CtEDO 20.04.2010 AI

AFFAIRE CARLAN c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
20.04.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 10;Non-violation de l'art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE CARLAN c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

A TREIA SECȚIUNE

CAUZA CÂRLAN c. ROMÂNIA

(Cerere nr. 34828/02)

20 aprilie 2010

20/07/2010

Această hotărâre a devenit definitivă în virtutea articolului

44 §

2 al Convenției. Ea poate suferi retușuri de formă.

În cauza Cârlan c. România

,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), în ședință compusă din

:

Josep Casadevall,

președinte,

Elisabet Fura,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Luis López Guerra,

judecători,

și Santiago Quesada,

grefier de secțiune

,

După deliberări în camera de consiliu pe 23 martie 2010,

Redă hotărârea adoptată la această dată

:

1.

La originea cauzei se găsește o cerere (nr. 34828/02) direcționată împotriva României și care cetățean acestui stat, M. Dan Cârlan („

reclamantul

"), a sesizat Curtea pe 6 septembrie 2002 în virtutea articolului 34 al Convenției de salvgardare a drepturilor omului și libertăților fundamentale („

Convenția

").

2.

Reclamantul este reprezentat de Me

Dragomir Tomașeschi, avocat la Iași. Guvernul român („

Guvernul

") este reprezentat de agentul său, M. Răzvan-Horațiu Radu, din ministerul afacerilor externe.

3.

Reclamantul susține în special că libertatea expresiei a fost entravată prin condamnarea lui la plată amenda penală și daunelor morale, pentru declarații făcute, în calitate consilier local, la două conferințe presă.

4.

Pe 7 noiembrie 2005, președintele secțiunii a treia a hotărât comunicare cerere la Guvern. Cum permite articolul

29

§

3 Convenției, de altfel a fost hotărât camera se pronunță același timp admisibilitate și fond.

I.

5.

Reclamantul, M. Dan Cârlan, născut 1961 și locuitor Iași.

A.

Geneza cauzei

6.

În 1998, reclamantul era parte consilul local Iași și era membru partid opoziție. În calitate, el constitui cu zece alți consilieri municipali, o „

Comisie pentru analiza situației imobilelor cu destinație comercială administrate de primărie

" („

comisia

"), care a început activitate martie 1998.

7.

Pe 8 mai 1998, reclamantul organiză o conferință presă la care susținea că

:

(...) dacă există o mafie imobilelor destinație comercială, primarul însuși se găsește la cap ; primarul C.S. se găsește la vârf piramidei ilegialităților.

»

8.

Pe 11 mai 1998, comisia publicase raport, în care constata că primarul atribuise diverse persoane fizice și morale, inclusiv o fundație al cărei era președinte, numeroase imobile destinație comercială, fără a respecta procedura legală, adică fără a organiza o licitație publică în scopul. Constata de asemenea că, în mai cazuri, chirie versată de locatari era mult inferioară celei prevăzute lege și că aceștia trecuseră, cu consimțământ primar, contracte subînchiriere cu terți, contra chirii mai mari. Era și cazul imobilului destinație comercială atribuit fundației al cărei era președinte.

9.

Pe 15 mai 1998, reclamantul organiză o doua conferință presă în care a declarat

:

Primarul C.S. nu respectat dispoziții legii administrației locale nr.

60/1991, așa cum modificată de ordonanța nr.

22/1997, privind modalități atribuirii imobilelor destinație comercială

".

10.

La cerere reclamantul, poliție efectua o anchetă privind atribuirii imobilelor sus-menționate. În cursul acesteia, doi rapoarte expertiză confirmaseră parțial concluziile raportului comisiei. După deschidere informație judiciară împotriva primarului, pentru abuz serviciu, poliție transmisese dosarul procurorului cu o propunere rinviere la tribunal.

11.

Pe 29 martie 2001, procurorul hotărâ a clasarea afacerii, pe motiv fapte nu erau prevăzute lege penală.

12.

Organismul control aproape prim-ministru („

organismul control

") analizase și susținut, estimând mai multe concluzii raportului comisiei locale nu erau confirmate, dar anumite decizii luate primarul atribuire imobilelor destinație comerciale erau totuși lipsite temei legal.

B.

Condamnarea reclamantul pentru defăimare

13.

Pe 11 iunie 1998, primarul C.S. sesizase tribunal prima instanță Iași o plângere penală cu constituire parte civilă împotriva reclamantul, pentru defăimare.

14.

