NOVITSKAYA (MORDASHOVA) v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
NOVITSKAYA (MORDASHOVA) v. RUSSIA (CtEDO, 2010)
Prima secțiune decizia nr. 9159/04, de Yelena Grigorievna NOVITS KAYA (MORDASHOVA) împotriva Rusiei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 29 aprilie 2010 în calitate de Cameră compusă din: Christos Rozakis, Președintele, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 30 ianuarie 2004, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de către solicitant, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTELENA Grigorievna (Novitskaya) Mordashova este un național rus care s-a născut în 1962 și trăiește la Moscova. Februarie 2006 reclamantul, al cărui nume de familie la momentul introducerii cererii era Mordashova, l-a schimbat în Novitskaya. A fost reprezentată de dl Evgeniy S. Rashchevskiy și dna Elena A. Krotova, avocați din filiala San Petersburg Egorov, Puginskiy, Afanasiyev și Partners, o firmă de avocati situată la Moscova. Guvernul rus („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl. Georgy Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, căsătorit anterior cu un dl Aleksey Aleksandrovich Mordashev, care la momentul respectiv a fost CEO al unui producător rus de oțel OAO Severstal, care se află în orașul Cherepovets, a participat la proceduri judiciare împotriva fostului său soț cu privire la plățile cu alimony, precum și la cererile sale de divizare a proprietăților. În parte, în ceea ce privește plățile compensatorii, cazul a fost examinat de către instanțele interne în două cazuri la 29 octombrie și, respectiv, la 10 decembrie 2002. Susținările reclamantului au fost respinse în întregime. Prin o hotărâre de primă instanță din 19 martie 2003 au fost examinate și respinse cererile reclamantului cu privire la împărțirea proprietăților. Cu aceeași hotărâre, reclamantul a fost ordonat să plătească o taxă judiciară de 213.792.743 ruble ruse (RUB) (aproximativ 5.927.000 euro (EUR)). Potrivit reclamantului, nu avea valoarea specificată în hotărârea din 19 martie 2003. Reclamantul a încercat să aducă o procedură de recurs în ceea ce privește hotărârea din 19 martie 2003. Pentru a putea depune recursul, reclamantul a fost din nou obligat să plătească o taxă judiciară. În acest sens, ea a depus o cerere de reducere a acestei taxe. Prin decizii luate la 9 aprilie și 15 mai 2003, instanțele interne în două cazuri au redus taxa instanței de recurs la RUB 12.000.000 (aproximativ 333.000 EUR) și au refuzat să o mai reducă. În 2003 reclamantul a adus, de asemenea, o altă cerere judecătorească împotriva fostului său soț, cerând mai mult bani pe baza unei schimbări grave în situația financiară a părților. Reclamantul a solicitat, de asemenea, instanței să-i acorde o jumătate din acțiunile fostului soț în OAO Severstal. Prin o hotărâre finală din 2 septembrie 2003 noile creanțe ale reclamantului referitoare la plățile compensatorii au fost examinate și acordate în întregime. Prin o hotărâre finală din 20 noiembrie 2003 procedurile referitoare la diviziunea proprietăților au fost întrerupte cu privire la faptul că problema a fost deja rezolvată în cadrul procedurii care s-a încheiat cu hotărârea din 19 martie 2003. Reclamantul s-a plâns că drepturile sale garantate de art. 6 din Convenție au fost încălcate în primul set de proceduri împotriva soțului ei. În special, ea a fost nemulțumită cu presupusa incapacitate de a asista la ședințe de instanță în cadrul procedurii și a susținut că taxa instanței pe care a fost ordonată să le plătească în hotărârea menționată a fost exorbitană și i-a privat efectiv accesul la instanță. De asemenea, ea a susținut că funcționarea normelor interne privind taxele de judecată i-a împiedicat nu numai să conteste valoarea taxei de primă instanță în favoarea recursului, ci și să pună în aplicare orice procedură de recurs în ceea ce privește hotărârea din 19 martie 2003. În temeiul articolului 5 din Protocolul nr. 7, reclamantul s-a plângut că Decizia de reexaminare a supravegherii din 11 iunie 2003 în a doua serie de proceduri împotriva soțului ei a încălcat libertatea de circulație, deoarece instanța de reexaminare a supravegheat a considerat greșit locul ei de reședință ca un factor relevant în determinarea cazului. De asemenea, reclamantul s-a plâns, în general, de rezultatul eșuat al celui de-al doilea set de proceduri judiciare pe care l-a interzis-o împotriva fostului său soț. La 5 septembrie 2008, președintele Curții a anunțat cererea guvernului contestat în temeiul articolului 54 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul Curții. Guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei la 12 ianuarie 2009. Reclamantul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul cazului în răspuns la 12 martie 2009. Prin scrisoarea din 26 februarie 2010, reclamantul a informat Curtea că a ajuns la „o soluționare reciproc satisfăcătoare a litigiului, care susține această cerere” la nivel intern și că nu a intenționat să continue acest caz. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamantul nu intenționează să urmărească cererea. Curtea constată că nu există motive privind respectarea drepturilor omului care justifică examinarea în continuare a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să elimine aplicarea din lista de cazuri. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului