6 aprilie 2010 Secțiunea a treia Cerere n 4867/03 prezentată de Adrian Costin GEORGESCU împotriva României introdusă la 7 februarie 2003 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Adrian Costin Georgescu, este un cetățean român, născut în 1969 și rezident în Vancouver. Este reprezentat în fața Curții de către domnul Dan Mihai, avocat în București. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este homosexual și face parte din asocierea non-guvernamentală ACCEPT, care militează împotriva discriminării persoanelor homosexuale și bisexuale din România. În iulie 2000, reclamantul a fost victima unui furt violent pe care l-a sesizat poliția. La 14 decembrie 2000, subofițerul de poliție C. de la Hotărârea Generală Poliție din București ("poliția"), l-a sunat pe reclamant și, după ce a fost prezentat, l-a rugat să se mute la secția de poliție "pentru a discuta despre o problemă care nu putea fi dezvăluită prin telefon." La 19 decembrie 2000, în jurul orei 8:30, suspectând că convocarea era legată de furtul cu violență de care fusese victima, reclamantul s-a prezentat singur la secția de poliție. După o așteptare de 15 minute, un student la școala de poliție l-a dus pe reclamant în biroul sergentului C. Mai multe persoane așteptau în birou, toate scaunele fiind ocupate. În primul rând, adjutantul l-a invitat pe reclamant să se așeze pe scaun, care ar fi provocat râsul celor prezenți, apoi i-ar fi spus să iasă din birou și să aștepte afară. După 30 de minute de așteptare, studentul l-a invitat din nou pe solicitant să intre în biroul sergentului C. În prezența studentului, fără a-l informa pe reclamant cu privire la motivele prezenței sale la secția de poliție și după ce i-a pus întrebări despre starea sa civilă, lando C. a declarat: "Ești homosexual!" Reclamantul a răspuns că orientarea sa sexuală era ceva personal care îl privea exclusiv. După ce l-a informat pe reclamant "cu privire la faptul că era homosexual și că nu ar fi trebuit să facă eforturi pentru a minți," la urma urmei C. ll. l . l a întrebat despre orientarea sa sexuală și despre modul în care își alegea partenerii. La adjutant a citit apoi o listă de nume și a cerut reclamantului să identifice persoanele care aparțin homosexualilor. Reclamantul a spus că nu era posibil să facă acest lucru. La adjutant confisca agenda telefonică a reclamantului și i-a cerut să-i spună cine erau persoanele care figurează în fișa sa și care era orientarea lor sexuală. Li adjutantul C. a întrebat, de asemenea, pe reclamant dacă a avut reședința în ultimii șase ani pe malul mării, din ce motiv, dacă a avut relații sexuale în timpul șederii sale, cu cine și dacă a obținut profit. El a întrebat apoi despre sursele sale de venit, sugerând că a obținut bani în urma relațiilor sale sexuale. Din când în când, la rândul său, el i-a spus: "Vedeți, că este așa cum trebuie făcut!" La un moment dat, telefonul reclamantului a sunat și a răspuns. C La sfârșitul interviului reclamantul a fost obligat să scrie o declarație dictată de adjutantul C. Reclamantul a spus că, de fiecare dată când a vrut să facă o modificare în declarație, l-am reacționat violent, țipa și îl amenința. Această declarație conținea informații despre homosexualitatea sa, despre viața sa sexuală și despre numele și orientarea sexuală a partenerului său. În cele din urmă, reclamantul a fost fotografiat și amprentele sale au fost luate. În drum spre biroul fotografului, polițistul l-a rugat pe solicitant să meargă trei metri în fața lui și să nu privească înapoi. Reclamantul a solicitat secundrului C o dovadă a prezenței sale la sediul poliției pentru a justifica absența sa de la locul său de muncă. În acest caz, adjutantul a completat un formular, pe care l-a prezentat data din 14 decembrie 2000, prin care l-a chemat pe solicitant la poliție până la 19 decembrie 2000, la ora 8:30, fără a menționa motivele convocării sale. Înainte de a-l lăsa să plece, subofițerul C. i-a atras atenția reclamantului asupra faptului că nu trebuia să spună nimănui că a fost chemat la poliție și despre ce discutaseră. Reclamantul a părăsit sediul poliției la ora 11:30. Reclamantul a afirmat că a fost foarte traumatizat psihic după acest incident. A început să aibă coșmaruri în timpul nopții și să se teamă să nu-și părăsească casa în timpul zilei. A refuzat să răspundă la telefon, și-a neglijat locul de muncă și s-a izolat acasă. În februarie 2001, reclamantul a fost diagnosticat ca suferind de "depresie psihotică" și i s-a prescris un tratament cu antidepresive. Plângerea penală împotriva sergentului C. La 27 decembrie 2000, reclamantul a depus o plângere penală împotriva sergentului C la inspecția generală a poliției. La 19 decembrie 2000, în plângerea sa penală, poliția l-a informat pe reclamant că plângerea