Pe 15 iunie 1998, reclamantul și C.S. semnaseră un „

acord reconciliare

", declarând toate proceduri penale în curs defăimare trebuiau fi considerate terminate și regretau toate declarații publice defăimatoare.

15.

Pe 29 martie 1999, C.S. declară devant tribunal intenționa mențină plângere penală. Pe 17 decembrie 1999, tribunalul hotărâ continua procedura.

16.

Printr-o sentință 8 mai 2001, tribunalul achita reclamantul, pentru declarație din 15 mai 1998, și condamnă o amenda penală 10 milioane lei (ROL), pentru cuvintele 8 mai 1998, în timp ce respingea cereri civile C.S. Estimase reclamantul făcuse acționează propriul interes, și nu calitate membru autoritate publică reprezentase și că, prin urmare, depășise limitele stabilite Constituție pentru exercițiul libertății expresiei și drepturi cetățeni informați privind chestiuni interes public.

17.

Tribunalul considera reclamantul avansat declarații martori și documente ca elemente dovadă, fără preciza intenționa dovada adevăr cuvintele tenus. Prin urmare, tribunalul refuzase aplica articol 207 codul penal și verifica dacă declarații reclamantul corespundeau realității, pe motiv reclamantul cerut expresă autorizare dovada adevăr. Estimase nu era competent judeca ilegialitatea actelor primar, pentru actele puteau fi considerate ilegale doar după anulare o jurisdicție competentă. Tribunalul judecă de asemenea ar fi fost liber reclamantul face recurs pentru le anula.

18.

Printr-o hotărâre definitivă 7 martie 2002, tribunalul județean Iași respinse apelul reclamantul. Admisese apelul C.S. și condamnase reclamantul o plată 60 milioane ROL, la titlu daunelor morale suferite.

19.

Ca și tribunalul prima instanță, tribunalul județean judecă reclamantul făcuse declarații defăimatoare propriul nume și interes, fără intenție reprezenta consilul local. Judecă de asemenea acordul reconciliare invocat reclamantul nu putu produce niciun efect, pentru nu viza expresă afacere și C.S. declara devant tribunal, pe 29 martie 1999, intenționa mențină plângere.

20.

Tribunalul constata reclamantul versase în dosarul afacerii, devant tribunalul prima instanță, un document care preciza dovezi colectat serveau dovada adevăr declarații. Observa reclamantul cerut tribunalul prima instanță judeca afacere sub toți aspecturi și constata ilegialitatea actelor primar. Totuși, tribunalul județean judecă nu era competent se pronunțe ilegialitate susținută acte, în cauza faptului implica ieși cadrul procedural fixat părți, și anume plângere penală C.S.

21.

Judecă de asemenea tribunalul prima instanță analizase documente prezentate reclamantul dovada adevăr declarații și concluzionase niciun element provea veracity acestora. După ce citase concluzii organismul control, după care cele mai multe concluzii raportului comisiei nu erau confirmate, tribunalul judecă reclamantul nu reușise dovada adevăr.

22.

Condamnarea reclamantul a fost înscrisă casirul judiciare.

II.

23.

Esențial regulamentării interne relevante, și anume fragmente codul penal, codul civil și codul procedură penală, este descris în cauzele

Boldea c. România

(nr.

19997/02, §

... (fragmente)) și

Constantinescu c. România

(nr.

28871/95, §

24.

Articolele relevante ale codul penal sunt formulate după cum urmează

:

Articol 206

Afirmație sau imputare în public anu anume fapt privind persoană, fapt care, dacă ar fi adevărat, expunea persoană o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, sau la dispreț public, va fi pedepsit o pedeapsă privare libertate o durată merge trei luni trei ani sau o amenda.

»

Articol 207

Dovada adevăr afirmație sau imputare poate fi acceptată dacă afirmație sau imputare a fost comisă apărare anu interes legitim. Agiți privind care dovada adevăr a fost fată nu constituie infracțiune insultă sau defăimare.

»

25.

Articol 63 § 3 Codul penal român, în vigoare epoca faptelor, prevedea maxim amenda penală prevăzută infracțiune defăimare era 30

000

26.

Printr-o decizie nr.

62/2007 din 18 ianuarie 2007, publicată Jurnalul oficial nr.

104 din 12 februarie 2007 Curtea constituțională română declara inconstitucional legea abrogării articole 205 207 codul penal, incriminând insulta defăimare, pe motiv reputație persoane, așa cum garantată Constituție, trebuia fi protejată neapărat sancțiuni drept penal.

I.

27.

Reclamantul se plânge refuz jurisdicțiile a ține seama dovezi de natura demonstra adevăr declarații pentru care s-a văzut condamnat defăimare. El invocă articol 6 § 1 Convenției, care dispune

în partea sa relevantă

:

Orice persoană dreptul ca cauza să fie ascultată echitabil (...) o tribunal (...) care va hotărî (...) fondurilor oicărei acuzații materie penală aduse împotriva. (...)

»

28.

Guvernul se opune acestei teze.

A.

Cu privire la admisibilitate

29.

Curtea constată această parte cerere nu este manifestă lipsă temei sens articol 35 § 3 Convenției. Curtea relevă de altfel nu se lovește niciun alt motiv inadmisibilitate. Incumb deci declara admisibilă.

B.

Cu privire la fond

a)

Teze ale părților

30.

Guvernul estimează recevabilitate dovezi ține pe locul regulă dreptul intern și în principiu, revine jurisdicțiilor naționale aprecia elemente colectat. Invocând jurisprudență

Perna c. Italia

(nr.

48898/99, § 26, 25

iulie

2001) reamintește sarcin atribuită Curgea constă a investigație dacă procedura considerată în ansamblu, inclusiv mod prezentare mijloace dovadă, a revitit o caracter echitabil. Guvernul face valori tribunale interne permiseseră reclamantul aduce dovezi suficiente dovada nevinovăție (documente, mărtură, și interogatoriu). D'după Guvern, tribunalul prima instanță Iași, după ce analizase elemente dovadă (inclusiv raportul comisiei) concluzionase cuvintele defăimatoare 8 mai 1998 nu aveau niciun temei real și reclamantul nu făcuse acționează bună credință, constat antrenând inaplicabilitate articol 207 codul penal, privind la l

'exceptio veritatis

. Constat ar fi fost de altfel confirmat tribunalul județean Iași, sesizat apelul. Pe contrast, privind cuvintele 15 mai 1998, Guvernul indică tribunale interne dûly considerat faptul reposau pe fapte dezvăluite raportul comisiei, indicând primarul C.S. nu respectat dispoziții legi în vigoare.

31.

Reclamantul furnizat observații replică.

b)

Apreciere Curții

32.

Curtea reamintește pe locul locul jurisdicțiile naționale incumb stabili fapte și interpreta legislația internă. În exercițiul puterii control, Curtea nu punct sarcină se substituie jurisdicțiilor interne competente, ci verifica sub aspectul articol 6 decizii care au dat în virtutea puterii apreciere.

33.

Convenția nu urmărind garantii drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective, dreptul o judecată echitabilă nu poți fi considerat efectiv doar dacă cereri și observații parti sunt cu adevărat „

ascultate

", adică dûly examinate o tribunal sesizat. Cu alte cuvinte, articol 6 implică sarcin „

tribunal

" obligație se livra o examinare efectivă mijloace, argumente și oferte dovadă ale parti, cu excepție aprecia relevanța (

Van de Hurk c.

Țări Basse

, hotărâre 19 aprilie 1994, seria A nr.

288, p. 19, § 59,

Virgil Ionescu c. România

, nr.

53037/99, §

44, 28 iunie 2005).

34.

Atunci, Curtea reamintește articol 6 § 1 obliga tribunale motivare decizii, dar nu poate înțelege ca exigent replică detaliată fiecare argument. Amploare acest datoriu poate varia după natură decizie. Trebuie, de altfel, ține seama în special diversitate mijloace o plâgător pot ridica justiție și diferențe în statele contractante materie dispoziții legale, obiceiuri, concepții doctrinale, prezentare și redactare judecăți și hotărâri. De aceea chestiune dacă o tribunal mancat obligație motiva decurgând articol 6 Convenției nu poate analiza doar lumina circumstanțe cauzei (

Hiro Balani c.

Spania

, 9 decembrie 1994, § 27, seria A nr.

303

B și

Ferreira Alves c.

Portugalia (nr.

4)

, nr.

41870/05, § 34, 14 aprilie 2009).

35.

În speță, reclamantul se plânge refuz jurisdicțiile examina principal mjeu apărare, și anume dovezi de natura demonstra adevăr declarații privind ilegialitatea acte primar.

36.

Curtea constată tribunalul prima instanță Iași, pentru a respinge cerere dovada adevăr, judecă reclamantul nu cerut expresă dovada adevăr afirmații litigioase. Tribunalul județean, el, declara nu examina această dovadă, estimând nu era competent statua ilegialități susținute reclamantul. Totuși, considerase mai multe concluzii raportului comisiei nu erau confirmate, judecând atunci reclamantul nu provase adevăr declarații și respingând în totalitate l

'exceptio veritatis

.

37.

Curtea observă e adevărat jurisdicțiile naționale sesizate afacerii nu răspunseseră decât indirect la l

'exceptio veritatis

invocată reclamantul. Atunci, tribunalul prima instanță Iași arătat foarte formalist judecând reclamantul nu cerut o manieră expres această dovadă fi administrată, în timp ce o făcuse în substanță. Totuși, chiar dacă tribunalul județean mai întemiat declarat nu fi competent pe punct, a procedat totuși o examinare dovezi aduse reclamantul. Finalizase atunci reclamantul nu reușise aduce dovada cuvintele (§ 21 ci-sus). În aceste condiții, Curtea consideră argumente apărare reclamantul au bine o seama, sub toți aspecturi, și respinse tribunalul, care judecă acesta nu putut provea adevăr alegații.

38.

Ținând seama celor precedent, Curtea concluzionează nu e avut în speță încălcarea articol 6 § 1 Convenției.

II.

39.

Reclamantul susține condamnare penală și civilă defăimare meconnut dreptul libertatea expresiei. El invocă articol 10 Convenției, în termeni

:

1.

Orice persoană dreptul libertatea expresiei. Drept cuprinde libertatea opinie și libertatea primi sau comunica informații sau idei fără să putea fi ingerință autorități publice și fără considerare frontieră. (...)

2.

Exercițiul acestor libertăți comportând datorii și responsabilități poate fi supus anumite formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute lege, care constituie măsuri necesare, o societate democratică, la siguranța națională, integritate teritorială sau siguranța publică, la apărare ordine și prevenție crim, la protecție sănătate sau morală, la protecție reputație sau drepturi altora, pentru împiedica divulgare informații confidențiale sau pentru garantiza autoritate și imparțialitate putere judiciară.

»

40.

Guvernul se opune acestei teze.

A.

Cu privire la admisibilitate

41.

Curtea constată greif nu e manifestă lipsă temei sens articol 35 § 3 Convenției. Curtea relevă de altfel nu se lovește niciun alt motiv inadmisibilitate. Incumb deci declara admisibil.

B.

Cu privire la fond

a)

Teze ale părților

42.

Guvernul nu contestă condamnare reclamantul constituie bine o ingerință dreptul acestuia libertatea expresiei. Pentru cât, estimează această ingerință era justificată.

43.

Guvernul face valori mai întâi afirmații reclamantul, originea condamnare defăimare, erau de natura factual și nu judecăți valoare. Conform Guvern, s-ar trage acuzații directe privind ilegialități presumar comise primarul C.S. exercițiul funcții, pentru care nicio sancțiune fusese pronunțată autoritățile legale. D'după Guvern, tribunalul prima instanță condamnat reclamantul doar cuvintele tenus la conferință presă 8 mai 1998, unde acuzase primarul C.S. fi la „

vârf piramidei ilegialităților

" perpetrate „

mafia imobiliar

", cuvinte care putu expune primarul, dacă s-ar fi dovedit fi adevărate, o condamnare penală. În sens, Guvern renvoie la jurisprudență

Times Newspaper Limited c. Regatul Unit

(decizie din 11

octombrie 2005) și

Pedersen și Baadsgaard c. Danemarca

(nr.

49017/99, §

80, CEDO 2004-XI, [MC]). Guvernul face valori de asemenea judecată condamnare a fost ample motivată primii judecători, care făcuse o distincție între cuvintele la două conferințe presă organizate reclamantul, doar cei 8 mai 1998 fiind considerați defăimatoare.

44.

Conform Guvern, tribunalul prima instanță judecă dreptate afirmații litigioase făceau parte o campanie presă direcționată împotriva primarului C.S. și depășiseră limitele drepturi constituționale, pentru reclamantul aurait putut utiliza alte expresii pentru a formula critici și a contribui atunci o libera discuție publică, pe subiect interes general. În sens, Guvern invocă jurisprudență

Constantinescu c. România

precitată în dreptul intern relevant, ci-sus (§§ 73 și 74).

45.

Reclamantul nu furnizat observații replică.

b)

Apreciere Curții

46.

Condamnarea litigioasă s-analiza o „

ingerință

" în exercițiul reclamantul dreptul libertatea expresiei, care Guvern nu contestă. Parier imixtion încalcă articol 10 Convenției, cu excepția dacă este „

prevăzută lege

", direcționată unul sau mai mult din scopuri legitime enumerați §2 articol 10 și „

necesară

" o societate democratică pentru a atinge scopul sau scopuri.

a.

Prevăzută lege

"

47.

Curtea constată jurisdicțiile interne fondate, pentru a ajunge condamnare reclamantul, pe articol 206 codul penal incriminând defăimare și estimă de atunci ingerință era bine „

prevăzută lege

".

b.

Scopuri legitime

"

48.

Parti se acord a spune ingerință urmărind bine în speță unu din scopuri legitime enumerați articol 10 § 2 Convenției, și anume protecție reputație și drepturi altora. Curtea nu vede niciun motiv adopta un punct de vedere diferit.

c.

Necesară o societate democratică

"

49.

Rămâne Curții investiga dacă această ingerință era „

necesară

" o societate democratică pentru a atinge scopul legitim care o urmărind. La acest sens, Curtea renvoie la principii fundamentale care se degajă din jurisprudență în materia (a se vedea, printre mulți alții,

Brasilier c. Franța

, nr.

71343/01, §§ 31-32, 11 aprilie 2006, și

Mamère c.

Franța

, nr.

50.

Curtea observă reclamantul a fost condamnat plată anu amenda penală și daunelor morale, pentru declarații vizând primarul Iași, care tenus la conferință presă 8

mai

1998.

51.

Curtea reamintește jurisprudență conform căreia fapt califica ilegale acte anu primar, în exprimând anu avis personal de natura juridică, constituie anu judecată valoare și trebuie analizat ca atare. De atunci, nu se putea cere reclamantul demonstra exactitate aprecierii (

Vides Aizsardzības Klubs c. Letonia

, nr.

57829/00, §

46, 27 mai 2004).

52.

Ea reamintește de asemenea dacă materialitate declarații fapt se poate proba, judecăți valoare nu se prețe o demonstrație exactitudine (a se vedea, printre alții,

Odabașı și Koçak c.

Turcia

, nr.

50959/99, § 21, 21 februarie 2006). Pentru judecăți valoare, obligație dovadă este deci imposibil rumplinit și ține atac libertatea opinie ea însuși, element fundamental dreptul garantat articol

10 (

Jerusalem c. Austria

, nr.

53.

Or, în cauza de față, jurisdicțiile naționale declarat defăimatoare termeni folosiți reclamantul pentru a formula acuzații, pe motiv nicio autoritate competentă nu fusese expresă constatat ilegialitatea fapte care reclamantul reproșa primar.

54.

Curtea nu este convinsă analiză jurisdicțiile interne dûly ținut seama context politic în care cuvintele au fost tenus nici interes general în joc (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Desjardin c.

Franța

, nr.

22567/03, § 39 și 46, 22 noiembrie 2007).

55.

Curtea observă că

cuvintele reclamantul purtau pe acte presumar ilegale primar Iași. Ilegialitatea acestor acte era confirmată raportul comisiei pentru analiza situației imobilelor destinație comercială, din care reclamantul făcea parte, și, parțial, de anchetă polițiască și raportul organismul control Guvern. În aceste circumstanțe, Curtea estimează e era bine o bază factual suficient etayată originea cuvintele tenus reclamantul. Ea constată de asemenea acestea au fost formulate în cadrul o conferință presă privind anu subiect anu interes general anumit, și anume atribuirii imobilelor destinație comercială administrate o primărie.

56.

Curtea observă că, chiar dacă jurisdicțiile naționale au reținut contrare, rezulta din modul care reclamantul intenționa organiza două conferințe presă, în le coordonand cu publicare raportul comisiei, care a tenus cuvintele litigioase ca consilier municipal, membru anu partid opoziție și comisie sus-menționată. Or, prețioasă pentru fiecare, libertatea expresiei este tout particulièrement pentru partide politice și membri activi (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Partid comunist unificat Turcia și alții c. Turcia

, hotărâre din 30

ianuarie 1998,

Culegere

1998-I, p. 22, § 46). De fapt, ingeri în libertatea expresiei anu membru opoziție, care reprezintă eleștori, semnale preocupări și apăra interese, comandă Curții a se livra o control mai strâns (a se vedea, în special,

Incal c.

Turcia

, hotărâre din 9 iunie 1998,

Culegere

1998-IV, p.

1566, § 48).

57.

