TASTAN ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

23.02.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partiellement irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

TASTAN ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND REEVABILITATEA cererilor nr. 28243/06, 28507/06, 29585/06, 41913/06, 4996/06 și 43754/06 prezentate de Mehmet TAȘTAN, Mahir ATEȘ, Volkan KARTAL, Meysu ALTAY și Medet ARSLAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 23 februarie 2010 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președintele, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Iș Meysu Altay sunt resortisanți turci, născuți în 1960, 1978, 1977, 1965 și 1974 și rezidenți în Cei patru reclamanți au fost arestați și reținuți în cadrul operațiunilor împotriva organizațiilor ilegale armate, la 10 martie 1996 (Volkan Kartal) și la 25 februarie 2001 (Medet Arslan și Meysu Altay). La 21 iulie 2000, domnul Mahir Ateș a fost arestat și reținut, dar a fost eliberat trei zile mai târziu. Aprilie 2001, a fost arestat din nou și arestat într-o altă anchetă criminalistică, iar dl Mehmet Tastan a fost arestat și reținut la 5 noiembrie 2000, dar a fost eliberat patru zile mai târziu. În mai 2001, a fost arestat din nou și arestat în cadrul unei alte anchete preliminare încredințate Brigăzii antiteroriste a Direcției de Securitate a Afganistanului. Reclamanții au fost reținuți provizoriu de un judecător autorizat la câteva zile după arestare. Prin intermediul unor acte de acuzare întocmite la diferite date, Parchetul i-a acuzat, printre altele, de apartenența la o organizație ilegală înarmată, de acordarea de asistență și asistență unei astfel de organizații, de degradarea bunurilor altora și/sau de participarea la activități criminale în numele unei organizații ilegale și, prin urmare, au fost inițiate două proceduri penale diferite împotriva dlui. Mahir Ateș și Mehmet Taștan. Ulterior, au fost eliberați provizoriu la 4 iulie 2001 (Volkan Kartal), 11 octombrie 2001 (Mehmet Tastan), 22 octombrie 2001 (Meysu Atalay), 11 iulie 2002 (Mahir Ateș) și 22 octombrie 2004 (Medet Arslan) de către o autoritate judiciară competentă. În ceea ce privește procedurile penale împotriva dlui Mehmet Tastan, 9 și 14 cursul de asediu al Östanbul au încheiat încetarea acțiunilor publice din cauza prescrierii faptelor reproșate la 17 aprilie și, respectiv, 28 decembrie 2007. Aceste hotărâri de primă instanță au devenit definitive la 25 aprilie 2007 și, respectiv, la 5 ianuarie 2010. În ceea ce privește procedurile diligente împotriva dlui Mahir Ateș, la 6 iulie 2002, judecătorii din fond au decis să se alăture celor două acțiuni în cauză. Cu toate acestea, nu s-ar fi pronunțat încă nici o hotărâre pe fond la data adoptării prezentei decizii, pe baza documentelor din dosar. Meysu Altay, la 14 mai 2003, judecătorii din fond i-au condamnat la pedepse privative de libertate. Cu toate acestea, la 1 februarie 2005, Curtea de Casație a infirmat hotărârea. La 23 mai 2008, Curtea de Assesese de ′stanbul, sesizată cu trimitere, i-a condamnat din nou pe acești reclamanți la pedepse cu închisoare. Hotărârea pronunțată a făcut obiectul unui recurs. În ceea ce privește procedura penală diligentă împotriva dlui Volkan Kartal, la 26 aprilie 2004, instanța de primă instanță l-a condamnat la o pedeapsă privativă de libertate. Cu toate acestea, la 6 iunie 2005, Curtea de Casație a infirmat hotărârea. La 5 mai 2008, Curtea de Assese de ′stanbul, sesizată cu rejudecare, l-a condamnat la trei ani și nouă luni de reținere criminală și la o amendă de 1 500 Cărți turcești. Hotărârea în cauză a făcut, de asemenea, obiectul unui recurs. Potrivit înscrisurilor din dosar, procesele inițiate împotriva reclamanților rămân aparent în curs de desfășurare în fața instanțelor interne la data adoptării prezentei decizii. Invocând art. 5 alineatul (3), art. 4 și art. 5 din convenție, reclamanții contestă mai întâi durata și condițiile arestării lor, precum și durata detenției lor provizorii. De asemenea, aceștia se plâng de lipsa unor căi de atac eficace, pe de o parte, pentru a contesta durata privării lor de libertate și, pe de altă parte, pentru a obține despăgubiri din cauza privării lor de libertate pe care o consideră neregulamentară. Referindu-se la art. 6 din Convenție, statele membre acordă o lipsă de independență și de imparțialitate a instanțelor naționale și susțin că procedurile penale inițiate împotriva acestora erau afectate în multe privințe de infracțiune (lipsa de asistență din partea unui avocat în cadrul anchetelor preliminare, limitarea drepturilor lor la apărare și încălcarea principiului egalității armelor etc.). Încă pe teren la art. 6, reclamanții se plâng în sfârșit de faptul că cauza lor nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. ÎN DREPT, având în vedere similitudinea cauzelor cu privire la faptele și la problema de fond pe care le ridică, Curtea consideră că este necesar să li se alăture și decide să le examineze în comun. Invocând art. 6 din convenție, recurentele invocă o încălcare a dreptului lor de a fi judecat într-un termen rezonabil. În situația actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererilor guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 5 alineatul (3), art. 4 și art. 5 din convenție, reclamanții se plâng, de asemenea, de durata și condițiile detenției lor provizorii și de durata detenției lor provizorii, precum și de lipsa unor căi de atac efective, pe de o parte, pentru a contesta durata privării lor de libertate și, pe de altă parte, pentru a solicita despăgubiri în ceea ce privește privarea lor de libertate, în opinia lor neregulamentară. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, în cazul în care nu există o cale de atac internă adecvată, termenul de șase luni începe să curgă de la actul incriminat în cerere (a se vedea, printre altele, Sakuk și alții c. Turcia, 26 noiembrie 1997, § 53, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1997 VII. În cazul de față, reținerea reclamanților a încetat la câteva zile după arestarea acestora, fie cel târziu în mai 2001 (a se vedea partea de mai sus), prin efectul ordonanțelor de plasare în detenție provizorie. Curtea constată, de asemenea, că detenția provizorie a reclamanților s-a încheiat la 4 iulie 2001 pentru dl Volkan Kartal, la 11 iulie 2001 octombrie 2001 pentru domnul Mehmet Taștan, la 22 octombrie 2001 pentru domnul Meysu Atalay, la 11 iulie 2002 pentru Mahir Ateș și la 22 octombrie 2004 pentru domnul Medet Arslan prin efectul ordonanțelor de eliberare provizorie. Curtea constată că cererile care fac obiectul prezentei decizii au fost depuse în fața Curții începând cu 30 iunie 2006 (a se vedea anexa) 5 alin. (3), (4) și (5) din Convenție au fost prezentate Curții în termen de șase luni și, prin urmare, trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. Invocând art. 6 din convenție, reclamanții se plâng, de asemenea, de lipsa independenței și a imparțialității instanțelor naționale și susțin, în cele din urmă, că procedurile penale inițiate împotriva lor erau afectate în multe privințe de încălcare (lipsa unui avocat, limitări ale dreptului lor la apărare și nerespectarea principiului egalității armelor etc.). Curtea constată că procedurile penale diligente împotriva reclamanților, cu excepția dlui Mehmet Taștan, sunt în prezent pendinte în fața instanțelor interne și, prin urmare, nu se consideră în măsură să efectueze o examinare globală a proceselor în cauză și nu poate specula cu privire la ceea ce vor decide instanțele interne. Prin urmare, în stadiul actual al procedurilor în fața instanțelor interne, prezentarea acestor obiecțiuni pare prematură (Dikme c. Turcia, n 20869/92, § 111, CEDO 2000 VIII). Această parte a cererilor în cauză trebuie, prin urmare, respinsă pentru a nu epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și (4) din convenție. Mehmet Taștan, Curtea constată că instanțele interne încheie încetarea acțiunilor publice împotriva acestui reclamant din cauza prescrierii faptelor reproșate. În plus, hotărârile pronunțate în speță au devenit definitive, în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală turcesc. Astfel, întrucât nu a făcut obiectul niciunei hotărâri definitive de condamnare, acesta din urmă nu se poate considera, în sensul articolului 34 din convenție, victimă a unei încălcări a articolului 6 alineatul (1) în ceea ce privește afirmațiile sale referitoare la lipsa independenței și imparțialității instanțelor interne, precum și la lipsa de echitate a procedurilor în cauză (a se vedea Kaplan c. Turcia (dec.), 56566/00, 28 septembrie 2004). Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt vădit nefondate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să atașeze cererile de amânare a examinării motivelor reclamanților întemeiat pe durata procedurilor penale inițiate împotriva acestora [art. 6 alineatul (1) Declară cererile inadmisibile pentru surplus. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier adjunct Președinte Anexă Cererea nr. 28243/06, Mehmet TAȘTAN c. Turcia , introdusă la 30 iunie 2006 Cerere n 28507/06, Mahir ATEȘ c. Turcia , introdusă la 30 iunie 2006 Cerere n 29585/06, Volkan KARTAL c. Turcia , introdusă la 30 iunie 2006 Cerere n 41913/06, Meysu ALTAY c. Turcia, introdusă la 6 octombrie 2006 Cerere n 499/06, Medet ARSLAN c. Turcia, introdusă la 5 octombrie 2006 Cerere n 43754/06, Mehmet TAȘTAN c. Turcia, introdusă la 6 octombrie 2006.