sa a fost transmisă procurorului militar. La 15 ianuarie 2001, reclamantul a depus la secția militară a Parchetului în apropierea Curții Supreme de Justiție o a doua plângere penală împotriva subordonării C. pentru abuz de funcție și comportament abuziv. El a solicitat, de asemenea, identificarea și urmărirea penală a altor persoane care ar fi putut să-l facă să comită infracțiunile menționate anterior sau care, cunoscând faptele denunțate, nu erau implicate. El a solicitat, de asemenea, despăgubiri civile pentru aceste fapte care îi cauzaseră "dureri morale și o stare de depresie și de inferioritate." El susținea, de asemenea, că privarea sa de libertate timp de trei ore și interogarea sa n a fost justificată numai prin orientarea sa sexuală, ceea ce a adus atingere dreptului său la libertate personală. Această plângere a fost transmisă procurorului militar din București. La 18 ianuarie 2001, reclamantul a solicitat poliției o copie a declarației pe care a scris-o la 19 decembrie 2000 pentru a putea sesiza Curtea și pentru a-și susține obiecțiile. Cererea sa a fost transmisă secțiunii 16. La 31 ianuarie 2001, această din urmă secțiune l-a informat pe reclamant că a obținut o copie a declarației, el trebuia să se adreseze poliției din capitală. Reclamantul a solicitat, de asemenea, procurorului militar copii ale dosarului de anchetă și ale declarației sale. Cererea sa a rămas fără răspuns. La 12 februarie 2001, reclamantul a fost interogat în fața procurorului militar și a prezentat conținutul interogatoriului său din 19 ianuarie 2000. El a declarat că nu a fost agresat fizic și că nu a fost reținut de forța de la sediul poliției, ci că nu a fost informat că a putut să nu răspundă la întrebări sau că a fost liber să plece. El a solicitat, de asemenea, să fie comunicat la adresa asociației ACCEPT. La 15 februarie 2001, Parchetul militar de la București a dat un refuz în favoarea adjutantului C., pe motiv că, în urma investigației efectuate în cauza respectivă, nici un fapt care putea fi declarat decăzut nu fusese reținut împotriva sa. La 2 martie 2001, reclamantul sesizează procurorul-șef al Parchetului Militar din București cu privire la o plângere împotriva refuzului Tribunalului din 15 februarie 2001. La 11 iulie 2001, reclamantul și-a reiterat plângerea și cererea din 2 martie 2001 pe lângă procurorul-șef al Parchetului Militar din București. La 13 iulie 2001, Parchetul Militar l-a informat pe reclamant că, printr-o rezoluție din 27 martie 2001, procurorul-șef din apropierea Parchetului Militar din București și-a respins plângerea. Parchetul militar a informat, de asemenea, reclamantul de refuzul său de a-i transmite copiile solicitate, cu toate acestea, informând că a putut consulta dosarul la sediul Parchetului în prezența procurorului de serviciu. La 26 noiembrie 2001, reclamantul sesizează procurorul general al Parchetului în apropierea Curții Supreme de Justiție cu privire la o plângere împotriva deciziei din 27 martie 2001 menționată anterior și a cerut copii ale documentelor cazului. Această plângere, trimisă cu confirmare de primire, a fost înregistrată la sediul Parchetului în apropierea Curții Supreme de Justiție la 29 noiembrie 2001. Printr-o scrisoare din 27 ianuarie 2010, reclamantul a solicitat Parchetului din apropierea Înaltei Curți de Casație și Justiție (fosta Curte Supremă de Justiție) care era stadiul anchetei în urma plângerii depuse la 26 noiembrie 2001. Prin scrisoarea din 28 ianuarie 2010, Parchetul a trimis reclamantului o copie a deciziei din 27 martie 2001: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . noiembrie 2001 nu a fost identificată; astfel, decizia din 27 martie 2001 a fost redactată, iar plângerea [reclamantului] trebuie respinsă ca nefondată, pe motiv că, având în vedere documentele existente în dosar și motivele invocate de părți, nu reiese din dovezile documentate că soluția inițială trebuie inversată. Reclamantul a fost asistat în demersurile sale de către asociația ACCEPT și de către Asociația pentru apărarea drepturilor omului din România-Comitetul Helsinki ("APADOR-CH"). ianuarie 2001, aceste asociații au organizat o conferință de presă având ca obiect tratamentul discriminatoriu la care reclamantul fusese supus de poliție la 19 decembrie 2000, din cauza orientării sale sexuale, pentru a prezenta evenimentele din 19 decembrie În 2000, reclamantul și-a exprimat public orientarea sexuală. Un număr important de ziare naționale au raportat evenimentul. În aceeași zi, poliția a publicat un comunicat de presă în care a informat publicul că reclamantul fusese interogat la 19 decembrie 2000, în cadrul unei anchete penale pentru crimă. La 18 ianuarie 2001, postul național de televiziune PRO-TV a difuzat în direct o emisiune la care au participat