TRATAR v. SLOVENIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly struck out of the list;Partly inadmissible
TRATAR v. SLOVENIA (CtEDO, 2010)
Decizia nr. 2460/04 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), de către Silvo TRATAR împotriva Sloveniei, care a stat la 9 martie 2010 în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Elisabet Fura, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Stanley Naismith, secretar adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 15 octombrie 2003, având în vedere observațiile scrise ale părților și soluționarea prietenoasă a ajuns, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: PROCEDURĂ Cererea a fost depusă de dl Silvo Tratar, un cetățen sloven care s-a născut în 1959 și locuiește în Koper. El nu are nici un reprezentant în fața Curții. Guvernul sloven („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Lucijan Bembič, Procuror general de stat. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 10 septembrie 1991, reclamantul a instituit un litigiu împotriva fostului său angajator care solicită o remunerare adecvată în favoarea Tribunalului Ljubljana de Muncire (Delovno in socialno sodišče/Ljubljani ). La 28 iunie 1994, tribunalul de primă instanță a susținut cererea sa. La 1 februarie 2001 a fost interzis un recurs. Tribunalul superior al Ljubljana de Muncire ( Višje delovno in socialno sodišče/Ljubljani ) a modificat hotărârea de primă instanță. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept. La 23 septembrie 2003, Curtea Supremă a respins recursul asupra punctelor de drept și a susținut hotărârea de al doilea. La 15 septembrie 1995, reclamantul a încheiat o procedură împotriva Ministerului Apărării Republicii Sloveniei („Ministrul”) în fața Curții de Muncire Koper, Unitatea Postojna (Delovno sodišče/Kopro, Oddelek/Postojni ), cerând plata unei porții a salariului și a prestațiilor sale nejustificate. La 25 aprilie 1996, Curtea de Primă Instanță a pronunțat o hotărâre, susținând cererea reclamantului. Ministerul a interzis. La 13 iulie 1998, Curtea de A doua Instanță a susținut recursul și a remis cazul de reexaminare. La 22 decembrie 1998, Curtea de Primă Instanță a respins cererea reclamantului în întregime. La 14 noiembrie 2003, instanța de a doua instanță a respins recursul. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept. La 8 decembrie 2003, Curtea Supremă a respins recursul asupra punctelor de drept, așa cum nu este permis.Legea internă relevantă O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în decizia Nezirović c. Slovenia (n. 16400/06, 25 noiembrie 2008). COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedura internă a fost excesiv de lungă și în conformitate cu art. 13 din Convenție că nu există o soluție internă eficace în acest sens. Curtea constată că, după ce guvernul a fost informat cu privire la cererea din 15 iulie 2008 (art. 54 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul de judecată), reclamantul a primit propunerea procurorului de stat de decontare din 9 Februarie 2009 în temeiul articolului 25 din Legea privind protecția dreptului la un proces fără întârziere nejustificată („Legea 2006”), recunoaștend o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil și oferind remediere pentru prejudiciu moral. În urma primirii răspunsului reclamantului, Guvernul a informat Curtea că reclamantul a acceptat propunerea de soluționare. Reclamantul a trimis ulterior o copie a soluției, pe care a adăugat o propoziție în scris informand Curții că dorește să retragă cererea. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție în partea relevantă se citește după cum urmează: „1. Curtea poate, în orice etapă a procedurii, să decidă să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea; sau (b) chestiunea a fost rezolvată; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocolele lor, este necesar.” Curtea ia act de faptul că, după soluționarea atinsă între părți, problema a fost rezolvată la nivel intern și că reclamantul nu dorește să își continue cererea (art. 37 alineatul (1) literele (a) și (b) din convenție). Se constată că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale, nu necesită continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se încheie această parte a cazului din listă în conformitate cu art. 37 §§ §§ §§ §§ § și b) din Convenție. Având în vedere faptul că această serie de proceduri este aceeași cu cea de-a cincea serie de proceduri deja examinate în Tratar v. Slovenia Hotărârea (apendicele 76141/01, 25387/02 și 5925/05, 4 octombrie 2007), cererea în ceea ce privește a doua serie de proceduri ar trebui respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (2) litera (b) din Convenție pentru a fi în esență la fel ca și în cazul anterior examinat. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate pentru a ataca cererea în măsura în care se referă la prima serie de proceduri din lista sa de cazuri, declara inadmisibil restul cererii. Stanley Naismith Josep Casadevell Președintele adjunct al grefierului