Decizia nr. 29254/05 de la Vasīlijs PETROVS împotriva Letoniei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 30 martie 2010 în calitate de cameră compusă de: Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători și Stanley Naismith, secretar adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 2 august 2005, având în vedere declarația unilaterală prezentată de guvernul contestat la 29 septembrie 2009, în vederea încheierii procedurii și a neapărării reclamantului de a prezenta observații la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Vasīlijs Petrovs, este un cetățean leton care s-a născut în 1964 și locuiește în Rīga. Guvernul leton („Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dna Inga Reine. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 31 martie 1998, reclamantul, un ofițer de poliție, a fost informat de acuzațiile aduse împotriva lui de primirea mită. La 29 iulie 2003, prin decizia Curții Regionale de la Rīga, reclamantul a fost condamnat la cinci ani de închisoare. În aceeași dată, reclamantul a început să îndeplinească sentința. La 30 septembrie 2004, Curtea Supremă a examinat recursul reclamantului și a susținut hotărârea instanței de judecată. La 22 aprilie 2005, Senatul Curții Supreme a susținut parțial hotărârea instanței de apel și a respins recursul reclamantului asupra punctelor de drept. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii penale împotriva acestuia. De asemenea, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 §§ 1 și 13 din Convenție cu privire la rezultatul presupus necorespunzător al procedurii penale și falsificarea probelor. Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul articolului 6 §§ 3 litera (d) privind refuzul instanțelor interne de a convoca anumite martori neespecificați la judecată. Prin scrisoarea din 29 septembrie 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curtea să pună în aplicare cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: Guvernul Republicii Letoniei reprezentat de agentul lor Inga Reine (denumit în continuare – Guvernul) recunoaște că durata totală a procedurilor penale inițiate împotriva Vasīlijs Petrovs (denumită în continuare – reclamantul) nu a îndeplinit standardele prevăzute la art. 6 alineatul (1) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare – Convenția). Având în vedere acest lucru, Guvernul se angajează să adopte toate măsurile necesare pentru a evita încălcări similare în viitor. Având în vedere faptul că părțile nu au reușit să ajungă la o soluționare prietenoasă în acest caz, Guvernul declară că acestea oferă reclamantului compensația în valoare de 1350 de euro, această sumă fiind suma globală și acoperind orice prejudiciu material și moral, împreună cu orice cost și cheltuieli suportate, fără impozite care pot fi aplicabile, în vederea încheierii procedurii în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare – Curtea) în cazul Petrovs c. Letonia (depunerea nr. 29254/05). Guvernul se angajează să plătească compensația de mai sus în termen de trei luni de la data notificării hotărârii/judecarea de către Curte în temeiul articolului 37 din Convenție. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe sumă, astfel cum se stabilește în decizia (judecare) de către Curte. Suma de mai sus se transferă la contul bancar indicat de solicitant.” Reclamantul a fost invitat să prezinte orice observație la declarația până la 26 noiembrie 2009. Reclamantul nu a răspuns la cererea de mai sus. Curtea observă, la început, că părțile nu au putut conveni cu privire la termenii unei soluții prietenoase a cauzei. Cu toate acestea, așa cum a declarat în cazurile anterioare (a se vedea, în special, Tahsin Acar c. Turcia (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, § 74 , CEDO 2003 VI și Venera-Nord-Vest Borta A.G. c. Moldova , nr. 31535/03 , § 28, 13 februarie 2007 , o distincție trebuie făcută între, pe de o parte, declarațiile făcute în contextul procedurii de soluționare strict confidențiale (art. 38 § 2 din Convenția și art. 62 § 2 din Regulamentul Curții) și, pe de altă parte, declarațiile unilaterale formulate de un guvern contestat în proceduri publice și adversare în fața Curții. În conformitate cu art. 38 § 2 din Convenție și cu art. 62 § 2 din Regulamentul Curții, Curtea se va desfășura pe baza declarației unilaterale ale Guvernului prezentate în afara cadrul negocierilor de soluționare prietenoasă și va lua în considerare declarațiile părților făcute în contextul explorării posibilităților de soluționare prietenoasă a cauzei și motivele pentru care părțile nu au putut conveni cu privire la termenii unei soluții prietenoase (a se vedea Proprietatea Nitschke v. Suedia , nr. 6301/05, § 36, 27 septembrie 2007) Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că în orice etapă a procedurii poate decide să ia o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. (c) permite Curtea, în special, să scoată din listă un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. În anumite circumstanțe, Curtea poate încheia o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa (a se vedea, în special, Tahsin Acar c. Turcia) (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; Kapitonovs c. Letonia (striking off.), nr. 16999/02, 24 iunie 2008, Urtāns c. Letonia , nr. 25623/04 , 7 aprilie 2009). În ceea ce privește dacă ar fi oportun să se elimine prezenta cerere pe baza declarației unilaterale făcute de Guvern, Curtea subliniază că există o jurisprudență considerabilă în ceea ce privește Statul pârât în ceea ce privește domeniul de aplicare și natura obligațiilor sale care decurg în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește garantarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil în cadrul procedurilor penale (a se vedea, în special, Lavents c. Letonia , nr. 58442/00 , §§ 85-87, 99-104, 28 noiembrie 2002; Freimanis și Līdums c. Letonia , nos. 73443/01, 74860/01, §§ 106-109, 123-126, 9 februarie 2006; Kornakovs c. Letonia , nr. 6105/00, §§ 113-116, 120-130, 15 iunie 2006; Moisejevs c. Letonia , nr. 64846/01, § 136-143, 15 iunie 2006; Estrikh c. Letonia , nr. 738190/01, §§ 136-143, 18 ianuarie 2007 și Čistikov c. Letonia , nr. 67275/01, §§ 74-91, 8 februarie 2007). Curtea a constatat în mod repetat o încălcare a acestei obligații și a acordat satisfacție echitabilă în conformitate cu cerințele de la art. 41 din Convenție. Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii [art. 1 litera (c)]. Curtea constată, de asemenea, că această decizie constituie o rezoluție finală a acestei cereri numai în ceea ce privește procedurile dinaintea Curții, fără a aduce atingere utilizării de către reclamant a altor măsuri de remediere în fața instanțelor interne pentru a solicita o compensare suplimentară în ceea ce privește durata procedurii impugnate. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. B. Răspunsuri Reclamantul susține, de asemenea, încălcări ale articolelor 6 § 1 (justiție), 6 3 lit. (d) și 13 din Convenție. Având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea consideră că acest lucru o parte din cerere nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a articolelor de mai sus ale Convenției. Rezultă că aceste plângeri sunt inadmisibile în temeiul articolului § 3 ca fiind manifestament nefondate și trebuie respinse în temeiul articolului 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind durata procedurii, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; restul cererii este inadmisibil. Stanley Naismith Josep Casadevall Președintele adjunct al grefierului
Application no. 29254/05
by Vasīlijs PETROVS
against Latvia
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 30
March 2010 as a Chamber composed of:
Josep Casadevall,
President,
Elisabet Fura,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Ann Power,
judges,
and Stanley Naismith,
Deputy Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 2 August 2005,
Having regard to the unilateral declaration submitted by the respondent Government on 29 September 2009 with a view to terminating the proceedings and the applicant’s failure to submit any comments to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Vasīlijs Petrovs, is a Latvian national who was born in 1964 and lives in Rīga. The Latvian Government (“the Government”) are represented by their Agent, Mrs Inga Reine.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 31 March 1998 the applicant, a police officer, was informed of charges brought against him of receiving bribes.
On 29 July 2003 by a decision of Rīga Regional Court the applicant was convicted and sentenced to five years’ imprisonment. On the same date the applicant began serving the sentence.
On 30 September 2004 the Supreme Court examined the applicant’s appeal and upheld the judgment of the lower court.
On 22 April 2005 the Senate of the Supreme Court partly upheld the judgment of the appellate court and dismissed the applicant’s appeal on points of law.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention of the unreasonable length of the criminal proceedings against him.
The applicant also complained under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention about the allegedly unfair outcome of the criminal proceedings and the falsification of evidence.
The applicant further complained under Article 6 § 3 (d) concerning the refusal of the domestic courts to summon certain unspecified witnesses to the trial.
By a letter dated 29 September 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike the application out in accordance with Article
37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“
The Government of the Republic of Latvia represented by their Agent Inga Reine (hereinafter – the Government) admit that the total length of criminal proceedings initiated against Vasīlijs Petrovs (hereinafter – the applicant) did not meet the standards enshrined in Article 6 paragraph 1 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter – the Convention). Being aware of that, the Government undertake to adopt all necessary measures in order to avoid similar infringements in future.
Taking into account that the parties have failed to reach a friendly settlement in the present case, the Government declare that they offer to pay to the applicant the compensation in the amount of 1350 euros, this amount being the global sum and covering any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred, free of any taxes that may be applicable, with a view to terminating the proceedings pending before the European Court of Human Rights (hereinafter – the Court) in the case of
Petrovs v. Latvia
(application no.
29254/05).
The Government undertake to pay the above compensation within three months from the date of notification of the decision/judgment by the Court pursuant to Article
37 of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on the amount, as established in the decision (judgment) by the Court. The above sum shall be transferred to the bank account indicated by the applicant.”
The applicant was invited to submit any comments to the declaration by 26 November 2009. The applicant has not responded to the above request.
The Court observes at the outset that the parties were unable to agree on the terms of a friendly settlement of the case. However, as it has stated in earlier cases (see, in particular,
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objection) [GC],
no.
26307/95, §
‑
VI, and
Venera-Nord-Vest Borta A.G. v. Moldova
, no.
31535/03, §
28, 13
February 2007), a distinction must be drawn between, on the one hand, declarations made in the context of strictly confidential friendly settlement proceedings (Article
38 § 2 of the Convention and Rule 62 § 2 of the Rules of Court) and, on the other hand, unilateral declarations made by a respondent Government in public and adversarial proceedings before the Court. In accordance with Article 38 § 2 of the Convention and Rule 62 § 2 of the Rules of Court, the Court will proceed on the basis of the Government’s unilateral declaration submitted outside the framework of friendly-settlement negotiations, and will disregard the parties’ statements made in the context of exploring the possibilities for a friendly settlement of the case and the reasons why the parties were unable to agree on the terms of a friendly settlement (see
Estate of Nitschke v. Sweden
, no.
6301/05, §
36, 27
September 2007)
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37
§
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
In certain circumstances, the Court may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law (see, in particular,
Tahsin Acar v.
Turkey
(preliminary objection) [GC], no.
Kapitonovs v. Latvia
(striking out.), no. 16999/02, 24 June 2008,
Urtāns v. Latvia
, no. 25623/04
, 7 April 2009).
As to whether it would be appropriate to strike out the present application on the basis of the unilateral declaration made by the Government, the Court points out that there is a considerable case-law with respect to the respondent State as concerns the scope and the nature of its obligations arising under Article 6 § 1 of the Convention as regards the guarantee of the right to a trial within a reasonable time in criminal proceedings (see, in particular,
Lavents v. Latvia
, no. 58442/00, §§ 85-87, 99-104, 28 November 2002;
Freimanis and Līdums v. Latvia
, nos.
73443/01, 74860/01, §§
106-109, 123-126, 9 February 2006;
Kornakovs v.
Latvia
, no. 61005/00, §§ 113-116, 120-130, 15
June 2006;
Moisejevs v.
Latvia
, no. 64846/01, §§ 136-143, 15 June 2006;
Estrikh v.
Latvia
, no.73819/01, §§ 136-143, 18 January 2007; and
Čistiakov v.
Latvia
, no.
67275/01, §§ 74-91, 8 February 2007). The Court has repeatedly found a violation of this obligation and has awarded just satisfaction in accordance with the requirements of Article 41 of the Convention. Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article
37
§
1(c)).
The Court further notes that this decision constitutes a final resolution of this application only in so far as the proceedings before the Court are concerned. It is without prejudice to the use by the applicant of other remedies before the domestic courts to claim further compensation in respect of the length of the impugned proceedings.
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly it should be struck out of the list.
B. Remaining complaints
The applicant also alleged violations of Articles 6 § 1 (fairness), 6
§
3 (d) and 13 of the Convention.
In the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court considers that this
part of the application does not disclose any appearance of a violation of any of the above Articles of the Convention. It follows that these complaints are inadmissible under Article
35
3.as manifestly ill-founded and must be rejected pursuant to Article
35
§
4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the complaint under Article 6 § 1 of the Convention concerning the length of proceedings, in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Stanley Naismith
Josep Casadevall
Deputy Registrar
President