reclamantul, F.B., în calitate de președinte al asociației ACCEPT, M.M., președinta APADOR-CH, lando C. și superiorul său ierarhic, M.D. În timpul acestei emisiuni, subordonatul C. a recunoscut că, la 19 decembrie 2000, l-a supus la un interogatoriu pe solicitant fără a fi vorba de o acuzație penală sau de altă natură împotriva sa. El a recunoscut, de asemenea, că a fost interogat cu privire la viața sa privată și că l-a luat în custodie pentru a fi fotografiat și pentru a-i înregistra amprentele și că i-a cerut o declarație scrisă. Indique que a efectuat interogatoriul său în cadrul unei anchete de crimă, pe motiv că numele reclamantului a fost găsit, printre altele, în agenda victimei. Reclamantul a răspuns că nu a aflat de existența acestei anchete că la 17 ianuarie 2001 și că, în orice caz, nu a fost interogat despre victimă sau despre fapte legate de crimă. La adjutant C. a declarat: "Nu pun la îndoială declarația dlui Georgescu [reclamantul] și nici nu vreau să fac controverse, dar consider că a fost efectuată în mod legal fără a aduce atingere sau limita anumite drepturi ale acestuia." Alte evenimente legate de interogarea reclamantului În seara de 18 ianuarie 2001, reclamantul a fost citat să se prezinte a doua zi la ora 9:00 la poliție "în calitate de reclamant într-un caz referitor la un articol de ziar." Printr-o scrisoare din aceeași zi, reclamantul a informat poliția că, din cauza termenului foarte scurt, era imposibil să se prezinte la data și la momentul respectiv, dar că el putea să se prezinte la o altă dată. De asemenea, acesta a indicat că actele de procedură trebuiau transmise avocatului său sau sediului asociației ACCEPT. Nu s-a dat nici un răspuns la scrisoarea sa. În mai 2002, doi polițiști îmbrăcați în civil au fost prezentați pe fostul loc de muncă al reclamantului. După ce au fost interogați de unul dintre colegii săi din locul unde putea fi găsit reclamantul, polițiștii l-au rugat pe acest coleg să-i transmită reclamantului că poliția îl ținea la distanță și că trebuia să se abțină de la a le provoca probleme. Ca urmare a incidentului din 19 decembrie 2000, reclamantul a părăsit România și și-a stabilit reședința în Canada. Dreptul intern și internațional relevant Dreptul intern Depenalizarea actelor homosexuale la art. 200 din Codul penal ( Actele sexuale între persoane de același sex, realizate în public sau care au produs un scandal public, sunt pedepsite cu o pedeapsă de închisoare de la un an la cinci ani. 859/2001 din 21 iunie 2001 privind modificarea anumitor dispoziții ale CP privind infracțiunile sexuale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 26 iunie 2001. Această ordonanță a fost aprobată prin Legea nr. 61/2002 din 16 ianuarie 2002, intrată în vigoare la 30 ianuarie 2002. Plângerea penală împotriva actelor procurorului Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală ( (n, (n 49234/99, § 43, 26 aprilie 2007). Legea nr. 281 din 26 iunie 2003 (publicată în Jurnalul Oficial la 1 iulie 2003) a introdus în CPP noul articol 278 , potrivit căreia o decizie a procurorului poate fi contestată în fața instanței. Aceste noi dispoziții sunt prezentate, de asemenea, în cauza Dumitru Popescu c. România (n mai sus, (§ 44). În ceea ce privește deciziile Parchetului adoptate înainte de intrarea în vigoare a legii, articolele IX și XI din Legea nr. 281 din 26 iunie 2003 precizează articolul IX (...)5. Termenul pentru depunerea unei plângeri în temeiul articolului 278 din Codul de procedură penală împotriva unei decizii de nejudiciare luate de procuror înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi este de un an de la data intrării în vigoare a legii în cazul în care răspunderea penală nu este prevăzută.Articolul XI Prezenta lege va intra în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial și va fi pusă în aplicare (...) începând cu 1 ianuarie 2004. În cazul în care o persoană a refuzat să prezinte un act de identitate, în cazul în care există îndoieli cu privire la validitatea actului prezentat sau în cazul în care a existat o suspiciune plauzibilă că a comis o încălcare. Dreptul internațional Recomandarea nr. 1474(2000) din partea parlamentară a Consiliului Europei privind situația lesbienelor și homosexualilor în statele membre ale Consiliului Europei, adoptată la 26 septembrie 2000, se citește astfel în partea sa relevantă (...) L să elimine din legislația lor orice dispoziție care face pasibile de urmărire penală actele homosexuale între adulți consimțiți; (...) să ia măsuri pozitive pentru combaterea atitudinii de homosexualitate, în special la școală, în corpul medical, în armată, în poliție, în magistratură și în barou, precum și în sport, printr-o formare inițială și continuă; să conlucreze pentru a lansa, în același timp, într-un maximum de state membre, o amplă campanie de informare a publicului larg; să ia măsuri disciplinare împotriva celor care îi discriminează pe homosexuali. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că, în timpul procesului de interogare din 19 decembrie 2000, a fost supus de poliție unui tratament inuman și degradant și adaugă că, în ciuda plângerii sale penale, autoritățile competente nu au efectuat o anchetă promptă, eficientă și imparțială pentru a identifica și pedepsi operatorii de tratament inuman și degradant. Citând art. 5 alineatul (1) din Convenție, reclamantul consideră că a fost privat de libertate în mod ilegal, la 19 decembrie 2000 între orele 8:30 și 11:30, în măsura în care a fost reținut la sediul poliției fără motiv și fără motiv, o acuzație penală este reținută împotriva sa. El adaugă că a fost interogat, fotografiat și că amprentele sale au fost înregistrate ca fiind pentru o persoană privată de libertate pe motiv că a fost acuzată de o acuzație penală. Invocând art. 5 alineatul (2) din Convenție, el se plânge de ceea ce nu a fost informat, nici de motivele pentru care a fost privat de libertate, nici de vreo acuzație penală împotriva sa. De asemenea, acesta face referire la art. 5 alineatul (5) din Convenție, susținând că, în dreptul intern, acesta nu beneficiază de posibilitatea de a obține o despăgubire pentru privarea sa de libertate. Pe teritoriul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, acesta se plânge de o încălcare a dreptului său de acces la o instanță pentru a obține despăgubiri pentru încălcarea drepturilor sale garantate prin articolele 3, 5 și 8 din Convenție. În această privință, el subliniază că plângerea sa penală era însoțită de o constituire a unei părți civile și că: în temeiul dreptului intern, nu putea obține o despăgubire numai în cazul rejudecarei polițistului. El ia notă că: Reclamantul susține că ancheta efectuată la 19 decembrie 2000 cu privire la viața sa privată, faptul de a fi fotograf și de a avea amprentele sale înregistrate, precum și lipsa oricărei anchete efective, imparțiale, prompte și reale asupra faptelor denunțate, încalcă dreptul său la respectarea vieții private protejate prin art. 8 din convenție. Invocând art. 13 din Convenție coroborat cu articolele 3, 5 și 8 din Convenție, se plânge că nu a beneficiat de o acțiune eficientă la nivel național pentru a remedia presupusele încălcări ale Convenției. Citând art. 14 din Convenție coroborat cu articolele 3, 5 și 8 din Convenție, el consideră că a fost victima unei discriminări bazate pe orientarea sa sexuală. Invocând în cele din urmă art. 34 din Convenție, consideră că refuzul autorităților de a-i furniza copii ale declarației sale din 19 decembrie 2000 și documente din dosarul d ui anchetă vizează încălcarea dreptului său de recurs individual. Întrebările către părți S-a încălcat dreptul reclamantului de a-și respecta viața privată, în sensul articolului 8 alineatul (1) din convenție, având în vedere obiectul interogării sale din 19 decembrie 2000 de către poliție și al documentării sale În sensul articolului 8 alineatul (2), reclamantul a fost victima, în exercitarea drepturilor garantate de Convenție, a unei discriminări pe motive de orientare sexuală, contrar articolului 14 din Convenție coroborat cu art. 8 A avut reclamantul la dispoziția sa, după cum se prevede la art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin intermediul căreia ar fi putut formula o declarație de necunoaștere a art. 8 din Convenție în fața instanțelor naționale?
6 avril 2010
Requête n
o
4867/03
présentée par Adrian Costin GEORGESCU
contre la Roumanie
introduite le 7 février 2003
Le requérant, M. Adrian Costin Georgescu, est un ressortissant roumain, né en 1969 et résidant à Vancouver. Il est représenté devant la Cour par M
e
Dan Mihai, avocat à Bucarest.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant est homosexuel et fait partie de l’association non-gouvernementale ACCEPT, qui milite contre la discrimination subie par les personnes homosexuelles et bisexuelles en Roumanie.
En juillet 2000, le requérant fut victime d’un vol avec violence dont il saisit la police.
Le 14 décembre 2000, l’adjudant de police C. de la Direction générale de police de la municipalité de Bucarest ("la police"), téléphona au requérant et, après s’être présenté, lui demanda de se déplacer au poste de police "afin de parler d’un problème qui ne pouvait pas être dévoilé par téléphone". L’adjudant ne fournit pas au requérant plus de renseignements sur les motifs qui justifiaient son déplacement au siège de la police.
Le 19 décembre 2000, vers 8h30, soupçonnant que la convocation était liée à l’infraction de vol avec violence dont il avait été victime, le requérant se présenta seul au poste de police.
L’adjudant C. fut informé de l’arrivée du requérant. Après une attente de quinze minutes, un étudiant à l’école de police conduisit le requérant dans le bureau de l’adjudant C. Plusieurs personnes attendaient dans le bureau, tous les sièges étant occupés. L’adjudant invita dans un premier temps le requérant à s’asseoir, affirmation qui aurait provoqué le rire des personnes présentes, pour lui dire ensuite de sortir du bureau et d’attendre à l’extérieur.
1.
L’interrogatoire du requérant du 19 décembre 2000
Après trente minutes d’attente, l’étudiant invita à nouveau le requérant à entrer dans le bureau de l’adjudant C. En présence de l’étudiant, sans informer le requérant sur les raisons de sa présence au poste de police et après lui avoir posé des questions sur son état civil, l’adjudant C. affirma
: "Tu es homosexuel!".
Le requérant répondit que son orientation sexuelle était quelque chose de personnel qui le concernait exclusivement. Après avoir informé le requérant "qu’il était connu comme étant homosexuel et qu’il ne devait pas faire des efforts pour mentir", l’adjudant C. l’interrogea sur son orientation sexuelle et sur les modalités selon lesquelles il choisissait ses partenaires.
L’adjudant lut ensuite une liste de prénoms et demanda au requérant d’identifier ceux appartenant à des homosexuels. Le requérant dit qu’il lui était impossible de le faire. L’adjudant confisqua l’agenda téléphonique du requérant et lui demanda de lui dire qui étaient les personnes figurant dans son agenda et quelle était leur orientation sexuelle.
L’adjudant C. demanda également au requérant s’il avait séjourné pendant les six dernières années au bord de la mer, pour quelles raisons, s’il avait eu des rapports sexuels pendant ses séjours, avec qui et s’il avait obtenu des profits. Il l’interrogea ensuite sur ses sources de revenus, en suggérant qu’il obtenait de l’argent à la suite de ses rapports sexuels.
De temps en temps, l’adjudant arrêta l’interrogatoire et, en s’adressant à l’étudiant, il lui disait: "Tu vois, c’est comme cela qu’il faut faire!".
Le requérant allègue que pendant l’interrogatoire, l’adjudant s’adressait à lui en utilisant les termes injurieux et offensants, et des équivalents blessants du nom "homosexuel".
A un certain moment, le téléphone du requérant sonna et il répondit. C’était F.B., l’ami du requérant et président de l’association ACCEPT, qui s’inquiétait de son absence depuis environ deux heures. L’adjudant C. demanda au requérant qui l’avait appelé et lui ordonna de mettre fin à la conversation.
A la fin de l’interrogatoire le requérant fut obligé d’écrire une déclaration dictée par l’adjudant C. Le requérant dit que chaque fois qu’il voulait faire une modification dans la déclaration, l’adjudant réagissait violemment, criait et le menaçait. Cette déclaration contenait des renseignements sur son homosexualité, sur sa vie sexuelle et sur le nom et l’orientation sexuelle de son partenaire.
Le requérant fut enfin photographié et ses empreintes digitales furent prises. Sur le chemin vers le bureau du photographe, le policier demanda au requérant de marcher trois mètres devant lui et de ne pas regarder en arrière.
Le requérant demanda à l’adjudant C. une preuve de sa présence au siège de la police afin de justifier son absence de son lieu de travail. L’adjudant compléta alors un formulaire, qu’il data du 14 décembre 2000, par lequel il convoquait le requérant à la police pour le 19 décembre 2000, à 8h30, sans mentionner les raisons de sa convocation.
Avant de le laisser partir, l’adjudant C. attira l’attention du requérant sur le fait qu’il ne devait dire à personne qu’il avait été convoqué à la police et de quoi ils avaient discuté.
Le requérant quitta le siège de la police à 11h30.
Le requérant dit avoir été très traumatisé psychiquement après cet incident. Il commença à faire des cauchemars pendant la nuit et avoir peur de quitter sa maison pendant la journée. Il refusa de répondre au téléphone, négligea son emploi et s’isola chez lui. En février 2001, le requérant fut diagnostiqué comme souffrant de "dépression psychotique" et un traitement avec des antidépresseurs lui fut prescrit.
2.
La plainte pénale contre l’adjudant C.
Le 27 décembre 2000, le requérant déposa auprès de l’inspection générale de la police une plainte pénale contre l’adjudant C. Il détailla dans sa plainte pénale l’interrogatoire subi le 19 décembre 2000. Le
25
janvier
2001, la police informa le requérant que sa plainte était transmise au parquet militaire.
Le 15 janvier 2001, le requérant déposa auprès de la section militaire du parquet près la Cour suprême de Justice une deuxième plainte pénale contre l’adjudant C. pour abus de fonction et comportement abusif. Il demanda également l’identification et l’engagement de poursuites contre d’autres personnes qui auraient pu inciter l’adjudant à commettre les délits susmentionnés ou qui, connaissant les faits dénoncés, n’étaient pas intervenues. Il demanda également des dédommagements civils pour ces faits qui lui avaient causé "des souffrances morales, et un état de dépression et d’infériorité". Il faisait valoir également que sa privation de liberté pendant trois heures et son interrogatoire n’étaient justifiés que par son orientation sexuelle, ce qui avait porté atteinte à son droit à la liberté personnelle. Cette plainte fut transmise au parquet militaire de Bucarest.
Le 18 janvier 2001, le requérant demanda à la police une copie de la déclaration qu’il avait écrite le 19 décembre 2000 afin de pouvoir saisir la Cour et étayer ses griefs. Sa demande fut transmise à l’unité de police Section 16. Le 31 janvier 2001, cette dernière Section informa le requérant qu’afin d’obtenir une copie de la déclaration, il devait s’adresser à la police de la capitale. Le requérant demanda également au parquet militaire des copies du dossier d’enquête ainsi que de sa déclaration. Sa demande resta sans réponse.
Le 12 février 2001, le requérant fut interrogé devant le procureur militaire. Il présenta le contenu de son interrogatoire du 19 janvier 2000. Il affirma qu’il n’avait pas été agressé physiquement et qu’il n’avait pas été retenu par la force au siège de la police, mais qu’il n’avait pas été informé qu’il pouvait s’abstenir de répondre aux questions ou qu’il était libre de partir. Il demanda également que tout acte dressé dans l’affaire soit communiqué à l’adresse de l’association ACCEPT.
Le 15 février 2001, le parquet militaire de Bucarest rendit un non-lieu en faveur de l’adjudant C., au motif qu’à la suite de l’enquête effectuée dans l’affaire, aucun fait pouvant être qualifié d’infraction n’avait été retenu à son encontre.
Le 2 mars 2001, le requérant saisit le procureur en chef du parquet militaire de Bucarest d’une plainte contre le non-lieu du 15 février 2001. En précisant qu’il avait l’intention de saisir la Cour d’une requête, il demanda également des copies des pièces du dossier de poursuite ainsi qu’une copie intégrale du non-lieu, en précisant qu’il était prêt à supporter le coût de ces copies.
Le 11 juillet 2001, faute de réponse, le requérant réitéra sa plainte et sa demande du 2 mars 2001 auprès du procureur en chef du parquet militaire de Bucarest.
Le 13 juillet 2001, le parquet militaire informa le requérant que par une résolution du 27 mars 2001, le procureur en chef près le parquet militaire de Bucarest avait rejeté sa plainte. Le parquet militaire fit également part au requérant de son refus de lui transmettre les copies sollicitées, en l’informant toutefois qu’il pouvait consulter le dossier au siège du parquet en présence du procureur de service.
Le 26 novembre 2001, le requérant saisit le procureur général du parquet près la Cour suprême de justice d’une plainte contre la décision du 27
mars
2001 susmentionnée et demanda des copies des pièces du dossier. Cette plainte, envoyée avec accusé de réception, fut enregistrée au siège du parquet près la Cour suprême de justice le 29 novembre 2001.
Par une lettre du 27 janvier 2010, le requérant demanda au parquet près la Haute Cour de cassation et de justice (l’ancienne Cour suprême de justice) quel était le stade de l’enquête à la suite de sa plainte déposée le 26
novembre 2001. Par une lettre du 28 janvier 2010, le parquet envoya au requérant une copie de la décision du 27 mars 2001 susmentionnée et l’informa qu’aucune plainte datée du 26
novembre 2001 n’avait été identifiée.
La décision du 27 mars 2001, était ainsi rédigée
:
«
Il convient de rejeter la plainte [du requérant] comme mal fondée, au motif que, compte tenu des pièces existant dans le dossier et des raisons invoquées par les parties, il ne ressort pas des preuves instruites que la solution initiale doit être renversée.
»
3.
La médiatisation de l’affaire
Le requérant fut assisté dans ses démarches par l’association ACCEPT et par l’Association pour la défense des droits de l’homme en Roumanie-le Comité Helsinki ("APADOR-CH").
Le 17
janvier 2001, ces associations organisèrent une conférence de presse ayant comme objet le traitement discriminatoire auquel le requérant avait été soumis par la police le 19 décembre 2000, en raison de son orientation sexuelle. Afin de présenter les événements du 19
décembre
2000, le requérant releva publiquement son orientation sexuelle. Un nombre important de quotidiens nationaux relatèrent l’événement.
Le même jour, la police publia un communiqué de presse dans lequel elle informa le public que le requérant avait été interrogé le 19 décembre 2000, dans le cadre d’une enquête pénale pour meurtre.
Le 18 janvier 2001, la chaîne nationale de télévision PRO-TV diffusa en direct une émission à laquelle participèrent le requérant, F.B., en sa qualité de président de l’association ACCEPT, M.M., la présidente de APADOR-CH, l’adjudant C. et son supérieur hiérarchique, M.D. Lors de cette émission, l’adjudant C. reconnut que, le 19 décembre 2000, il avait soumis le requérant à un interrogatoire sans qu’une accusation pénale ou d’une autre nature soit dirigée contre lui. Il admit également qu’il l’avait interrogé sur sa vie privée et qu’il l’avait emmené afin d’être photographié et pour que ses empreintes soient enregistrées, et qu’il lui avait demandé une déclaration écrite. L’adjudant C. indiqua qu’il avait procédé à son interrogatoire dans le cadre d’une enquête pour meurtre, au motif que le nom du requérant avait été trouvé, parmi d’autres, dans l’agenda de la victime. Le requérant répliqua qu’il n’avait appris l’existence de cette enquête que le 17 janvier 2001 et qu’en tout état de cause, il n’avait pas été interrogé sur la victime ou sur des faits liés au meurtre.
L’adjudant C. déclara:
"Je ne conteste pas la déclaration de monsieur Georgescu [le requérant] et je ne veux pas non plus faire de polémique, mais je considère qu’on a procédé légalement sans porter atteinte ou limiter certains de ses droits".
4.
Autres événements ultérieurs à l’interrogatoire du requérant
Dans la soirée du 18 janvier 2001, le requérant fut cité à comparaître le lendemain à 9 heures à la police "en qualité de plaignant dans une affaire concernant un article de journal". Par une lettre du même jour, le requérant informa la police qu’en raison du délai très court, il lui était impossible de se présenter à la date et à l’heure indiquées mais qu’il pouvait se présenter à une autre date. Il indiqua également que les actes de procédure devaient être transmis à son avocat ou au siège de l’association ACCEPT. Aucune suite ne fut donnée à sa lettre.
En mai 2002, deux policiers habillés en civil s’étaient présentés sur l’ancien lieu de travail du requérant. Après s’être enquis auprès de l’un de ses collègues de l’endroit où le requérant pouvait être trouvé, les policiers demandèrent à ce collègue de transmettre au requérant que la police «
l’avait à l’œil
» et qu’il devait s’abstenir de leur causer des problèmes.
A la suite de l’incident du 19 décembre 2000, le requérant quitta la Roumanie et établit sa résidence au Canada.
B.
Le droit interne et international pertinents
1.
Le droit interne
a)
La dépénalisation des actes homosexuels
L’article 200 du code pénal («
CP
»), tel qu’en vigueur à l’époque des faits, était ainsi rédigé dans sa partie pertinente
:
«
Les actes sexuels entre personnes de même sexe, accomplis en public ou ayant produit un scandale public, sont punis d’une peine d’emprisonnement d’un an à cinq ans.
»
L’article 200 précité a été abrogé par l’ordonnance d’urgence du gouvernement n
o
89/2001du 21 juin 2001 pour la modification de certaines dispositions du CP concernant les infractions sexuelles, publiée au Journal officiel du 26 juin 2001. Cette ordonnance a été approuvée par la loi n
o
61/2002 du 16 janvier 2002, entrée en vigueur le 30 janvier 2002.
b)
La plainte pénale contre les actes du procureur
Les dispositions pertinentes du code de procédure pénale («
CPP
») en vigueur à l’époque des faits, concernant les recours disponibles pour contester une décision du parquet, sont décrites dans l’affaire
Dumitru Popescu c. Roumanie (n
o
1)
, (n
o
49234/99, § 43, 26 avril 2007). La loi n
o
281 du 26 juin 2003 (publiée au Journal officiel le 1
er
juillet
2003) a introduit dans le CPP le nouvel article 278
1
, selon lequel, une décision du procureur peut être contestée devant le tribunal. Ces nouvelles dispositions
sont également présentées dans l’affaire
Dumitru Popescu c. Roumanie (n
o
1)
précitée, (§ 44
). S’agissant des décisions du parquet adoptées avant l’entrée en vigueur de la loi, les articles IX et XI de la loi n
o
281 du 26
juin
2003 précisent
:
Article IX
«
(...)5.
Le délai imparti pour le dépôt d’une plainte fondée sur l’article 278
1
du code de procédure pénale contre une décision de non-lieu prise par le procureur avant l’entrée en vigueur de la présente loi est d’une année à compter de la date de l’entrée en vigueur de la loi si la responsabilité pénale n’est pas prescrite.
»
Article XI
«
La présente loi entrera en vigueur à la date de sa publication au Journal officiel et sera mise en application (...) à compter du 1
er
janvier 2004.
»
c)
L’enregistrement des empreintes
En vertu de l’article 19 de la loi n
o
7/1972 sur le casier judiciaire, tel qu’en vigueur à l’époque des faits, le «
fichage
» d’une personne par l’enregistrement de ses empreintes pouvait être ordonné par l’organe de poursuite pénale ou le tribunal lorsque l’intéressé refusait de présenter un acte d’identité, lorsqu’il y avait des doutes quant à la validité de l’acte présenté ou lorsqu’il y avait des soupçons plausibles qu’il ait commis une infraction.
2.
Le droit international
La recommandation n
o
1474(2000) de l’assemblé parlementaire du Conseil de l’Europe sur la situation des lesbiennes et des gays dans les États membres du Conseil de l’Europe, adoptée le 26 septembre 2000, se lit ainsi dans sa partie pertinente
:
«
(...) L’Assemblée recommande donc au Comité des Ministres (...)
iii. d’inviter les États membres:
b.
à supprimer de leur législation toute disposition rendant passibles de poursuites pénales les actes homosexuels entre adultes consentants;
(...)
e.
à prendre des mesures positives pour combattre les attitudes d’homophobie, en particulier à l’école, dans le corps médical, dans l’armée, dans la police, dans la magistrature et au barreau, ainsi que dans le sport, par une formation initiale et continue;
f.
à se concerter pour lancer au même moment dans un maximum d’États membres une vaste campagne d’information du grand public;
g
.
à prendre des mesures disciplinaires à l’encontre de ceux qui discrimineraient les homosexuels.
»
1.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint de ce que lors de l’interrogatoire du 19 décembre 2000, il a été soumis par la police à un traitement inhumain et dégradant. Il ajoute que, malgré sa plainte pénale, les autorités compétentes n’ont pas mené une enquête prompte, efficace et impartiale pour identifier et punir les responsables du traitement inhumain et dégradant subi.
2.
Citant l’article 5 § 1 de la Convention, le requérant estime qu’il a été privé de liberté illégalement, le 19 décembre 2000 de 8h30 à 11h30, dans la mesure où il a été retenu au siège de la police sans raison et sans qu’une accusation pénale soit retenue à son encontre. Il ajoute qu’il a été interrogé, photographié et que ses empreintes ont été enregistrées comme pour une personne privée de liberté au motif qu’une accusation pénale a été portée contre elle.
3.
Invoquant l’article 5 § 2 de la Convention, il se plaint de ce qu’il n’a pas été informé, ni des raisons justifiant sa privation de liberté, ni d’une quelconque accusation pénale à son encontre.
4.
Il invoque également l’article 5 § 5 de la Convention, en faisant valoir qu’en droit interne il ne bénéficiait pas de la possibilité d’obtenir une réparation pour sa privation de liberté.
5.
Sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention, il se plaint d’une atteinte à son droit d’accès à un tribunal pour obtenir des dédommagements pour la violation de ses droits garantis par les articles 3, 5 et 8 de la Convention. A cet égard, il souligne que sa plainte pénale était assortie d’une constitution de partie civile et qu’en vertu du droit national, il ne pouvait obtenir une réparation qu’en cas de renvoi en jugement du policier. Il note qu’en raison du montant élevé du droit de timbre, il était dans l’impossibilité d’engager une action en responsabilité civile délictuelle contre l’adjudant C.
6.
Le requérant allègue que les investigations menées, le 19
décembre
2000, sur sa vie privée, le fait d’être photographié et d’avoir ses empreintes enregistrées, ainsi que le manque de toute enquête effective, impartiale, prompte et réelle sur les faits dénoncés, emportent violation de son droit au respect de sa vie privée protégé par l’article 8 de la Convention.
7.
Invoquant l’article 13 de la Convention combiné avec les articles 3, 5 et 8 de la Convention, il se plaint de ne pas avoir bénéficié au niveau national d’un recours effectif pour faire réparer les prétendues violations de la Convention.
8.
Citant l’article 14 de la Convention combiné avec les articles 3, 5 et 8 de la Convention, il estime qu’il a été victime d’une discrimination fondée sur son orientation sexuelle.
9.
Invoquant enfin l’article 34 de la Convention, il estime que le refus des autorités de lui fournir des copies de sa déclaration du 19
décembre
2000 et des pièces du dossier d’enquête visait à porter atteinte à son droit de recours individuel.
1.
Y a-t-il eu atteinte au droit du requérant au respect de sa vie privée, au sens de l’article 8 § 1 de la Convention, en raison de l’objet de son interrogatoire du 19 décembre 2000 par la police et de son fichage
?
Dans l’affirmative, l’ingérence dans l’exercice de ce droit était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 8 § 2
?
2.
Le requérant a-t-il été victime, dans l’exercice de ses droits garantis par la Convention, d’une discrimination fondée sur l’orientation sexuelle, contraire à l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 8
?
3.
Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu formuler son grief de méconnaissance de l’article 8 de la Convention devant les juridictions nationales
?