CASE OF MITRESKI v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"

Reclamantul s-a născut în 1982 și trăiește în Kicevo. La ora 11.30, la 12 februarie 2009, reclamantul a fost arestat și condus în custodie de poliție. La 13 februarie 2009, un judecător investigator de la Tribunalul de Primă Instanță de la Gostivar („curtea de proces”) a interogat reclamantul, care a fost asistat de avocat. O anchetă a fost deschisă pe baza suspiciunilor rezonabile de extorcare de bani de la un minor. Judecătorul investigator a refuzat o cerere a procurorului public de a fi reținut în închisoare, dar a ordonat, în schimb, arestarea domiciliului de treizeci de zile (кутвор). Această măsură a cerut reclamantului să rămână acasă și să nu folosească orice mijloace de comunicare pentru durata ordinului. Pașaportul său a fost, de asemenea, confiscat și poliția a fost ordonată să-și verifice prezența în casă de două ori pe zi. Judecătorul a considerat că există motive rezonabile pentru a suspecta reclamantul de a fi comis infracțiunile, dar că, având în vedere situațiile sale curate și ale familiei, este preferabilă o măsură neprigională, cum ar fi arestarea la domiciliu. Arestarea domiciliară a reclamantului a fost ordonată pentru toate motivele menționate la art. 199 din Legea privind decizia penală (a se vedea punctul 14 de mai jos). Această decizie a fost acordată reclamantului și avocatului său la ora 17:00 în aceeași zi, procurorul public a apelat pe motiv că judecătorul de investigare nu a furnizat motive suficiente pentru a refuza deținerea reclamantului în închisoare și nu a examinat dacă arestarea la domiciliu poate fi supravegheat în mod eficient. La 14 februarie 2009, un comitet de trei judecători al instanței de judecată („grupul de judecată”), care stă în privat, a permis apelul și a înlocuit ordonanța de arestare la domiciliu a reclamantului cu un ordin de detenție în închisoare. Acesta a anulat în continuare ordonanța de confiscare a pașaportului reclamantului. Comitetul a constatat că există un pericol ca reclamantul să intervină în anchetă, în special prin presiunea asupra martorilor care nu au fost auziți încă și asupra victimei, care, fiind minor, sunt vulnerabile. Având în vedere gravitatea infracțiunii și modul în care au fost comise, grupul a decis că arestarea la domiciliu este o măsură inadecvată în cazul reclamantului. Această decizie a fost preluată la prânz, fără recurs împotriva deciziei comitetului. La 26 februarie 2009, judecătorul investigator a încheiat ordonanța comitetului de detenție a reclamantului în închisoare și a ordonat arestarea domiciliară de treizeci de zile însoțită de aceleași măsuri de securitate descrise mai sus (a se vedea punctul 6 mai sus). În acest sens, judecătorul nu a constatat nici o justificare a detenției continuate a reclamantului în închisoare de la încheierea anchetei. În acest sens, el a remarcat că dovezile au fost luate de la victima și martorii propuse de ambele părți. Având în vedere măsurile de însoțire ordonate, nu există nici o probabilitate de recidiva sau de a obstruge cursul justiției prin influențarea altor martori, dacă este cazul. 10. La 27 februarie 2009, comitetul a respins apelul procurorului public, găsind arestare la domiciliu și măsuri de însoțire adecvate pentru a asigura participarea reclamantului la proces. 11. Comitetul, ședința în primă instanță, a prelungit arestul la domiciliu în două ocazii, și anume, la 26 martie și 24 aprilie 2009, cu scopul declarat de a asigura participarea la proces. În acest sens, aceasta se bazează pe gravitatea acuzațiilor și a pedepsei potențiale. Reclamantul a apelat fără succes împotriva ambelor decizii. Curtea de Apel Gostivar a respins apelurile reclamantului din 23 aprilie și, respectiv, 20 mai 2009. 12. La 21 mai 2009, instanța de judecată a condamnat reclamantul de extorcare și a condamnat-o la un an și jumătate de închisoare. Acesta a extins în continuare ordinul de arestare la domiciliu până la încheierea procedurii penale. 13. Secțiunea 22(6) din Legea privind decizia penală („Legea”) prevede că un comitet de trei judecători al instanței de judecată hotărăște, printre altele, apelurile împotriva hotărârilor judecătorului. 14. În temeiul art. 199 alin. (1), alin. (1), alin. (1), alin. (1), alin. (1), alin. (1), alin. (1), alin. (1), se poate ordona detenția preliminară pe baza suspiciunilor rezonabile că persoana în cauză a comis o infracțiune în cazul în care există riscul de absolvire, interfirând în ancheta sau recidivă. 15. În temeiul art. 200 alin. (1), (6) și (8) din Act, un judecător de instrucție are competența de a ordona detenția preliminară. Deținutul poate contesta ordinul de detenție înaintea comisiei în 24 de ore. Apelul nu suspendă executarea ordinului de detenție. Comitetul trebuie să decidă recursul în 48 de ore. Deținutul, prin intermediul avocatului său, poate solicita să fie notificat cu privire la data audierii în fața comisiei, pentru a putea prezenta argumentele ei orale. 16. Secțiunea 205 alineatele (2) și (6) din Lege prevede că comitetul, înființat în temeiul articolului 22 alineatul (6), poate prelungi perioada de detenție cu până la 60 de zile la cererea judecătorului de investigare. O astfel de procedură poate fi contestată înainte de următorul nivel de competență.