În cazul Sarantidis și alții, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, Președinte, Christos Rozakis, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Ssticlă Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 25 martie 2010, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cazului (n 51446/07) îndreptată împotriva Republicii Elene de unsprezece resortisanți ai acestui stat, ale căror nume figurează în anexă ( P. Miliarakis, avocat în baroul din Atena. Guvernul elen ( .) este reprezentat de delegații agentului său, dnii G. Kanellopoulos, care se ocupă de Consiliul juridic al statului, I. Bakopoulos, auditor pe lângă Consiliul juridic al statului și dl Germani, auditor pe lângă Consiliul juridic al statului. La 13 martie 2009, președinta primei secțiuni a decis să comunice plângerile întemeiate pe durata procedurii guvernului și, așa cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 29 august 2001 și 18 septembrie 2002, două societăți comerciale au depus plângere împotriva reclamanților, în special pentru deturnarea de fonduri cu o valoare foarte mare. La 2 octombrie 2002, procurorul a decis să dea în judecată reclamanții, precum și alte persoane. În 2002 și 2003, în temeiul a două ordonanțe ale judecătorului de instrucție, secretul bancar referitor la conturile tuturor inculpaților a fost înlăturat. În plus, toate conturile bancare, acțiunile și clădirile aparținând inculpaților au făcut obiectul unei măsuri de blocare, la cererea celor două societăți reclamante (ordonațiile nr. 473/2002 și 277 și 281/2003). La 6 iunie 2005, dosarul a fost prezentat comisiei de judecată care, printr-o decizie nr. 2311/2005, a respins o cerere din partea unor reclamanți și privind anchetarea și a efectuat anumite acte de cercetare. La 7 februarie 2006, dosarul a fost transmis din nou camerei de acuzare, cu o propunere de relaxare din partea procurorului. La 29 august 2006, cazul a fost transmis unui alt procuror, iar la 19 La 17 august 2007, dosarul a fost transmis din nou procurorului și, la 14 ianuarie 2008, a fost depus în fața camerei de judecată cu o propunere de relaxare. La 12 mai 2008, camera de acuzare i-a returnat procurorului dosarul, în așteptarea prezentării personale a reprezentanților societăților care au depus plângere. La 25 iunie 2008, procurorul a invitat acuzarea să respingă cererea de încuviințare personală, printr-o decizie nr. 2270/2008 din 11 august 2008, camera de acuzare a ordonat din nou o instrucțiune suplimentară. La 8 septembrie 2008, dosarul a fost transmis din nou instanței de cercetare și din dosar reiese că cazul este încă în curs de desfășurare. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 10. Reclamanții se plâng de durata procedurii în fața instanțelor penale. Ele invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, a cărei parte relevantă se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea ia notă de faptul că procedura a început la 2 octombrie 2002, data la care procurorul a decis să dea în judecată reclamanții. La data adoptării prezentei hotărâri, aceaceasta este încă în etapa de cercetare și, prin urmare, procedura a durat deja șapte ani și (cinci) luni. 13. Guvernul subliniază faptul că procedura se află în etapa de cercetare și în stadiul de cercetare și în cazurile în care nu sunt deținute în mod provizoriu mai sunt încă în instanță. Acesta susține că cauza este foarte complexă și că toate actele de cercetare efectuate au fost necesare pentru examinarea sa, constituirea dosarului și colectarea de probe. Amploarea provocării economice a cazului a făcut necesară controlul bunurilor persoanelor în cauză, inclusiv ale reclamanților, și, din acest motiv, dosarul trebuia să fie transmis procurorului la fiecare progres al anchetei și supus camerei de judecată împreună cu propunerea procurorului, astfel încât să se stabilească o dată pentru continuarea procedurii. 14. Potrivit reclamanților, durata procedurii nu poate fi justificată, cu atât mai mult cu cât nu există niciun element din dosar care să demonstreze că au comis infracțiunile reproșate. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelioire și Sassi France [GC], n 2544/94, § 67, CEDO 1999-II). 16. În cauzele Sarantidou c. Grecia 2002/07, §§ 23-24, 2 iulie 2009) și Vrêvis c. Bulgaria 42987/98, 8 IULIE 2004, CEDO 2004-VIII), Curtea a considerat că perioade de șase ani și, respectiv, mai mari de opt luni, precum și cinci ani și nouă luni, pentru singura fază de cercetare, chiar și în cazuri care prezintă o anumită complexitate, nu sunt compatibile cu cerința de celeritate prevăzută la art. 6 alineatul (1) din convenție. 17. Cu toate acestea, o perioadă de cercetare precum cea a acestei specii nu poate fi considerată rezonabilă, având în vedere faptul că, în decizia sa nr. 2270/2008 din 11 august 2008, camera de acuzare a dispus din nou o instrucțiune suplimentară privind infracțiunile reproșate reclamanților. 18. CU PRIVIRE LA ALTE VIOLAȚII ALEGATE19, reclamanții invocă, de asemenea, o încălcare a articolelor 8, 17 din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 20. Curtea arată că reclamanții nu oferă nicio precizare cu privire la obiecțiunile lor și nu percep nicio aparență de încălcare a articolelor menționate anterior. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 21. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă 22. În formularul de cerere, fiecare reclamant solicita 10 000 000 EUR (EUR), fără a distinge prejudiciul material și moral suferit. Ulterior, în observațiile lor privind fondul, primul și al doilea reclamant au solicitat 535 085,55 și 717 239,44 EUR pentru prejudiciul material suferit ca urmare a duratei procedurii în cauză; ei susțin că viața lor familială și profesională a fost atinsă din cauza blocării unei părți din patrimoniul lor în cursul anchetei cazului în cauză; în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile, reclamanții nu solicită nicio sumă. 23. Guvernul consideră că pretențiile reclamanților sunt exorbitante și vagi și consideră că numai constatarea încălcării ar constitui o satisfacție suficientă. 24. În ceea ce privește cererea de satisfacție echitabilă prevăzută în formularul de cerere, Curtea constată că, în scrisoarea adresată Consiliului reclamanților la 17 martie 2009, atenția sa a fost atrasă asupra articolului 60 din Regulamentul Curții, care prevede că orice cerere de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din Convenție trebuie prezentată în observațiile scrise privind fondul. Curtea constată că reclamanții au prezentat în observațiile lor cereri complet diferite de cele inițiale prezentate în formularul lor de cerere. În aceste condiții, Curtea nu poate lua în considerare cererea de satisfacție echitabilă prezentată în formularul de cerere (a se vedea Konstantopoulos AE și alții c. Grecia, nr. 58634/00, § 35, 10 iulie 2003 Interoliva ABEE c. Grecia, n 58642/00, § 35, 10 iulie 2003 Litozalitis c. Grecia, n 62771/00, § 34, 5 februarie 2004 25). În ceea ce privește cererea de satisfacție echitabilă formulată în observațiile prezentate de solicitanți ca răspuns la observațiile guvernului, Curtea arată că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă, în acest caz, în încălcarea dreptului persoanelor interesate de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil În aceste circumstanțe, Comisia nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material de care ar fi trebuit să sufere primii doi reclamanți din cauza duratei excesive a procedurii în cauză și, prin urmare, această cerere ar trebui respinsă. În cele din urmă, Curtea constată că reclamanții nu depun o cerere de rambursare a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată și că nu au specificat nicio cerere în legătură cu prejudiciul moral invocat în observațiile lor din 14 septembrie 2009. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să li se acorde o sumă în acest sens. cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii în cauză și inadmisibilă pentru surplusul în cauză A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție Respinge cererea de satisfacție echitabilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 22 aprilie 2010 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Nina Vajić Președinte Lista reclamanților Georgios SARANTIDIS Aggeliki PYLARINOU Efthymia SARANTIDOU Styliani SARANTIDOU Dimitrios HATZIS Evgenia THEODOROPOULOU Andreas HATZIS Theodoros HATZIS Ioannis HATZIS 10. Ioustini HATZI 11. Athina HATZI
PREMIÈRE SECTION
SARANTIDIS ET AUTRES c. GRÈCE
(
Requête n
o
51446/07)
ARRÊT
22 avril 2010
22/07/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Sarantidis et autres c. Grèce,
La Cour européenne des droits de l'homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
Nina Vajić,
présidente,
Christos Rozakis,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Sverre Erik Jebens,
Giorgio Malinverni,
George Nicolaou,
juges,
et de Søren Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 25 mars 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
51446/07) dirigée contre la République hellénique par onze ressortissants de cet Etat, dont les noms figurent en annexe («
les requérants
»), qui ont saisi la Cour le 30
octobre 2007 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, MM. G.
