SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL EVGENIOU-HATZIMITRIOU c. GRECIA Cerere nr 26487/07) HOTĂRÂREA STRASBURG aprilie 2010 DEFINITIVF 01/07/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Evgeniou-Hatzidimitriou c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, Președinte, Christos Rozakis, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar hagiev, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și André Wampach, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 martie 2010, îndepărtează hotărârea, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 26487/07) îndreptat împotriva Republicii Elene și inclusiv un resortisant cipriot, domnul Demetrios Evgeniou-Hatzidimitriou ( Kanellopoulos, consilier la Consiliul juridic al statului, și domnul Trekli, auditor la Consiliul juridic al statului. Informat, la 18 martie 2009, de dreptul său de a participa la procedură [art. 36 alineatul (1) din Convenție și art. 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură], guvernul cipriot nu a dorit să se prevaleze de acest lucru. La 13 martie 2009, președinta primei secțiuni a decis să comunice plângerile întemeiate pe durata procedurii guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. În noiembrie 2003, a fost arestat de poliție pentru falsificare, fraudă și constituirea unei bande criminale. La 21 octombrie 2004, camera de acuzare a Curții de Apel din Atena l-a trimis împreună cu alte persoane în fața Curții de Assesie a șefului infracțiunilor menționate anterior (Decizia nr. 24472/2004). La 28 februarie 2005, Curtea de Assesie din Atena l-a condamnat la 11 ani și șapte luni de condamnare (Decizia 663/2005). La 2 martie 2005, reclamantul a interjetat. Ședința inițială a fost stabilită la 3 noiembrie 2006. În urma a patru amânări la cererea co-inculpaților reclamantului, la 3 noiembrie 2006, 4 mai, 5 octombrie 2007 și 1 În februarie 2008, ședința cauzei a avut loc la 7, 14, 31 martie, precum și la 3 și 14 aprilie 2008, Curtea de Apel din Atena reexaminează cazul și reduce pedeapsa aplicată reclamantului la șase ani, șapte luni și trei zile (hotărârea nr. 1098/2008). 10. La 16 aprilie 2008, reclamantul s-a ocupat de casare. Din dosar reiese că cauza este încă în curs de desfășurare în fața Curții de Casație. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 11. Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil mai puțin decât se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. 12. Guvernul se opune acestei teze și afirmă că durata procedurii nu este excesivă, că co-inculpații reclamantului au solicitat amânarea în fața Curții de Apel și că, în general, autoritățile judiciare au acționat cu celeritate. 13. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 1 ianuarie 2014. Noiembrie 2003, împreună cu arestarea reclamantului și este încă în curs de desfășurare, prin urmare, aceasta totalizează până în prezent șase ani și (aproximativ trei luni) pentru trei grade de jurisdicție. Despre admisibilitate 14. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDO 1999-II). 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Pelioire și Sassi citată anterior). După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față; într-adevăr, niciun element din dosar nu justifică termenul de mai mult de trei ani pe care l-a cunoscut procedura în apel. Desigur, Curtea nu pierde din vedere faptul că audierea în fața Curții de Apel a fost amânată de mai multe ori la cererea coinculpaților reclamantului. Cu toate acestea, Curtea amintește obligația generală a autorităților judiciare de a asigura desfășurarea procedurii într-un termen rezonabil și de a se asigura că intervalul de timp dintre diferitele etape ale procedurii nu este excesiv (a se vedea, în acest sens, Ekonomi c. Grecia, n 39870/06, § 17, 2 iulie 2009). La stabilirea datei următoarei audieri (a se vedea Kouroupis c. Grecia, nr 366432/05, § 14, 27 martie 2008). Or, în cazul de față, Curtea constată că Curtea de Apel a stabilit nu numai prima ședință la mai mult de un an și opt luni de la cererea adresată de solicitant, ci a stabilit, de asemenea, la fiecare amânare, o nouă dată a ședinței la termene relativ îndepărtate. Având în vedere cele de mai sus și ținând seama de jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței de termen rezonabil Din moment ce a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 17. Invocând art. 5 alin. (1), (3) și (5) și 6 alin. (1) și (2) din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea procedurii în fața Curții de Assese din Atena. Cu privire la admisibilitatea 18. Curtea amintește că, potrivit unei jurisprudențe constante, conformitatea unui proces cu cerințele articolului 6 alineatul (1) din convenție trebuie, în principiu, examinată pe baza procedurii în ansamblul său, și anume după încheierea acesteia (a se vedea, de exemplu, Bernard c. Franța, 23 aprilie 1998, § 37, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998 II). Cu toate acestea, în anumite cazuri excepționale, nu se poate exclude ca un element determinat să fie atât de decisiv încât să permită Curții să judece echitatea procesului într-un stadiu mai timpuriu, chiar înainte ca instanțele naționale să fi pronunțat o hotărâre definitivă în cauza (Georgnis-Giorginis c. Grecia), 3271/08, § 19, 17 decembrie 2009). Curtea, observând că procedura penală inițiată împotriva reclamantului este în prezent pendinte în fața Curții de Casație, nu identifică astfel de circumstanțe. Prin urmare, în situația actuală a procedurii, acest motiv este prematur și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 19. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 30 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 21. Guvernul contestă aceste pretenții. El se declară pregătit să acorde reclamantului suma de 2 500 EUR pentru daune morale. 22. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Comisioane și cheltuieli de judecată 23. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. Interese moratoriu 24. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratoriu pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Pe aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplus A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 1 500 EUR (o mie cinci sute de euro) pentru prejudiciul moral suferit, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit decât de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 1 aprilie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Nina Vajić Grefier adjunct
PREMIÈRE SECTION
EVGENIOU-HATZIDIMITRIOU c. GRÈCE
(
Requête n
o
26487/07)
ARRÊT
1
er
avril 2010
01/07/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Evgeniou-Hatzidimitriou c. Grèce,
La Cour européenne des droits de l'homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
Nina Vajić,
présidente,
Christos Rozakis,
Anatoly Kovler,
Elisabeth Steiner,
Khanlar Hajiyev,
Giorgio Malinverni,
George Nicolaou,
juges,
et de André Wampach,
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 mars 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
26487/07) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant chypriote, M.
Demetrios Evgeniou-Hatzidimitriou («
le requérant
»), a saisi la Cour le 14 juin 2007 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement grec («
le Gouvernement
») a été représenté par les délégués de son agent, M. G.
Kanellopoulos, conseiller auprès du Conseil juridique de l'Etat, et M
me
S.
Trekli, auditrice auprès du Conseil juridique de l'Etat. Informé, le 18 mars 2009, de son droit de prendre part à la procédure (articles 36 § 1 de la Convention et 44 §
1 du règlement), le gouvernement chypriote n'a pas souhaité s'en prévaloir.
3.
Le 13 mars 2009, la présidente de la première section a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1946 et réside à Ilioupoli.
5.
Le 1
er
novembre 2003, il fut arrêté par la police pour faux, usage de faux, fraude et constitution de bande criminelle.
6.
Le 21 octobre 2004, la chambre d'accusation de la cour d'appel d'Athènes le renvoya avec d'autres personnes devant la cour d'assises du chef des crimes précités (décision n
o
2472/2004).
7.
Le 28 février 2005, la cour d'assises d'Athènes le condamna à une peine de onze ans et sept mois de réclusion (décision n
o
663/2005).
8.
Le 2 mars 2005, le requérant interjeta appel. L'audience initiale fut fixée au 3 novembre 2006. Suite à quatre ajournements à la demande des co-accusés du requérant, les 3 novembre 2006, 4 mai, 5 octobre 2007 et 1
er
février 2008, l'audience de l'affaire eut lieu les 7, 14, 31 mars ainsi que les 3 et 14 avril 2008.
9.
A cette dernière date, la cour d'appel d'Athènes réexamina l'affaire et réduisit la peine infligée au requérant à six ans, sept mois et trois jours (arrêt n
o
1098/2008).
10.
Le 16 avril 2008, le requérant se pourvut en cassation. Il ressort du dossier que l'affaire est encore pendante devant la Cour de cassation.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
11.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
12.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse. Il affirme que la durée de la procédure n'est pas excessive, que les co-accusés du requérant ont sollicité des ajournements devant la cour d'appel et qu'en général les autorités judiciaires ont agi avec célérité.
13.
La période à considérer a débuté le 1
er
novembre 2003, avec l'arrestation du requérant et elle est toujours pendante. Elle totalise donc à ce jour six ans et (
trois mois environ
) pour trois degrés de juridiction.
A.
Sur la recevabilité
14.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
15.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d'autres,
Pélissier et Sassi c. France
[GC], n
o
16.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Pélissier et Sassi
précité). Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. En effet, aucun élément du dossier ne justifie le délai de plus de trois ans que connut la procédure en appel. Certes, la Cour ne perd pas de vue que l'audience devant la cour d'appel a été reportée à plusieurs reprises à la demande des coaccusés du requérant. Toutefois, la Cour rappelle l'obligation générale des autorités judiciaires de garantir le déroulement de la procédure dans un délai raisonnable et de veiller à ce que le laps de temps entre les différents stades de la procédure ne soit pas excessif (voir, en ce sens,
Ekonomi c. Grèce
, n
o
39870/06, § 17, 2 juillet 2009). En particulier, la notion de «
délai raisonnable
» exige que les tribunaux soient plus attentifs au laps de temps à prévoir lors de la fixation de la date de la prochaine audience (voir
Kouroupis c.
Grèce
, n
o
36432/05, §
14, 27
mars 2008). Or, en l'occurrence, la Cour note que la cour d'appel a non seulement fixé la première audience plus d'un an et huit mois après l'appel interjeté par le requérant, mais elle a aussi fixé, à chaque ajournement, une nouvelle date d'audience à des échéances relativement lointaines. Au vu de ce qui précède et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce, la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
17.
Invoquant les articles 5 §§ 1, 3 et 5 ainsi que 6 §§ 1 et 2 de la Convention, le requérant se plaint de l'iniquité de la procédure devant la cour d'assises d'Athènes.
Sur la recevabilité
18.
La Cour rappelle que, selon une jurisprudence constante, la conformité d'un procès aux exigences de l'article 6 § 1 de la Convention doit en principe être examinée sur la base de la procédure dans son ensemble, à savoir une fois celle-ci terminée (voir, par exemple,
Bernard c.
France
, 23
avril 1998, § 37,
Recueil des arrêts et décisions
1998
‑
II). Toutefois, dans certains cas exceptionnels, on ne peut exclure qu'un élément déterminé soit à ce point décisif qu'il permette à la Cour de juger de l'équité du procès à un stade plus précoce, avant même que les juridictions nationales aient rendu un jugement définitif dans l'affaire (
Georginis-Giorginis c. Grèce
, n
o
3271/08, § 19, 17 décembre 2009). La Cour, notant que la procédure pénale engagée contre le requérant est actuellement pendante devant la Cour de cassation, ne décèle aucune circonstance de ce genre.
Il s'ensuit qu'en l'état actuel de la procédure, ce grief est prématuré et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
19.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
20.
Le requérant réclame 30
000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu'il aurait subi.
21.
Le Gouvernement conteste ces prétentions. Il se déclare prêt à accorder au requérant la somme de 2
500
EUR pour dommage moral.
22.
La Cour considère que le requérant a subi un dommage moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 1
500 EUR, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.
B.
Frais et dépens
23.
Le requérant n'a présenté aucune demande de satisfaction équitable. Partant, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
24.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44 §
2 de la Convention, 1
500 EUR (mille cinq cents euros) au titre du dommage moral subi, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 1
er
avril 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
André Wampach
Nina Vajić
Greffier adjoint
Présidente