PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 52814/08 de către Vereggiaria PAPAKKINOU împotriva Ciprului (II) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 11 martie 2010 în calitate de Cameră compusă de: Christos Rozakis, Președintele, Nina Vajić, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și André Wampach, secretar adjunct al Secțiunii având în vedere cererea depusă la 15 octombrie 2008, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 29 septembrie 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Vereggiaria Papakokkinou, este un cetățean cipriot născut în 1930 și locuiește în Nicosia. Ea este reprezentată în fața Curții de către dna A. Papakokkinou, un avocat practicant în Nicosia. Guvernul cipriot („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Clerides, procuror general al Republicii Cipru. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 aprilie 1998, reclamantul a introdus proceduri civile în fața Curții de District din Paphos pentru încălcarea ilegală a proprietății sale (acțiunea nr. 1290/98). La 7 septembrie 2005, Curtea de District a pronunțat hotărârea hotărârii de către un singur acuzat vinovat de infracțiune. Întrucât reclamantul nu a demonstrat cuantumul daunelor reclamate, instanța a acordat daune nominale și exemplare. În noiembrie 2005 a fost depus un recurs în fața Curții Supreme (apel nr. 302/05). La 23 aprilie 2008, Curtea Supremă a susținut recursul și a susținut că reclamantul a avut dreptul la daune nominale. Costurile au fost acordate în favoarea recurentei. Contra-apelul reclamantului a fost respins. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii. Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul prevederii de mai sus cu privire la echitatea procedurii. Reclamantul s-a plâns că, ca urmare a hotărârii Curții Supreme și a cheltuielilor pe care le-a suportat în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, au fost încălcate. În plus, reclamantul s-a plâns că hotărârile instanțelor interne au fost încălcate de art. 17 din Convenție. În sfârșit, reclamantul s-a plâns de încălcarea articolului 3 din Convenție din cauza hotărârii Curții Supreme. Lungimea procedurii Reclamantul s-a plâns de lungimea procedurii. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: art. 6 § 1 "În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ..." Prin scrisoarea din 29 septembrie 2009, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevede următoarele: „1. Guvernul constată că eforturile în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului nu au avut succes. 2. În această situație, Guvernul dorește să exprese - prin intermediul unei declarații unilaterale - recunoașterea acesteia că, în circumstanțele speciale ale prezentului caz, durata procedurii, atât în primă instanță, cât și în apel, nu a îndeplinit cerința „rațională” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. 3. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului o sumă globală de 7,900 EUR (cu acoperirea prejudiciilor materiale și morale și a costurilor și cheltuielilor). 4. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul art. 1 (c) din Convenție. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui decontarea finală a cazului. 5. Guvernul este, de asemenea, în procesul de creare a unor remedii naționale eficiente pentru plângeri de încălcare a cerinței de timp rezonabil de la art. 6 § 1 din Convenție în stabilirea drepturilor și obligațiilor civile în toate procedurile judiciare civile și administrative. În acest scop, legislația specifică redactată de Oficiul Agentului Guvernului (un proiect de lege în titlul „ O lege care prevede remedii eficiente pentru violarea dreptului de a avea drepturi și obligații civile determinate într - un timp rezonabil “) a fost introdusă în Parlament. În conformitate cu legislația propusă, sunt puse în aplicare plângerile de încălcare a drepturilor și obligațiilor civile determinate într-un timp rezonabil, iar reclamanții pot iniția o procedură prin intermediul unei acțiuni civile în instanțe de districtă care solicită compensare pentru încălcarea în care examinarea judiciară a cazului în care se afirmă că dreptul lor a fost încălcat a fost încheiat. Dreptul de instituire a acestei proceduri este, de asemenea, acordat în ceea ce privește cazurile care au fost încheiate înainte de data intrării în vigoare a legii. În plus, o parte la procedurile judiciare în așteptare poate susține în orice etapă a procedurii o acuzație de încălcare a dreptului său în acțiunea și are dreptul la examinarea și pronunțarea judiciară de către instanța competentă la care se referă chestiunea, privind problema încălcării. O hotărâre care depune o constatare a încălcării în temeiul acestei proceduri privind procedurile care sunt pendente trebuie transmisă Curții Supreme pentru orice instrucțiuni necesare pentru accelerarea procedurii. O astfel de hotărâre permite, de asemenea, dreptul de a iniția proceduri în instanțe de districte prin acțiunea civilă privind problema compensației pentru încălcarea constatată. În determinarea problemei de încălcare a dreptului și de evaluare a compensației, instanța trebuie să ia în considerare jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care se aplică atât în cadrul procedurii de încălcare prin acțiunea civilă, cât și în procedura de examinare a acuzațiilor de încălcare în cadrul procedurii în așteptare. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul ar sugera că circumstanțele prezentului caz permit Curții dumneavoastră să ajungă la concluzia că există „alte motive”, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, justificând încetarea examinării cererii și că, în plus, nu există motive de caracter general, astfel cum se definește la art. 37 alineatul (1) în amendă , care ar necesita examinarea în continuare a cazului în temeiul acestei dispoziții. În consecință, Guvernul invită Curții dumneavoastră să elimine cererea din lista sa de cazuri.” Într-o scrisoare din 22 octombrie 2009, reclamantul a respins inițiativa guvernului și a cerut Curții să examineze plângerea ei. În acest sens, ea a remarcat că legea propusă de guvern nu este în vigoare. În plus, ea a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului este inacceptabil de scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). În plus, a avut deja ocazia de a aborda plângerile legate de presupusa încălcare a dreptului cuiva la o audiere într-un timp rezonabil în o varietate de cazuri împotriva Ciprului (a se vedea, de exemplu, Christodoulou Cipru , nr. 30282/06, 16 iulie 2009; Charalambides Cipru , nr. 37885/04, 15 ianuarie 2009; Michael Theodossou Ltd c. Cipru , nr. 31811/04, 15 ianuarie 2009; Mylonas Cipru , nr. 14790/06, 11 decembrie 2008; Douglas c. Cipru , nr. 21929/04, 17 iulie 2008; Josephides Cipru , nr. 33761/02, 6 decembrie 2007; Odysseos c. Cipru , nr. 30503/03, 8 martie 2007; Shacolas c. Cipru , nr. 47119/99, 4 mai 2006). Curtea observă că declarația guvernului conține o recunoaștere clară a nerespectării cerinței de „temps rațional” în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. În plus, Curtea este convinsă că suma totală oferită reclamantului de către Guvern în compensare pentru daune și costuri morale și cheltuieli constituie o soluție adecvată pentru lungimea excesivă a procedurii având în vedere toate circumstanțele cazului și că această sumă este în conformitate cu sumele acordate de Curte în alte cazuri similare. În acest context, Curtea consideră că nu mai este justificată să continue examinarea acestei părți a cererii [art. 1 litera (c)]. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Retragerea plânge în temeiul articolului 6 că procedurile interne au fost nedreptate și că, de asemenea, s-a plâns de o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 ca urmare a hotărârii Curții Supreme și a cheltuielilor pe care le-a suportat. În plus, reclamantul s-a plâns că hotărârile instanțelor interne au fost în încălcarea articolului 17 din Convenție. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns de încălcarea articolului 3 din Convenție din cauza hotărârii Curții Supreme. Curtea a examinat restul plângerilor, astfel cum a prezentat reclamantul. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și a libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenția. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. André Wampach Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului
Application no. 52814/08
by Vereggaria PAPAKOKKINOU
against Cyprus (II)
The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 11
March 2010 as a Chamber composed of:
Christos Rozakis,
President,
Nina Vajić,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Sverre Erik Jebens,
Giorgio Malinverni,
George Nicolaou,
judges,
and André Wampach,
Deputy Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 15 October 2008,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 29 September 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Ms Vereggaria Papakokkinou, is a Cypriot national who was born in 1930 and lives in Nicosia. She is represented before the Court by Ms A. Papakokkinou, a lawyer practising in Nicosia. The Cypriot Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr
P.
Clerides, Attorney-General of the Republic of Cyprus.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 9 April 1998 the applicant brought civil proceedings before the District Court of Paphos for unlawful trespass to her property (action
no.
1290/98). The action was brought against five defendants.
On 7 September 2005 the District Court delivered judgment finding only one of the defendants guilty of trespass. As the applicant failed to prove the amount of damages claimed, the court awarded nominal and exemplary damages.
In November 2005 an appeal was lodged before the Supreme Court (appeal no. 302/05).
On 23 April 2008 the Supreme Court upheld the appeal. It held the applicant was only entitled to nominal damages. Costs were awarded in favour of the appellant. The applicant’s counter-appeal was dismissed.
1.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the unreasonable length of the proceedings.
2.
The applicant further complained under the above provision about the fairness of the proceedings.
3.
The applicant complained that as a result of the Supreme Court’s judgment and the expenses she had incurred her rights under Article 1 of Protocol No. 1 had been infringed.
4.
Moreover, the applicant complained that the judgments of the domestic courts were in violation of Article 17 of the Convention.
5.
Finally, the applicant complained of a breach of Article 3 of the Convention due to the Supreme Court’s judgment.
A.
Length of proceedings
The applicant complained about the length of the proceedings. She relied on Article 6 §
1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
Article 6 § 1
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
By letter dated 29 September 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provides as follows:
“1. The Government notes that the efforts with a view to securing a friendly settlement of the case have been unsuccessful.
2.In this situation, the Government wishes to express - by way of a unilateral declaration - its acknowledgement that in the special circumstances of the present case the length of the proceedings, both at first instance and on appeal did not fulfil the requirement of “reasonable” referred to in Article 6 § 1 of the Convention.
3.Consequently, the Government is prepared to pay the applicant a global amount of EUR 7,900 (covering pecuniary and non-pecuniary damage and costs and expenses). In its view, this amount would constitute adequate redress and sufficient compensation for the impugned length of the said proceedings and thus an acceptable sum as to quantum in the present case.
4.This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision pursuant to Article
37
§
1 (c) of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final settlement of the case.
5.The Government is also in the process of creating national effective remedies for complaints of violation of the reasonable time requirement of Article 6 § 1 of the Convention in the determination of civil rights and obligations in all civil and administrative court proceedings. To this end specific legislation drafted by the Government Agent’s Office (a Bill under the title “
A Law Providing Effective Remedies for Violation of the Right to have Civil Rights and Obligations Determined within a Reasonable Time
”) has now been introduced to Parliament. Under the proposed legislation complaints of violation of the right to have civil rights and obligations determined within a reasonable time are actionable, and the complainants may institute proceedings by way of a civil action in district courts seeking compensation for the violation where judicial examination of the case in which they allege that their right was violated has been completed. The right to institute such proceedings is also afforded concerning cases which were completed before the law’s date of entry into force. In addition, a party to pending court proceedings may at any stage of the proceedings raise there an allegation of violation of his right in the proceedings, and is entitled to examination and judicial pronouncement by the competent court to which the matter is referred, concerning the question of violation. A judgment making a finding of a violation under this procedure concerning proceedings that are pending, must be transmitted to the Supreme Court for any necessary directions for speeding up the proceedings. Such a judgment affords also the right to institute proceedings in district courts by way of civil action concerning the issue of compensation for the violation found. In determining the issue of violation of the right and assessing compensation the courts must take into account the case-law of the European Court of Human Rights. This is applicable both in proceedings for violation by way of civil action and in the procedure for examination of allegations of violation in pending proceedings.
6.In the light of the above, the Government would suggest that the circumstances of the present case allow your Court to reach the conclusion that there exists ‘any other reason’, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention, justifying your Court to discontinue the examination of the application, and that, moreover, there are no reasons of a general character, as defined in Article 37 § 1
in fine
, which would require the further examination of the case by virtue of that provision. Accordingly, the Government invites your Court to strike the application out of its list of cases.”
In a letter of 22 October 2009 the applicant rejected the Government’s initiative and asked the Court to proceed with the examination of her complaint. In this respect she noted that the law proposed by the Government was not in force. Furthermore, she expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular
the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03, 18 September 2007).
The Court has established in a number of cases, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender v.
France
[GC], no.
Cocchiarella v.
Italy
[GC], no.
‑
V;
Majewski v.
Poland
, no.
52690/99, 11 October 2005; and
Wende and Kukówka v.
Poland
, no.
56026/00, 10
May 2007). Furthermore, it has already had occasion to address complaints related to alleged breach of one’s right to a hearing within a reasonable time in a variety of cases against Cyprus (see, for example,
Christodoulou
v.
Cyprus
, no.
30282/06, 16 July 2009;
Charalambides
v.
Cyprus
, no. 37885/04, 15 January 2009;
Michael Theodossiou Ltd v. Cyprus
, no. 31811/04, 15 January 2009;
Mylonas
v.
Cyprus
, no.
14790/06, 11 December 2008;
Douglas v. Cyprus
, no. 21929/04, 17 July 2008;
Josephides
v.
Cyprus
, no. 33761/02, 6
December 2007;
Odysseos v. Cyprus
, no. 30503/03, 8 March 2007;
Shacolas v. Cyprus
, no. 47119/99, 4 May 2006).
The Court observes that the Government’s declaration contains a clear acknowledgment that the “reasonable time” requirement has not been respected within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention. Furthermore, the Court is satisfied that the total amount offered to the applicant by the Government in compensation for non-pecuniary damage and costs and expenses constitutes adequate redress for the excessive length of the proceedings having regard to all the circumstances of the case, and that this amount is consistent with the amounts awarded by the Court in other similar cases.
Against this background, the Court considers that it is no longer justified in continuing the examination of this part of the application (Article
37
§
1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly, it should be struck out of the list.
B.
Remaining complaints
The applicant complained under Article 6 that the domestic proceedings had been unfair. She also complained of a violation of her rights under Article 1 of Protocol No. 1 as a result of the Supreme Court’s judgment and the expenses she had incurred. Furthermore, the applicant complained that the judgments of the domestic courts were in violation of Article 17 of the Convention. Lastly, the applicant complained of a breach of Article 3 of the Convention due to the Supreme Court’s judgment.
The Court has examined the remainder of the complaints as submitted by the applicant. However, having regard to all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that this part of the application must be rejected in accordance with Article
35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaint under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
André Wampach
Christos Rozakis
Deputy Registrar
President