GASIMOV v. AZERBAIJAN

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 20889/05 de Farzali GASIMOV împotriva Azerbaidjanului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 30 martie 2010 în calitate de Cameră compusă de: Nina Vajić, Președintele, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și André Wampach, secretar adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 4 mai 2005, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Farzali Gasimov, este un național azerbaidjan născut în 1957 și trăiește în Shaki. El este reprezentat în fața Curții de către dl Hajili, un avocat care practică în Baku. Guvernul azerbaigian („Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dl Ç. Asgarov. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost șeful filialei Shaki a Partidului Național de Independență din Azerbaidjan. După alegerile parlamentare din 5 noiembrie 2000, la 18 noiembrie 2000, reclamantul a participat la o demonstrație publică neautorizată la Shaki care s-a încheiat în tulburări publice și în conflicturi violente între manifestanții și poliția. În urma acestor evenimente, reclamantul a fost arestat la 8 decembrie 2000 și a fost acuzat de „distrugere deliberată și daune la proprietate”, „organizarea tulburării publice sau participarea la astfel de activități” și „utilizarea violenței împotriva funcționarilor statului” în temeiul articolelor 186, 233 și respectiv al Codului Penal. La 10 iulie 2001, Curtea Assize a constatat că reclamantul a fost vinovat pentru toate acuzațiile și l-a condamnat la șase ani de închisoare și această hotărâre a fost susținută de Curtea de Apel la 25 octombrie 2001. Reclamantul a fost eliberat din închisoare prin decret prezidențial de iertare din 11 februarie 2003. Prin scrisoarea din 21 iulie 2003, Curtea Supremă a refuzat să recunoască recursul său de casă. La 16 august 2003, reclamantul a depus un nou recurs de casă la Curtea Supremă. Potrivit reclamantului, nu a primit niciodată niciun răspuns la recursul de casă. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat, deoarece recursul său de casă nu a fost niciodată examinat de Curtea Supremă. De asemenea, s-a plâns, fără să se bazeze în mod expres pe orice dispoziție a Convenției, că a fost privat de dreptul său de a avea condamnarea sau condamnarea de către un tribunal superior. Prin scrisoarea din 16 iulie 2009 observațiile Guvernului au fost trimise reprezentantului reclamantului, care a fost solicitat să prezinte observații împreună cu orice reclamație pentru satisfacție în răspuns până la 16 septembrie 2009. Prin scrisoarea din 20 august 2009 reprezentantul reclamantului a informat Curtea cu privire la modificarea adresei sale. Prin scrisoarea din 16 octombrie 2009, trimisă prin post înregistrat la noua adresă a reprezentantului reclamantului, reprezentantul reclamantului a fost notificat că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor reclamantului a expirat la 16 septembrie 2009 și că nu a fost solicitată prelungirea termenului. Reprezentantul reclamantului a fost atrasă atenția asupra articolului 37 § 1 litera (a) din convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să continue cererea. Reprezentantul reclamantului a primit această scrisoare la 23 octombrie 2009. Cu toate acestea, nu a fost primit niciun răspuns. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat nu mai doresc să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să se excludă aplicarea din lista cazurilor. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate pentru a elimina cererea din lista de cazuri. André Wampach Nina Vajić Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 20889/05

by Farzali GASIMOV

against Azerbaijan

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 30

March 2010 as a Chamber composed of:

Nina Vajić,

President,

Anatoly Kovler,

Elisabeth Steiner,

Khanlar Hajiyev,

Dean Spielmann,

Giorgio Malinverni,

George Nicolaou,

judges,

and André Wampach,

Deputy Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 4 May 2005,

Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Farzali Gasimov, is an Azerbaijani national who was born in 1957 and lives in Shaki. He is represented before the Court by Mr

R.

Hajili, a lawyer practising in Baku. The Azerbaijani Government (“the Government”) are represented by their Agent, Mr Ç. Asgarov.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant was the head of the Shaki branch of the National Independence Party of Azerbaijan.

After the parliamentary elections of 5 November 2000, on 18 November 2000 the applicant participated in an unauthorised public demonstration in Shaki which ended in public disorder and violent clashes between the demonstrators and the police.

Following these events, the applicant was arrested on 8 December 2000 and was charged with “deliberate destruction of, and damage to property”, “organising public disorder or participation in such activities” and “use of violence against state officials” under Articles 186, 233 and 315 of the Criminal Code, respectively. On 10 July 2001 the Assize Court found the applicant guilty on all charges and sentenced him to six years’ imprisonment and this judgment was upheld by the Court of Appeal on 25

October 2001.

The applicant was released from prison by a presidential pardon decree of 11 February 2003.

On an unspecified date in 2003, the applicant lodged a cassation appeal. By a letter of 21 July 2003, the Supreme Court refused to admit his cassation appeal.

On 16 August 2003 the applicant lodged a new cassation appeal with the Supreme Court. According to the applicant, he had never received any reply to his cassation appeal.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 of the Convention that his right to a fair trial had been violated, because his cassation appeal had never been examined by the Supreme Court. He also complained, without expressly relying on any provision of the Convention, that he had been deprived of his right to have his conviction or sentence reviewed by a higher tribunal.

THE LAW

By letter dated 16 July 2009 the Government’s observations were sent to the applicant’s representative, who was requested to submit any observations together with any claims for just satisfaction in reply by 16

September 2009.

By a letter of 20 August 2009 the applicant’s representative informed the Court about the change of his address. By letter dated 16 October 2009, sent by registered post to the new address of the applicant’s representative, the applicant’s representative was notified that the period allowed for submission of the applicant’s observations had expired on 16 September 2009 and that no extension of time had been requested. The applicant’s representative’s attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application. The applicant’s representative received this letter on 23 October 2009. However, no response has been received.

The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue his application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1

in fine

, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case.

In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention and to strike the application out of the list of cases.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

André Wampach

Nina Vajić

Deputy Registrar

President