Secțiunea a patra, care se află într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučić, judecători, și Lawrence Early, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 18 mai 2005, având în vedere declarația din 8 octombrie 2009, prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cererea de rol și răspunsul recurentei la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ reclamantei, M.B., este un resortisant polonez, născut în 1970 și rezident în Varșovia. Guvernul polonez (adică, o parte) a fost reprezentat de agentul său, dl Jakub Wołąsiewicz, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: Procedura penală împotriva reclamantei în fața Tribunalului din Varșovia Într-un act de acuzare depus la Tribunalul Districtual Varșovia la 16 decembrie 1999, Parchetul a acuzat-o pe reclamantă că a făcut amenințări cu moartea la adresa terților. La 26 octombrie 2001, s-a prezentat avizul de expertiză potrivit căruia, în momentul faptelor, recurenta nu se bucura de toate facultățile de discernământ, însă nu era necesară internarea sa, având în vedere faptul că nu reprezenta o amenințare la adresa ordinii publice; în 2001, audierile s-au ținut la 9 februarie, 3 aprilie, 8 iunie și 18 decembrie. Următoarea ședință a avut loc la 9 octombrie 2002. La 2 aprilie 2002 a fost prezentat un alt raport de expertiză care arăta că persoana în cauză, care suferea de tulburări mentale, trebuia să urmeze un tratament psihiatric și să evite orice contact cu persoanele vătămate. În 2003, audierile au avut loc la 12 martie, 23 aprilie și 26 mai. La 2 iunie 2003, Tribunalul Districtual Varșovia a pronunțat un refuz, pe motiv că reclamanta nu dispunea de toate facultățile sale de discernământ în momentul faptelor, hotărâre confirmată în recurs la 26 iunie 2004 de către instanța regională. La 8 decembrie 2004, Curtea Supremă a anulat hotărârea Tribunalului Regional și a retrimis cauza spre reexaminare. La 7 ianuarie 2005, Tribunalul Regional a respins recursul formulat de recurentă în temeiul legii din 2004, considerând că durata procedurii nu era excesivă. La 24 februarie 2005, Tribunalul Regional a anulat hotărârea din 2 iunie 2003 și a trimis cauza spre reexaminare. La 11 septembrie 2006, Tribunalul Districtual a pronunțat un refuz și a ordonat, de asemenea, o măsură de plasare a reclamantei într-o instituție psihiatrică pentru observație. La 7 februarie 2007, Tribunalul Regional a anulat măsura pronunțată în primă instanță și a confirmat hotărârea atacată pentru surplus. Procedura împotriva reclamantei de către Parchetul din Płock La o dată nespecificată, reclamanta a fost acuzată de Parchetul din Płock că, între martie 2002 și noiembrie 2003, a emis amenințări cu moartea la adresa acelorași persoane. Parchetul a solicitat instanței să emită o măsură asigurătorie cu privire la reclamantă, constând în plasarea acesteia într-o instituție de îngrijire psihiatrică. La 14 decembrie 2004, Tribunalul Districtual Płock a respins cererea privind măsura asigurătorie. La 28 ianuarie 2005, Tribunalul Regional a infirmat decizia de mai sus, în măsura în care aceasta se referea la aplicarea măsurii asigurătorii și a trimis dosarul spre reexaminare. La 15 decembrie 2005, Tribunalul de District a pronunțat un refuz și a respins cererea de plasare a reclamantei într-o instituție psihiatrică, care a fost confirmată în recurs la 3 martie 2006 de către Tribunalul Regional. (2) Invocând art. 8 din Convenție, recurenta se plânge că cererile procurorului general prezentate în cursul procesului, care vizează plasarea sa într-o instituție psihiatrică, constituie o încălcare a vieții sale private. Citând aceeași dispoziție a Convenției, recurenta contestă, de asemenea, temeinicia rapoartelor de expertiză privind starea sa mintală. Pe durata procedurii în fața Tribunalului din Varșovia printr-o scrisoare din 8 octombrie 2009, guvernul a informat Curtea că intenționează să facă o declarație unilaterală privind soluționarea problemei ridicate de această parte a cererii. În plus, a invitat Curtea să elimine cauza rolului în temeiul articolului 37 din convenție. Prin prezenta declarație unilaterală, guvernul declară că recunoaște încălcarea dreptului recurentei de a fi judecat într-un termen rezonabil garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție. Guvernul declară că este pregătit să plătească recurentei pentru satisfacția echitabilă suma de 8 000 PLN, sumă pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă niciunui impozit; aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În lipsa decontării în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. .... Guvernul invită cu respect Curtea să afirme că continuarea examinării cererii nu mai este justificată și să o elimine din rolul său în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol atunci când pentru orice alt motiv a cărui existență o constată, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Comisia reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate anula o cerere de participare în întregime sau parțial în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În astfel de