CtEDO 01.04.2010 Auto

CASE OF LONZA v. CROATIA

RESPONDENT
HRV
HOTĂRÂRE
01.04.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF LONZA v. CROATIA (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE LONZA c. CROATIA (Declarația nr. 14062/07) HOTĂRÂREA STRASBOURG aprilie 2010 FINAL 01/07/2010 Această hotărâre a devenit finală în temeiul art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus revizuirii editoriale. În cazul Lonza c. Croația Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: Christos Rozakis, Președinte, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și André Wampach, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 11 martie 2010, eliberează următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 14062/07) împotriva Republicii Croația depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național croat, dl Vlaho Lonza („reclamantul”), la 23 februarie 2007. Reclamantul a fost reprezentat de dl T. Vukičević, avocat practicant în Split. Guvernul croat (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Š. Stažnik. La 19 iunie 2008, președintele Primei Secțiuni a hotărât să anunte cererea guvernului. De asemenea, s-a decis să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul este un național croat care s-a născut în 1944 și locuiește în Dubrovnik. La 25 iulie 1984, reclamantul a introdus o acțiune civilă în Curtea Municipală Split ( Općinski sud u Splitu ) împotriva a două persoane private, în căutarea de a fi declarat proprietarul unui apartament din Dubrovnik. În perioada de înainte de intrarea în vigoare a Convenției în ceea ce privește Croația (5 noiembrie 1997), Curtea Municipală a organizat 14 audieri. În perioada de după 5 noiembrie 1997 Curtea Municipală a depus încă șaisprezece audieri și la 22 noiembrie 2001 și-a pronunțat hotărârea reclamantului. La 6 februarie 2002, respondenții au depus apel la Curtea de județ Split (Županijski sud u Splitu ). Cu toate acestea, din moment ce s-a stabilit că unul dintre respondenții a murit în mai 2004, cazul a fost reîntoars la Curtea Municipală care, după încheierea procedurii de moștenire în februarie 2006, a continuat procedura la 28 iunie 2006. Între timp, la 12 ianuarie 2005, reclamantul a depus o plângere constituțională în temeiul articolului 63 din Legea Curții Constituționale, plângând de durata procedurii de mai sus. 10. După ce Curtea Municipală a stabilit că procesul de moștenire după ce a murit a fost încheiat cu o hotărâre finală la 24 februarie 2006, instanța a invitat fiul său să preia procedurile și, la 27 noiembrie 2006, a trimis din nou dosarul Curții de Conturi Split pentru a hotărâ cu privire la recursul formulat de respondenți. 11. La 1 martie 2007, Curtea Constituțională a constatat o încălcare a dreptului constituțional al reclamantului la o audiere într-un timp rezonabil. Acesta i-a acordat 12.500 kunas croate (HRK) în compensare și a ordonat Curții de Conturi Split să ia o decizie în cazul reclamantului în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de zece luni de la publicarea deciziei sale în Gazettele Oficiale. Decizia Curții Constituționale a fost publicată la 13 aprilie 2007. Curtea Constituțională a constatat că întârzierile procedurii au fost cauzate de ineficiența Curții Municipale. 12. La 19 decembrie 2008, Curtea Conținutului Split a respins recursul de către respondenți și a susținut hotărârea de primă instanță din 22 noiembrie 2001. II. DREPTUL DOMESTIC RELEVANT 13. Partea relevantă a Legii Constituționale privind Curtea Constituțională ( Ustavni zakon o Ustavnom sudu Republike Hrvatske , Gazette Oficial nr. 49/2002 din 3 mai 2002 – „Legea Curții Constituționale” se citește după cum urmează: Secțiunea 63 „(1) Curtea Constituțională examinează o plângere constituțională dacă toate măsurile legale au fost epuizate sau nu în cazul în care instanța competentă nu decide o cerere privind drepturile și obligațiile reclamantului sau o acuzație penală împotriva acestuia într-un timp rezonabil... (2) În cazul în care se menține o plângere constituțională ... în conformitate cu alineatul (1) din prezenta secțiune, Curtea Constituțională stabilește un termen în care instanța competentă trebuie să decidă cazul cu privire la fondul... (3) Într-o decizie eliberată în temeiul alin. (2) din prezenta secțiune, Curtea Constituțională evaluează compensarea corespunzătoare pentru reclamantul pentru încălcarea drepturilor sale constituționale ... Compensația se plătește din bugetul de stat în termen de trei luni de la data depunerii unei cereri de plată.” VIOLAREA DREPTULUI ALEGAT DE ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIUNII 14. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, că compensația pe care a fost acordată pentru durata procedurii nu era adecvată. art. 6 § 1 se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 15. Guvernul a contestat aceste argumente. 16. Curtea consideră că perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 6 noiembrie 1997, în ziua următoare intrării în vigoare a Convenției în ceea ce privește Croația. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după data respectivă, trebuie să se țină seama de starea procedurii la momentul ratificarii. În acest sens, Curtea constată că procedura a început la 25 iulie 1984, atunci când reclamantul și-a introdus acțiunile civile. Prin urmare, acestea au fost așteptate timp de mai mult de treisprezece ani înainte de ratificare. 17. Cazul a fost încă în așteptare la 1 martie 2007, când Curtea Constituțională și-a dat decizia. În această dată, procedura a durat aproximativ nouă ani și patru luni după ratificare, la două niveluri de competență. 18. Perioada care urmează să fie luată în considerare s-a încheiat la 19 decembrie 2008, când Curtea de judecată Split și-a dat hotărârea. Astfel, în total, procedura a durat douăzeci de ani și cinci luni la două niveluri de competență, dintre care mai mult de unsprezece ani după ratificarea Croației a Convenției. Admisibilitatea statutului de victimă al reclamantului 19. Guvernul a susținut că Curtea Constituțională a acceptat cererea reclamantului, a constatat o încălcare a dreptului său la o audiere în timp rezonabil și a acordat compensații adecvate. Prin urmare, încălcarea se plângea a fost remediată în fața autorităților interne și, ca urmare, reclamantul și-a pierdut statutul de victimă. 20. 21. Curtea remarcă că, atunci când Curtea Constituțională și-a dat hotărârea, procedura era în așteptare de mai mult de nouă ani de la ratificarea Convenției de către Croația, la două niveluri de jurisdicție. Acesta a acordat reclamantului o compensare pentru prejudiciu moral și a stabilit un termen pentru Curtea de Conturi Split pentru a adopta o decizie în acest caz. Curtea de Conturi Split nu a respectat termenul pentru adoptarea unei decizii impuse de Curtea Constituțională. Având în vedere aceste fapte, Curtea consideră că recursul era insuficient (a se vedea principiile stabilite în temeiul jurisprudenței Curții în Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 65-107, ECHR 2006-V sau Scordino c. Italia (n. 1) [GC], nr. 36813/97, §§ 178-213, ECHR 2006-V). 22. În aceste circumstanțe, în ceea ce privește perioada reglementată de concluziile Curții Constituționale, reclamantul poate încă pretinde că este o „victima” a unei încălcări a cerinței de „tempă rațională”. În ceea ce privește durata procedurilor în urma hotărârii Curții Constituționale, Guvernul a susținut că reclamantul ar fi trebuit să se plângă din nou la Curtea Constituțională sau la o instanță superioră, care s-a bazat pe practica Curții Constituționale, adoptată în hotărârea sa nr. U-IIIA-3763/2005 din 17 octombrie 2007, în cazul în care a constatat încălcarea dreptului reclamantului la o audiere într-un timp rezonabil în circumstanțele în care o instanță inferioară nu a respectat un termen pentru adoptarea unei decizii, impusă printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. 24. Reclamantul a contestat acest argument susținând că a epuizat în mod corespunzător toate căile de recurs disponibile. 25. Curtea remarcă, la început, că reclamantul s-a folosit de o soluție internă eficientă în ceea ce privește durata procedurii – o plângere constituțională (a se vedea Slaviček c. Croația (dec.), nr. 20862/02, ECHR 2002-VII) – și că Curtea Constituțională a constatat o încălcare a dreptului său la o audiere în timp rezonabil și a stabilit un termen pentru Curtea de Conturi Split pentru adoptarea unei decizii în cazul reclamantului. Cu toate acestea, acest termen nu a fost respectat. În aceste circumstanțe, Curtea constată că reclamantul nu a fost obligat să prezinte o plângere constituțională suplimentară, deoarece decizia Curții Constituționale adoptată în prima sa plângere nu a avut nici un efect asupra lungii procedurii de care se plângea. 26. Rezultă că obiecția Guvernului cu privire la epuizarea recourslor interne trebuie respinsă. Concluzia 27. Curtea consideră că această plângere nu este, în mod evident, nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că, având în vedere cele de mai sus, nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEHR 2000-VII). 29. Guvernul a acceptat că, având în vedere concluziile Curții Constituționale, procedura nu a durat în mod razonabil. Curtea nu vede niciun motiv de a reține altfel, deoarece a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care puneau probleme similare cu cele din prezent (a se vedea, de exemplu, Plazonić c. Croația , nr. 26455/04, 6 Martie 2008, Medić c. Croația , nr. 49916/07, 26 martie 2009). Prin urmare, deja în perioada care a fost supusă controlului Curții Constituționale, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „temps rațional” și a păstrat în mod necesar acest caracter pe parcursul perioadei ulterioare de aproximativ un an și nouă luni de la eliberarea hotărârii Curții Constituționale. 30. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că s-a constatat o încălcare a art. 6 § 1. II. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 13 AL CONVENȚIEI 31. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 13 din Convenția, luată coroborat cu art. 6 § 1 din Convenția, că Curtea de Conturi Split nu a respectat ordonanța Curții Constituționale de a emite o decizie în termenul stabilit. art. 13 litește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Admisibilitatea 32. Curtea constată că această plângere nu este, în mod evident, nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și constată, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Reclamantul a pus la îndoială eficacitatea recourslor interne în legătură cu durata procedurii, deoarece Curtea de Conturi Split nu a respectat termenul stabilit de Curtea Constituțională. 34. Guvernul a susținut că o plângere constituțională cu privire la durata procedurii constituie un remediu intern eficace care prevede atât accelerarea procedurii în cauză, cât și atribuirea unei juste satisfacții. În plus, Curtea a acceptat deja o plângere constituțională cu privire la durata procedurii ca un remediu intern eficace în acest sens. 35. Curtea remarcă că plângerea prevăzută la art. 13 se referă în principal la faptul că Curtea de Conturi Split nu a respectat termenul de adoptare a deciziei sale, impusă de Curtea Constituțională. Curtea reiterează că a stabilit principiile relevante în ceea ce privește plângerea reclamantului în temeiul articolului 13 din hotărârea Kaić (a se vedea Kaić și alții c. Croația c. 36. În ceea ce privește cazul în cauză, Curtea remarcă că reclamantul nu a primit suficiente satisfacții pentru lungimea exagerată a procedurii civile, având în vedere faptul că instanța competentă nu a respectat termenul stabilit în legătură cu aceasta și nu a pus în aplicare decizia Curții Constituționale. Prin urmare, nu se poate considera că plângerea la care a recurs reclamantul a constituit un remediu adecvat pentru durata procedurii respective. 37. Cu toate acestea, această concluzie nu pune la îndoială eficacitatea remediului ca atare sau obligația de a depune o plângere cu privire la durata procedurii în așteptare în temeiul articolului 27 din Legea Curților și, ulterior, o plângere constituțională în temeiul articolului 63 din Legea Curții Constituționale pentru a epuiza soluțiile interne cu privire la lungimea procedurii. 38. În acest caz s-a constatat o încălcare a art. 13 III. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 LA CONVENȚIUNEA 39. În sfârșit, reclamantul s-a plâns că durata procedurii se plângea și-a încălcat dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale, astfel cum a fost garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, din cauza faptului că, în timp ce procedurile în cauză erau pendente, a fost împiedicat să se descarce liber din apartamentul său. 40. Guvernul a contestat acest argument. Curtea constată că această plângere este legată de plângerea de lungime examinată mai sus în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și, prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă. , hotărârea din 19 februarie 1991 , seria A nr. 194-C , p. 47 , § 23 și Buj v. Croația , nr. 24661/02 , 1 iunie 2006, § 38 . IV. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 43 . art. 41 din convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înălțimei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 44. Reclamantul a solicitat 10 000 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare. 45. Guvernul a contestat această cerere. 46. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral, decizându-se în mod echitabil, i-a acordat 1,700 EUR în acest sens, plus orice impozit care poate fi imputabil pe această sumă. Costuri și cheltuieli 47. Reclamantul, reprezentat de un avocat, a solicitat, de asemenea, o sumă neespecificată pentru costurile reprezentației sale în fața instanțelor interne și a Curții, atât în ceea ce privește cererea sa de protecție a dreptului la o audiere într-un timp rezonabil. 48. Guvernul a contestat această cerere. 49. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Întrucât reclamația constituțională a reclamantului a fost în esență destinată remedierea încălcării Convenției susținute în fața Curții, costurile suportate în ceea ce privește acest remediu pot fi luate în considerare în evaluarea cererii de costuri (a se vedea Scordino , citat mai sus § 22 și Medić , citat mai sus § 31). În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, deși reclamantul nu a specificat costurile reprezentației sale juridice, Curtea i-a atribuit o sumă de 680 EUR pentru costurile și cheltuielile în fața procedurii Curții Constituționale și de 1200 EUR în ceea ce privește procedurile dinainte de Curte, plus orice impozit care poate fi imputabil reclamantului cu privire la aceste sume. 50. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține că nicio problemă separată nu apare în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) că statul contestat trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în kune croate la rata aplicabilă la data de decontare: (i) 1,700 EUR (o mie șapte sute de euro) în ceea ce privește daunele nepecuniare; (ii) 1,880 EUR (o mie opt sute opt sute opt sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (iii) orice impozit care poate fi taxat reclamantului pentru sumele de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție. 2010, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții. André Wampach Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă