- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 1 aprilie 2010
- Stat pârât
- BGR
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
Rangelov și Stefanov împotriva Bulgariei
Traducere în română Auto
CAUZUL CU RANGELOV ȘI STEFANOV v. BULGARIA (Declarația nr. 23240/04) HOTĂRÂREA Strasburg 1 aprilie 2010 FINAL 01/07/2010 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Rangelov și Stefanov v. Bulgaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședință ca o Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președintele, Renate Jaeger, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii care s-a deliberat în privat la 9 martie 2010, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 23240/04) împotriva Republicii Bulgaria, depusă la 18 iunie 2004, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți bulgari, dl Stefan Dimitrov Rangelov și dl Rangel Vulchev Stefanov, care s-au născut în 1974 și, respectiv, 1972 și trăiesc în Plovdiv.
Reclamanții au fost reprezentați în fața Curții de către dna S. Stefanova și A. Atanasov, avocați care practică în Plovdiv. Guvernul bulgar („Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna Atanasova, al Ministerului Justiției. La 27 mai 2008, președintele celei de-a cincea secțiuni a hotărât să anunțe cererea Guvernului și a hotărât, de asemenea, să se pronunțe asupra admisibilității și a meritelor cererii în același timp (art. 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI La 8 și 10 noiembrie 1993 au fost deschise trei proceduri penale împotriva infractorilor necunoscuti pentru trei furturi de autovehicule. La 10 noiembrie 1993, primul reclamant, dl S. Ranglev, a fost interogat și a mărturisit că a participat la perpetrarea infracțiunilor.
În ziua următoare, a 11-a, al doilea reclamant, dl R. Stefanov, a fost, de asemenea, interogat și mărturisit. La 15 noiembrie 1993, autoritățile investigatoare au propus transferul celor trei dosare de anchetă către autoritățile judiciare, astfel cum s-a stabilit că reclamanții, având în vedere mărturiile lor, și cele două complice ale acestora au fost acuzații. Nu a existat nicio dezvoltare evidentă până la 24 aprilie 1996, atunci când autoritățile de investigare au propus autorităților de urmărire penală să rămână prima procedură penală. A existat o altă perioadă de inactivitate până la 23 aprilie 1999, când autoritățile de investigare au transformat a treia procedură penală într-o anchetă de poliție (доפнание).
După aceea, între 7 mai 2001 și 14 mai 2002, a doua procedură penală a rămas, apoi a reluat și s-a alăturat la a treia procedură penală; prima procedură a fost, de asemenea, reluată și aderată la a treia procedură; și două rapoarte de experți au fost comise. Între 22 octombrie și 12 decembrie 2002, cei doi reclamanți și complicii lor au fost acuzați de cele trei furturi. La 13 și 14 martie 2003, acuzațiile au fost modificate. 10. La 10 mai 2003 a fost depusă o acuzație împotriva reclamanților și co-acusată în ceea ce privește cele trei furturi. 11. În cadrul unei audieri de la 19 decembrie 2003, Curtea de District Plovdiv a aprobat un acord de înțelegere și a întrerupt procedura. Reclamanții au fost fiecare condamnați la închisoare de un an, suspendați.
Reclamanții se plângea că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 13. Guvernul nu a formulat comentarii. 14. Curtea constată că perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 10 noiembrie 1993 în ceea ce privește primul reclamant, dl S. Rangelov, și în cel de-al 11-lea în ceea ce privește al doilea, dl R. Stefanov (a se vedea Myashev Bulgaria , nr. 43428/02, § 15, 8 ianuarie 2009 și Yankov și Manchev v. Bulgaria , nr. 27207/04 și 15614/05 , §§§ 17-18 și § 23-24, 22 octombrie 2009). Perioada s-a încheiat la 19 Decembrie 2003 în ceea ce privește ambele reclamante, astfel că a durat puțin mai mult de zece ani pentru un nivel de competență.
15. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. De asemenea, constată că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 16. Curtea remarcă că a constatat frecvent încălcări ale articolului 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea, cel mai recent, Myashev , §§ 14-18 și Yankov și Manchev , §§ 17-26, ambele citate mai sus). 17. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. În special, principala sursă de întârziere în acest caz a fost lipsa de activitate suficientă între 1993 și 2001 pentru care reclamanții nu par să fi fost responsabili și care guvernul nu a explicat.