cazuri, pentru a stabili dacă aceasta trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprind din jurisprudența sa, în special din Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, § 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Spółka z o.o.c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03). Curtea a stabilit într-o serie de cauze, în special cauze îndreptate împotriva Poloniei, practica sa privind obiecțiunile referitoare la încălcarea dreptului de a fi ascultat într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII, Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, § 69-98, CEDH 2006-..., Majewski c. Polonia, 52690/99, 11 octombrie 2005 și Wende și Kukówka c. Polonia, n 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura concesiilor cuprinse în declarația guvernului, precum și valoarea despăgubirii propuse, care corespunde sumelor acordate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În plus, având în vedere cele de mai sus și în special existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la întrebarea adresată în speță, Comisia consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și protocoalele sale nu impune continuarea examinării acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (1) in fine Alte obiecții] De asemenea, recurenta se plânge de durata celei de a doua proceduri introduse împotriva sa de Parchetul din Płock. Cu toate acestea, Curtea constată că recurenta a omis să utilizeze acțiunea prevăzută de legea din 2004. Prin urmare, aceasta respinge acest motiv, pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. În sfârșit, în măsura în care recurenta se plânge din punctul de vedere al articolului 8 din convenție că cererile Parchetului de a-l plasa într-o instituție psihiatrică, precum și conținutul rapoartelor de expertiză constituie o încălcare a vieții sale private, Curtea constată că din dosar nu reiese că recurenta a invocat acest motiv în fața unei autorități interne. Prin urmare, Curtea respinge acest motiv, pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 alineatul (1) din convenție și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor pe care aceasta le stabilește , în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, să se elimine cazul rolului, cu condiția ca acesta să se refere la motivul întemeiat pe durata procedurii în fața Tribunalului din Varșovia; să se declare cererea inadmisibilă pentru surplus. Lawrence Early Nicolas Bratza Președinte
de la requête n
o
19387/05
présentée par M.B.
contre la Pologne
La Cour européenne des droits de l'homme (quatrième section), siégeant le 23 mars 2010 en une chambre composée de
:
Nicolas Bratza,
président,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
Päivi Hirvelä,
Ledi Bianku,
Nebojša Vučinić,
juges,
et de Lawrence Early,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 18 mai 2005,
Vu la déclaration du 8 octobre 2009 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle et la réponse de la requérante à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
M.B., est une ressortissante polonaise, née en 1970 et résidant à Varsovie. Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
Procédure pénale contre la requérante devant le tribunal de Varsovie
Dans un acte d'accusation déposé le 16 décembre 1999 auprès du tribunal de district de Varsovie, le parquet inculpa la requérante d'avoir proféré des menaces de mort à l'égard des tierces personnes.
Le 26 octobre 2001, fut présenté l'avis d'expertise dont il ressortait qu'au moment des faits, la requérante ne jouissait pas de toutes ses facultés de discernement. Cependant, son internement n'était pas nécessaire, étant donné le fait qu'elle ne constituait pas une menace pour l'ordre public.
En 2001, les audiences se tinrent les 9 février, 3 avril, 8 juin et 18
décembre.
L'audience suivante eut lieu le 9 octobre 2002.
Le 2 avril 2002 fut présenté un autre rapport d'expertise indiquant que l'intéressée, souffrant de troubles mentaux, devait suivre un traitement psychiatrique et éviter tout contact avec les personnes lésées.
En 2003, les audiences se tinrent les 12 mars, 23 avril et 26 mai.
Le 2 juin 2003, le tribunal de district de Varsovie prononça un non-lieu, au motif que la requérante ne disposait pas de toutes ses facultés de discernement au moment des faits, jugement confirmé en appel le 26 juin 2004 par le tribunal régional.
Le 8 décembre 2004, la Cour suprême annula le jugement du tribunal régional et renvoya l'affaire pour réexamen.
Le 7 janvier 2005, le tribunal régional rejeta le recours formé par la requérante sur le fondement de la loi de 2004, estimant que la durée de procédure n'était pas été excessive.
Le 24 février 2005, le tribunal régional annula le jugement du 2 juin 2003 et renvoya l'affaire pour réexamen.
Le 11 septembre 2006, le tribunal de district prononça un non-lieu. Il ordonna en outre une mesure consistant à placer la requérante dans un établissement psychiatrique pour observation.
Le 7 février 2007, le tribunal régional annula la mesure prononcée en première instance et confirma le jugement attaqué pour le surplus.
2.
Procédure engagée contre la requérante par le parquet de Płock
A une date non-précisée, la requérante fut inculpée par le parquet de Płock d'avoir proféré, entre le mois de mars 2002 et le mois de novembre 2003, des menaces de mort à l'encontre de ces mêmes personnes. Le parquet pria le tribunal de prononcer à l'égard de la requérante une mesure conservatoire consistant à son placement dans un établissement des soins psychiatriques.
Le 14 décembre 2004, le tribunal de district de Płock prononça un non-lieu et rejeta la demande relative à la mesure conservatoire.
Le 28 janvier 2005, le tribunal régional infirma la décision ci-dessus, dans la mesure où elle portait sur l'application de la mesure conservatoire, et renvoya le dossier pour réexamen.
Le 15 décembre 2005, le tribunal de district prononça un non-lieu et rejeta la demande visant le placement de la requérante dans un établissement psychiatrique, décision confirmée en appel le 3 mars 2006 par le tribunal régional.
1.Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, la requérante dénonce la durée des procédures.
2.Invoquant l'article 8 de la Convention, la requérante se plaint que les demandes du procureur présentées au cours du procès, visant son placement dans un établissement psychiatrique, constituent une atteinte à sa vie privée. Citant la même disposition de la Convention, la requérante conteste également le bien-fondé des rapports d'expertise sur son état de santé mentale.
A.
Sur la durée de la procédure devant le tribunal de Varsovie
Par une lettre du 8 octobre 2009, le Gouvernement a informé la Cour qu'il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre la question soulevée par cette partie de la requête. Il a en outre invité la Cour à
rayer l'affaire du rôle en vertu de l'article 37 de la Convention.
La déclaration se lit ainsi
:
«
Le gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu'il reconnaît la violation du droit de la requérante à être jugée dans un délai raisonnable garanti par l'article 6 § 1 de la Convention.
Le Gouvernement déclare être prêt à verser à la requérante au titre de la satisfaction équitable la somme de 8
000 PLN, montant qu'il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera payable dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l'article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l'homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
....
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l'examen de la requête n'est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l'article 37 § 1 (c) de la Convention. »
(...)
Par une lettre du 24 octobre 2009, la requérante a fait savoir que la somme offerte par le Gouvernement dans sa déclaration lui paraissait inacceptable.
La Cour rappelle que l'article 37 de la Convention dispose que, à tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de tirer l'une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. En particulier, l'article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque
:
«
pour tout autre motif dont [elle] constate l'existence, il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête.
».
Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle dans sa totalité ou en partie en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d'une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l'examen de l'affaire se poursuive.
En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence, en particulier de l'arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
[GC], n
o
WAZA Spółka z o.o. c.
Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03).
La Cour a établi dans un certain nombre d'affaires, notamment des affaires dirigées contre la Pologne, sa pratique concernant les griefs relatifs à la violation du droit à être entendu dans un délai raisonnable (voir, par exemple,
Frydlender c. France
[GC], n
o
Cocchiarella c.
Italie
[GC], n
o
Majewski c. Pologne
, n
o
52690/99, 11 octobre 2005, et
Wende et Kukówka c. Pologne
, n
o
56026/00, 10 mai 2007).
Compte tenu de la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement ainsi que du montant de l'indemnité proposée – qui cadre avec les sommes octroyées dans des affaires analogues – la Cour estime qu'il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de cette partie de la requête (article
37 § 1 c) de la Convention).
En outre, eu égard à ce qui précède, et en particulier à l'existence d'une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l'espèce, elle considère que le respect des droits de l'homme garantis par la Convention et ses protocoles n'exige pas qu'elle poursuive l'examen de cette partie de la requête (article 37 § 1
in fine
).
B.
Autres griefs
La requérante se plaint également de la durée de la seconde procédure intentée à son encontre par le parquet de Płock. La Cour note toutefois que la requérante a omis d'utiliser le recours prévu par la loi de 2004. Dès lors, elle rejette ce grief, pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Enfin, dans la mesure où la requérante se plaint sous l'angle de l'article 8 de la Convention que les demandes du parquet tendant à son placement dans un établissement psychiatrique ainsi que le contenu des rapports d'expertise sont constitutifs d'une atteinte à sa vie privée, la Cour observe qu'il ne ressort pas du dossier que la requérante ait soulevé ce grief devant une autorité interne. Dès lors, la Cour rejette ce grief, pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l'article 6 § 1 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qu'elle comporte
;
Décide
, en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l'affaire du rôle pour autant qu'elle concerne le grief tiré de la durée de la procédure devant le tribunal de Varsovie;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Greffier
Président