IWINSKA AND MAZUR v. POLAND

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 1339/09, de către Maria IWIשSKA și Jerzy MAZUR împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la martie 2010 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, grefier adjunct al secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 12 decembrie 2008, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 4 ianuarie 2009, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dna Maria Iwińska (prima reclamantă) și dl Jerzy Mazur (a doua reclamantă), sunt resortisanți polonezi născuți în 1957 și, respectiv, în 1946 și trăiesc în Szczecin. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl A. Marecki, avocat care practică în Szczecin. Guvernul polonez (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dl Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura penală împotriva reclamanților Acuzațiile au fost acuzate, la 22 și, respectiv, 23 februarie 1999, de a fi cauzate daune la proprietatea de stat. La 29 iunie 2000, a fost depusă o procedură de inculpare împotriva reclamanților la Curtea de district Szczecin. Prima audiere s-a desfășurat la 28 noiembrie 2003. Apoi, audierile au avut loc la 5 ianuarie, 18 februarie și 18 martie 2004. La 23 aprilie, 12 august și 21 septembrie 2004, un expert. La 25 octombrie 2004 și 10 ianuarie 2005, Curtea a auzit alți doi experți. Următoarele audieri au avut loc la 12 mai și 22 iunie 2005. O audiere programată pentru 2 august 2005 a fost suspendată din cauza lipsei unui expert. La 28 septembrie 2005 s-a auzit un alt expert. Curtea i-a cerut să pregătească un aviz scris. Audieri ulteriore au avut loc la 28 februarie și 3 aprilie 2006. La 18 august 2006, procesul a fost reînceput (datorită bolii de lungă durată a judecătorului). Următoarele audieri au avut loc la 10 octombrie și 24 noiembrie 2006 și 31 ianuarie și 14 martie 2007. La 20 martie 2007, Tribunalul districtului Szczecin a constatat că reclamanții au fost vinovați. Primul reclamant a fost condamnat la un an de închisoare suspendată în curs de probă. Al doilea reclamant a fost condamnat la un an și la șase luni de închisoare suspendată în curs de probă. Curtea a impus amenzi de 1,200 și, respectiv, 2.000 de zloți polonezi (PLN) reclamanților. La 20 noiembrie 2007, Curtea Regională Szczecin a anulat hotărârea și a remis cazul. A declarat că dreptul celui de-al doilea reclamant de a se apăra a fost încălcat deoarece nu a fost informat în mod corespunzător cu privire la eliberarea hotărârii. Apoi, Curtea de District Szczecin a organizat audieri la 12 martie, 24 aprilie și 28 mai 2008. La 20 octombrie 2008, Curtea de district Szczecin și-a pronunțat hotărârea. Primul reclamant a fost achitat. Al doilea reclamant a fost considerat vinovat în calitate de acuzat și condamnat la un an și la trei luni de închisoare suspendată în condiții de probă și la o amendă. La 4 decembrie 2008, al doilea reclamant a apelat împotriva hotărârii. La 10 iulie 2009, Curtea Regională Szczecin a modificat parțial hotărârea atacată, susținând-o cu privire la pedeapsa impusă. La 1 decembrie 2004, reclamanții au depus o plângere la Curtea Regională Szczecin cu privire la o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil în ceea ce privește procedurile penale împotriva lor și au solicitat o satisfacție echitabilă. (Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki – „Legea 2004”), care a intrat în vigoare la 17 septembrie 2004. La 29 mai 2008, Curtea Regională Szczecin a recunoscut lungimea excesivă a procedurii și a acordat fiecăruia dintre reclamanții PLN 4.000 ca satisfacție echitabilă (echivalentul de 1200 EUR la acea vreme). Curtea a subliniat că, chiar dacă anumite întârzieri sunt atribuibile circumstanțelor neașteptate decât instanței de judecător judecător (boala judecătorului), procedura a durat totuși un timp nerazonabil. Legea și practicile interne relevante Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt descrise în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia (dec.), nr. 15212/03, §§ 12-23, ECHR 2005 V și Ratajczyk c. Polonia (dec.), nr. 11215/02, ECHR 2005 VIII, precum și hotărârea sa în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 34-46, ECHR 2005-V. COMPLAINT Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii penale. Lungimea dreptului de procedură Reclamanții se plângea în legătură cu durata procedurii. Ele se bazează pe art. 6 § 1 din Convenția care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: "În determinarea de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ... " Prin scrisoarea din 30 decembrie 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „1. Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care au fost implicate reclamanții. În consecință, reclamanții pot pretinde că sunt victime de încălcarea dreptului lor de a-și examina cazul în termenul rațional în sensul art. 6 § 1 din Convenție. 2. În aceste circumstanțe, și având în vedere faptele particulare ale cazului, Guvernul declară că propune să plătească reclamanților (domnului Jerzy Mazur și doamna Maria Iwińska) suma de 7,500 PLN (sapte mii cinci sute de zloți polonezi) și, respectiv, 5.700 PLN (cincă mii șapte sute de zloți polonezi), pe care ei consideră că sunt rezonabili în lumina jurisprudenței Curții. Sumele menționate mai sus, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile și vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care sumele respective nu au fost plătite în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la rata egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de decontare plus trei puncte procentuale. 3. Guvernul ar sugera respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „alte motive” care justifică soarta din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. ...” Într-o scrisoare din 10 februarie 2010, reclamanții au exprimat opinia că sumele menționate în declarația Guvernului sunt inacceptabil scăzute. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare ținând cont de compensația primită de reclamanții la nivel intern – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În consecință, aceaceasta ar trebui să fie eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în această listă; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 1339/09

by Maria IWIŃSKA and Jerzy MAZUR

against Poland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on

30

March

2010 as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Lech Garlicki,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Mihai Poalelungi,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 12 December 2008,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 4 January 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicants’ reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicants, Ms Maria Iwińska (the first applicant) and Mr Jerzy Mazur (the second applicant), are Polish nationals who were born in 1957 and 1946 respectively and live in Szczecin. They were represented before the Court by Mr A. Marecki, a lawyer practising in Szczecin. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr

J.

Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

1.

Criminal proceedings against the applicants

The applicants were charged, on 22 and 23 February 1999 respectively, with having caused damage to State property.

On 29 June 2000 a bill of indictment was lodged against the applicants with the Szczecin District Court.

The first hearing was held on 28 November 2003.

Subsequently, hearings were held on 5 January, 18 February and 18

March 2004.

On 23 April, 12 August and 21 September 2004 an expert was heard.

On 25 October 2004 and 10 January 2005 the court heard another two experts.

The next hearings were held on 12 May and 22 June 2005.

A hearing scheduled for 2 August 2005 was adjourned, due to an expert’s absence.

On 28 September 2005 another expert was heard. The court requested him to prepare a written opinion.

Subsequent hearings were held on 28 February and 3 April 2006.

On 18 August 2006 the trial re-commenced (due to the lay-judge’s long

‑

standing illness).

The next hearings were held on 10 October and 24 November 2006 and 31 January and 14 March 2007.

On 20 March 2007 the Szczecin District Court found the applicants guilty as charged. The first applicant was sentenced to one year’s imprisonment suspended on probation. The second applicant was sentenced to one year and six months’ imprisonment suspended on probation. The court imposed fines of 1,200 and 2,000 Polish zlotys (PLN) on the applicants respectively.

On 20 November 2007 the Szczecin Regional Court quashed the judgment and remitted the case. It held that the second applicant’s right to defend himself had been breached as he had not been properly informed about the delivery of the judgment.

Subsequently, the Szczecin District Court held hearings on 12 March, 24

April and 28 May 2008.

On 20 October 2008 the Szczecin District Court gave its judgment. The first applicant was acquitted. The second applicant was found guilty as charged and sentenced to one year and three months’ imprisonment suspended on probation and a fine.

On 4 December 2008 the second applicant appealed against the judgment.

On 10 July 2009 the Szczecin Regional Court partly amended the judgment appealed against, upholding it as to the penalty imposed.

2.

Proceedings under the 2004 Act

On 1 December 2004 the applicants lodged a complaint with the Szczecin Regional Court about a breach of the right to a trial within a reasonable time in respect of the criminal proceedings against them and asked for just satisfaction. They relied on the Law of 17 June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time

(Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki

– “the 2004 Act”), which entered into force on 17

September 2004.

On 29 May 2008 the Szczecin Regional Court acknowledged the excessive length of the proceedings and granted each of the applicants PLN

4,000 as just satisfaction (the equivalent of EUR 1,200 at that time). The court stressed that even though certain delays were attributable to unexpected circumstances rather than to the trial court (the lay-judge’s illness), the proceedings had nonetheless lasted an unreasonably long time.

B.

Relevant domestic law and practice

The relevant domestic law and practice concerning remedies for the excessive length of judicial proceedings, in particular the applicable provisions of the 2004 Act, are described in the Court’s decisions in the cases of

Charzyński v.

Poland

(dec.), no.

15212/03, §§

12-23, ECHR

2005

‑

V and

Ratajczyk v.

Poland

(dec.), no.

11215/02, ECHR

2005

‑

VIII, and its judgment in the case of

Krasuski v.

Poland

, no.

61444/00, §§

34-46, ECHR 2005-V.

COMPLAINT

The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention about the unreasonable length of the criminal proceedings.

THE LAW

A.

Length of proceedings

The applicants complained about the length of the proceedings. They relied on Article 6 §

1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:

Article 6 § 1

“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”

By letter dated 30 December 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“1. The Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration – their acknowledgement of the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicants were involved. In consequence, the applicants can claim to be victims of violation of their right to have their case examined in the “reasonable time” in the meaning of Article 6 § 1 of the Convention.

Maria Iwińska) the amount of PLN 7,500 (seven thousand five hundred Polish zlotys) and PLN 5,700 (five thousand seven hundred Polish zlotys) respectively, which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case-law. The sums referred to above, which are to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay those sums within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at the rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points.

...”

In a letter of 10 February 2010 the applicants expressed the view that the sums mentioned in the Government’s declaration were unacceptably low.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular

the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR

2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

....;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005; and

Wende and Kukówka v.

Poland

, no.

56026/00, 10 May 2007).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases bearing in mind the compensation the applicants received at the domestic level – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Accordingly, it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Fatoș Aracı

Nicolas Bratza

Deputy Registrar

President