Prin urmare, având în vedere jurisprudența sa privind această temă, Curtea consideră că, în cauza instantană, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps motivabil”; în consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 13 DE CONVENȚIUNE 18. Reclamanții se plângeau în continuare de lipsa unui remediu eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii împotriva acestora și se bazează pe art. 13 din Convenție. 19. Guvernul nu a formulat comentarii. 20. Curtea constată că această plângere este legată de cea examinată mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă. 21. Curtea remarcă că a constatat frecvent încălcări ale articolului 13 din Convenție în cazurile care pun la punct probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea, cu alte referințe, Myashev , § 22 și Yankov și Manchev , §§ 32-33, amândoi citate mai sus).
Acesta nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în acest caz. 22. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 23. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă legea internă a Înaltei Parte contractanți în cauză permite să se facă numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 24. Reclamanții au solicitat 20.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale suportate ca urmare a lungii necorespunzătoare a procedurii împotriva acestora. În plus, au solicitat 10.000 EUR pentru prejudiciile morale suferite ca urmare a lipsei de remedii eficace împotriva lungii excesive a procedurii.
25. Guvernul a contestat aceste afirmații. 26. Curtea consideră că reclamanții trebuie să fi suferit anumite nerespectări. prejudiciu material ca urmare a lungii excesive a procedurii împotriva acestora și a lipsei de căi de recurs efective în acest sens. Luând în considerare circumstanțele specifice și premiile efectuate în cazuri similare, și hotărârea pe bază echitabilă, în conformitate cu art. 41, Curtea acordă fiecăruia dintre solicitanți 6,200 EUR, plus orice impozit care poate fi imputabil. Costuri și cheltuieli 27. Reclamanții au solicitat rambursarea de 3,410 EUR suportate în comisioanele avocaților pentru procedurile dinaintea Curții și de 155 EUR pentru alte cheltuieli. Au prezentat un acord privind serviciile juridice și un interval de timp aprobat de reclamanții și de reprezentanții acestora.
Reclamanții au solicitat ca orice atribuire în temeiul acestui șef să fie plătită direct avocaților lor, dna S. Stefanova și dl Atanasov. 28. Potrivit jurisprudenței Curții, reclamanții au dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea acestora 1000 EUR, plus orice impozit care poate fi imputabil reclamanților. Această sumă trebuie plătită în contul bancar al reprezentanților lor juridici, dna Stefanova și dl A. Atanasov.
Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lev-uri bulgare la rata aplicabilă la data decontare: (i) pentru fiecare solicitant, 6,200 EUR (seize mii două sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) în comun pentru ambele solicitante, 1000 EUR (1 mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru acestea, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care să fie plătit în contul bancar al reprezentanților lor legali, dna S. Stefanova și dl A. Atanasov; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 1 aprilie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.
FIFTH SECTION
CASE OF RANGELOV AND STEFANOV v. BULGARIA (Application no. 23240/04) JUDGMENT STRASBOURG 1 April 2010 FINAL 01/07/2010 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Rangelov and Stefanov v. Bulgaria, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Chamber composed of: Peer Lorenzen, President, Renate Jaeger, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judges, and Claudia Westerdiek, Section Registrar , Having deliberated in private on 9 March 2010, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 23240/04) against the Republic of Bulgaria lodged with the Court on 18 June 2004 under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by two Bulgarian nationals, Mr Stefan Dimitrov Rangelov and Mr Rangel Vulchev Stefanov, who were born in 1974 and 1972 respectively and live in Plovdiv.
The applicants were represented before the Court by Ms S. Stefanova and Mr A. Atanasov, lawyers practising in Plovdiv. The Bulgarian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms S. Atanasova, of the Ministry of Justice.
On 27 May 2008 the President of the Fifth Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time (Article 29 § 3). THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. On 8 and 10 November 1993 three criminal proceedings were opened against unknown perpetrators for three thefts from motor vehicles.
On 10 November 1993 the first applicant, Mr S. Rangelov, was questioned and confessed to having participated in the perpetration of the offences. On the next day, the 11th, the second applicant, Mr R. Stefanov, was also questioned and confessed. Two other individuals were also questioned.
On 15 November 1993 the investigating authorities proposed to transfer the three investigation files to the prosecution authorities as it had been established that the applicants, given their confessions, and their two accomplices had been the perpetrators.
There was no apparent development until 24 April 1996 when the investigating authorities proposed to the prosecution authorities to stay the first criminal proceedings. There was another period of inactivity until 23 April 1999 when the investigating authorities transformed the third criminal proceedings into a police investigation (дознание).
Subsequently between 7 May 2001 and 14 May 2002 the second criminal proceedings were stayed, then resumed and joined to the third criminal proceedings; the first proceedings were also resumed and joined to the third proceedings; and two expert reports were commissioned.
Between 22 October and 12 December 2002 the two applicants and their accomplices were charged with the three thefts. On 13 and 14 March 2003 the charges were amended.
On 10 May 2003 an indictment was filed against the applicants and their co-accused in respect of the three thefts.
At a hearing held on 19 December 2003 the Plovdiv District Court approved a plea bargain agreement and discontinued the proceedings. The applicants were each sentenced to one year's imprisonment, suspended. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
12. The applicants complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
The Government did not comment.
The Court finds that the period to be taken into consideration began on 10 November 1993 in respect of the first applicant, Mr S. Rangelov, and on the 11th in respect of the second, Mr R. Stefanov (see Myashev v. Bulgaria , no. 43428/02, § 15, 8 January 2009 and Yankov and Manchev v. Bulgaria , nos. 27207/04 and 15614/05, §§ 17-18 and §§ 23-24, 22 October 2009). The period ended on 19 December 2003 in respect of both applicants. It thus lasted a little over ten years for one level of jurisdiction.
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
The Court notes that it has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see, most recently, Myashev , §§ 14-18 and Yankov and Manchev , §§ 17-26, both cited above).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. In particular, the major source of delay in the present case was the lack of sufficient activity between 1993 and 2001 for which the applicants do not appear to have been responsible and which the Government failed to explain. Thus, having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. II.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 13 OF THE CONVENTION
18. The applicants further complained of the lack of an effective remedy in respect the excessive length of the proceedings against them. They relied on Article 13 of the Convention.
The Government did not comment.
The Court notes that this complaint is linked to the one examined above and must therefore likewise be declared admissible.
The Court notes that it has frequently found violations of Article 13 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see, with further references, Myashev , § 22 and Yankov and Manchev , §§ 32-33, both cited above). It sees no reason to reach a different conclusion in the present case.
There has therefore been a violation of Article 13 of the Convention. III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
23. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicants claimed 20,000 euros (EUR) in respect of the non ‑ pecuniary damage sustained as a result of the unreasonable length of the proceedings against them. They additionally claimed EUR 10,000 for the non-pecuniary damage suffered as a result of the lack of effective remedies against the excessive length of the proceedings.
The Government contested these claims.
The Court considers that the applicants must have suffered certain non ‑ pecuniary damage as a result of the excessive length of the proceedings against them and the lack of effective remedies in this respect. Taking into account the particular circumstances and the awards made in similar cases, and ruling on an equitable basis, as required under Article 41, the Court awards each of the applicants EUR 6,200, plus any tax that may be chargeable. B. Costs and expenses
The applicants sought the reimbursement of EUR 3,410 incurred in lawyers' fees for the proceedings before the Court, and of EUR 155 for other expenses. They presented a legal-services agreement and a timesheet approved by the applicants and their representatives. The applicants asked that any award under this head be made directly payable to their lawyers, Ms S. Stefanova and Mr A. Atanasov.
The Government contested these claims.
According to the Court's case-law, applicants are entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award them EUR 1,000, plus any tax that may be chargeable to the applicants. This sum is to be paid into the bank account of their legal representatives, Ms S. Stefanova and Mr A. Atanasov. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 13 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicants, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts, to be converted into Bulgarian levs at the rate applicable at the date of settlement: (i) to each applicant, EUR 6,200 (six thousand two hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non ‑ pecuniary damage; (ii) jointly to both applicants, EUR 1,000 (one thousand euros), plus any tax that may be chargeable to them, in respect of costs and expenses, to be paid into the bank account of their legal representatives, Ms S. Stefanova and Mr A. Atanasov; (b) that from the expiry of the above ‑ mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicants' claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 1 April 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar President