Stepuleac împotriva Republicii Moldova

Contextul general al cauzei La 5 aprilie 2009 a avut loc alegerile generale în Moldova. Partidul Comunist, care avea majoritate de voturi în Parlamentul anterior, a obținut 60 de locuri din total de 101. La 6 și 7 aprilie 2009 a avut loc o manifestație de protest împotriva denunțării falsificării rezultatelor alegerilor în centrul Chișinaului. În cursul după-amiezii din 7 aprilie 2009, unii dintre protestatari – presupus câteva sute de provocatori – au devenit violenți și două clădiri ale Guvernului au fost atacate. În aceeași noapte, aproximativ 200 de persoane au fost arestate din cauza participării lor presupuse la tulburări în masă și tentativă de lovitură de stat. Principalele partide din opoziție au fost acuzate de orchestrare a atacurilor violente. Mai multe persoane au fost arestate în zilele următoare, unele la domicilii și altele direct la universitățile sau școlile lor. Mulți dintre cei arestați s-au plâns de maltratarea de către poliție și trei persoane au decedat, presupus ca urmare a maltratării. Accesul la mass-media online independent a fost blocat și un număr de jurnaliști au fost arestați. În seara din 7 aprilie 2009, doar câteva ore după atacurile violente asupra clădirilor publice din Chișinău și înainte ca investigația să poată fi desfășurată, Președintele interimar al Moldovei, domnul V. Voronin, într-un discurs transmis la televiziunea națională, a acuzat partidele de opoziție că au organizat o lovitură de stat. În aceeași seară, canalele TV, TVM1 și NIT, au comentat că „...printre protestatari se găseau frații Stepuleac, cunoscuți pentru trecutul lor criminal..." și „...membri ai unei bande criminale cunoscuți ca frații Stepuleac au fost văzuți [la proteste]...". La 8 aprilie 2009 ziarul Moldova Suverană a publicat un articol notând, inter alia, că „...frații Stepuleac, care sunt recidivști bine cunoscuți în conflict cu legea au fost văzuți [la proteste]..." Conform afirmațiilor celui de-al doilea reclamant, după discuții cu editorii șefi ai televiziunilor și ziarelor respective, a descoperit că aceste acuzații false avuseseră originea la Ministerul Afacerilor Interne și proveniseră personal fie de la ministrul Gh. Papuc, fie de la conducerea Departamentului Serviciilor Operative (D.S.O.). În aceeași zi, al doilea reclamant a solicitat o întâlnire cu șeful D.S.O. Cei doi s-au întâlnit la ora 10:00 pe 9 aprilie 2009, iar șeful D.S.O. a negat orice diseminare de informații despre familia Stepuleac.

Arestarea primului reclamant La 9 aprilie 2009 primul reclamant se afla în vizită la părinții săi din regiunea Ungheni atunci când a fost arestat de poliție. A fost acuzat că a îndrumat protestatarii la 7 aprilie 2009 să se opună activ ordinelor legale ale poliției, să participe la tulburări în masă și să atace persoane pentru a-și asuma cu forța puterea de stat, în contravenție cu articolul 285 al. 4 și articolul 339 al. 1 din Codul Penal. La 12 aprilie 2009 Procuratura Generală a solicitat unei curți să dispună arestarea preventivă a primului reclamant pentru o perioadă de treizeci de zile, în esență pe aceleași baze menționate mai sus. În aceeași zi, judecătorul S. C., judecătorul cercetător al Curții de Distrito Centru, a dispus arestarea primului reclamant și arestarea preventivă pentru zece zile. Motivele oferite de curte au fost că „există suspiciune rezonabilă că reclamantul a comis o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă de mai mult de doi ani de închisoare; reclamantul ar putea avertiza alți suspecți și astfel ar putea influența cursul normal al investigației, care se află în etapa inițială, și nu toate circumstanțele care au contribuit la comiterea infracțiunii au fost stabilite; arestarea reclamantului este necesară pentru a proteja ordinea publică, ținând seama de tensiunea socială creată de faptele de care reclamantul este acuzat, fapte care constituie infracțiuni împotriva securității și ordinii publice". Primul reclamant nu a fost dus de poliție la acea ședință. Avocata sa a făcut recurs împotriva deciziei de arestare preventivă. Ea s-a referit, inter alia, la cazul Stepuleac v. Moldova (nr. 8207/06, 6 noiembrie 2007), în care Curtea găsise deja încălcări ale articolului 5 referitoare la arestările anterioare ale primului reclamant. Ea a remarcat că nu era nicio dovadă în dosar pentru susținerea cererii procurorului și că, la momentul examinării cererii de curte, termenul de șaptezeci și două de ore pentru arestarea primului reclamant fără ordin de curte deja expirase. La 12 aprilie 2009 doi martori au fost audiați și au confirmat că, la 7 aprilie 2009, primul reclamant petrecuse aproximativ o oră (13:30-14:30) în restaurantul în care lucra ca chelner. Conform primului reclamant, el petrecuse acea zi în ședințe de afaceri și la o ședință a Curții de Apel, conform probelor relevante. Ajunsese la locul evenimentelor după ora 15:00, atunci când partea violentă a protestei se terminase deja, și petrecuse mai mult de o oră (17:00-18:30) la Procuratura Generală. Conform avocatei, singura dovadă pe care procuratura se baza în solicitarea mandatului de arestare era o declarație a unui polițist care era staționar în apropierea Pieței Marii Adunări Naționale. Conform acestuia, primul reclamant i-ar fi spus: „De ce stai aici? Ar trebui să fii în altă parte, apărând clădirile publice". La 16 aprilie 2009 Curtea de Apel din Chișinău a respins recursul. Curtea a constatat că „curtea inferioară a luat în considerare complexitatea cauzei, personalitatea inculpatului, natura și gradul de periculozitate al faptelor care constituie baza arestării preventive a reclamantului și faptul că reclamantul a comis o infracțiune considerată delict grav pentru care legea prevede închisoare de mai mult de doi ani; există risc ca reclamantul să poată preveni verificarea faptelor, ar putea exercita presiune asupra martorilor, distruge dovezi sau fugă pe teritoriul regiunii Transnistria, care nu este controlat de autoritățile Republicii Moldova; ar putea comite alte infracțiuni și sunt necesare acțiuni investigative suplimentare". La cererea procurorului, pe 17 aprilie 2009, judecătorul cercetător al Curții de Distrito Centru a dispus arestarea preventivă a primului reclamant pentru o perioadă suplimentară de treizeci de zile. Motivele oferite de curte au fost că „perioada arestării reclamantului va expira; complexitatea cauzei necesită o serie de acțiuni investigative pentru care procurorul are nevoie de mai mult timp; există suspiciune rezonabilă că reclamantul a comis o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă de mai mult de doi ani de închisoare; reclamantul ar putea conlucra cu alți suspecți; arestarea reclamantului este necesară pentru a proteja ordinea publică, ținând seama de tensiunea socială creată de faptele de care reclamantul este acuzat, fapte care constituie infracțiuni împotriva securității și ordinii publice". Avocata primului reclamant a făcut recurs, invocând articolul 5 din Convenție. Ea a remarcat că, deși cererea procurorului era identică cu cererea sa inițială care doar parțial fusese acordată (zece zile de arestare preventivă), curtea decidese extinderea arestării pentru o perioadă suplimentară de treizeci de zile, fără nicio dovadă în dosar. Mai mult, dreptul primului reclamant la prezumția de nevinovăție fusese încălcat și curtea nu considerase niciun alt măsură preventivă prevăzută de lege. La 22 aprilie 2009 Curtea de Apel din Chișinău a respins recursul din motive în mare parte asemănătoare cu cele anterioare. Judecătorul A. T., unu din cei trei judecători care examinaseră recursul, a emis o opinie separată, în care a remarcat, inter alia, că curtea nu fusese prezentată nicio dovadă capabilă să o convingă de existența unei suspiciuni rezonabile că primul reclamant comisese o infracțiune și de susținere a cererii pentru arestarea preventivă. Mai mult, procurorul descriese vinovăția presupusă a primului reclamant doar în termeni vagi, fără specificare suficientă a faptelor de care era acuzat.

Arestarea celui de-al doilea reclamant La 9 aprilie 2009, aproximativ la ora 17:00, al doilea reclamant și doi dintre frații săi au fost formal arestați în biroul șefului D.S.O. La 10 aprilie 2009 al doilea reclamant a contestat în curte înregistrarea arestării sale, susținând că aceasta era ilegală și argumentând că nu conținea niciunu din motivele formale pentru arestare, exhaustiv enumerate în articolul 166 din Codul de Procedură Penală. Procuratura nu a răspuns la acea plângere. La 12 aprilie 2009 Procuratura Generală a solicitat unei curți să dispună arestarea celui de-al doilea reclamant și arestarea preventivă pentru o perioadă de treizeci de zile. A fost acuzat că a îndrumat protestatarii la 7 aprilie 2009 să se opună activ ordinelor legale ale poliției, să participe la tulburări în masă și să atace persoane pentru a-și asuma cu forța puterea de stat, în contravenție cu articolul 285 al. 4 și articolul 339 al. 1 din Codul Penal. În aceeași zi avocata celui de-al doilea reclamant s-a plâns Curții de Distrito Centru că înregistrarea arestării clientei sale fusese ilegală. De asemenea, a remarcat că mai mult de șaptezeci și două de ore trecuseră de la ora arestării, și arestarea preventivă aceluiași caz lipsea bază legală, în contravenție cu articolul 166 al. 5 din Codul de Procedură Penală. Mai mult, procuratura submitase cererea pentru arestarea preventivă a celui de-al doilea reclamant la ora 16:00 pe 12 aprilie 2009, adică, una oră înainte de expirarea perioadei inițiale de șaptezeci și două de ore. Conform legii, o astfel de cerere trebuie presentată cel puțin trei ore înainte ca perioada de arestare să expire. În sfârșit, apărarea susținea că curtea nu putea examina cererea procurorului înainte de a examina plângerea că înregistrarea arestării fusese ilegală. De asemenea, pe 12 aprilie 2009, judecătorul cercetător al Curții de Distrito Centru acordase cererea procurorului și dispusese arestarea preventivă, pentru zece zile, a celui de-al doilea reclamant. Motivele oferite de curte au fost că „există suspiciune rezonabilă că al doilea reclamant a comis o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă de mai mult de doi ani de închisoare; al doilea reclamant ar putea conlucra cu alți suspecți și astfel ar putea influența cursul normal al investigației, care se află în etapa inițială, și nu toate circumstanțele care au contribuit la comiterea infracțiunii au fost stabilite; arestarea preventivă al celui de-al doilea reclamant este necesară pentru a proteja ordinea publică, ținând seama de tensiunea socială creată de faptele de care al doilea reclamant este acuzat, fapte care constituie infracțiuni împotriva securității și ordinii publice". Niciunu din argumentele apărării nu a fost menționat. Avocata celui de-al doilea reclamant a făcut recurs, observând, inter alia, că procurorul nu submitase curții nicio dovadă în sprijinul cererii sale. Ea s-a referit la mărturia a doi martori, confirmând că al doilea reclamant se aflase într-o altă zonă a orașului între orele 12:00 și 14:00 pe 7 aprilie 2009, cât și la cererea sa ca procurorul să obțină de la compania de telefonie mobilă informații care să permită determinarea precisă a locului unde se aflase al doilea reclamant la momentul relevant. Nu primise răspuns la acea cerere și curtea inferioară nu comentase. În sfârșit, s-a plâns că nu fu permis să discute cazul cu al doilea reclamant după ce fusese formal acuzat, de aceea nu puteau pregăti pe deplin pentru ședința de curte. La 16 aprilie 2009 Curtea de Apel din Chișinău a respins recursul, referindu-se la aceleași motive ca și curtea inferioară, adăugând că „al doilea reclamant poate fugă de autorități investigative și curte, și poate să reîncalce și că sunt necesare acțiuni investigative suplimentare". La 17 aprilie 2009 Procuratura Generală a solicitat unei curți să dispună arestarea preventivă a celui de-al doilea reclamant pentru o perioadă suplimentară de treizeci de zile, invocând aceleași motive ca și anterior. În aceeași zi Curtea de Distrito Centru a respins cererea. Curtea repetă motivele anterioare pentru arestare preventivă, dar constată că, deoarece al doilea reclamant avea trei copii de îngrijit, inclusiv un bebeluș de opt luni, ar trebui plasate sub arest la domiciliu pentru treizeci de zile. Avocata celui de-al doilea reclamant a făcut recurs, referindu-se la absența oricărei reacții a curții inferioare la argumentele sale referitoare la privarea libertății clientei sale. Cel mai important, nu era răspuns la dovezile că clienta sa nu fusese prezentă în centrul orașului în timp ce tulburările violente, contrar ceea ce fusese afirmat de procuror. La 22 aprilie 2009 Curtea de Apel din Chișinău a respins recursul celui de-al doilea reclamant. Curtea s-a bazat pe motive asemănătoare cu acelea referite anterior în sentința sa și de asemenea a remarcat că patru martori au confirmat că al doilea reclamant participase la tulburările în masă pe 7 aprilie 2009 și îndrumasă alții să comită acte violente. În același timp, dovezile submitale de al doilea reclamant pot fi confirmat locația sa între ora 12:00 și 12:30 și după ora 17:00, dar avusese oportunitatea să participe la tulburare între aceste momente. Cu toate acestea, curtea și găsit că „există dovezi plauzibile și relevante în dosar confirmând că, dacă ar fi eliberat, al doilea reclamant nu va fugă și nu va exercita presiune asupra martorilor sau nu va interferi cu investigația sau procedurile penale; nu există dovezi din vreodată tentativă de al doilea reclamant sau relativi săi să interferi cu investigația sau exercita presiune asupra martorilor sau victime; nu există pericol că al doilea reclamant va fugă, pentru că arestarea preventivă va fi înlocuită cu arest la domiciliu, asigurând prezența sa la proces." Judecătorul A. T., unu din cei trei judecători care examinaseră recursul, a emis o opinie separată în care a remarcat, inter alia, că curtea nu fusese presentată nicio dovadă capabilă să o convingă că există suspiciune rezonabilă că al doilea reclamant a comis o infracțiune și de susținere a cererii pentru arestarea preventivă. Mai mult, procurorul descriese vinovăția presupusă a celui de-al doilea reclamant doar în termeni vagi, fără specificare suficientă a faptelor de care era acuzat. Judecătorul a adăugat că aplicarea unei măsuri preventive mai ușoare era încă o limitare a drepturilor celui de-al doilea reclamant și putea fi dispusă doar dacă există suspiciune rezonabilă că el comisese o infracțiune. Al doilea reclamant susține că pe 7 aprilie 2009 nu se aflase în centrul Chișinaului, unde se desfășurau protestele, decât pentru o scurtă vreme, conform declarațiilor martorilor și altor dovezi referitoare la mișcările sale minut cu minut în acea zi. Conform afirmațiilor celui de-al doilea reclamant, el și membri ai familiei au fost persecutați de autorități din 2005, atunci când și-au exprimat deschis opiniile democratice care intrau în conflict cu cele ale puterii, în particular cu Ministrul Afacerilor Interne, pe care public l-au acuzat de persecutarea familiei lor. Doi dintre frații Stepuleac fusiseră anterior arestați pe baza unor cazuri penale fabricate. Fiind pe deplin achitați, au deschis o serie de procese împotriva ofițerilor de rang înalt și al doilea reclamant i-a reprezentat în acele proceduri. Familia a fost amenințată cu deprivare de libertate pe termen lung. Ministrul Afacerilor Interne și familia au o ură mutuală. ACUZAȚII 1. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 5 al. 1 din Convenție că fusiseră arestați în absența unei suspiciuni rezonabile de comitere a unei infracțiuni și că li s-oferirise o eliberare imediată sub condiția semnării unor declarații efectul că partidele de opoziție le plătiseră să participe la proteste. 2. De asemenea, s-au plânt, în temeiul articolului 5 al. 3 din Convenție, că instanțele nu dăduser motive relevante și suficiente pentru dispunerea și prelungirea arestării preventive (arrest la domiciliu). DREPTUL La 29 octombrie 2009 Guvernul informă Curtea că propune să facă o declarație unilaterală pentru a rezolva problemele ridicate de petițiile. Au cerut de asemenea Curții să elimine petiția în conformitate cu articolul 37 din Convenție. Declarația a prevăzut după cum urmează: „... 2. La 30 septembrie 2009 Ministrul Justiției a publicat o declarație în numele Guvernului la un eveniment care a inclus prezența mass-media și ai reclamanților care se plângeau de încălcarea drepturilor lor în legătură cu evenimentele din 7 aprilie 2009. În conformitate cu acele declarații, pronunțate de un oficial de rang înalt, Guvernul a exprimat direct regretele cu privire la acțiunile despropor­ționate ale autorităților interne, care au avut loc după 7 aprilie 2009, cu privire la toate persoanele implicate în evenimentele în cuestiune, și în special cu privire la reclamanții care s-au plâns Curții și la actuala petitie. 3. Respectiv, Guvernul Republicii Moldova a exprimat clar intenția și disponibilitatea de a rezolva cazurile menționate de mai sus.

Guvernul, după ce analizase jurisprudența Curții, face următoarea declarație unilaterală: Guvernul recunoaște că a existat o încălcare a drepturilor reclamanților garantate de articolul 5 al. 1 (c) din Convenție deoarece autoritățile de urmărire penală și instanțele interne aplicaseră arestarea cu privire la primul și al doilea reclamant fără a lua în considerare absența unei suspiciuni rezonabile de comitere a infracțiunii de care fuseseră acuzați. De asemenea, Guvernul recunoaște că instanțele naționale nu dăduser motive relevante și suficiente pentru deciziile lor de dispunere și apoi prelungire a arestării preventive (arrest la domiciliu), în încălcare a articolului 5 al. 3 din Convenție.

Guvernul consideră că simplul recunoaștere a unei încălcări a drepturilor reclamanților ar servi ca satisfacție echitabilă, în particular pentru prejudiciu moral.

Astfel, în conformitate cu circumstanțele specifice ale prezentei cauze, Guvernul propune următoarele sume de bani ca satisfacție echitabilă: a. primului reclamant (Gheorghe Stepuleac) – o sumă globală de 6.000 euro; b. celui de-al doilea reclamant (Anatol Stepuleac) – o sumă globală de 4.000 euro.

Guvernul declară că sumele acordate de Curte, ca satisfacție echitabilă, vor fi convertite în lei moldoveni la rata aplicabilă la data plății, și libere de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi plătibilă în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în conformitate cu articolul 37 al. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul neplății acestei sume în perioada de trei luni de mai sus, Guvernul se angajează să plătească dobândă simplă la aceasta, din expirarea perioadei până la decontare, la o rată egală cu rata de randament marginal a Băncii Centrale Europene în perioada de întârziere plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cauzei." La o scrisoare datată 10 decembrie 2009 Guvernul a schimbat paragraful 6(b) al declarației inițiale, care ar trebui să citească: „b. celui de-al doilea reclamant (Anatol Stepuleac) – o sumă globală de 6.000 euro." Reclamanții cereau Curții să respingă propunerea Guvernului pe baza faptului că investigația penală privind participarea lor presupusă la evenimentele din 7 aprilie 2009 nu fusese încă descontinuată. Mai mult, în absența unei sentințe adoptate de Curte, ar fi lipsiți de o determinare judiciară a faptelor în cazurile lor. În plus, în declarația lor, Guvernul nu recunoscut că persoane nevinovate, cum ar fi reclamanții, fusiseră arestate și urmărite penal fără niciun alt motiv decât persecuție. Curtea observă de la început că părțile nu au putut să se înțeleagă asupra termenilor unei rezolvări prietenoase a cauzei. Notează că, conform articolului 38 al. 2 din Convenție, negocierile pentru rezolvare prietenoasă sunt confidențiale și că Regula 62 al. 2 din Regulamentul Curții prevede în continuare că nicio comunicare scrisă sau verbală și niciun oferire sau concesiune făcute în cadrul încercării de asigurare a unei rezolvări prietenoase nu poate fi menționată sau invocată în proceduri contencioase. Cu toate acestea, declarația a fost făcută de Guvern în afara cadrul negocierilor pentru rezolvare prietenoasă. Curtea observă că articolul 37 din Convenție prevede că poate, în orice stadiu al procedurilor, să decidă eliminarea unei petițiilor din lista cazurilor în cazul în care circumstanțele conduc la una din concluziile specificate sub (a), (b) sau (c) din paragraful 1 al articolului. Articolul 37 al. 1 (c) permite Curții să elimine un caz din lista sa în special dacă: „din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea petiției". Articolul 37 al. 1 in fine include condiția că: „Cu toate acestea, Curtea va continua examinarea petiției dacă respectul pentru drepturile omului așa cum sunt definite în Convenție și Protocoale thereof o cere." Curtea observă de asemenea că, în anumite circumstanțe, poate elimina o petiție conform articolului 37 al. 1 (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de o Guvern respondent, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În acest scop, Curtea va examina declarația cu atenție la lumina principiilor care ies din jurisprudența sa, în particular judecata Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar v. Turcia, [GC], nr. 26307/95, art 75-77, ECHR 2003-VI, și Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006). Curtea observă că a specificat în mai multe cazuri natura și amploare obligațiilor care apar pentru Statul respondent conform articolului 5 al. 1 și 3 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Sarban v. Moldova, nr. 3456/05, §§ 95-104, 4 octombrie 2005, și Stepuleac v. Moldova, nr. 8207/06, §§ 68-81, 6 noiembrie 2007). În prezenta cauze, Curtea observă că subiectul celor două petițiilor sub examinare nu a fost niciodată vinovăția sau nevinovăția reclamanților sau existența investigației penale împotriva lor ca atare, ci mai degrabă respectul pentru articolul 5 al. 1 și 3 din Convenție, în care privință Guvernul a făcut un recunoaștere foarte clar a încălcărilor drepturilor reclamanților. Având în vedere natura admisiunilor conținute în declarația unilaterală a Guvernului, cât și suma compensației propusă de Guvern pentru fiecare reclamant, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea petiției (articolul 37 al. 1 (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar, citat mai sus, și Meriakri v. Moldova (eliminare), nr. 53487/99, 1 martie 2005). Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectul pentru drepturile omului așa cum sunt definite în Convenție și Protocoalele thereof nu cere să continue examinarea petiției. În consecință, petiția ar trebui eliminată din listă. Curtea are discretiune să acordă costuri legale atunci când elimina o petiție (Regula 43 al. 4 din Regulamentul Curții). În prezenta cauze, ținând seama de natura relativ simplă a problemelor implicate și asemănările dintre cele două petițiilor, dar și volumul de muncă efectuat de avocații reclamanților, decide acordarea a 1.000 euro (EUR) pentru fiecare reclamant în privința costurilor și cheltuielilor. Din aceste motive, Curtea 1. Decide unanim eliminarea petiției din lista cazurilor; 2. Constatează (a) că Statul respondent trebuie să plătească fiecarui reclamant EUR 1.000 (o mie de euro), plus orice impozit care poate fi aplicabil reclamanților, în privința costurilor și cheltuielilor, să se convertească în lei moldoveni la rata aplicabilă la data decontării; (b) că din expirarea perioadei de trei luni de mai sus până la decontare va fi plătibilă dobândă simplă asupra sumei de mai sus la o rată egală cu rata de randament marginal a Băncii Centrale Europene în perioada de întârziere plus trei puncte procentuale. Lawrence Early Nicolas Bratza Grefierul Președintele

General background of the case On 5 April 2009 a general election took place in Moldova. The Communist Party, which had a majority of votes in the outgoing Parliament, won 60 seats out of a total of 101. On 6 and 7 April 2009 a protest against the alleged falsification of the results of the election was held in the centre of Chișinău. In the early afternoon of 7 April 2009 some of the persons participating in the protest – allegedly several hundred provocateurs – became violent, and two Government buildings were attacked. On the same night, some 200 persons were arrested on account of their alleged participation in mass rioting and an attempted coup d’état . The main opposition parties were accused of orchestrating the violent attacks. More persons were arrested over the course of the following days, some at their homes and some directly at their universities or schools. Many of those arrested complained of ill-treatment by the police and three persons died, allegedly as a result of ill-treatment. Access to online independent media was blocked and a number of journalists were arrested. In the evening of 7 April 2009, only several hours after the violent attacks on the public buildings in Chișinău and before any investigation into the facts could be carried out, the acting President of Moldova, Mr V. Voronin, in a speech aired on national TV, accused the opposition parties of having organised a coup d’état. On the same evening, the TV channels, TVM1 and NIT, commented that “...among the protesters were the Stepuleac brothers, known for their criminal past...” and “... members of a criminal gang known as the Stepuleac brothers could be seen [at the protests]...”. On 8 April 2009 the Moldova Suverană newspaper published an article noting, inter alia , that “... the Stepuleac brothers, who are well-known recidivists at loggerheads with the law could be seen [at the protests]...” According to the second applicant, having discussed the matter with the relevant TV and newspaper editors-in-chief, he found out that those false accusations had originated at the Ministry of Internal Affairs and had come personally from either Minister Gh. Papuc or the leadership of the Operative Services Department (“O.S.D.”). On the same day, the second applicant asked for a meeting with the head of the O.S.D. The two met at 10 a.m. on 9 April 2009, and the head of the O.S.D. denied circulating any information about the Stepuleac family.

The arrest of the first applicant On 9 April 2009 the first applicant was visiting his parents in the Ungheni region when he was arrested by the police. He was accused of having called on protesters on 7 April 2009 to actively resist the lawful orders of the police, participate in mass riots and attack persons in order to forcibly usurp and assume State power, contrary to Article 285 § 4 and Article 339 § 1 of the Criminal Code (see below). On 12 April 2009 the Prosecutor General’s Office asked a court to order the first applicant to be held in detention pending trial for thirty days, essentially on the same grounds as those mentioned above. On the same day, Judge S. C., the investigating judge of the Centru District Court, ordered the arrest of the first applicant and his detention pending trial for ten days. The reasons given by the court were that “there is a reasonable suspicion that the applicant committed a crime for which the law provides a penalty of more than two years’ imprisonment; the applicant could warn other suspects and thus influence the normal course of the investigation, which is in its initial stage, and not all the circumstances contributing to the commission of the crime have been established; ... [the first applicant’s] arrest is necessary to protect public order, taking into consideration the social tension created by the acts of which [the applicant] is accused, acts which amount to crimes against public security and public order”. The first applicant was not taken by the police to that hearing. His lawyer appealed against the decision ordering his detention pending trial. She referred, inter alia , to the case of Stepuleac v. Moldova (no. 8207/06, 6 November 2007), in which the Court had already found violations of Article 5 in respect of the first applicant’s previous arrests. She noted that there was no evidence in the file to support the prosecutor’s request and that, by the time the court had examined the request, the seventy-two-hour time-limit for the first applicant’s detention without a court order had already expired. On 12 April 2009 two witnesses were heard and confirmed that, on 7 April 2009, the first applicant had spent approximately an hour (1.30-2.30 p.m.) in the restaurant in which they worked as waiters. According to the first applicant, he had spent that day in business meetings and at a hearing of the Court of Appeal, as proved by relevant evidence. He had arrived at the scene of the events after 3 p.m., by which time the violent part of the protest had already ended, and had spent more than an hour (5-6.30 p.m.) at the Prosecutor General’s Office. According to the lawyer, the only evidence relied on by the prosecution in requesting an arrest warrant was a statement by a police officer who had been positioned near the Great National Assembly Square. According to him, the first applicant had asked him: “Why are you standing here? You should be elsewhere, defending the public buildings”. On 16 April 2009 the Chișinău Court of Appeal rejected the appeal. The court found that “the lower court took into consideration the complexity of the case, the accused’s personality, the nature and degree of dangerousness of the alleged facts which are grounds for the applicant’s detention and the fact that [the first applicant] committed a crime which is considered a serious offence for which the law provides for imprisonment of more than two years; there is a risk that the applicant may prevent the verification of facts, could put pressure on witnesses, destroy evidence or abscond to the territory of the Transdniester region, which is not controlled by the authorities of the Republic of Moldova; he could commit other crimes and additional investigative actions are needed. ” At the prosecutor’s request, on 17 April 2009, the investigating judge of the Centru District Court ordered the first applicant to be detained for a further thirty days. The reasons given by the court were that “the period of the applicant’s arrest will expire; the complexity of the case requires a number of investigative actions for which the prosecutor needs more time; there is a reasonable suspicion that the applicant committed a crime for which the law provides a penalty of more than two years’ imprisonment; [the first applicant] could collude with other suspects; his arrest is necessary to protect public order, taking into consideration the social tension caused by the acts of which [the first applicant] is accused, acts which amount to crimes against public security and public order”. The first applicant’s lawyer appealed, relying on Article 5 of the Convention. She noted that, even though the prosecutor’s request was identical to his original request which had only been partly granted (ten days of detention pending trial), the court had decided to extend the detention for a further thirty days, without any evidence in the file. Moreover, the first applicant’s right to be presumed innocent had been violated and the court had failed to consider any other preventive measure provided for by law. On 22 April 2009 the Chișinău Court of Appeal rejected the appeal for largely similar reasons as before. Judge A. T., one of the three judges who had examined the appeal, gave a separate opinion, in which he noted, inter alia , that the court had not been shown any evidence capable of persuading it of the existence of a reasonable suspicion that the first applicant had committed a crime and of substantiating the request for his detention pending trial. Moreover, the prosecutor described the first applicant’s alleged guilt in only vague terms, without sufficiently specifying the acts of which he was accused.

The arrest of the second applicant On 9 April 2009, at approximately 5 p.m., the second applicant and two of his brothers were formally arrested in the office of the head of the O.S.D. On 10 April 2009 the second applicant challenged in court the record of his arrest, claiming that it was unlawful and arguing that it had not included any of the formal reasons for arrest, exhaustively listed in Article 166 of the Code of Criminal Procedure. The prosecutor’s office did not respond to that complaint. On 12 April 2009 the Prosecutor General’s Office asked a court to order the second applicant to be arrested and held in detention pending trial for thirty days. He was accused of having called on protesters on 7 April 2009 to actively resist the lawful orders of the police, participate in mass riots and attack persons in order to forcibly usurp and assume State power, contrary to Article 285 § 4 and Article 339 § 1 of the Criminal Code (see below). On the same day the second applicant’s lawyer complained to the Centru District Court that the record of her client’s arrest had been unlawful. She also noted that more than seventy-two hours had passed since the time of his arrest, and that his detention therefore lacked a lawful basis, contrary to Article 166 § 5 of the Code of Criminal Procedure. Moreover, the prosecution had submitted its request for the detention pending trial of the second applicant at 4 p.m. on 12 April 2009, that is, one hour before the expiry of the initial seventy-two-hour period of detention. Under the law, such a request had to be submitted at least three hours before the detention period expired. Finally, the defence argued that the court could not examine the prosecutor’s request before examining the complaint that the record of arrest had been unlawful. Also on 12 April 2009 the investigating judge of the Centru District Court granted the prosecutor’s request and ordered the detention pending trial, for ten days, of the second applicant. The reasons given by the court were that “there is a reasonable suspicion that [the second applicant] committed a crime for which the law provides a penalty of more than two years’ imprisonment; [the second applicant] could collude with other suspects and thus influence the normal course of the investigation, which is in its initial stage, and not all the circumstances contributing to the commission of the crime have been established; [the second applicant’s] arrest is necessary to protect public order, taking into consideration the social tension caused by the acts of which [the second applicant] is accused, acts which amount to crimes against public security and public order”. None of the arguments of the defence was mentioned. The second applicant’s lawyer appealed, noting, inter alia , that the prosecutor had not submitted to the court any evidence in support of his request. She referred to the testimony of two witnesses, confirming that the second applicant had been in another area of the city between 12 a.m. and 2 p.m. on 7 April 2009, as well as to her request for the prosecutor to obtain from the mobile telephone company information making it possible to determine precisely where the second applicant had been at the relevant time. She had received no reply to that request and the lower court had not commented. She finally complained that she had not been allowed to discuss the case with the second applicant after he had been formally charged, thus they were unable to fully prepare for the court hearing. On 16 April 2009 the Chișinău Court of Appeal rejected the appeal, referring to the same grounds as the lower court, while adding that “[the second applicant] can abscond from the investigating authority and the court, and can reoffend and that additional investigative actions are needed”. On 17 April 2009 the Prosecutor General’s Office asked a court to order the second applicant to be detained for a further thirty days, relying on the same grounds as before. On the same day the Centru District Court rejected the request. The court repeated the previous grounds for detention, but found that, because the second applicant had three children to care for, including an eight-month-old baby, he should instead be placed under house arrest for thirty days. The second applicant’s lawyer appealed, referring to the absence of any reaction by the lower court to her arguments in respect of the deprivation of her client’s liberty. Most importantly, there was no reply to the evidence that her client had not been present in the city centre during the violent protests, contrary to what had been stated by the prosecutor. On 22 April 2009 the Chișinău Court of Appeal rejected the second applicant’s appeal. The court relied on grounds similar to those referred to earlier in its judgment and also noted that four witnesses had confirmed that the second applicant had participated in the mass rioting on 7 April 2009 and had called on others to commit violent acts. At the same time, the evidence submitted by the second applicant may have confirmed his whereabouts between 12 p.m. and 12.30 p.m. and after 5 p.m., but he had had the opportunity to participate in the riot between these times. However, the court also found that “there is much plausible and relevant evidence in the file confirming that, if released, [the second applicant] will not abscond and will not put pressure on witnesses or interfere with the investigation or the criminal proceedings; ... there is no evidence of any previous attempt by [the second applicant] or his relatives to interfere with the investigation or put pressure on witnesses or victims; ... there is no danger that [the second applicant] will abscond, because his detention pending trial will be replaced with house arrest, thus ensuring his presence at the trial.” Judge A. T., one of the three judges who examined the appeal, gave a separate opinion in which he noted, inter alia , that the court had not been shown any evidence capable of persuading it that there existed a reasonable suspicion that the second applicant had committed a crime and of substantiating the request for his detention pending trial. Moreover, the prosecutor described the second applicant’s alleged guilt in only vague terms, without sufficiently specifying the acts of which he was accused. The judge added that the application of a milder preventive measure was still a limitation of the second applicant’s rights and could be ordered only if there was a reasonable suspicion that he had committed a crime. The second applicant submits that on 7 April 2009 he had not been in the centre of Chișinău, where the protests were taking place, except for a very short time, as proved by witness statements and other evidence concerning his minute-by-minute movements on that day. According to the second applicant, he and members of his family have been persecuted by the authorities since 2005, when they openly expressed their democratic views which conflicted with those in power, in particular the Minister of Internal Affairs, whom they had openly accused of persecuting their family. Two of the Stepuleac brothers had earlier been arrested on the basis of fabricated criminal cases. Having been fully acquitted, they brought a series of court cases against high-ranking officers and the second applicant represented them in those proceedings. The family has been threatened with long-term deprivation of their liberty. The Minister of Internal Affairs and the family share a mutual hostility. COMPLAINTS 1. The applicants complained under Article 5 § 1 of the Convention that they had been arrested in the absence of a reasonable suspicion of having committed a crime and that they had been offered an immediate release on condition that they signed statements to the effect that the opposition parties had paid them to participate in the protests. 2. They also complained, under Article 5 § 3 of the Convention, that the courts had not given relevant and sufficient reasons for ordering and extending their detention pending trial (house arrest). THE LAW On 29 October 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the applications. They further requested the Court to strike out the applications in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “... 2. On 30 September 2009 the Minister of Justice made public a declaration on behalf of the Government at an event which included the presence of the mass media and all the applicants who had complained of the infringement of their rights in connection with the events of 7 April 2009. According to those declarations, made by a high ranking official, the Government directly expressed their regrets concerning the disproportionate actions of the domestic authorities, which took place after 7 April 2009, in respect of all persons involved in the events concerned, and particularly regarding the applicants who had complained to the Court (..., and the present application). 3. Respectively, the Government of the Republic of Moldova clearly expressed their intention and availability to settle the above-mentioned ... cases.

The Government, after having analysed the Court’s case-law, make the following unilateral declaration: The Government acknowledge that there was an infringement of the applicants’ rights guaranteed by Article 5 § 1 (c) of the Convention because the criminal prosecution authorities and the domestic courts had applied the arrests in respect of the first and second applicants without taking into consideration the absence of a reasonable suspicion of having committed a crime of which the applicants were accused. Also, the Government acknowledge that the national courts have not given relevant and sufficient reasons for their decisions ordering and then extending the applicants’ detention pending trial (house arrest), in breach of Article 5 § 3 of the Convention… 5… the Government consider that the simple acknowledgement of a violation of the applicants’ rights would serve as partial just satisfaction, particularly for non-pecuniary damage...

Thus, according to the specific circumstances of the present case, the Government propose the following sums of money as just satisfaction: a. to the first applicant (Gheorghe Stepuleac) – a global sum of 6,000 euros; b. to the second applicant (Anatol Stepuleac) – a global sum of 4,000 euros.

The Government declare that the Court’s awarded amounts, as just satisfaction, will be converted into Moldovan lei at the rate applicable on the date of payment, and free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months of the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of a failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.” In a letter dated 10 December 2009 the Government amended paragraph 6(b) of their initial declaration, which should read: “b. to the second applicant (Anatol Stepuleac) – a global sum of 6,000 euros.” The applicants asked the Court to reject the Government’s proposal on the basis that the criminal investigation into their alleged participation in the events of 7 April 2009 had still not been discontinued. Moreover, in the absence of a judgment adopted by the Court, they would be deprived of a judicial determination of the facts in their cases. In addition, in their declaration, the Government had failed to acknowledge that innocent persons, such as the applicants, had been arrested and prosecuted without any reason other than persecution. The Court observes at the outset that the parties were unable to agree on the terms of a friendly settlement of the case. It notes that, under Article 38 § 2 of the Convention, friendly settlement negotiations are confidential and that Rule 62 § 2 of the Rules of Court further stipulates that no written or oral communication and no offer or concession made in the framework of the attempt to secure a friendly settlement may be referred to or relied on in contentious proceedings. However, the declaration was made by the Government outside the framework of the friendly-settlement negotiations. The Court notes that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list in particular if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. Article 37 § 1 in fine includes the proviso that: “However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.” The Court also notes that, under certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government, even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine the declaration carefully in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment (see Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI, and Melnic v. Moldova , no. 6923/03, §§ 22-25, 14 November 2006). The Court notes that it has specified in a number of cases the nature and extent of the obligations which arise for the respondent State under Article 5 §§ 1 and 3 of the Convention (see, for instance, Sarban v. Moldova , no. 3456/05, §§ 95-104, 4 October 2005, and Stepuleac v. Moldova , no. 8207/06, §§ 68-81, 6 November 2007). In the present case, the Court notes that the subject of the two applications under consideration has never been the applicants’ guilt or innocence or the existence of the criminal investigation against them as such, but rather compliance with article 5 §§ 1 and 3 of the Convention, in which respect the Government made a very clear acknowledgment of violations of the applicants’ rights. Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s unilateral declaration, as well as the amount of compensation proposed by the Government to each applicant, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)) (see, for the relevant principles, Tahsin Acar , cited above, and Meriakri v. Moldova ((striking out), no. 53487/99, 1 March 2005). In the light of all the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the applications. Accordingly, the applications should be struck out of the list. The Court has a discretion to award legal costs when it strikes out an application (Rule 43 § 4 of the Rules of Court). In the present case, taking into account the relatively straightforward nature of the issues involved and the similarities between the two applications, but also the amount of work carried out by the applicants’ lawyers, it decides to award 1,000 euros (EUR) to each applicant in respect of legal costs and expenses. For these reasons, the Court 1. Decides unanimously to strike the application out of its list of cases; 2. Holds (a) that the respondent State is to pay each applicant EUR 1000 (one thousand euros), plus any tax that may be chargeable on the applicants, in respect of costs and expenses, to be converted into Moldovan lei at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. Lawrence Early Nicolas Bratza Registrar President