Cererea nr.
41768/02
prezentată de Wojciech TRAFANKOWSKI
împotriva Poloniei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a patra), reunită la 9 martie 2010 într-o cameră compusă din:
Nicolas Bratza, președinte,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi, judecători,
și Lawrence Early, grefier de secție,
Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 11 noiembrie 2002,
Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unei reglementări amiabile a cauzei,
După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie:
Cererea a fost introdusă de dl. Wojciech Trafankowski, un resortisant polonez, născut în 1967 și rezident la Władysławowo. Este reprezentat în fața Curții de Przemyslaw Rybiński, avocat la Sopot. Guvernul polonez („Guvernul”) este reprezentat de agentul său, dl. Jakub Wołąsiewicz, din ministerul Afacerilor Externe.
A.
Condițiile de detenție ale reclamantului
În baza unei decizii judiciare pronunțate la o dată neindicată, reclamantului i s-a aplicat o pedeapsă de recluziune penală. A fost încarcerat în închisoarea din Goleniów începând cu 6 septembrie 2001 până la 12 ianuarie 2004, cu excepția unei scurte perioade între 12 iulie și 1 august 2001, adică timp de aproximativ 2 ani și patru luni.
În timpul încarcerării sale, reclamantul a fost plasat în 12 celule diferite. Începând cu 12 octombrie 2001 până la 10 iulie 2003, adică timp de aproximativ 1 an și 9 luni, reclamantul a fost încarcerat într-o celulă în care spațiul personal de care dispunea era inferior normei prevăzute de legislația internă, adică 3 m². Aparent, conform spuselor reclamantului, în această celulă cu o suprafață măsurând aproximativ 12 m² ar fi stat cu alți patru deținuți. După el, aproximativ 1,5 m² din suprafața globală a celulei era ocupat de toaletă și chiuvetă, echipamente care nu erau complet separate de restul celulei.
În observațiile sale, Guvernul a relevat că condițiile de igienă din celula reclamantului erau conforme normelor și nu puseseră niciodată probleme. Guvernul a adăugat că reclamantul avea acces la apă curentă și la echipamentele sanitare. Cât privește acestea din urmă, ele erau renovate în mod regulat de serviciile competente ale închisorii.
Guvernul a precizat de asemenea că la închisoare, reclamantul putuse participa la activitățile educative și culturale, precum și la întâlnirile pe care o asociație le propusese deținuților care aveau probleme cu alcoolul. Guvernul a subliniat de asemenea că în detenție, reclamantul lucrase în calitate de zidar, motiv pentru care își petrecuse o mare parte a zilei în afara celulei. Cu toate acestea, nu a indicat în ce perioadă reclamantul exercitase această ocupație.
B.
Recursuri exercitate de reclamant cu privire la condițiile sale de detenție
În două ocazii, la 30 iunie și 7 august 2002, reclamantul a adresat plângeri Mediatorului relatând condițiile precare din cadrul așezământului penitenciar. S-a plâns în special de suprapopularea celulară și a relevat că, în celula sa, nu dispunea decât de aproximativ 2 m² de spațiu în timp ce norma prevăzută de codul de aplicare a pedepselor cerea minimum 3 m² pentru fiecare deținut. Ca răspuns la plângerile sale, în scrisori din 12 iulie și 27 septembrie 2002, Mediatorul l-a informat pe reclamant că era conștient de problemele legate de suprapopularea carcerală, fenomen observat de o anumită perioadă în ansamblul așezămintelor penitenciare ale țării. Mediatorul a relevat că legislația pertinentă în vigoare, în special articolul 248 § 1 din codul de aplicare a pedepselor, autoriza autoritățile carcerale să plaseze, deși doar în cazuri excepționale și pe o perioadă determinată, deținuți în celule în care ar fi dispus de o suprafață inferioară normei de 3 m² pentru fiecare deținut. Mediatorul a subliniat că era conștient că era foarte dificil, în condiții precum cele descrise de reclamant, să se evite o demoralizare a deținuților și să se aplice, în mod eficient, măsuri în vederea reintegrării lor sociale. Mediatorul a afirmat de asemenea că de mai multe ori, atenționase ministrul Justiției cu privire la problemele legate de suprapopularea carcerală.
La 21 și 29 septembrie 2003, reclamantul s-a plâns la administrația penitenciară că condițiile în care era obligat să-și execute pedeapsa erau degradante. Cu toate acestea, directorul regional al serviciilor penitenciare a respins plângerile sale pe motiv că erau lipsite de temei. A subliniat că faptul că reclamantul fusese încarcerat în condiții în care norma de 3 m² pentru fiecare deținut nu fusese respectată „nu era rezultatul relei-credințe a serviciilor penitenciare, ci rezulta din suprapopularea notorie observată în ansamblul așezămintelor penitenciare, inclusiv închisoarea unde reclamantul era încarcerat”. De altfel, directorul serviciilor penitenciare a relevat că în momentul în care plângerea sa fusese redactată, reclamantul fusese deja transferat cu un alt deținut într-o celulă de 6,1 m² și că prin urmare, norma codului de aplicare a pedepselor era respectată.
Reclamantul se plânge că datorită executării pedepsei sale într-o celulă permanent suprapopulată, a fost victima unui tratament degradant, contrar articolului 3 din Convenție.
La 25 și 26 ianuarie 2010, Curtea a primit declarații de reglementare amiabilă semnate de părți. Prin aceste declarații, Guvernul s-a angajat să verse reclamantului suma de 10 500 PLN (zece mii cinci sute zloți), iar reclamantul a renunțat la orice altă pretenție împotriva Poloniei cu privire la faptele aflate la originea cererii sale. Respectiva sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și taxele, va fi scutită de orice taxă eventual aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate conform articolului 37 § 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. În lipsa reglementării în respectivul termen, Guvernul se angajează să verse, începând de la expirarea acestuia și până la reglementarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la un nivel egal cu cel al facilității de împrumut marginal al Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va constitui reglementarea definitivă a cauzei.
Curtea ia act de reglementarea amiabilă la care au ajuns părțile. Aceasta consideră că aceasta se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție și protocoalele sale, și nu vede de altfel niciun motiv care să justifice continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine din Convenție).
În consecință, se impune radierea cauzei de pe rol.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide
să radieze cererea de pe rol.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Grefier
Președinte
Requête n
o
41768/02
présentée par Wojciech TRAFANKOWSKI
contre la Pologne
La Cour européenne des droits de l'homme (quatrième section), siégeant le 9 mars 2010 en une chambre composée de
:
Nicolas Bratza,
président,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi,
juges,
et de Lawrence Early,
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 11 novembre 2002,
Vu les déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de
l'affaire,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requête a été introduite par M. Wojciech Trafankowski, un
ressortissant polonais, né en 1967 et résidant à Władysławowo. Il est représenté devant la Cour par M
e
Przemyslaw Rybiński, avocat à Sopot. Le
gouvernement polonais («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.
A.
Conditions de détention du requérant
En vertu d'une décision de justice prononcée à une date non-indiquée, le
requérant se vit infliger une peine de réclusion criminelle. Il fut incarcéré à la prison de Goleniów à compter du 6 septembre 2001 jusqu'au 12
janvier
2004, sauf une courte période entre le 12 juillet et 1
er
août 2001, soit pendant 2 années et quatre mois environ.
Durant son incarcération, le requérant fut placé dans 12 cellules différentes. A compter du 12 octobre 2001 jusqu'au 10 juillet 2003, soit pendant environ 1 année et 9 mois, le requérant fut incarcéré dans une cellule dans laquelle l'espace personnel dont il disposait était inferieur à la norme prévue par la législation interne, soit 3 m². Apparemment, selon les dires du requérant, dans cette cellule d'une surface mesurant environ 12 m² il aurait demeuré avec quatre autres détenus. D'après lui, environ 1, 5 m² de
la surface globale de la cellule était occupé par les toilettes et le lavabo, équipements qui n'étaient pas entièrement séparés du reste de la cellule.
Dans ses observations, le Gouvernement releva que les conditions d'hygiène au sein de la cellule du requérant étaient conformes aux normes et
n'avaient jamais posé de problème. Le Gouvernement ajouta que le
requérant avait accès à l'eau courante et aux équipements sanitaires. Quant aux ces derniers, ils furent régulièrement rénovés par les services compétents de la prison.
Le Gouvernement précisa également qu'à la prison, le requérant avait pu participer aux activités éducatives et culturelles ainsi qu'aux réunions qu'une association avait proposées aux détenus ayant des problèmes d'alcool. Le Gouvernement souligna également qu'en détention, le
requérant avait travaillé en tant que maçon en raison de quoi il avait passé une grande partie de la journée en dehors de la cellule. Toutefois, il
n'indiqua pas pendant quelle période le requérant avait exercé cet emploi.
B.
Recours exercés par le requérant concernant ses conditions de
détention
À deux reprises, à savoir les 30 juin et 7 août 2002, le requérant adressa des plaintes au Médiateur faisant état des mauvaises conditions au sein de l'établissement pénitentiaire. Il se plaignit en particulier du surpeuplement cellulaire et releva que, dans sa cellule, il ne disposait que d'environ 2 m² d'espace alors que la norme prévue par le code d'application des peines exigeait au minimum 3 m² par détenu. En réponse à ses plaintes, dans des lettres des 12 juillet et 27 septembre 2002, le Médiateur informa le
requérant qu'il était conscient des problèmes liés à la surpopulation carcérale, phénomène observé depuis un certain temps dans l'ensemble des établissements pénitentiaires du pays. Le Médiateur releva que la législation pertinente en vigueur, en particulier l'article 248 § 1 du code d'application des peines, autorisait les autorités carcérales à placer, bien qu'uniquement dans des cas exceptionnels et pendant une période déterminée, des détenus dans des cellules dans lesquelles ils disposeraient d'une surface inférieure à
la norme de 3 m² par détenu. Le Médiateur souligna qu'il était conscient qu'il était très difficile, dans des conditions comme celles décrites par le
requérant, d'éviter une démoralisation des détenus et d'appliquer, de
manière efficace, des mesures en vue de leur réinsertion sociale. Le
Médiateur affirma également qu'à plusieurs reprises, il avait avisé le
ministre de la Justice des problèmes liés à la surpopulation carcérale.
Les 21 et 29 septembre 2003, le requérant se plaignit auprès de
l'administration pénitentiaire de ce que les conditions dans lesquelles il
était obligé de purger sa peine étaient dégradantes. Toutefois, le directeur régional des services pénitentiaires rejeta ses plaintes au motif qu'elles étaient dépourvues de fondement. Il souligna que le fait pour le requérant d'avoir été incarcéré dans des conditions où la norme de 3 m² par détenu n'avait pas été respectée «
n'était pas le fait de la mauvaise foi des services pénitentiaires mais résultait du surpeuplement notoire observé dans l'ensemble des établissements pénitentiaires, y compris la prison où
le
requérant était incarcéré
». Par ailleurs, le directeur des services pénitentiaires releva qu'au moment où sa plainte avait été rédigée, le
requérant avait été déjà transféré avec un autre détenu dans une cellule de
6, 1 m² et que dès lors, la norme du code d'application des peines était respectée.
GRIEF
Le requérant se plaint qu'en raison de l'exécution de sa peine dans une cellule en permanence surpeuplée, il a été victime d'un traitement dégradant, contraire à l'article 3 de la Convention.
Les 25 et 26 janvier 2010, la Cour a reçu des déclarations de règlement amiable signées par les parties. Par ces déclarations, le Gouvernement s'est engagé à verser au requérant la somme de 10
500 PLN (dix mille cinq cents zlotys) et le requérant a renoncé à toute autre prétention à l'encontre de
la
Pologne à propos des faits à l'origine de sa requête. Ladite somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l'article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de
l'homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l'affaire.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les
parties. Elle estime que celui-ci s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n'aperçoit par ailleurs aucun motif justifiant de poursuivre l'examen de la requête (article 37 § 1
in fine
de la Convention).
En conséquence, il convient de rayer l'affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Greffier
Président