Wolinski împotriva Poloniei

CUARTA DECIZIE A SECȚIEI Nr. 53653/07, de către Mirosław WOLIשSKI împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care așeză la 27 aprilie 2010 în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 23 noiembrie 2007, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 6 noiembrie 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Mirosław Woliński, este un național polonez născut în 1959 și locuiește în Jelenia Góra.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dna B. Słupska-Uczkiewicz, avocat care practică în Wrocław. Guvernul polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul s-a născut în 1959 și este în prezent reținut în centrul de închisoare Jelenia Góra. La 11 septembrie 2006, Curtea Regională Jelenia Góra a condamnat reclamantul de crimă și l-a condamnat la 12 ani de închisoare. La 7 decembrie 2006, Curtea de Apel Wroclaw a susținut hotărârea de primă instanță. La 26 februarie 2007, Curtea a atribuit un avocat de asistență juridică la cazul în scopul pregătirii unui recurs de casă și depunerea acesteia la Curtea Supremă.

Prin scrisoarea din 30 martie 2007, avocatul de asistență juridică a informat Curtea de Apel Wrocław că nu va pregăti și nu va depune un recurs de casă. În esență, ea s-a referit la recursul de casă elaborat de reclamantul însuși și a declarat că argumentele sale se limitează la contestarea constatărilor de fapt formulate de instanța de primă instanță. În măsura în care reclamantul a contestat hotărârea instanței de apel, argumentele sale s-au concentrat pe acuzațiile că evaluarea dovezilor de către instanța respectivă era eronată. Ea a concluzionat că, prin urmare, nu există motive pentru care ar putea pregăti un recurs de casă. În aprilie 2007, Curtea de Apel l-a informat de refuzul avocatului de asistență juridică și a transmis reclamantului la închisoare și a servit la reclamant într-o dată ulterioră neespecificată, cu privire la refuzul avocatului de asistență juridică.

În plus, a convocat reclamantul să prezinte un recurs în casație semnat de către un avocat angajat privat într-un termen de șapte zile. Reclamantul s-a plâns că procedura din cauza sa a fost nedrept în sensul că i s-a refuzat accesul efectiv la Curtea Supremă. Reclamantul s-a plâns în legătură cu rezultatul și nedreptatea procedurii, în special faptul că instanța judecătorească care se ocupă de cauza sa a stabilit în mod echitabil faptele și a evaluat dovezile. Prin scrisoarea din 6 noiembrie 2009, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de prima plângere a reclamantului și a solicitat, în continuare, Curtea să-l elimine în conformitate cu art. 37 din Convenție.

Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește prin prezenta exprimarea - prin intermediul unei declarații unilaterale - recunoașterea recunoașterii de negare a accesului la o instanță în determinarea acuzațiilor penale ale reclamantului în sensul art. 6 § 1 din Convenție. Prin urmare, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului 4,500 PLN pe care ei consideră că sunt rezonabile în lumina jurisprudenței Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale”. Într-o scrisoare din 12 ianuarie 2010, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil scăzută El a făcut referire la premiile de satisfacție făcute în cazul Staroszczyk c. Polonia , nr. 59519/00, 22 martie 2007; Siałkowska c. Polonia , nr. 8932/05, 22 martie 2007, care a constituit 4000 EUR. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol.

„pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03).

Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului de acces la Curtea Supremă în contextul procedurii penale (a se vedea Kulikowski c. Polonia , nr. 18353/03, CEDH 2009 ... (extracte); Arciński c. Polonia , nr. 41373/04, 15 septembrie 2009). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care nu se poate spune că sunt incompatiblee cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, acest lucru ar trebui eliminat din listă.

Reclamantul s-a mai plângut, invocand art. 6 din Convenție, că procedura era necorespunzătoare în faptul că instanța a evaluat în mod echitabil dovezile, a eșuat în stabilirea faptelor cauzei și a aplicat în mod incorect dreptul intern aplicabil. Curtea a examinat restul plângerilor, astfel cum a prezentat reclamantul. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și, în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că plângerile nu dau naștere la nici o apariție a încălcărilor articolului pe care s-a invocat.

ia act de termenele declarației guvernului contestat cu privire la presupusul refuz al accesului reclamantului la Curtea Supremă (art. 6 § 1 din Convenție) și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; cu majoritatea de a elimina cererea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție în măsura în care se referă la plângerea menționată anterior; declara în unanimitate restul cererii inadmisibil. Președintele Registrului Lawrence Early Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 53653/07 by Mirosław WOLIŃSKI against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 27 April 2010 as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judges, and Lawrence Early, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 23 November 2007, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 6 November 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant's reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Mirosław Woliński, is a Polish national who was born in 1959 and lives in Jelenia Góra.

He was represented before the Court by Ms B. Słupska-Uczkiewicz, a lawyer practising in Wrocław. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant was born in 1959 and is currently detained in Jelenia Góra Prison Centre. On 11 September 2006 the Jelenia Góra Regional Court convicted the applicant of murder and sentenced him to 12 years' imprisonment. On 7 December 2006 the Wrocław Court of Appeal upheld the first-instance judgment. On 26 February 2007 the court assigned a legal ‑ aid lawyer to the case for the purposes of preparing a cassation appeal and lodging it with the Supreme Court.

By a letter dated 30 March 2007 the legal-aid lawyer informed the Wrocław Court of Appeal that she would not prepare and lodge a cassation appeal. She essentially referred to the cassation appeal prepared by the applicant himself and stated that his submissions were limited to contesting the findings of fact made by the first-instance court. In so far as the applicant had contested the judgment of the appellate court, his submissions focused on the allegations that the assessment of the evidence by that court had been erroneous. She concluded that there were therefore no grounds on which she could prepare a cassation appeal. In a letter dated 12 April 2007, forwarded to the prison and served on the applicant on an unspecified later date, the Court of Appeal informed him about the legal-aid lawyer's refusal.

It further summoned the applicant to submit a cassation appeal signed by a privately hired lawyer within a seven-day time ‑ limit. The applicant did not submit a cassation appeal. COMPLAINTS The applicant complained that the proceedings in his case had been unfair in that he had been denied an effective access to the Supreme Court. The applicant complained about the outcome and unfairness of the proceedings, in particular that the courts dealing with his case had wrongly established the facts and evaluated the evidence. THE LAW By letter dated 6 November 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the applicant's first complaint.

They further requested the Court to strike it out in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “(...) the Government hereby wish to express - by way of unilateral declaration — its acknowledgement of denial of access to a court in the determination of the applicant's criminal charges within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention. Consequently, the Government are prepared to pay to the applicant PLN 4,500 which they consider to be reasonable in the light of the Court's case-law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months of the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights.

In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points”. In a letter of 12 January 2010 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government's declaration was unacceptably low . He referred to just satisfaction awards made in the cases of Staroszczyk v. Poland , no. 59519/00, 22 March 2007; Siałkowska v. Poland , no. 8932/05, 22 March 2007, which amounted to EUR 4,000. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article.

Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o.

v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases its practice concerning complaints about the violation of one's right of access to the Supreme Court in the context of criminal proceedings (see Kulikowski v. Poland , no. 18353/03, ECHR 2009 ‑ ... (extracts); Arciński v. Poland , no. 41373/04, 15 September 2009). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government's declaration, as well as the amount of compensation proposed – which cannot be said to be inconsistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given its case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly, it should be struck out of the list.

The applicant further complained, invoking Article 6 of the Convention, that the proceedings had been unfair in that the courts had wrongly assessed evidence, erred in establishing the facts of the case and incorrectly applied applicable domestic law. The Court has examined the remainder of the complaints as submitted by the applicant. However, having regard to all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that the complaints do not give rise to any appearance of breaches of the Article relied on. It follows that this part of the application must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court Takes note of the terms of the respondent Government's declaration regarding the alleged denial of the applicant's access to the Supreme Court (Article 6 § 1 of the Convention) and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides by a majority to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention in so far as it relates to the above-mentioned complaint; Declares unanimously the remainder of the application inadmissible. Lawrence Early Nicolas Bratza Registrar President