SECȚIUNEA A DOUA CERINȚĂ ALPDEMÂR c. TURCIA (solicitarea nr. 17251/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 februarie 2010 DEFINIF 23/05/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Alpdemir c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsori, Ișl Karakaș, judecători, și Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 2 februarie 2010, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 17251/03) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Y Prin decizia din 2 octombrie 2007, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice obiecțiile întemeiate pe art. 5 alin. (1) lit. (c), 3 și 4 și pe art. 13 din Convenție. Guvernul a prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei. Reclamantul nu a prezentat observații cu privire la temeinicia cererii în termenul acordat în acest scop. Cu toate acestea, a informat Curtea că intenționează să își mențină cererea. DEFINIȚIA CIRCONSTANCES ALE SPĂLII Reclamantul s-a născut în 1980 și își are reședința în Diyarbakär. Prima custodie La 7 mai 2001, reclamantul a fost arestat și pus în arest la sediul poliției din Diyarbakr. La 7 mai 2001, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Diyarbakýr (denumită în continuare "procurorul") a prelungit perioada de custodie a reclamantului cu două zile. La 11 mai 2001, judecătorul judecător al Curții de Securitate a statului, hotărând la dosar, a prelungit cu șase zile reținerea reclamantului. La 16 mai 2001, după audierea sa, procurorul general l-a eliberat pe reclamant. Printr-un act de acuzare prezentat la 22 mai 2001, procurorul a acuzat reclamantul de a fi membru al unei bande armate ilegale și a solicitat condamnarea sa, în special în temeiul articolului 168/2 din Codul Penal. La 12 august 2001, polițiștii din securitatea Diyarbakýr au efectuat o razie și o percheziție la domiciliul reclamantului și l-au pus din nou în custodie în spațiile de securitate. 12. În timpul arestării sale, reclamantul a fost interogat în special cu privire la participarea sa la pregătirea acțiunilor planificate de activiștii mișcării separatiste înarmate, PKK [1] 13 La 21 august 2001, procurorul, după ce l-a ascultat pe reclamant, l-a eliberat. A doua zi, el a dat un ordin de refuz, considerând că faptele reproșate reclamantului trebuiau să fie studiate în cadrul procedurilor penale inițiate la 22 mai 2001. DREPTURILE ȘI PRACTICILE INTERNE PERTINENTE 14. Timpul faptelor, art. 16 din Legea nr. 2845 privind procedura în fața cursurilor de securitate ale statului prevedea, în ceea ce privește infracțiunile care țin de competența exclusivă a instanțelor menționate, că orice persoană arestată trebuie să fie adusă în fața unui judecător cel târziu în termen de 48 de ore, fără a include timpul necesar pentru a aduce deținuții în fața instanței respective. În cazul unui delict colectiv (ca urmare a numărului potențial ridicat de suspecți și a dificultății cu care s-au confruntat probele și din alte motive similare), se puteau aplica termene mai lungi. : Pentru un delict comis în afara regiunii care face obiectul stării de urgență, procurorul poate prelungi astfel perioada de detenție până la patru zile după care, în cazul în care ancheta nu ar fi fost finalizată, aceaceasta ar putea fi prelungită în continuare de către judecător, la cererea procurorului, până la șapte zile ; în provinciile care fac obiectul stării de urgență, acest termen putea fi prelungit până la 10 zile (a se vedea, de exemplu, Sar mai puțin de 42559/98 și 42603/98, § 17, CEDO 2006 V (extracturi) și Bora și alții c. Turcia, n 39081/97, § 10, 10 ianuarie 2006). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 5 DIN CONVENȚIE art. 5 alineatul (1) litera (c) din Convenția 15. Reclamantul susține că a fost privat de libertate, în ceea ce privește arestarea sa în perioada 12-21 august 2001, fără a exista motive plauzibile de a suspecta că ar fi comis noi infracțiuni, și observă în special că Parchetul nu l-a acuzat la sfârșitul acestei detenție. 16. Guvernul indică faptul că reclamantul a fost arestat 12 August 2001 deoarece membrii forțelor de ordine îl suspectau că au participat la pregătirea unor noi acțiuni în numele PKK. 17. Curtea amintește că existența unor suspiciuni plauzibile în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (c) presupune că faptele sau informațiile de care dispunea pentru a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză ar fi putut realiza infracțiunea (Fox, Campbell și Hartley c. Regatul Unit, 30 august 1990, § 32, seria A n 182. Cu toate acestea, faptele care dau naștere unor suspiciuni nu trebuie să fie la același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a prezenta o acuzație, ceea ce intervine într-o etapă ulterioară a procedurii penale (Murray c. Regatul Unit, 28 octombrie 1994, § 55, seria A n 300 A). 18. În cazul de față, Curtea constată că reclamantul nu a contestat în mod valabil afirmația guvernului potrivit căreia a fost interogat în timpul custodiei sale care a început la 12 august 2001 cu privire la acte concrete și precise pe care autoritățile le bănuiau că le-au comis în legătură cu terorismul. Pe de altă parte, absența unei acuzații de către Parchet în urma celei de-a doua detenții nu implică neapărat faptul că această privare de libertate era în contradicție cu dispozițiile art. 5 alin. 20. Reclamantul se plânge că nu a fost tradus imediat în fața unui judecător în cadrul celor două gărzi la vedere în cauză. 21. Guvernul contestă teza reclamantului și observă că procedura prevăzută de legislația în vigoare la momentul faptelor (modificată în cele din urmă la 6 februarie 2002) a fost respectată. 22. Curtea constată că aceste obiecțiuni nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. 23. În ceea ce privește fondul, Curtea amintește că, în Hotărârea Brogan, aceasta a statuat că o perioadă de custodie de patru zile și șase ore fără control jurisdicțional depășește limitele stricte de timp stabilite la art. 5 alineatul 3, chiar și atunci când a avut ca scop protejarea colectivității în ansamblul său împotriva terorismului (Brogan și alte Regate Unite, 29 noiembrie 1988, § 62, seria A n 145 B). 24. În prezenta cauză, Curtea arată că durata celor două gărzi la vedere în cauză, deținute înainte ca reclamantul să fi fost adus în fața unui judecător, se ridica fiecare la nouă zile. 25. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. art. 5 alineatul (4) din Convenție 26. Reclamantul susține că nu a avut posibilitatea de a introduce o cale de atac eficientă la nivel național pentru a controla legalitatea celor două gărzi la vedere. 27. Guvernul contestă aceste afirmații și subliniază posibilitatea de a sesiza instanța competentă. 28. Curtea constată că aceste obiecțiuni nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarate admisibile. 29. În ceea ce privește fondul, Curtea amintește deja că, la momentul faptelor, controlul efectuat de instanța națională înainte de încheierea custodiei cu privire la legalitatea arestării și a plasării în custodie a persoanelor acuzate de acte de terorism nu era în conformitate cu cerințele articolului 5 alineatul (4) (Öcalan c. Turcia [GC], n 46221/99, § 69, CEDO 2005 IV. Nu există elemente ale prezentei cauze care să permită abaterea de la această concluzie. 30. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 31. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 32. Întrucât reclamantul nu și-a prezentat pretențiile de satisfacție echitabilă în termenul acordat, Curtea consideră că nu este necesar să se acorde nicio sumă în temeiul articolului 41 (Wilekens c. Belgia 50859/99, § 27, 24 aprilie 2003, Roobaert c. Belgia, n 52231/99, § 24, 29 iulie 2004, Cangöz c. Turcia, n 28039/95, § 43, 4 octombrie 2005, și Halit Dinç și alții c. Turcia. , n 32597/96, § 77, 19 septembrie 2006). PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declar inadmisibile obiecțiunile întemeiate pe legalitatea arestării și pe încuviințarea reclamantului în august 2001 Declară restul cererii admisibile că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție, deoarece reclamantul nu a fost imediat adus în fața unui judecător în urma arestărilor sale din 7 mai 2001 și 12 august 2001 A declarat că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din convenție din cauza lipsei unei căi de atac care ar fi permis reclamantului să controleze legalitatea gărzilor sale la vedere. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 23 februarie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dollé Françoise Tulkens Modulul Președinte [1] Partidul Muncitorilor din Kurdistan, o organizație ilegală.
DEUXIÈME SECTION
ALPDEMİR c. TURQUIE
(Requête n
o
17251/03)
ARRÊT
23 février 2010
23/05/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Alpdemir c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
juges,
et de Sally Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 2 février 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
17251/03) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M.
Yılmaz Alpdemir («
le requérant
»), a saisi la Cour le 28 septembre 2001 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
Par une décision du 2 octobre 2007, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer les griefs tirés de l'article
5 §§ 1c), 3 et 4 et de l'article 13 de la Convention.
4.
Le Gouvernement a déposé des observations écrites sur le fond de l'affaire. Le requérant n'a pas présenté d'observations sur le bien-fondé de la requête dans le délai qui lui était imparti à cet effet. Toutefois, il a fait savoir à la Cour qu'il entendait maintenir sa requête.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
5.
Le requérant est né en 1980 et réside à Diyarbakır.
A.
Première garde à vue
6.
Le 7 mai 2001, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue dans les locaux de la police de Diyarbakır.
7.
Le 7 mai 2001, le procureur de la République près la cour de sûreté de l'État de Diyarbakır (ci-après «
le procureur
») prolongea la garde à vue du requérant de deux jours.
8.
Le 11 mai 2001, le juge assesseur de la cour de sûreté de l'État, statuant sur dossier, prolongea la garde à vue du requérant de six jours.
9.
Le 16 mai 2001, après l'avoir entendu, le procureur libéra le requérant.
10.
Par un acte d'accusation présenté le 22 mai 2001, le procureur accusa le requérant d'être membre d'une bande armée illégale et requit sa condamnation, notamment en vertu de l'article 168/2 du code pénal.
B.
Deuxième garde à vue
11.
Le 12 août 2001, des policiers appartenant à la sûreté de Diyarbakır effectuèrent une descente et une perquisition au domicile du requérant, et le placèrent de nouveau en garde à vue dans les locaux de la sûreté.
12.
Pendant sa garde à vue, le requérant fut interrogé notamment sur sa participation à la préparation des actions planifiées par les militants du mouvement séparatiste armé, le PKK
[1]
, à l'occasion du 15 août, date anniversaire du début de sa lutte armée contre les institutions de l'État.
13.
Le 21 août 2001, le procureur, après avoir entendu le requérant, le remit en liberté. Le lendemain, il rendit une ordonnance de non-lieu en considérant que les faits reprochés au requérant devaient être instruits dans le cadre des poursuites pénales engagées le 22 mai 2001.
II.
14.
A
l'époque des faits, l'article 16 de la loi n
o
2845 sur la procédure devant les cours de sûreté de l'État prévoyait, quant aux infractions relevant de la compétence exclusive desdites juridictions, que toute personne arrêtée devait être traduite devant un juge au plus tard dans les quarante-huit heures, non compris le temps nécessaire pour amener le détenu devant ledit juge. Dans le cas d'un délit collectif (en raison du nombre potentiellement élevé des suspects et de la difficulté de la réunion des preuves, et pour d'autres raisons semblables), des délais plus longs pouvaient s'appliquer
: pour un délit commis en dehors de la région soumise à l'état d'urgence, le procureur pouvait ainsi prolonger la durée de la garde à vue jusqu'à quatre jours au terme desquels, si l'investigation n'avait pas abouti, celle-ci pouvait être encore prolongée par le juge, sur demande du procureur, jusqu'à sept jours
; dans les provinces soumises à l'état d'urgence, ce délai était susceptible d'être prolongé jusqu'à dix jours (voir, par exemple,
Sarı et Çolak c. Turquie
, n
os
42596/98 et 42603/98, § 17, CEDH 2006
‑
V (extraits), et
Bora et autres c. Turquie
, n
o
39081/97, §
10, 10 janvier 2006).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 5 DE LA CONVENTION
A.
Article 5 § 1 c) de la Convention
15.
Le requérant prétend avoir été privé de sa liberté, pour ce qui est de sa garde à vue du 12 au 21 août 2001, sans qu'il y ait de raisons plausibles de soupçonner qu'il aurait commis de nouvelles infractions. Il fait observer en particulier que le parquet ne l'a pas inculpé à l'issue de cette détention.
16.
Le Gouvernement indique que le requérant a été placé en garde à vue 12
août 2001 parce que les membres des forces de l'ordre le soupçonnaient d'avoir participé à la préparation de nouvelles actions au nom du PKK.
17.
La Cour rappelle que l'existence de soupçons plausibles au sens de l'article
5 § 1 c) présuppose celle de faits ou renseignements propres à persuader un observateur objectif que l'individu en cause peut avoir accompli l'infraction (
Fox,
Campbell et Hartley c. Royaume-Uni
, 30
août 1990, § 32, série A n
o
182). Cependant les faits donnant naissance à des soupçons ne doivent pas être du même niveau que ceux nécessaires pour justifier une condamnation ou même pour porter une accusation, ce qui intervient dans une phase suivante de la procédure pénale (
Murray c.
Royaume-Uni
, 28 octobre 1994, § 55, série A n
o
300
‑
A).
18.
En l'espèce, la Cour note que le requérant n'a pas valablement contesté l'affirmation du Gouvernement selon laquelle il avait été interrogé lors de sa garde à vue débutant le 12 août 2001 sur des actes précis et concrets que les autorités soupçonnaient d'avoir été commis en connexion avec le terrorisme. Par ailleurs, l'absence d'inculpation par le parquet à l'issue de sa deuxième garde à vue n'implique pas nécessairement que cette privation de liberté était en contradiction avec les dispositions de l'article
5 §
1
c) de la Convention.
19.
Il s'ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
B.
Article 5 § 3 de la Convention
20.
Le requérant se plaint de ne pas avoir été «
aussitôt traduit
» devant un juge dans le cadre des deux gardes à vue en question.
21.
Le Gouvernement conteste la thèse du requérant et fait observer que la procédure prévue par la législation en vigueur à l'époque des faits (modifiée finalement le 6 février 2002) a été respectée.
22.
La Cour constate que ces griefs ne se heurtent à aucun motif d'irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevables.
23.
Quant au fond, la Cour rappelle que, dans l'arrêt
Brogan
, elle a jugé qu'une période de garde à vue de quatre jours et six heures sans contrôle juridictionnel allait au-delà des strictes limites de temps fixées par l'article
5 §
3, même quand elle avait pour but de prémunir la collectivité dans son ensemble contre le terrorisme (
Brogan et autres
c.
Royaume-Uni
, 29
novembre 1988, § 62, série A n
o
145
‑
B).
24.
Dans la présente affaire, la Cour relève que les durées des deux gardes à vue en question, détentions avant que le requérant n'ait été traduit devant un juge, s'élevaient chacune à neuf jours.
25.
Partant, la Cour conclut qu'il y a eu violation de l'article 5 § 3 de la Convention.
C.
Article 5 § 4 de la Convention
26.
Le requérant prétend qu'il n'a pas eu la possibilité d'introduire un recours efficace au plan national afin de faire contrôler la légalité de ses deux gardes à vue.
27.
Le Gouvernement conteste ces allégations. Il met l'accent sur la possibilité de saisir le juge d'instance compétent.
28.
La Cour note que ces griefs ne se heurtent à aucun motif d'irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevables.
29.
Quant au fond, la Cour rappelle avoir déjà constaté qu'à l'époque des faits, le contrôle effectué par le juge national avant la fin de la garde à vue quant à la légalité de l'arrestation et du placement en garde à vue de personnes accusées d'actes de terrorisme n'était pas en conformité avec les exigences de l'article 5 § 4 (
Öcalan c. Turquie
[GC], n
o
46221/99, §§
68
‑
‑
IV). Aucun élément de la présente affaire ne permet de s'écarter de cette conclusion.
30.
La Cour conclut donc qu'il y a eu violation de l'article 5 § 4 de la Convention.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
31.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
32.
Le requérant n'ayant pas soumis ses prétentions de satisfaction équitable dans le délai qui lui avait été imparti, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu d'octroyer de somme en vertu de l'article 41 (
Willekens c.
Belgique
,
n
o
50859/99
, § 27, 24 avril 2003,
Roobaert c. Belgique
, n
o
52231/99, §
24, 29
juillet 2004,
Cangöz c. Turquie
, n
o
28039/95, § 43, 4 octobre 2005, et
Halit Dinç et autres c. Turquie
, n
o
32597/96, § 77, 19 septembre 2006).
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
irrecevables les griefs tirés de la légalité de l'arrestation et de la garde à vue du requérant en août 2001
;
2.
Déclare
le restant de la requête recevable
;
3.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 5 § 3 de la Convention en ce que le requérant n'a pas été aussitôt traduit devant un juge à la suite de ses arrestations du 7 mai 2001 et du 12 août 2001
;
4.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 5 § 4 de la Convention du fait de l'absence de recours qui aurait permis au requérant de faire contrôler la légalité de ses gardes à vue.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 23 février 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente
[1]
.
Parti des Travailleurs du Kurdistan, une organisation illégale.