riscul de evaziune, Curtea amintește că pericolul de fugă nu se poate aprecia numai pe baza gravității pedepsei suportate (a se vedea Muller c. Franța, 17 martie 1997, § 43, Rec., 1997). II), dar trebuie să se analizeze în funcție de un set de elemente suplimentare relevante proprii fie pentru a confirma existența acestora, fie pentru a o face să arate la acest punct redus că nu poate justifica o detenție provizorie (a se vedea, printre altele, Mansur , citată anterior, punctul 55. În acest caz, este regretabil faptul că instanța națională nu a specificat în motivarea sa considerațiile care ar putea susține baza acestora și nici nu a precizat în ce măsură acest risc de scurgere s-a dovedit a fi determinant și a persistat pentru o perioadă atât de lungă (a se vedea, printre altele, Letellier c. Franța, 26 iunie 1991, § 52, seria A n 207, și Acunbay c. Turcia, 61442/00 și 61445/00, § 60, 31 mai 2005). 33. În ceea ce privește criteriul În cazul de față, se poate înțelege ca indicând existența și persistența unor indicii grave de vinovăție și dacă, în general, aceste circumstanțe pot constitui factori relevanți, în speță, acestea nu pot justifica, singure, menținerea în detenție a recurentei pentru o perioadă atât de lungă (Ali H 495/02, § 50, 18 iulie 2006 și Do Electroluxan Yalçćn c. Turcia , n 150411/03, § 37, 19 februarie 2008). 34. În aceste împrejurări, având în vedere durata îndelungată a detenției provizorii a recurentei, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 35. recurenta solicită 5 000 EUR (EUR) pentru prejudiciile materiale și 25 000 EUR pentru prejudiciile morale pe care le-ar fi suferit; de asemenea, solicită 5 000 EUR pentru onorariile de avocat; în calitate de justificare, aceasta oferă un acord de onorariu; de asemenea, solicită 3 000 EUR pentru costurile de traducere și de secretariat, pentru care nu prezintă nicio justificare. 36. 37. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, având în vedere constatarea sa de încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție (punctul 34 de mai sus), Curtea, hotărând în mod echitabil, consideră că trebuie acordată reclamantei 9 În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea pentru cheltuielile de traducere și de secretariat și consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru cheltuielile de judecată și de cheltuieli de judecată aferente onorariilor de avocatură și acordarea acesteia recurentei 38. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declara cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenția menționată că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în lire turce la rata aplicabilă la data plății 000 EUR (9 mii EUR), plus orice sume care pot fi datorate ca impozite, pentru daune morale ii. 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă decât de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 16 februarie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte [1] Partidul Muncitorilor din Kurdistan, o organizație armată ilegală.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2009-10-13
0,97
AFFAIRE SAĞNAK c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE SAĞNAK c. TURQUIE (Requête n o 45465/04) ARRÊT STRASBOURG 13 octobre 2009 DÉFINITIF 13/01/2010 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
CtEDO 2010-04-13
0,96
AFFAIRE ÇAĞLAR c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ÇAĞLAR c. TURQUIE (Requête n o 11192/05) ARRÊT (Fond) STRASBOURG 13 avril 2010 DÉFINITIF 13/07/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
CtEDO 2011-02-15
0,96
AFFAIRE EȘREF ÇAKMAK c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE EŞREF ÇAKMAK c. TURQUIE (Requête n o 3494/05 ) ARRÊT STRASBOURG 15 février 2011 DÉFINITIF 15/05/2011 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme
CtEDO 2010-12-14
0,96
AFFAIRE SULTAN ÖNER c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE SULTAN ÖNER c. TURQUIE (Requête n o 43504/04) ARRÊT STRASBOURG 14 décembre 2010 DÉFINITIF 14/03/2011 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme
CtEDO 2010-02-02
0,96
AFFAIRE KAÇMAZ c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE KAÇMAZ c. TURQUIE ( Requête n o 43648/05) ARRÊT STRASBOURG 2 février 2010 DÉFINITIF 02/05/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. E n
Sursă