Rezoluția CM/ResDH(2010)10 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Salah Sheekh împotriva Țărilor de Jos (Recherche n 1948/04 , Hotărârea din 11 ianuarie 2007, definitivă la 23 mai 2007) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "Convenția" și "Curtea," având în vedere hotărârea Curții transmisă Comitetului după încheierea acesteia. Reamintind faptul că încălcarea convenției constatată de Curte în această cauză privește riscul unui tratament necorespunzător al reclamantului în cazul în care trimiterea sa către Somalia, avută în vedere de către statul pârât, ar fi dus la bun sfârșit (încălcarea articolului 3), (a se vedea detaliile în limba engleză) ; După ce a invitat guvernul din statul membru în cauză să informeze în legătură cu măsurile luate ca urmare a hotărârii Curții, având în vedere obligația pe care o au Țările de Jos de a se conforma articolului 46 alineatul (1) din Convenția care a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție Reamintind că constatările privind încălcarea de către Curte impun, pe lângă plata oricărei satisfacții echitabile care a putut fi acordată de Curte, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar - a unor măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să elimine consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - a unor măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARĂ, după examinarea măsurilor luate de către statul pârât (a se vedea Anexa) că a îndeplinit funcțiile care îi revin în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în prezenta cauză și DECIDE de la > examinarea. Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2010)10 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârii în cauza Salah Sheekh împotriva Țărilor de Jos Rezumatul introductiv al cauzei landurilor se referă la decizia autorităților olandeze din mai 2005 de a refuza reclamantului (un resortisant somalez aparținând minorității Ashraf sau Reer Hamar) protecția în temeiul nereturnării ca urmare a deciziei autorităților de a respinge cererea sa de azil (încălcarea articolului 3). Autoritățile au considerat, pe baza unor rapoarte periodice privind țara pregătite de Ministerul Afacerilor Externe, că reclamantul nu a fost expus unui risc real de a fi supus unor tratamente contrare articolului 3 din Convenția privind sigilarea a fost trimis înapoi în Somalia și că trimiterea sa nu ar fi o sarcină inacceptabilă; Sectoarele relativ sigure ale Somaliei Curtea Europeană a considerat că nu există nicio garanție că reclamantul, odată ce a intrat într-un sector relativ sigur A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-78/08-C-82/08, C-75/08, ECLI:EU:C:2008:488, punctul 66. Curtea Europeană a considerat că este puțin probabil ca reclamantul să fie autorizat să se instaleze. A existat un risc real pentru reclamant de a fi la distanță de un sector sigur. Curtea a considerat, de asemenea, că tratamentul pe care reclamantul l-a suferit înainte de plecarea sa din Somalia ar putea fi calificat drept "în mod direct" în sensul articolului 3 și că nu există nicio indicație conform căreia, în cazul întoarcerii în Somalia, se află într-o situație diferită de cea pe care o părăsise (§146). În cele din urmă, Curtea a considerat că aprecierea autorităților de tratament al reclamantului din Somalia a fost arbitrară, astfel încât protecția oferită de articolul respectiv să poată fi protejată. 3 să nu fie iluzorie, nu putea fi solicitat reclamantului să stabilească existența unor factori speciali adiționali, alții decât apartenența sa la minoritatea Ashraf, pentru a demonstra că acesta este în pericol; prin urmare, Curtea a concluzionat că trimiterea reclamantului către Somalia, avută în vedere de autoritățile olandeze, constituie o încălcare a articolului 3 (§148). Plata satisfacției echitabile și măsuri individuale Reclamantul nu a înaintat nicio cerere Curții Europene pentru satisfacție echitabilă. La 10/03/2006, reclamantul a obținut un permis de ședere în scopul azilului, pe baza unor măsuri provizorii de protecție tipică [art. 29 alineatul (1) litera (d) din Legea privind străinii din 2000], adoptate de ministrul justiției la 24/06/2005 în privința reclamanților de azil din anumite zone din Somalia. Ca urmare a hotărârii Curții Europene, reclamantului i se acordă un nou permis de ședere în scopuri de azil în temeiul articolului 29 alineatul (1) litera (b) din Legea din 2000 privind străinii (risc de tortură sau pedepse sau tratamente inumane sau degradante), valabil din iunie 2005 până în iunie 2010. Autoritățile olandeze au furnizat, de asemenea, asigurări care vor continua să aplice principiile stabilite de politica modificată de nereturnare/deportare în conformitate cu art. 3 din convenție (a se vedea mai jos submăsuri generale) în viitoarele lor decizii privind reclamantul. II. Măsuri generale 1) Publicarea și difuzarea Hotărârea Curții Europene de Justiție a fost publicată și comentată în numeroase buletine juridice ( AB Rechtspraak Bestuursrecht (2007-76) , Jurisprudentie Vreemdelingenzaken (2007-30) Newsletter (2007-113 și 179-194) și Nederlands Juristenblad (2007-7). În conformitate cu hotărârea Curții Europene din Țările de Jos, aceste măsuri vor permite tuturor autorităților în cauză să își alinieze practica la prezenta hotărâre. 2) Schimbarea politicii de nereturnare/deportare privind evaluarea unui risc de prelucrare contrar articolului 3 Potrivit unei scrisori adresate la 22/06/2007 de către Secretarul pentru Justiție în Parlament, au fost aduse modificări, în cadrul procedurii de azil, evaluării unui risc de tratament contrar articolului 3. Întotdeauna va fi responsabilitatea reclamanților să demonstreze că există riscul de a fi persecutați, dar situația generală dintr-o țară, inclusiv circumstanțele generale (și anume, faptul de a face parte dintr-o minoritate) fac parte integrantă din criteriile de evaluare. În plus, grupuri specifice de solicitanți de azil (inclusiv grupuri ale minorităților vulnerabile) , Reer Hamar (Ashraf) din Somalia) au fost identificate pentru care o întoarcere în țara de origine ar putea duce la un risc de tratament contrar articolului 3, având în vedere situația generală a țării lor. Acești solicitanți de azil trebuie să furnizeze numai indicații minore pentru obținerea unui permis de ședere în scopul azilului în conformitate cu art. 29 alin. În cele din urmă, evaluarea nu trebuie să se mai bazeze doar pe rapoartele de țară întocmite de Ministerul Afacerilor Externe, ci și pe alte surse de informații. III. Concluziile Curții Guvernul consideră că măsurile luate au remediat în totalitate consecințele încălcării Convenției constatate de Curtea Europeană în acest caz, că aceste măsuri vor preveni încălcări similare și, prin urmare, Țările de Jos și-au îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul miniștrilor la 4 martie 2010, cu ocazia celei de-a 1078-a ședințe a delegaților miniștrilor.
Résolution CM/ResDH(2010)10
[1]
Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme
Salah Sheekh contre Pays-Bas
(Requête n
o
1948/04
, arrêt du 11 janvier 2007, définitif le 23 mai 2007)
Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des Droits de l’Homme (ci-après nommées «
la Convention
» et «
la Cour
»)
;
Vu l’arrêt transmis par la Cour au Comité une fois définitif
;
Rappelant que la violation de la Convention constatée par la Cour dans cette affaire concerne le risque de mauvais traitement encouru par le requérant si son renvoi vers la Somalie, envisagé par l’Etat défendeur, était mené à bien (violation de l’article 3), (voir détails dans l’Annexe) ;
Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises suite à l’arrêt de la Cour, eu égard à l’obligation qu’ont les Pays-Bas de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention
;
Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention
;
Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de toute satisfaction équitable ayant pu être octroyée par la Cour, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire
:
- de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par
restitutio in integrum
; et
- de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ;
DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur
(voir Annexe) qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire et
DECIDE d’en clore l’examen.
Annexe à la Résolution CM/ResDH(2010)10
Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l’arrêt dans l’affaire
Salah Sheekh
contre Pays-Bas
Résumé introductif de l’affaire
L’affaire concerne la décision des autorités néerlandaises de mai 2005 de refuser au requérant (un ressortissant somalien appartenant à la minorité Ashraf ou Reer Hamar) la protection au titre du non-refoulement suite à la décision des autorités de rejeter sa demande d’asile (violation de l’article 3).
Les autorités avaient estimé, sur la base de rapports réguliers sur le pays préparés par le Ministère des Affaires étrangères, que le requérant n’encourait pas de risque réel d’être soumis à des traitements contraires à l’article 3 de la Convention s’il était renvoyé vers la Somalie et que son renvoi ne serait pas une épreuve d’une dureté inacceptable puisqu’il pouvait s’établir dans l’un des secteurs identifiés comme étant des «
secteurs relativement sûrs de la Somalie
».
La Cour européenne a estimé qu’il n’existait aucune garantie que le requérant, une fois dans «
un secteur relativement sûr
», soit autorisé à y rester et, qu’en l’absence de tout suivi des personnes éloignées dont la demande d’asile avait été rejetée, les autorités néerlandaises n’avaient aucun moyen de vérifier si le requérant avait pu ou non s’installer dans un de ces secteurs. Au vu des positions prises par les autorités
de facto
dans les «
secteurs relativement sûrs
», la Cour européenne a estimé qu’il semblait peu probable que le requérant soit autorisé à s’y installer. Il y avait un risque réel pour le requérant d’être éloigné d’un «
secteur sûr
» et d’être contraint de se rendre dans un secteur «
non sûr
» (§143).
La Cour a en outre estimé que le traitement que le requérant avait subi avant son départ de Somalie pouvait être qualifié d’inhumain au sens de l’article 3 et qu’il n’y avait aucune indication selon laquelle, en cas de retour en Somalie, il se retrouve dans une situation différente de celle qu’il avait fui (§146).
Enfin, la Cour a estimé que l’appréciation faite par les autorités du traitement du requérant en Somalie avait été arbitraire. Pour que la protection offerte par l’article
3 ne soit pas illusoire, il ne pouvait être exigé du requérant qu’il établisse l’existence de facteurs spéciaux additionnels, autre que son appartenance à la minorité Ashraf, pour démontrer qu’il encourait un risque. La Cour a donc conclu que le renvoi du requérant vers la Somalie, envisagé par les autorités néerlandaises, constituait une violation de l’article
3 (§148).
I.
Paiement de la satisfaction équitable et mesures individuelles
Le requérant n’a soumis aucune demande devant la Cour européenne au titre de la satisfaction équitable.
Le 10/03/2006, le requérant a obtenu un permis de séjour aux fins d’asile, sur la base de mesures provisoires de protection catégorielle (article 29§1(d) de la loi de 2000 sur les étrangers), adoptées par le Ministre de la Justice le 24/06/2005 à l’égard de demandeurs d’asile en provenance de certaines zones de Somalie. Suite à l’arrêt de la Cour européenne, le requérant s’est vu octroyer un nouveau permis de séjour aux fins d’asile sur la base de l’article 29§1(b) de la loi de 2000 sur les étrangers (risque de torture ou de peines ou traitements inhumains ou dégradants), valide de juin 2005 à juin 2010. Ce titre de séjour est, en principe, renouvelable. Les autorités néerlandaises ont par ailleurs fourni des assurances qu’elles continueront à appliquer les principes établis par la politique modifiée de non-refoulement/expulsion en conformité avec l’article 3 de la Convention (voir ci-dessous sous Mesures générales) dans leur
s
futures décisions concernant le requérant.
II.
Mesures générales
1) Publication et diffusion
:
L’arrêt de la Cour européenne a été publié et commenté dans de nombreux bulletins juridiques (
AB Rechtspraak Bestuursrecht
(2007,76)
, Jurisprudentie Vreemdelingenzaken
(2007, 30)
et
NJCM- Bulletin
(2007, pp. 111-113 et 179-194), et le
Nederlands Juristenblad
(2007-7)
y a consacré un numéro hors-série. L’arrêt a été diffusé à la radio et à la télévision. Selon les autorités néerlandaises, vu l’effet direct des arrêts de la Cour européenne aux Pays-Bas, ces mesures permettront à toutes les autorités concernées d’aligner leur pratique sur le présent arrêt.
2) Changement de la politique de non-refoulement/expulsion concernant l’évaluation d’un risque de traitement contraire à l’article 3
:
Selon une lettre adressée le 22/06/2007 par le Secrétaire d’Etat pour la Justice au Parlement, des modifications ont été apportées, dans le cadre de la procédure d’asile, à l’évaluation d’un risque de traitement contraire à l’article 3. Il incombera toujours aux demandeurs de démontrer qu’ils risquent d’être persécutés, mais la situation globale dans un pays, y compris les circonstances générales (c’est à dire notamment le fait d’appartenir à une minorité) font partie intégrante des critères d’évaluation. Par ailleurs, des groupes spécifiques de demandeurs d’asile («
groupes des minorités vulnérables
», y compris,
inter alia
, les Reer Hamar (Ashraf) en Somalie) ont été identifiés pour lesquels un retour vers leur pays d’origine pourrait entraîner un risque de traitement contraire à l’article
3, au vu de la situation générale de leur pays. Ces demandeurs d’asile doivent fournir seulement des indications mineures pour obtenir un permis de séjour aux fins d’asile en vertu de l’article 29§1(b) de la loi de 2000 sur les étrangers. Cette directive a été publiée dans la Gazette du gouvernement néerlandais le 3/08/2007.
Enfin, l’évaluation ne doit plus reposer uniquement sur les rapports par pays établis par le Ministère des affaires étrangères mais également sur d’autres sources d’informations.
III.
Conclusions de l’Etat défendeur
Le gouvernement estime que les mesures prises ont entièrement remédié aux conséquences pour la partie requérante de la violation de la Convention constatée par la Cour européenne dans cette affaire, que ces mesures vont prévenir des violations semblables et que les Pays-Bas ont par conséquent rempli leurs obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.
[1]
Adoptée par le Comité des Ministres le 4 mars 2010 lors de la 1078e réunion des Délégués des Ministres.