CtEDO 09.03.2010 Auto

SERAFIM c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
09.03.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SERAFIM c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 38588/03 prezentate de Lucia SERAFIM împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 9 martie 2010 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Stanley Naismith; grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 27 octombrie 2003, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie: "Față-o pe reclamantă, dl Lucia Serafim, este un cetățean român, născut în 1925 și rezident la București. Ea este reprezentată în fața Curții de către M. Constantin Amzuța, avocat la București. Guvernul român (adică, . .) este reprezentat de agentul său, dl Razvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Geneza cauzei: achiziționarea și naționalizarea binelui în litigiu Printr-un contract încheiat la 30 martie 1940, dra Ana Vasilescu a achiziționat părți de teren de la București nr 7 rue Porumbaru. Printr-un al doilea contract ea a cumpărat un apartament în imobilul pe care un antreprenor îl construia pe terenul menționat mai sus. La 13 octombrie 1943, dreptul său de proprietate asupra apartamentului situat la adresa a fost înscris pe registrul funciar. Printr-o decizie din 19 octombrie 1951 adoptată în temeiul Decretului nr. 224/1951 privind recuperarea creanțelor bugetare, statul a devenit proprietarul apartamentului. Testamentul în favoarea reclamantei Prin testamentul olograf din 8 octombrie 1986, domnul Ana-Anica Popescu a lăsat o parte din bunurile sale recurentei. Ea a semnat testamentul sub numele de Ana-Anica Popescu La 10 octombrie 1986, printr-un testament legalizat la un notar, ea i-a dat reclamantei întreaga sa proprietate. Ea a semnat acest nou testament sub numele de Anica Popescu Ca urmare a decesului său în 1988, reclamanta a fost declarată unica moștenitoare. În 1998, reclamanta, în calitatea sa de moștenitoare a Anica Popescu, a formulat o acțiune în revendicare a apartamentului Õ, împotriva Consiliului General de la București, susținând că dispozițiile Decretului nr. 224/1951 fuseseră aplicate în mod eronat și că transferul de proprietate fusese abuziv. 10. Anica Vasilescu, care ar fi aceeași persoană ca Ana Vasilescu, proprietara clădirii, s-a căsătorit cu domnul A. Popescu și a ales numele soțului său ca nume de familie. 11. Recurenta a trimis la dosar mai multe documente, inclusiv copii ale contractelor de achiziționare a terenului și de construire a apartamentului, a registrului funciar, a deciziei de naționalizare, certificatul său de moștenitor al companiei Anica Popescu, întocmit în 1988 și un act de căsătorie depus la dosarul litigiului 12. În ceea ce privește acest ultim document, ea a prezentat în scris o copie și o transcriere autentificată la un notar. În cazul în care în original a fost ușor deteriorată, făcând ca citirea să fie oarecum dificilă, transcrierea menționa în mod expres numele de fată de la la De asemenea, reclamanta a adus la dosar declarațiile făcute la un notar al doi martori care au declarat că au cunoscut-o de mult timp pe M. Anica Popescu și că aceasta fusese cunoscută și sub numele de Ana Pop's și Ana Vasilescu Deciziile pronunțate de instanțele naționale în primă instanță și la apelul părților pârâte14. Tribunalul departamental a acceptat cererea de intervenție forțată formulată de reclamantă împotriva soților C. care cumpăraseră în 1997 la apartament după ce a ocupat în calitate de chiriași. 15. printr-o hotărâre din 26 ianuarie 2001, instanța a primit acțiunea și le-a ordonat părților pârâte să-i ia apartamentul reclamantei. 16. Instanța a menționat că reclamanta era moștenitoare a dnei Anica Popescu, ï Vasilescu (fosta Vasilescu) care fusese cunoscută și sub numele d 224/1951 nu a fost respectată. Prin urmare, el a considerat că statul a luat în posesie apartamentul fără titlu valabil și că, prin urmare, terții cumpărători nu au putut invoca nici un titlu de proprietate valabil. 18. Consiliul general și soții C. au interjet apel. 19. Consiliul General susține, pe de o parte, că reclamanta a condus din greșeală acțiunea împotriva sa, din moment ce numai primarul București avea capacitatea de a fi judecat, și, pe de altă parte, că naționalizarea a fost legală și că statul avea un titlu valabil asupra apartamentului ui. 20. Soții C. au reproșat instanței că au făcut o analiză superficială a documentelor dosarului și au susținut, printre altele, că reclamanta nu a dovedit identitatea între fostul proprietar al apartamentului, dra Ana Vasilescu, și persoana pe care reclamanta o moștenise, Mai mult decât atât, Anica Popescu. În plus, ei au prezentat că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De asemenea, aceștia și-au întemeiat apelul pe validitatea titlului de stat și pe faptul că reclamanta nu a determinat în mod clar obiectul acțiunii sale, din moment ce apartamentul revendicat fusese supus mai multor transformări în cursul anilor 22. La tribunalul din 7 iunie 2001, instanța de apel din București a amânat examinarea dosarului și a solicitat reclamantei să furnizeze documente care să ateste identitatea între Anica Pop's, Ana Pop's și Ionica Popescu 23. În timpul dezbaterilor, avocatul soților C. a prezentat doar ultimele două motive de recurs, și anume validitatea titlului de stat și presupusa lipsă de clarificări cu privire la obiectul acțiunii. 24. Printr-o hotărâre din 13 septembrie 2001, instanța de apel a respins cele două apeluri și a confirmat temeinicia hotărârii în primă instanță, fără a lua în considerare motivul pentru care s-a făcut apel cu privire la faptul dacă numele persoanei în cauză înscris în actul de căsătorie, a cărui copie a fost depusă la dosar, era Consiliul general și soții C. au formulat o acțiune, reidentificând motivele apelurilor lor. Prin hotărârea din 6 mai 2003, Curtea Supremă de Justiție a acceptat acțiunea soților C. și a respins acțiunea cu următoarea motivație: (a) existența dreptului de proprietate asupra binelui revendicat este o condiție esențială pentru introducerea unei acțiuni în revendicare (...) Având în vedere mijloacele de apărare și excepțiile privind identitatea între fostul titular al dreptului de proprietate, domnul Ana Vasilescu, și autorul recurentei, M Anica Popescu, [rectoreasa] nu a adus nici un elemente concludente pentru a dovedi că îndeplinirea condiției . El a fost susținut că, ca urmare a căsătoriei sale, M. Ille Ana Vasilescu a luat numele de familie Popescu, dar din copia actului de căsătorie reiese că numele [soției] a fost (ionica) Aceste discordanțe care au fost ridicate în motivele acțiunii, nu au fost combătute de reclamantă, întrucât nu au depus concluzii scrise, deși depunerea lor a fost obligatorie. În consecință, condiția esențială pentru introducerea unei acțiuni în litigiu nu este îndeplinită, Curtea constată că acțiunea a fost primită din greșeală de cele două instanțe (...) 28. Curtea Supremă a hotărât, de asemenea, că tribunalul județean primise din greșeală cererea recurentei de intervenție forțată a soților C. Potrivit interpretării date de Curtea Supremă dispozițiilor Codului de procedură civilă, o astfel de cerere nu putea duce la multiplicarea părților pârâte în cursul litigiului. 29. Recurenta a formulat o contestație în anulare, spunând că hotărârea Curții Supreme a fost rezultatul unei erori vădite de apreciere a înscrisurilor din dosar. Ea a făcut să se afirme că a prezentat tribunalului județ la data în care actul de căsătorie în care figura în mod clar prenumele soției. De asemenea, aceasta a reproșat Curții Supreme de a fi sprijinit motivarea sa numai cu privire la citirea fotocopie a acestui document și de a fi ignorat, pe de o parte, transcrierea autentificată care menționa în mod clar numele de "Anica" și, pe de altă parte, declarațiile martorilor care confirmau utilizarea a două nume, "Ana" și "Anica" de domnul Vasilescu, soție Popescu. 30. În cele din urmă, reclamanta a criticat Curtea Supremă pentru că nu a supus unei dezbateri o excepție reținută din lipsa unei dovezi a dreptului său de proprietate asupra binelui revendicat, ceea ce i-ar fi dat posibilitatea de a se apăra și de a prezenta originalul actului de căsătorie. 31. Prin hotărârea din 22 octombrie 2004, Curtea Supremă a respins contestația pe motiv că interpretarea mențiunilor din certificatul de căsătorie se referea la judecătorii sesizati cu acțiunea și că concluzia la care au ajuns nu putea fi asimilată unei erori materiale. Cererea recurentei fondată pe Legea nr. 10/2001 32. În observațiile sale din 30 iulie 2007, guvernul a informat Curtea că, la 8 august 2001, recurenta a depus o cerere de restituire a imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, recurenta se plânge că hotărârea din 6 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție ar fi arbitrară, prin urmare, aceasta ar fi consecința unei erori vădite de apreciere a elementelor dosarului. 35. Recurenta denunță o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor, astfel cum este garantată prin art. 1 din Protocolul nr. 1 Considerând că respingerea acțiunii sale a împiedicat să se bucure de drepturile sale succesoare. Potrivit guvernului, Curtea Supremă de Justiție și-a motivat pe deplin decizia din 6 mai 2003 care răspundea tuturor argumentelor părților și care, pe de o parte, se bazează pe diferențele dintre numele persoanei din care a fost expropriat imobilul și cel al autorului reclamantei, care nu au fost combătute de aceasta din urmă și, pe de altă parte, pe încălcarea dispozițiilor Codului de procedură civilă privind intervenția forțată. Guvernul susține un plus că reclamanta nu poate pretinde că are un "bine" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 37. Potrivit recurentei, Curtea Supremă a încălcat dreptul de procedură și a privat de proprietatea sa, bazându-se numai pe examinarea copierii originalului actului de căsătorie care, la rândul său, era " uzat și care poate interpreta diferite persoane, în ceea ce privește numele persoanei, în timp ce nu a examinat alte dovezi esențiale, cum ar fi transcrierea autentificată a actului de căsătorie și declarația celor doi martori, care au arătat că proprietarul bunului confiscat a fost aceeași persoană cu autorul său. 38. Curtea reamintește că, în principiu, instanțelor naționale le revine aprecierea elementelor colectate de acestea. În special, nu îi revine sarcina de a cunoaște erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă sau de a înlocui propria apreciere a elementelor de probă cu cea a instanțelor naționale, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (a se vedea în special García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999-I și Nichifor c. România, (dec.) 62276/00, 14 mai 2002. Sarcina organelor convenției este de a verifica dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil. 39. Curtea ia notă de faptul că, în fața instanțelor interne, recurenta și-a putut prezenta argumentele și a putut prezenta dovezi cu privire la afirmațiile părților adverse, ridicate deja în apelul lor împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță (a se vedea punctul 20 de mai sus) privind lipsa de identitate între fostul proprietar al imobilului și persoana pe care reclamanta a moștenit-o. În hotărârea sa definitivă din 6 mai 2003, Curtea Supremă de Justiție a demisionat reclamanta de la revendicările sale, având în vedere faptul că aceasta nu a demonstrat că fostul proprietar al imobilului, dl Ana Vasilescu, era aceeași persoană cu domnul Anica Popescu, pe care o moștenise. 40. Nu există niciun motiv pentru care Curtea să ajungă la concluzia că soluția reținută de Curtea Supremă de Justiție a fost arbitrară. Curtea Supremă și-a motivat decizia pe baza examinării fotocopierii originalului actului de căsătorie care, la rândul său, era uzat și susceptibil de interpretări diferite, în ceea ce privește numele persoanei juridice, așa cum recurenta recunoaște, de altfel, ea însăși în observațiile sale din 17 decembrie 2007. Faptul că Curtea Supremă ar fi ignorat un alt document al dosarului, și anume transcrierea actului de căsătorie autentificat la notar, nu este de natură să submineze decizia sa vădit arbitrară. Acesta nu face parte din Curtea a Uniunii Europene (denumită în continuare "Comisia") și nici nu face trimitere la faptul că anumite elemente de probă ar avea mai multă valoare decât altele. 41. Cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a contestat, în fața acestei instanțe, argumentele pârâtelor, care i-au fost comunicate (a se vedea punctul 27 de mai sus). 42. În orice caz, Curtea arată că acțiunea formulată de recurentă împotriva soților C., actualii proprietari ai clădirii Õ a fost respinsă dintr-un motiv de drept, independent de problema identității fostului proprietar al proprietății (a se vedea punctul 28, de mai jos). Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. 43. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, noțiunea de "emisii" poate acoperi atât de multe dintre bunuri actuale mai mult decât valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în temeiul cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă Pe de altă parte, speranța de a vedea supraviețuirea unui vechi drept de proprietate care este de mult timp imposibil de a exercita efectiv nu poate fi considerat un În speță, Curtea constată că reclamanta viza obținerea unui drept de proprietate asupra unei clădiri care ar fi aparținut unei persoane moștenite de aceasta. Cu toate acestea, acest bun nu se găsea, în momentul cererii de restituire, în patrimoniul său. Prin urmare, procedura nu se raporta la un bun actual al recurentei. 45. În ceea ce privește întrebarea dacă reclamanta ar putea totuși să pretindă că are o speranță legitimă Cu toate acestea, Curtea constată că, în cazul în care Curtea a statuat că hotărârea Curții Supreme de Justiție din 6 mai 2003 era arbitrară sau contrară dispozițiilor dreptului intern aplicate de aceasta. Curtea concluzionează că reclamanta nu putea avea o speranță legitimă Prin urmare, recurenta nu deține un mai mare decât cel prevăzut la art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Malhous c. Republica Cehă (dec.), nr. 33071/96, CEDH 2000 XII). 46. În consecință, acest fapt este incompatibil cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respins în conformitate cu articolul Cu aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2013-02-19
0,95
ZARAFIM c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 49499/10 Gheorghe Mosoi ZARAFIM contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 19 février 2013 en un comité composé de : Alvina Gyulumyan, présidente, Kris
CtEDO 2009-12-15
0,95
AFFAIRE POENARU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 31752/04 présentée par Dumitra POENARU contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 15 décembre 2009, en une chambre composée d
CtEDO 2009-03-31
0,95
COSTEA ET AUTRES c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 4113/04 présentée par Emilia COSTEA et autres contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 31 mars 2009 en une chambre composée
CtEDO 2009-04-07
0,95
SAVULESCU ET AUTRES c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 71838/01 présentée par Maria SĂVULESCU et autres contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 7 avril 2009 en une chambre compo
CtEDO 2007-02-20
0,95
CRISTESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 75258/01 présentée par Maria Elena CRISTESCU contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 20 février 2007 en une chambre composée de : MM. J. Hedigan, pr
Sursă