BOGATU v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A PATRA

DECIZIE

Cererea nr. 36748/05

depusă de către Viorica BOGATU

împotriva Republicii Moldova

Curtea

Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Patra), statuînd la 27 aprilie 2010 în Cameră compusă din:

Nicolas Bratza,

Președinte,

Lech Garlicki,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Mihai Poalelungi,

Nebojša Vučinić,

judecători,

și

Lawrence Early,

Grefier adjunct al Secției,

Examinînd sus-numita cerere, depusă la 29 septembrie 2005,

Examinînd declarația Guvernului Republicii Moldova din 12 februarie 2009 în care a fost solicitată radierea de pe rol a cererii reclamantei și observațiile reclamantei asupra acestei declarații,

Examinînd declarația adițională a Guvernului din 15 iulie 2009 și observațiile reclamantei asupra acesteia,

Deliberînd, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamanta, dna Viorica Bogatu, este cetățeană a Republicii Moldova, s-a născut în 1957 și locuiește în Chișinău.

Ea a fost reprezentat în fața Curții de dl V. Gribincea, avocat din Chișinău.

Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.

Circumstanțele cauzei, după cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

Reclamanta activa în funcție de jurnalist TV în cadrul Companiei de Stat „Teleradio-Moldova” („Compania”), care, la momentul respectiv, emitea singurul canal public de televiziune și post de radio cu acoperire națională din Moldova.

În 2004, în urma mai multor proteste contra cenzurii în cadrul Companiei, Guvernul a decis să reorganizeze Compania. A

fost organizat un concurs de angajare a jurnaliștilor și, ca urmare, mulți dintre jurnaliști care au protestat anterior contra cenzurii nu au fost selectați. Reclamanta era unul dintre jurnaliștii care nu au fost selectați. Rezultatele concursului au fost anunțate la 26 iulie 2004.

La 27 iulie 2004, aproximativ o sută de jurnaliști din cadrul Companiei au organizat o conferință de presă în fața sediului central al Companiei. Aceștia și-au exprimat nemulțumirea față de rezultatele concursului și au pretins că concursul a fost incorect și că membrii juriului au fost părtinitori din punct de vedere politic.

La aceeași dată, Sectorul e Poliție Centru a calificat drept contravenție administrativă acțiunile reclamantei de a fi participat la o demonstrație neautorizată.

La 8 octombrie 2004, Judecătoria sect. Centru a stabilit că reclamanta era vinovată și i-a aplicat o amendă de 180 lei MDL (14 EUR, la acea dată).

Reclamanta a atacat hotărîrea cu apel, susținînd, printre altele, că amenda constituia o ingerință nejustificată în dreptul său la libertatea de întrunire.

La 11 noiembrie 2004, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul, în absența reclamantei.

PLÎNGERILE

Reclamanta s-a plîns, în temeiul Articolului 6 din Convenție, că ea nu a fost citată la audieri în ședința instanței de apel.

Ea s-a plîns, de asemenea, în temeiul Articolului 11 din Convenție, că sancțiunea administrativă care i-a fost aplicată a încălcat dreptul său la libertatea de întrunire.

ÎN DREPT

La 12 februarie 2009, Guvernul a informat Curtea că propune să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor invocate în cererea reclamantei.

Guvernul a recunoscut că a existat o încălcare drepturilor reclamantei, garantate de articolul 6 § 1 din Convenție, prin omisiunea de a fi citată pentru audieri în instanța de apel. Guvernul s-a

angajat să plătească reclamantei 1.000 (una mie) EUR

în vederea compensării prejudiciului

moral și 850 EUR pentru costuri și cheltuieli. Aceste sume urmau a fi convertite în lei moldovenești la rata aplicabilă la data plății

și exceptate de orice taxe care ar putea fi percepute

. Guvernul s-a angajat să plătească sumele date în termen de trei luni de la data notificării deciziei adoptate de Curte, în temeiul articolului 37 § 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În cazul neachitării acestor sume în perioada de trei luni menționată, Guvernul s-a angajat să achite o dobîndă de întîrziere din momentul expirării perioadei respective, la o rată echivalentă cu rata minimă de împrumut a Băncii Centrale Europene pe durata perioadei de întîrziere, plus trei procente. Guvernul a mai solicitat Curții să radieze de pe rol cererea reclamantei,

în conformitate cu articolul 37 din Convenție. Guvernul nu a recunoscut existența unei încălcări a Articolului 11 din Convenție și a solicitat Curții să

declare inadmisibilă această plîngere.

Într-o scrisoare din 8 iunie 2009, reclamanta și-a exprimat opinia că declarația unilaterală a Guvernului nu ar trebui să fie acceptată de către Curte, deoarece Guvernul nu a recunoscut încălcarea Articolului 11 din Convenție.

Reclamanta a prezentat argumente întru susținerea poziției sale, precum că ar fi existat o încălcare a Articolului 11 în cauza dată.

La 15 iulie 2009, Guvernul a rectificat declarația sa unilaterală și a recunoscut că a existat și o încălcare a Articolului 11 din Convenție. Guvernul a propus, de asemenea, o sumă mai mare - 4300 EUR - în vederea compensării oricărui prejudiciu cauzat, precum și pentru costuri și cheltuieli.

În scrisorile din 07 august 2009, 12 octombrie 2009 și 11 februarie 2010, reclamanta și-a exprimat din nou poziția că declarația Guvernului ar trebui să fie respinsă de către Curte. Reclamanta a menționat, între altele, că declarația nu a fost suficientă pentru ca să-i fie anulată constatarea contravenției care a vizat convingerile ei, că Guvernul nu s-a angajat să informeze Procuratura Generală, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerului Afacerilor Interne asupra motivelor pentru care a recunoscut existența

încălcărilor drepturilor reclamantei garantate de Convenție, că Guvernul a omis să ia măsuri legislative prin care organizatorii de demonstrații spontane să fie scutiți de obligația de a notifica autoritățile locale și, în sfârșit, că suma propusă pentru costuri și cheltuieli a fost insuficientă.

În scrisorile din 21 septembrie și 4 decembrie 2009, Guvernul a menționat că, în conformitate cu Legea cu privire la Agentul guvernamental, Agentul guvernamental este obligat sa informeze Procurorul General, Consiliul Superior al Magistraturii și alte organe de stat direct responsabile pentru încălcarea hotărârilor Curții și deciziile în care au fost stabilite sau recunoscute încălcări ale Convenției. Prin urmare, era de prisos ca asemenea angajamente să fie stipulate într-o declarație unilaterală.

De asemenea, Guvernul a atras atenția asupra prevederilor Codului cu privire la contravențiile administrative (din 29.03.1985), în conformitate cu care „d

acă persoana supusă unei sancțiuni administrative n-a comis, în decurs de un an după executarea

sancțiunii, o

nouă

contravenție administrativă, se

consideră,

că

această

persoană

n-a

fost

supusă sancțiunii administrative

” (art. 38). Guvernul a menționat că reclamanta nu a are vreo consemnare în acest sens, ca rezultat al sancțiunii aplicate ei prin hotărârea Judecătoriei Centru din 8 octombrie 2004. Potrivit Guvernului, noua Lege privind întrunirile, adoptată în 2008, reglementează chestiunile privind întrunirile spontane. În special, în art. 3,

întrunirile spontană sînt definite ca „întrunire... pentru care procedura ordinară de notificare [a autorităților publice] nu este posibilă”.

Curtea notează că Articolul 37 din Convenție prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide scoaterea de pe rol a unei cereri, atunci cînd circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate la literele (a), (b) sau (c), paragraful 1 al acestui Articol. Articolul 37 § 1 (c) permite Curții să radieze cererea de pe rol, în particular, dacă:

„pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică”.

Articolul 37 § 1

in fine

include prevederea că:

„Totuși, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului, garantate prin Convenție și prin Protocoalele sale, o cere.”

Curtea notează, de asemenea, că în anumite circumstanțe, ea poate radia o cerere, în conformitate cu Articolul 37 § 1 (c) al Convenției, pe baza unei declarații unilaterale a Guvernului, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să fie continuată. În acest scop, Curtea va examina minuțios declarația în lumina principiilor rezultate din jurisprudența sa, în special, hotărîrea

Tahsin Acar

(a se vedea

Tahsin Acar v. Turcia

), [GS], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI, și

Melnic c. Moldovei

, nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).

Examinînd natura recunoașterii din conținutul declarațiilor unilaterale ale Guvernului în raport cu argumentele expuse de către reclamantă în legătură cu aceste declarații și cu contra-argumentele Guvernului, precum și examinînd mărimea sumelor propuse de Guvern în calitate de compensare, sume care sînt concordante cu cele acordate în cazuri similare (a se vedea:

Roșca și alții c.

Moldova

, nr. 25230/02, 25203/02, 27642/02, 25234/02 și 25235/02, § 49, 27 martie 2008;

Russu c.

Moldova

, nr.

7413/05, § 32, 13 noiembrie 2008), Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (Articolul 37 § 1 (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante,

Tahsin Acar,

citat mai sus, și

Meriakri c. Moldovei

((radiere de pe rol), nr. 53487/99, 1 martie 2005)).

În lumina considerațiunilor expuse mai sus, Curtea este satisfăcută de respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și Protocoalele sale fapt care nu cere Curții continuarea examinării cererii (Articolul 37 § 1

in fine

).

În consecință, cererea urmează să fie radiată de pe rol.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

Decide

să radieze cererea de pe rol.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Grefier

Președinte