Kanellopoulos, assesseur auprès du Conseil juridique de l'Etat, I.
Bakopoulos, auditeur auprès du Conseil juridique de l'Etat et M
me
3.
Le 13 mars 2009, la présidente de la première section a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Les 29 août 2001 et 18 septembre 2002, deux sociétés commerciales portèrent plainte contre les requérants, notamment pour détournement de fonds d'une valeur très élevée. Le 2 octobre 2002, le procureur décida de poursuivre les requérants, ainsi que d'autres personnes.
5.
En 2002 et 2003, en vertu de deux ordonnances du juge d'instruction, le secret bancaire concernant les comptes de tous les accusés fut levé. De plus, tous les comptes bancaires, actions et immeubles appartenant aux accusés firent l'objet d'une mesure de blocage, à la demande des deux sociétés plaignantes (ordonnances n
os
473/2002 et 277 et 281/2003).
6.
Le 6 juin 2005, le dossier fut soumis à la chambre d'accusation qui, par une décision n
o
2311/2005, rejeta une demande provenant de certains requérants et relative à l'instruction et procéda à certains actes d'instruction.
7.
Le 7 février 2006, le dossier fut à nouveau transmis à la chambre d'accusation, avec une proposition de relaxe de la part du procureur. Par une décision n
o
1814/2006, la chambre d'accusation ordonna un complément d'instruction.
8.
Le 29 août 2006, le dossier fut transmis à un autre procureur et le 19
septembre 2006 au juge d'instruction. Le 17 août 2007, le dossier fut à nouveau transmis au procureur et, le 14 janvier 2008, il fut déposé devant la chambre d'accusation avec une proposition de relaxe. Le 12 mai 2008, la chambre d'accusation retourna le dossier au procureur, dans l'attente de la comparution personnelle des représentants des sociétés qui avaient porté plainte.
9.
Le 25 juin 2008, le procureur invita la chambre d'accusation à rejeter la demande de comparution personnelle. Par une décision n
o
2270/2008 du 11 août 2008, la chambre d'accusation ordonna à nouveau un complément d'instruction. Le 8 septembre 2008, le dossier fut à nouveau transmis au juge d'instruction. Il ressort du dossier que l'affaire est toujours pendante.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
10.
Les requérants se plaignent de la durée de la procédure devant les juridictions pénales. Ils allèguent une violation de l'article 6 § 1 de la Convention, dont la partie pertinente se lit ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. »
A.
Sur la recevabilité
11.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
12.
La Cour note que la procédure a débuté le 2 octobre 2002, date à laquelle le procureur décida de poursuivre les requérants. A la date de l'adoption du présent arrêt, elle est encore au stade de l'instruction. La procédure a donc déjà duré sept ans et
(cinq)
mois environ.
13.
Le Gouvernement souligne que la procédure se trouve au stade de l'instruction et les requérants – qui ne sont pas détenus provisoirement – n'ont pas encore été renvoyés en jugement. Il soutient que l'affaire est très complexe et que tous les actes d'instruction réalisés ont été nécessaires pour son examen, la constitution du dossier et le rassemblement de preuves. L'ampleur de l'enjeu économique de l'affaire a rendu nécessaire le contrôle des biens des personnes mises en cause, dont les requérants. Pour cette raison, le dossier devait être transmis au procureur à chaque avancée de l'enquête et soumis à la chambre d'accusation avec la proposition du procureur, afin qu'une date soit fixée pour la suite de la procédure.
14.
Selon les requérants, la durée de la procédure ne peut pas se justifier, d'autant plus qu'aucun élément du dossier ne permet d'affirmer qu'ils ont commis les infractions reprochées.
15.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d'autres,
Pélissier et Sassi
c.
France
[GC], n
o
16.
Dans les affaires
Sarantidou c. Grèce
(n
o
2002/07, §§ 23-24, 2
juillet 2009) et
Vachev c. Bulgarie
(n
o
42987/98, 8
juillet 2004, CEDH 2004-VIII), la Cour a considéré que des durées respectivement de six ans et plus de huit mois ainsi que cinq ans et neuf mois, pour la seule phase d'instruction, même dans des affaires présentant une certaine complexité, n'étaient pas compatibles avec l'exigence de célérité prescrite par l'article 6 § 1 de la Convention.
17.
Or, une durée d'instruction comme celle de la présente espèce ne saurait pas non plus être considérée comme raisonnable, eu égard de surcroît au fait que, dans sa décision n
o
2270/2008 du 11 août 2008, la chambre d'accusation ordonna à nouveau un complément d'instruction concernant les infractions reprochées aux requérants.
18.
Il y a donc eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
II.
19.
Les requérants allèguent aussi une violation des articles 8, 17 de la Convention et de l'article 1 du Protocole n
o
1.
20.
La Cour relève que les requérants n'apportent aucune précision quant à leurs griefs et n'aperçoit aucune apparence de violation des articles susmentionnés. Il s'ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée, en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
21.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
22.
Dans le formulaire de requête, chacun des requérants réclamait 10
000
000
euros (EUR), sans distinguer entre le dommage matériel et moral subi. Par la suite, dans leurs observations sur le fond, les premier et deuxième requérants ont sollicité 535 085,55 et 717
239,44 EUR pour le dommage matériel subi en raison de la durée de la procédure en cause. Ils affirment que leur vie familiale et professionnelle a été atteinte en raison du blocage d'une partie de leur patrimoine au cours de l'instruction de l'affaire en cause. Quant aux frais et dépens, les requérants ne réclament aucune somme.
23.
Le Gouvernement estime que les prétentions des requérants sont exorbitantes et vagues. Il considère que seul le constat de violation constituerait une satisfaction équitable suffisante.
24.
En ce qui concerne la demande de satisfaction équitable énoncée dans le formulaire de requête, la Cour observe que, dans la lettre adressée au conseil des requérants le 17 mars 2009, son attention fût attirée sur l'article
60 du règlement de la Cour qui dispose que toute demande de satisfaction équitable au titre de l'article 41 de la Convention doit être exposée dans les observations écrites sur le fond. La Cour constate que les requérants ont présenté dans leurs observations des demandes totalement différentes de celles initialement avancées dans leur formulaire de requête. Dans ces conditions, la Cour ne saurait tenir compte de la demande au titre de la satisfaction équitable présentée dans le formulaire de requête (voir
Konstantopoulos AE et autres c. Grèce
, n
o
58634/00, §
35, 10
juillet 2003
;
Interoliva ABEE c.
Grèce
, n
o
58642/00, § 35, 10
juillet 2003
;
Litoselitis c.
Grèce
, n
o
62771/00, § 34, 5 février 2004).
25.
S'agissant de la demande de satisfaction équitable formulée dans les observations soumises par les requérants en réponse à celles du Gouvernement, la Cour relève que la seule base à retenir pour l'octroi d'une satisfaction équitable réside, en l'occurrence, dans la violation du droit des intéressés à voir leur cause entendue dans un «
délai raisonnable
». Dans ces circonstances, elle n'aperçoit pas de
lien de causalité entre la violation constatée et un quelconque dommage matériel dont les deux premiers requérants auraient eu à souffrir en raison de la durée excessive de la procédure en cause. Il convient donc de rejeter cette demande.
26.
En dernier lieu, la Cour note que les requérants ne présentent pas de demande de remboursement de leurs frais et dépens et qu'ils n'ont spécifié aucune demande au titre du dommage moral soulevé dans leurs observations datées du 14 septembre 2009. Partant, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu de leur octroyer de somme à ce titre.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure en cause et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 avril 2010 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren Nielsen
Nina Vajić
Greffier
Présidente
Liste des requérants
1.
Georgios SARANTIDIS
2.
Aggeliki PYLARINOU
3.
Efthymia SARANTIDOU
4.
Styliani SARANTIDOU
5.
Dimitrios HATZIS
6.
Evgenia THEODOROPOULOU
7.
Andreas HATZIS
8.
Theodoros HATZIS
9.
Ioannis HATZIS
10.
Ioustini HATZI
11.
Athina HATZI