Dacă termeni folosiți reclamantul conferință presă 8 mai 1998 pot duce la o interpretare necorespunzătoare, Curtea judecă rămân totuși limitele exagerării sau provocării admisibile. Constat e atât mai avéré care limitele critică sunt mai largi privind anu om politic, vizat în calitate, decât anu simplu particular

: la diferență din al doilea, primul se expune inevitabil și conștient o control atent făpturi și gesturi și jurnaliști și masă cetățeni

; trebuie, prin urmare, arăta anu toalerență mai mare privind aceste critici (

Desjardin c. Franța

precitată, § 49

;

Lingens c. Austria

, hotărâre din 8

iulie

1986, seria A nr.

103, p. 26, § 42

;

Incal

, precitată,

58.

Curtea reamintește că natura și greutatea pedepselilor infligge sunt elemente ține considerare atunci când se trece măsura proporționalitate atingere dreptul libertatea expresiei garantat articol 10 Convenției (a se vedea, printre mulți alții,

Cumpănă și Mazăre c. România

[MC], nr.

XI).

59.

Luând în considerare marginea apreciere strânsă Statului în materia, Curtea consideră ingerință în libertatea expresiei reclamantul nu a fost, în speță, justificată motive relevante și suficiente. De altfel, estimează severitate pedepsesei infligge reclamantul, și de asemenea înscrierea condamnare în casirul judiciare, sparg just echilibrul a menaja între protecție dreptul individ libertatea expresiei și exigențele interes general.

60.

Ținând seama celor precedent, Curtea concluzionează a avut în speță încălcarea articol 10 Convenției.

III.

61.

Reclamantul se plânge, pe terenul articol 6 § 1, fapt tribunale naționale nu ținut seama al

acord reconciliare

" care a încheiat cu C.S., 15 iunie 1998.

62.

Ținând seama ansamblul elemente posesie, și în măsura care e competentă cunoaște alegații formulate, Curtea nu relevasea nicio aparență încălcarea drepturi și libertăți garantate Convenție sau Protocoale sale.

Rezultă această parte cerere e manifestă lipsă temei și trebuie respinsă aplicare articol 35 §§ 3 și 4 Convenției.

IV.

63.

În termeni articol 41 Convenției,

Dacă Curtea declară a avut încălcarea Convenției sau Protocoale sale, și dacă dreptul intern Înalt Parte contractantă nu permite șterge decât imperfect consecinți acestă încălcarea, Curtea acordă parte lezată, dacă cazul, anu satisfacție echitabilă.

»

64.

Reclamantul nu prezentat o cerere satisfacție echitabilă.

1.

Declară

cerere admisibilă privind grievurile din articol 6 § 1, privind absența ține seama dovezi, și articol 10 Convenției, și inadmisibilă pentru surplus

;

2.

Spune

nu a avut încălcarea articol 6 § 1 Convenției

;

3.

Spune

a avut încălcarea articol 10 Convenției.

Făcut limba franceză, apoi comunicat scris 20 aprilie 2010, în aplicare articol 77 §§ 2 și 3 al regulamentului.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2010-09-21
0,96
AFFAIRE BALLAI c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE BALLAI c. ROUMANIE ( Requête n o 37188/06) ARRÊT STRASBOURG 21 septembre 2010 DÉFINITIF 21/12/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
CtEDO 2010-01-19
0,96
AFFAIRE CARAGHEORGHE ET AUTRES c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE CARAGHEORGHE ET AUTRES c. ROUMANIE (Requête n o 38742/04) ARRÊT STRASBOURG 19 janvier 2010 DÉFINITIF 19/04/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
CtEDO 2010-05-27
0,96
AFFAIRE DRAGHICI ET AUTRES c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE DRĂGHICI ET AUTRES c. ROUMANIE (Requête n o 26212/04) ARRÊT STRASBOURG 27 mai 2010 DÉFINITIF 27/08/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de f
CtEDO 2010-01-19
0,95
AFFAIRE ANDREESCU MURARET ET AUTRES c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE ANDREESCU MURĂREŢ ET AUTRES c. ROUMANIE (Requête n o 4867/04) ARRÊT STRASBOURG 19 janvier 2010 DÉFINITIF 28/06/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des re
CtEDO 2010-03-30
0,95
AFFAIRE TURCANU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE ŢURCANU c. ROUMANIE (Requête n o 4520/08) ARRÊT STRASBOURG 30 mars 2010 DÉFINITIF 30/06/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'
Sursă