CtEDO 30.03.2010 Auto

GASIMOV v. AZERBAIJAN

RESPONDENT
AZE
HOTĂRÂRE
30.03.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
GASIMOV v. AZERBAIJAN (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 20889/05 de Farzali GASIMOV împotriva Azerbaidjanului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 30 martie 2010 în calitate de Cameră compusă de: Nina Vajić, Președintele, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și André Wampach, secretar adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 4 mai 2005, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Farzali Gasimov, este un național azerbaidjan născut în 1957 și trăiește în Shaki. El este reprezentat în fața Curții de către dl Hajili, un avocat care practică în Baku. Guvernul azerbaigian („Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dl Ç. Asgarov. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost șeful filialei Shaki a Partidului Național de Independență din Azerbaidjan. După alegerile parlamentare din 5 noiembrie 2000, la 18 noiembrie 2000, reclamantul a participat la o demonstrație publică neautorizată la Shaki care s-a încheiat în tulburări publice și în conflicturi violente între manifestanții și poliția. În urma acestor evenimente, reclamantul a fost arestat la 8 decembrie 2000 și a fost acuzat de „distrugere deliberată și daune la proprietate”, „organizarea tulburării publice sau participarea la astfel de activități” și „utilizarea violenței împotriva funcționarilor statului” în temeiul articolelor 186, 233 și respectiv al Codului Penal. La 10 iulie 2001, Curtea Assize a constatat că reclamantul a fost vinovat pentru toate acuzațiile și l-a condamnat la șase ani de închisoare și această hotărâre a fost susținută de Curtea de Apel la 25 octombrie 2001. Reclamantul a fost eliberat din închisoare prin decret prezidențial de iertare din 11 februarie 2003. Prin scrisoarea din 21 iulie 2003, Curtea Supremă a refuzat să recunoască recursul său de casă. La 16 august 2003, reclamantul a depus un nou recurs de casă la Curtea Supremă. Potrivit reclamantului, nu a primit niciodată niciun răspuns la recursul de casă. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat, deoarece recursul său de casă nu a fost niciodată examinat de Curtea Supremă. De asemenea, s-a plâns, fără să se bazeze în mod expres pe orice dispoziție a Convenției, că a fost privat de dreptul său de a avea condamnarea sau condamnarea de către un tribunal superior. Prin scrisoarea din 16 iulie 2009 observațiile Guvernului au fost trimise reprezentantului reclamantului, care a fost solicitat să prezinte observații împreună cu orice reclamație pentru satisfacție în răspuns până la 16 septembrie 2009. Prin scrisoarea din 20 august 2009 reprezentantul reclamantului a informat Curtea cu privire la modificarea adresei sale. Prin scrisoarea din 16 octombrie 2009, trimisă prin post înregistrat la noua adresă a reprezentantului reclamantului, reprezentantul reclamantului a fost notificat că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor reclamantului a expirat la 16 septembrie 2009 și că nu a fost solicitată prelungirea termenului. Reprezentantul reclamantului a fost atrasă atenția asupra articolului 37 § 1 litera (a) din convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să continue cererea. Reprezentantul reclamantului a primit această scrisoare la 23 octombrie 2009. Cu toate acestea, nu a fost primit niciun răspuns. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat nu mai doresc să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să se excludă aplicarea din lista cazurilor. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate pentru a elimina cererea din lista de cazuri. André Wampach Nina Vajić Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă