CtEDO 04.05.2010 Auto

PLEPI v. ALBANIA AND GREECE

RESPONDENT
ALB
HOTĂRÂRE
04.05.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PLEPI v. ALBANIA AND GREECE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

Reclamanții, dl Vezir Plepi, dna Fersilet Plepi și dna Miaftoni Zeka sunt resortisanți albanezi născuți în 1957, 1962 și, respectiv, 1969 și în prezent condamnați la închisoare în Grecia. Primul și al doilea reclamant sunt căsătoriți și al treilea reclamant este sora celui de-al doilea reclamant. Copiii cuplului au trăit în Albania de când reclamanții au fost arestați în Grecia. Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către dna A. Stavri, avocat practicant la Atena. Guvernul albanez era reprezentat de agentul lor atunci, dna S. Meneri. Guvernul grec a fost reprezentat de agentul lor, dl K. Bakalis, președintele Consiliului Juridic al statului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La o dată neespecificată în 1998 reclamanții au fost arestați în Grecia. La 8 septembrie 1998, autoritățile grece au fost acuzate de intrarea ilegală pe teritoriul grec, înființarea și participarea la o organizație criminală și la traficul de droguri. La 9 decembrie 1999, Curtea de Apel din Atena, în calitate de instanță de primă instanță cu o bancă de trei judecători, a constatat că reclamanții au fost vinovați și le-a condamnat la închisoare pe viață și la plata unei amenzi care a constituit 10 milioane de dracme. La o dată neespecificată în 2000, deoarece copiii și familia lor minore locuiau în Albania, reclamanții au depus o cerere la Ministerul Greciei de Justiție în temeiul unui acord bilateral dintre Albania și Grecia privind transferul persoanelor condamnate („Hotărârea bilateral”), care urmărește să își îndeplinească condamnarea la închisoarea într-o închisoare albaneză. Potrivit reclamanților, pentru a îndeplini cerințele pentru transferul lor în Albania, au renunțat la dreptul lor de a apela împotriva hotărârii care au condus la condamnarea lor. La 7 aprilie și 4 mai 2000, Ministerul Greciei de Justiție a solicitat autorităților albaneze să inițieze proceduri pentru transferul reclamanților în Albania. Textul standard al cererilor, în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „Eu. Vă informam prin prezenta că [denumirea reclamantului], un național albanez care îndeplinește o sentință în [denumirea închisoarei], a solicitat transferul în Albania pentru a îndeplini restul sentinței. II. Partidul grec nu are nicio opoziție cu privire la transferul persoanei condamnate. III. Următoarele documente au fost anexate pentru informațiile dumneavoastră: formularul de cerere al persoanei condamnate care solicită transferul. Copiile procesului-verbal și hotărârea Curții de Apel din 9 decembrie 1999. ...” La o dată neespecificată, Ministerul Grec al Justiției a solicitat Ministerului Albanez al Justiției, în temeiul articolului 6 din Convenția privind transferul persoanelor condamnate („Convenția de transfer”), să le furnizeze informații cu privire la consecințele juridice ale transferului persoanelor condamnate în temeiul dreptului penal al țării respective. În conformitate cu procedura prevăzută de Convenția de Transfer și de Hotărârea bilateral, se pare că, la 24 octombrie 2000, procurorul general albanez a inițiat proceduri în cadrul Curții de district Lushnjë pentru validarea și executarea în Albania a hotărârii din partea Curții de Apel de la Atena. La 15 noiembrie 2000, Curtea de district Lushnjë, care se bazează pe Convenția de Transfer și pe Hotărârea bilateral, a considerat că sentințele impuse de instanța greacă erau compatibile cu dreptul penal albanez și a constatat că reclamanții ar trebui să îndeplinească următoarele condamnari în Albania: de douăzeci de ani de închisoare pentru primul reclamant și de șaptezeci de ani de închisoare pentru reclamanții al doilea și al treilea, în conformitate cu articolele 283 și 297 din Codul penal. În sfârșit, instanța a ordonat ca reclamanții să plătească costurile procedurii. Hotărârea a devenit finală la 27 noiembrie 2000. Se pare că, la 6 aprilie 2001, Ministerul albanez al Justiției și-a informat omologații greci că există posibilitatea de a fi eliberat condiționat pentru reclamanții după ce au îndeplinit jumătate din condamnare, cu condiția ca acestea să aibă un comportament bun în închisoare. În consecință, la 8 iunie 2001, Ministerul grec al Justiției a informat reclamanții și Ministerul albanez al Justiției cu privire la refuzul său de a transfera reclamanții din cauza faptului că condamnările comutate de instanța albaneză erau inferioare celor impuse de instanța greacă și, prin urmare, incompatibile cu gravitatea infracțiunii lor și cu scurtul timp petrecut în închisoarele grece. În 2003 și 2004, reclamanții au solicitat în mod eșuat ca autoritățile grece să le transfere în Albania în conformitate cu procedura de transfer. Se pare că, la 25 februarie 2003, al doilea și al treilea reclamant au solicitat să solicite apeluri din timp împotriva propoziției din 9 decembrie 1999. La 8 iunie 2005, Curtea de Casație (Areios Pagos) a respins apelurile împotriva hotărârii care au condus la condamnarea lor ca fiind interzisă în timp. La date neespecificate, reclamanții au solicitat ca Ministerul Justiției albaneze să pună în aplicare hotărârea Curții de District Lushnjë care și-a transformat sentința greacă și să continue transferul în Albania. La 29 decembrie 2005, Ministerul Albanez al Justiției a informat familia reclamanților, fără a da motive, că procedura pentru transferul lor în Albania a fost rămasă. La 3 februarie 2006, procurorul de la Curtea de district Lushnjë a informat familia reclamanților despre refuzul Ministerului Grec al Justiției de a transfera reclamanții în Albania. Se pare că în 2009 reclamanții au solicitat în mod eșuat să le transfere autoritățile grecești în Albania în conformitate cu procedura de transfer. art. 5 din Constituție prevede că Republica Albania aplică dreptul internațional obligatoriu. art. 64, ca și în vigoare la momentul material, a declarat că un prizonier ar putea fi eliberat condițional după ce a îndeplinit jumătate din sentință, cu condiția ca comportamentul și munca sale bune să atingă obiectivul de a-l educa. art. 283, ca în vigoare la momentul material, cu condiția ca organizarea și inițiarea traficului de narcotice să fie pedepsită cu o condamnare maximă de douăzeci de ani de închisoare. art. 297, ca în vigoare la momentul material, cu condiția ca trecerea ilegală a frontierei să fie pedepsită cu o condamnare maximă de doi ani de închisoare. art. 105 din Codul Penal Grec prevede eliberarea condiționată a unui prizonier de viață, după ce a fost încarcerat de cel puțin 20 de ani. Hotărârea bilateral din 1993 a fost adoptat într-un moment în care Albania nu a fost o parte contractantă la Convenția de Transfer și, în multe părți, reflectă conținutul acestui instrument. A intrat în vigoare în legătură cu Albania la 29 octombrie 1993. Preamblul acordului menționează „Republica Albaniei și Republicii Elene, dorind să dezvolte mai mult cooperare în domeniul dreptului penal, au convenit să încheie un acord pentru transferul persoanelor condamnate (...).” art. 2 prevede că „ambele țări se angajează să asiste reciproc în ceea ce privește transferul persoanelor condamnate în conformitate cu dispozițiile prezentului acord.” Cu toate acestea, spre deosebire de Convenția privind transferul, art. 3 din Hotărârea bilateral din 1993 prevede că persoana condamnată poate, de asemenea, solicita transferul său, pe lângă statul condamnat sau statul administrant. În conformitate cu articolele 4 și 8, o persoană condamnată poate fi transferată dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) infracțiunea penală este pedepsită de legea penală a condamnării și de statul administrator; (b) hotărârea condamnată este finală; (c) persoana condamnată este de bună părere; (d) persoana condamnată are încă cel puțin un an de condamnare la îndeplinire; și (e) persoana condamnată și-a dat consimțământul la transfer. Articolele 6 și 7 prevăd motivele pentru care transferul poate fi refuzat, de exemplu în cazul în care persoana condamnată nu și-a îndeplinit obligațiile în ceea ce privește numerar, taxele, cheltuielile sau alte sancțiuni pe care le răspunde și, în cazul în care pedeapsa maximă impusă de statul administrator este mult mai mică decât cea impusă de statul condamnat. Convenția de transfer a intrat în vigoare în ceea ce privește Albania la 1 august 2000 și în ceea ce privește Grecia la 1 aprilie 1988. Protocolul suplimentar nu a fost semnat sau ratificat până în prezent de Albania și a fost în vigoare în ceea ce privește Grecia la 1 ianuarie 2006. Preamblul de la Convenția de Transfer, în măsura în care este relevant, menționează: „...Deseoară de a continua dezvoltarea cooperării internaționale în domeniul dreptului penal; având în vedere că această cooperare ar trebui să continue sfârșitul justiției și reabilitarea socială a persoanelor condamnate; având în vedere că aceste obiective impun ca străinii care sunt privați de libertate să aibă posibilitatea de a-și îndeplini condamnarea în societatea lor; ...” dispozițiile relevante ale Convenției de Transfer să fie citite după cum urmează: „O persoană condamnată poate fi transferată în temeiul prezentei Convenții numai în condițiile următoare: a. în cazul în care persoana respectivă este națională a statului administrator; b. dacă hotărârea este finală; c. în cazul în care, la momentul primirii cererii de transfer, persoana condamnată are încă cel puțin șase luni de pedeapsa pentru a îndeplini sau în cazul în care sentința este indeterminată; d. dacă transferul este consimțit de persoana condamnată sau, în funcție de vârsta sau starea fizică sau mentală a acesteia, una dintre cele două state consideră că este necesară, de reprezentantul juridic al persoanei condamnate; e. dacă actele sau omisiunile din cauza cărora s-a impus sentința constituie o infracțiune penală în conformitate cu legea statului administrator sau ar constitui o infracțiune penală dacă ar fi comisă pe teritoriul său; și f. în cazul în care condamnarea și statele administratoare sunt de acord cu transferul.” Dacă se solicită un transfer, statul de condamnare furnizează statului administrator următoarele documente, cu excepția cazului în care fiecare stat a indicat deja că nu va accepta transferul: a. o copie certificată a hotărârii și a legii pe care se bazează; b. o declarație care indică cât de mult din sentința a fost deja îndeplinită, inclusiv informații privind orice detenție preliminară, remitere și orice alt factor relevant pentru executarea sentinței; c. o declarație care conține consimțământul la transfer, astfel cum se menționează la art. 3.1.d; și d. Ori de câte ori este cazul, orice raport medical sau social asupra persoanei condamnate, informații despre tratamentul său în statul de condamnare și orice recomandare pentru continuarea sa tratare în statul de administrare.” (1) Autoritățile competente ale statului de administrare: a. să continue executarea sentinței imediat sau prin intermediul unei instanțe sau a unei hotărâri administrative, în condițiile prevăzute la art. 10 sau b. transformarea sentinței, prin intermediul unei proceduri judiciare sau administrative, într-o decizie a statului respectiv, înlocuind astfel sancțiunile impuse în statul de condamnare o sancțiune prevăzută de legea statului administrator pentru aceeași infracțiune, în condițiile prevăzute la art. 11. Statul administrator, dacă este solicitat, informează statul de condamnare înainte de transferul persoanei condamnate în ceea ce privește care dintre aceste proceduri urmează. Execuția sentinței este reglementată de legea statului administrator și statul respectiv este singurul competent să ia toate deciziile corespunzătoare. ...” „1. În cazul conversiei sentinței, se aplică procedurile prevăzute de legea statului administrator. La transformarea sentinței, autoritatea competentă: a. este obligată de constatările referitoare la faptele în măsura în care acestea apar explicit sau implicit din hotărârea impusă în statul condamnare; b. nu poate converti o sancțiune care implică privarea de libertate într-o sancțiune pecuniară; c. deduce întreaga perioadă de privație de libertate servită de persoana condamnată; și d. nu aggravează poziția penală a persoanei condamnate și nu este obligată de orice minim pe care legea statului administrant le poate prevedea infracțiunile sau infracțiunile comise. În cazul în care procedura de conversie are loc după transferul persoanei condamnate, statul administrator își menține persoana în custodie sau să-și asigure prezența în statul administrator în așteptarea rezultatului acestei proceduri.” În cazul în care două sau mai multe părți au încheiat deja un acord sau un tratat privind transferul persoanelor condamnate sau au stabilit relațiile lor în această chestiune sau, în cazul în care acestea în viitor, au dreptul să aplice acordul sau tratatul respectiv sau să reglementeze aceste relații în consecință, în lipsa prezentei convenții.” „Comitetul European pentru Probleme cu Crime a Consiliului Europei se menține informat cu privire la aplicarea prezentei convenții și face tot ceea ce este necesar pentru a facilita o soluționare prietenoasă a oricărei dificultăți care pot apărea din aplicarea sa.” Alineatul 10 din raportul său explicativ prevede că „Convenția se limitează la furnizarea cadrului de procedură pentru transferuri. Acesta nu conține obligația statelor contractante de a respecta o cerere de transfer; din acest motiv, nu a fost necesar să se înscrie niciun motiv de refuz sau să se ceară statului solicitat să-și dea motive pentru refuzul de a accepta un transfer solicitat.”

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă