Secțiunea a patra, care se află într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučić, judecători, și Lawrence Early, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 25 iunie 2009, având în vedere declarația din 15 februarie 2010, prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cererea privind rolul și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Adam Bysiec, este un resortisant polonez, născut în 1962 și are reședința în Kielce. Guvernul polonez (atît cum a fost reprezentat de agentul său, dl J. Wołąsiewicz, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 23 aprilie 2002, reclamantul a fost pus sub acuzare pentru fraudă organizată în domeniul asigurărilor auto și înșelăciuni de mare amploare. Autoritățile au decis să-l pună în detenție preventivă. În iulie 2003, autoritățile au decis să investigheze o parte din faptele imputate reclamantului în cadrul unei proceduri separate. La 30 noiembrie 2004, acuzația a fost depusă la Tribunalul Districtual din Kielce. Prima audiere a avut loc la 16 martie 2005. În cursul anului 2005, au avut loc 12 audieri. În 2006, tribunalul a ținut nouă audieri. Următoarele audieri au avut loc la 23 februarie, 30 martie și 11 mai 2007. Întrucât reclamantul nu a fost prezentat la ședința din 6 mai 2008, dezbaterile au fost amânate la 27 mai. De la această dată până la sfârșitul anului 2008, Tribunalul a organizat 15 ședințe. Următoarele ședințe au avut loc la 13 și 20 ianuarie, 3 și 10 februarie, 17 și 24 martie, precum și la 7 aprilie 2009. Întrucât, în urma intrării în vigoare a hotărârii Curții Constituționale, judecătorul-șef (stagiar) care era raportor în cauza recurentului a fost exclus din funcția judiciară, ședința din 28 aprilie 2009 a fost amânată fără a indica data la care ar trebui reluate dezbaterile. La 6 mai 2009, reclamantul a formulat o acțiune pentru a se plânge de durata procedurii, a solicitat o despăgubire de 20 000 PLN, printr-o ordonanță din 12 iunie 2009, Tribunalul Regional din Kielce a constatat durata excesivă a procedurii în ceea ce privește perioada cuprinsă între 11 octombrie 2007 și 8 februarie 2008 și a respins restul acțiunii. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. Citând art. 13, reclamantul se plânge de lipsa de eficacitate a acțiunii utilizate pentru a se plânge de durata procedurii. Din perspectiva articolului 5 alineatul (3), reclamantul susține că a fost privat de libertate în mod arbitrar între 21 și 30 decembrie 2004. Citând art. 6, reclamantul contestă, de asemenea, rezultatul unei alte proceduri penale, încheiat printr-o hotărâre din 28 iulie 2005, confirmată în apel la 24 octombrie 2007. Fără a invoca o dispoziție specială din convenție, reclamantul se plânge de refuzul autorităților de a rambursa o cauțiune plătită în favoarea sa de către un terț în cadrul procedurii penale. 6 alin. (1) din Convenție, al cărei pasaj relevant în cazul de față prevede: Art. 6 alin. (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide asupra binelui întemeiat al oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Printr-o scrisoare din 15 februarie 2010, guvernul a informat Curtea că intenționează să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de această parte a cererii. (...) guvernul declară că, prin prezenta declarație unilaterală, recunoaște încălcarea dreptului reclamantului de a-și vedea cauza examinată într-un termen rezonabil. Având în vedere circumstanțele cauzei, guvernul declară că este pregătit pentru să plătească reclamantului, cu titlu de satisfacție echitabilă, suma de 20 000 PLN. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă niciunui impozit; aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțată în conformitate cu art. 37 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În lipsa unui regulament în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acesteia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale (...) Reclamantul nu s-a pronunțat. Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol atunci când pentru orice alt motiv a cărui existență o constată, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Comisia reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate anula o cerere sau o parte din aceasta din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În astfel de cazuri, pentru a stabili dacă aceasta trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprind din jurisprudența sa, în special din Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, § 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Spółka z o.o.c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03). Curtea a stabilit într-o serie de cauze, în special cauze îndreptate împotriva Poloniei, practica sa privind obiecțiunile referitoare la încălcarea dreptului de a fi audiat într-un termen rezonabil și la lipsa unor acțiuni efective care să permită redresarea acestuia (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000-VII, Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, §§ 69-98, CEDO 2006-...., Majewski c. Polonia, n 52690/99, 11 octombrie 2005, Wende și Kukówka c. Polonia, n 56026/00, 10 mai 2007, Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, CEDO 2000-IX și Charzyński c. Polonia (dec.) n 15212/03, 1 martie 2005). Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și valoarea despăgubirii propuse, care corespunde sumelor acordate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție]. În plus, având în vedere cele de mai sus și, în special, existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la întrebarea adresată în speță, Comisia consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune continuarea examinării acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (1) in fine Prin urmare, aceasta trebuie eliminată din rol. Întrucât procedura în cauză este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor interne, decizia de radiere a Curții nu aduce atingere în niciun fel posibilității reclamantului de a exercita alte acțiuni pentru a obține despăgubiri în cazul în care procedura ar suferi noi întârzieri după data prezentei decizii. Alte obiecțiuni În plus, reclamantul se plânge din punctul de vedere al articolului 13 din lipsa de eficacitate a acțiunii utilizate pentru a se plânge de durata procedurii. Având în vedere jurisprudența sa relevantă (în special Figiel c. Polonia, n 38206/05, § 33, 16 septembrie 2008), Curtea constată că acest motiv este nefondat și, prin urmare, îl respinge în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Din punctul de vedere al articolului 5 alineatul (3), reclamantul susține că a fost privat de libertate în mod arbitrar între 21 și 30 decembrie 2004. Curtea constată că, presupunând că căile de atac interne au fost epuizate, acest motiv este în orice caz întârziat. Prin urmare, îl respinge în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Citând art. 6, reclamantul contestă, de asemenea, rezultatul unei alte proceduri penale în care, printr-o hotărâre din 28 iulie 2005, i s-a aplicat o pedeapsă de 7 ani de închisoare, hotărâre confirmată în apel la 24 octombrie 2007. Curtea constată că, presupunând că căile de atac interne au fost epuizate, acest motiv a fost introdus cu întârziere. Prin urmare, Comisia respinge acest lucru în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Fără a invoca o dispoziție specială din convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, de refuzul autorităților de a rambursa o cauțiune plătită în favoarea sa de către o terță persoană în cadrul procedurii penale. Cu toate acestea, Curtea constată în lumina dosarului că, printr-o ordonanță din 13 august 2009, instanța internă a respins o cerere formulată în acest sens de către terțul în cauză, în special pe motivul că aceasta nu fusese depusă de pârât, sau de reclamant. Astfel, Curtea consideră că căile de atac interne nu au fost epuizate. Din acest motiv, Comisia respinge acest motiv, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor pe care aceasta le comportă Decide , în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, de a elimina cazul rolului, cu condiția ca acesta să se refere la motivul întemeiat pe durata procedurii penale; Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Lawrence Early Nicolas Bratza Modulul Președinte
de la requête n
o
35296/09
présentée par Adam BYSIEC
contre la Pologne
La Cour européenne des droits de l'homme (quatrième section), siégeant le 18 mai 2010 en une chambre composée de
:
Nicolas Bratza,
président,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
Päivi Hirvelä,
Ledi Bianku,
Nebojša Vučinić,
juges,
et de Lawrence Early,
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 25 juin 2009,
Vu la déclaration du 15 février 2010 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle et la réponse du requérant à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Adam Bysiec, est un ressortissant polonais, né en 1962 et résidant à Kielce. Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. J. Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 23 avril 2002, le requérant fut mis en examen pour fraude organisée à
l'assurance automobile et escroqueries d'une grande envergure. Les autorités décidèrent de le placer en détention préventive.
Vers le mois de juillet 2003, les autorités décidèrent d'instruire une partie des faits imputés au requérant dans le cadre d'une procédure distincte.
Le 30 novembre 2004, l'acte d'accusation fut déposé auprès du tribunal de district de Kielce.
La première audience fut tenue le 16 mars 2005.
Au cours de 2005, 12 audiences eurent lieu.
Durant 2006, le tribunal tint 9 audiences.
Les audiences suivantes eurent lieu les 23 février, 30 mars et 11 mai 2007.
Étant donné que le requérant n'avait pas comparu à l'audience du 6 mai 2008, les débats furent reportés au 27 mai. A compter de cette date jusqu'à la fin de 2008 le tribunal tint 15 audiences.
Les audiences suivantes eurent lieu les 13 et 20 janvier, 3 et 10 février, 17 et 24 mars ainsi que le 7 avril 2009.
Étant donné qu'à la suite de l'entrée en vigueur de l'arrêt de la Cour constitutionnelle, le juge assesseur (stagiaire) qui était rapporteur dans l'affaire du requérant, avait été exclu des fonctions juridictionnelles, l'audience du 28 avril 2009 fut reportée sans indication de date à laquelle les débats devraient reprendre.
Le 6 mai 2009, le requérant forma un recours pour se plaindre de la durée de la procédure. Il sollicita l'indemnité de 20
000 PLN. Par une ordonnance du 12 juin 2009, le tribunal régional de Kielce constata la durée excessive de la procédure s'agissant de la période entre le 11 octobre 2007 et le 8
février 2008 et rejeta le restant du recours.
La procédure est pendante.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure.
Citant l'article 13, le requérant se plaint de l'absence d'efficacité du recours utilisé pour se plaindre de la durée de la procédure.
Sous l'angle de l'article 5 § 3, le requérant affirme avoir été privé de liberté de manière arbitraire entre les 21 et 30 décembre 2004.
Citant l'article 6, le requérant conteste également l'issue d'une autre procédure pénale, terminée par un jugement du 28 juillet 2005, confirmé en appel le 24 octobre 2007.
Sans invoquer une disposition particulière de la Convention, le requérant se plaint du refus des autorités de rembourser une caution versée en sa faveur par un tiers lors de la procédure pénale.
A.
La durée de la procédure
Le requérant dénonce la durée de la procédure. Il invoque l'article 6 § 1 de la Convention, dont le passage pertinent en l'espèce dispose:
Article 6 § 1
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)
»
Par une lettre du 15 février 2010, le Gouvernement a informé la Cour qu'il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre la question soulevée par cette partie de la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer l'affaire du rôle en vertu de l'article 37 de la Convention.
La déclaration se lit ainsi
:
«
«
(...) le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu'il reconnaît la violation du droit du requérant à voir sa cause examinée dans un délai raisonnable.
Compte tenu des circonstances de la cause, le Gouvernement déclare être prêt à
verser au requérant, au titre de la satisfaction équitable, la somme de 20 000 PLN. Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera payable dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l'article 37
§
1 de la Convention européenne des droits de l'homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage
».
(...)
Le requérant ne s'est pas prononcé.
La Cour rappelle que l'article 37 de la Convention dispose que, à tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de tirer l'une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. En particulier, l'article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque
:
«
pour tout autre motif dont [elle] constate l'existence, il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête.
».
Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête ou une partie de celle-ci du rôle en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d'une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l'examen de l'affaire se poursuive.
En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence, en particulier de l'arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
[GC], n
o
WAZA Spółka z o.o. c.
Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03).
La Cour a établi dans un certain nombre d'affaires, notamment des affaires dirigées contre la Pologne, sa pratique concernant les griefs relatifs à la violation du droit à être entendu dans un délai raisonnable et à l'absence de recours effectifs permettant d'en obtenir le redressement (voir, par exemple,
Frydlender c. France
[GC], n
o
Cocchiarella c.
Italie
[GC], n
o
Majewski c. Pologne
, n
o
52690/99, 11 octobre 2005,
Wende et Kukówka c. Pologne
, n
o
56026/00, 10 mai 2007,
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
30210/96, CEDH 2000-IX, et
Charzyński c. Pologne
(déc.) n
o
15212/03, 1
er
mars 2005).
Compte tenu de la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement ainsi que du montant de l'indemnité proposée – qui cadre avec les sommes octroyées dans des affaires analogues – la Cour estime qu'il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de cette partie de la requête (article
37 § 1 c) de la Convention).
En outre, eu égard à ce qui précède, et en particulier à l'existence d'une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l'espèce, elle considère que le respect des droits de l'homme garantis par la Convention et ses protocoles n'exige pas qu'elle poursuive l'examen de cette partie de la requête (article 37 § 1
in fine
).
Dès lors, il y a lieu de la rayer du rôle.
La procédure en cause étant toujours pendante devant les juridictions internes, la décision de radiation de la Cour ne préjuge en rien de la possibilité pour le requérant d'exercer d'autres recours afin d'obtenir réparation si la procédure venait à subir de nouveaux retards après la date de la présente décision.
B.
Autres griefs
Le requérant se plaint en outre sous l'angle de l'article 13 de l'absence d'efficacité du recours utilisé pour se plaindre de la durée de la procédure. Eu égard à sa jurisprudence pertinente (notamment
Figiel c. Pologne
, n
o
38206/05, § 33, 16 septembre 2008), la Cour constate que ce grief est infondé. Dès lors, elle le rejette en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Sous l'angle de l'article 5 § 3, le requérant affirme avoir été privé de liberté de manière arbitraire entre le 21 et 30 décembre 2004. La Cour constate qu'à supposer que les voies de recours internes aient été épuisées, ce grief est en tout état de cause tardif. Dès lors, elle le rejette en application de l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Citant l'article 6, le requérant conteste également l'issue d'une autre procédure pénale lors de laquelle, par un jugement du 28 juillet 2005, il s'est vu infliger une peine de 7 années de prison, jugement confirmé en appel le 24 octobre 2007. La Cour observe qu'à supposer que les voies de recours internes aient été épuisées, ce grief a été introduit tardivement. Dès lors, elle le rejette en application de l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Sans invoquer une disposition particulière de la Convention, le requérant se plaint également du refus des autorités de rembourser une caution versée en sa faveur par une tierce personne lors de la procédure pénale. Cependant, la Cour observe à la lumière du dossier que par une ordonnance du 13 août 2009, le tribunal interne a rejeté une demande formulé en ce sens par le tiers concerné, notamment au motif que celle-ci n'avait pas été déposée par l'accusé, soit le requérant. Ainsi, la Cour estime que les voies de recours internes n'ont pas été épuisées. Pour ce motif, elle rejette ce grief, conformément à l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qu'elle comporte
;
Décide
, en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l'affaire du rôle pour autant qu'elle concerne le grief tiré de la durée de la procédure pénale;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Greffier
Président