CtEDO 23.03.2010 Auto

CASE OF HAKAN DUMAN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
23.03.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Remainder inadmissible;Violation of Art. 6-1;Non-pecuniary damage - award
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF HAKAN DUMAN v. TURKEY (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1983 și trăiește în Bursa. Reclamantul a fost condamnat anterior pentru furt la 21 martie 2001 și condamnat la închisoare a fost comutat la o amendă. La 11 ianuarie 2002, la aproximativ 12.40 a.m., reclamantul a fost arestat, împreună cu un prieten, și a fost arestat sub suspect de a fi comis mai multe furturi. Arestarea a fost efectuată pe baza informațiilor incriminatoare primite cu privire la reclamantul și prietenul său. Mai târziu, la aproximativ 2.40 a.m., reclamantul a fost examinat de un medic, care a observat un pas de 2 x 2 cm pe umărul stâng și o pastă sub genunchiul drept. Se pare că, la un moment dat, reclamantul și prietenul său au mărturisit că au comis o serie de furturi și, ca urmare, la 11 și 12 ianuarie 2002, au fost obligați să participe la o serie de reconstrucții a evenimentelor. Potrivit dosarului redactat de ofițeri de poliție și semnat de solicitant, acesta din urmă a indicat unul de una casele și alte locuri în care a spart, timpurile incidentelor, metodele folosite pentru a intra în clădiri și cantitatea exactă de bunuri furate de la fiecare loc. La 11 ianuarie 2002, poliția a auzit dovezi de la tatăl reclamantului. Apare din declarația poliției Mehmet Duman și din raportul de criză elaborat în acea zi că tatăl reclamantului a ajutat poliția să recupereze două arme furate, unul din subsolul său și altul lângă o oprire de autobuz, pe baza informațiilor pe care le-a primit de la un anumit dl H.P., care a participat la jafuri cu fiul său. 10. La 12 și 13 ianuarie 2002, poliția a auzit dovezi de la proprietarul unuia dintre arme și persoana cui au vândut-o suspecții. 11. Între timp, la o dată neespecificată, reclamantul a semnat un formular preimprimat care explică drepturile persoanelor arestate, inclusiv dreptul de a rămâne tăcut și dreptul la asistență juridică. 12. La 13 ianuarie 2002, reclamantul a fost interogat de doi ofițeri de poliție în ceea ce privește cinci incidente pe care le-a mărturisit în timpul reconstrucției evenimentelor. Potrivit înregistrărilor verbale semnate de solicitant, a fost amintit de drepturile sale juridice, inclusiv dreptul său de a rămâne tăcut și dreptul său la asistență juridică. 13. În aceeași zi prietenul reclamantului a fost, de asemenea, interogat. A recunoscut că a comis două infracțiuni cu reclamantul. Declarațiile furnizate de el cu privire la aceste incidente au fost formulate în mod similar cu declarațiile reclamantului. 14. Între 11 ianuarie și 14 ianuarie 2002, poliția a auzit dovezi de la proprietarii caselor și întreprinderilor care au fost jefuite. Se pare că unii dintre proprietari nu au făcut plângeri anterioare la poliție cu privire la jafurile comise în casele lor. 15. La 14 ianuarie 2002, poliția a returnat un ceas găsit pe prietenul reclamantului la proprietarul său. 16. La 14 ianuarie 2002, cu privire la eliberarea reclamantului din custodia poliției, Institutul Bursa Forensic Medicine a emis un raport medical care indică faptul că nu au fost observate semne de bătăi sau violență asupra organismului său și că reclamantul nu a avut nici o plângere. 17. În aceeași dată, Curtea Bursa Magistrate a auzit dovezi de la solicitant. Potrivit proceselor-verbale de audiere a fost amintit de drepturile sale legale și de declarațiile sale la poliție au fost citite la el și acceptate de el. El a afirmat mai mult că, în acel moment, el nu a amintit cu cine și unde a comis jafurile. Rapoartele și alte documente în dosar au fost citite la el. Reclamantul nu a contestat veracitatea lor. 18. La 21 februarie 2002, procurorul public Bursa a depus o declarație de acuzație împotriva reclamantului la Curtea Penală Bursa, acuzându-l că a comis cinci jafuri. 19. În audierea din 28 februarie 2002, reclamantul a retras declarațiile sale anterioare, susținând că, atunci când a dat dovezi Curții Magistratelor Bursa, a fost în custodie de mai mult de șase zile, timp în care a fost electrocut, furnizor și bătut cu un băț pentru a-l forța să mărturisească infracțiunile. Reclamantul a susținut că nu-și amintește cum a fost adus în fața Curții de Magistrați Bursa și că în fața judecătorului tocmai stătea acolo, în timp ce s-a scris acta literală, pe care nu a semnat-o. Curtea a auzit dovezi de la ceilalți acuzați și cinci reclamanți, care au declarat că acuzatul a acceptat acuzațiile în timpul reconstrucției evenimentelor. 20. În audierea din 25 aprilie 2002, procurorul și-a prezentat avizul cu privire la fondul. Reprezentantul legal al reclamantului a susținut că unele dintre dovezile din caz au fost obținute ilegal. 21. În audierea din 2 mai 2002, reclamantul a reiterat că nu a acceptat acuzațiile împotriva lui. La 9 mai 2002, Curtea Penală Bursa se bazează pe dovezile din caz și, în special, pe declarațiile făcute de reclamant și de dl I.Ö. în fața poliției și a Curții Magistratelor, a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat în total la nouă ani, două luni și cinci zile de închisoare. 23. La 27 mai 2002, reclamantul a apelat împotriva hotărârii instanței de judecată. În special, el susține că nu există dovezi care să-și demonstreze vinovăția și că declarațiile sale la poliție au fost scrise în conformitate cu mărturiile reclamanților. Reclamantul a susținut că nu i s-a amintit de drepturile sale juridice în temeiul articolului 135 din Codul de Procedură Penală și că declarațiile sale, atât în fața poliției, cât și a Curții Magistratelor, nu au fost acordate de liberul său arbitru. Într-o parte din petiția sa de recurs, reclamantul a susținut că el nu a fost în stare adecvată să depună o declarație în fața Curții Magistrate de când a fost epuizat de tortură, coerciție și coarșă la care a fost supus în custodie de poliție. 24. La 26 septembrie 2002, Curtea de casare, în baza articolului 318 din Codul de Procedință Penală, a respins cererea reclamantului de audiere orală și a susținut hotărârea instanței de primă instanță. Avizul principalului procuror public prezentat la această instanță nu a fost comunicat reclamantului. 25. La 16 decembrie 2002, hotărârea Curții de Casație a fost returnată în registrul Curții Penale Bursa. 26. O cerere a reclamantului din 26 decembrie 2002 de rectificare a hotărârii Curții de Casație a fost respinsă de procurorul public principal de la Curtea de Casație la 19 februarie 2003. 27. La 17 decembrie 2004, Curtea Penală Bursa, ținând seama de dispozițiile relevante ale Noului Cod Penal (Legea nr. 5237), a ordonat eliberarea reclamantului din închisoare. Prin o hotărâre suplimentară din 29 iunie 2005, Curtea de Primă Instanță a adaptat sentința reclamantului în conformitate cu dispozițiile Noului Cod Penal (Legea nr. 5237). 28. Legislația și practicile interne relevante în vigoare în momentul material, precum și evoluțiile recente se găsesc în următoarele hotărâri: Kolu v. Turcia (nr. 35811/97, §§ 42 și 44, 2 august 2005), Hotărârea Göç v. Turcia (nr. 36590/97, § 34, CEDO 2002-V), și Demirci v. Turcia (nr. 21843/02, § 14, 3 iunie 2008).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă