Oksentowski împotriva Poloniei

Cea decizia nr. 35345/08 de la Wojciech OKSENTOWSKI împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 11 mai 2010 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 iulie 2008, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 9 noiembrie 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor; după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Wojciech Oksentowski, este un național polonez care s-a născut în 1970. El este în prezent condamnat la închisoare în Kwidzyn.

Guvernul polonez („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 16 august 2007, Curtea de district Elblag a condamnat reclamantul de mai multe conturi de furt și l-a condamnat la patru ani și șase luni de închisoare. La 10 aprilie 2008, Curtea Regională Elblag a susținut hotărârea de primă instanță. La 15 mai 2005, reclamantul a solicitat că un drept Avocatul ajutorului este atribuit cazului pentru a pregăti un recurs de casă. La 26 mai 2008, instanța a atribuit un avocat de asistență juridică la caz. La 19 iunie 2008, avocatul a informat instanța cu privire la refuzul ei de a întocmi un recurs de casă. Într-o scrisoare adresată reclamantului din 23 iunie 2008, Curtea Regională Elblag l-a informat cu privire la refuzul avocatului.

Curtea i-a informat de asemenea că termenul de treizeci de zile pentru depunerea unui recurs de casă a fost de expirare la 29 iunie 2008. Reclamantul s-a plâns că i s-a refuzat accesul efectiv la o instanță deoarece avocatul de asistență juridică a refuzat să pregătească un recurs de casă în fața Curții Supreme. El a susținut că a rămas doar cu câteva zile în care să găsească un nou avocat și care își făcea ilusoria corectă. Reclamantul s-a plâns în continuare în conformitate cu art. 6 din Convenție că procedura în cazul său a fost nedrept. DREPTUL Reclamantul s-a plâns că a fost negat un acces eficient la o instanță, deoarece avocatul de asistență juridică a refuzat să pregătească un recurs de casă pentru examinare de către Curtea Supremă.

El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenția care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „În determinarea acuzațiilor penale împotriva lui ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție ... de [a] ... tribunal ...” Prin scrisoarea din 9 noiembrie 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește, prin urmare, să exprime - prin intermediul declarației unilaterale - recunoașterea de negare a accesului la o instanță în determinarea acuzațiilor penale împotriva [reclamantului] și, prin urmare, [a] o încălcare a articolului 6 § 1 citită împreună cu art. 6 § 3 litera (c) din convenție.

În aceste circumstanțe și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului 4 500 PLN (4 mii cinci sute de zloți polonezi) pe care ei consideră că sunt rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Guvernul ar sugera că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „cu orice alt motiv” care să justifice socoteala din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Reclamantul a fost solicitat să își exprime opinia cu privire la declarația guvernului. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03).

Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului de acces la Curtea Supremă în cadrul procedurilor penale (a se vedea Antonicelli c. Polonia , nr. 2815/05, 19 mai 2009; Kulikowski c. Polonia , nr. 18353/03, CEDH 2009 ... (extras) . Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă.

Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție că procedura în cazul său era nedrept. Curtea consideră că materialul în posesia sa nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a prezentei dispoziții a Convenției. Prin urmare, această parte a cererii este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4. Din aceste motive, Curtea ia act de termenii declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind negarea accesului la procedurile de casaturare și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; cu majoritate pentru a elimina cererea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara în unanimitate restul cererii inadmisibil.

Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 35345/08 by Wojciech OKSENTOWSKI against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 11 May 2010 as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judges, and Lawrence Early, Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 7 July 2008, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 9 November 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases; Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Wojciech Oksentowski, is a Polish national who was born in 1970. He is currently serving a prison sentence in Kwidzyn prison.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs. On 16 August 2007 the Elblag District Court convicted the applicant of several counts of theft and sentenced him to four years and six months' imprisonment. On 10 April 2008 the Elblag Regional Court upheld the first-instance judgment. On 15 May 2005 the applicant requested that a legal ‑ aid lawyer be assigned to the case to prepare a cassation appeal. On 26 May 2008 the court assigned a legal-aid lawyer to the case. On 19 June 2008 the lawyer informed the court about her refusal to draw up a cassation appeal. In a letter to the applicant dated 23 June 2008 the Elblag Regional Court informed him about the lawyer's refusal.

The court also informed him that the thirty-day time-limit for lodging a cassation appeal was to expire on 29 June 2008. COMPLAINT The applicant complained that he had been denied an effective access to a court since the legal ‑ aid lawyer had refused to prepare a cassation appeal to the Supreme Court. He submitted that he had only been left with a few days in which to find a new lawyer and that had made his right illusory. The applicant further complained under Article 6 of the Convention that the proceedings in his case had been unfair. THE LAW 1. The applicant complained that he had been denied an effective access to a court since the legal-aid lawyer had refused to prepare a cassation appeal for examination by the Supreme Court.

He relied on Article 6 § 1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows: “In the determination of the criminal charges against him ..., everyone is entitled to a ... hearing ... by [a] ... tribunal...” By letter dated 9 November 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “The Government hereby wish to express - by way of unilateral declaration — its acknowledgement of denial of access to a court in the determination of the criminal charges against [the applicant] and therefore [of] a violation of Article 6 § 1 read together with Article 6 § 3 (c ) of the Convention.

In these circumstances and having regard to the particular facts of the case, the Government declare that they offer to pay to the applicant the amount of PLN 4,500 (four thousand five hundred Polish zlotys) which they consider to be reasonable in the light of the Court's case-law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months of the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

The Government would suggest that the above declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court's list of cases as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention”. The applicant was requested to express his view on the Government's declaration. He failed to do so. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03). The Court has established in a number of cases its practice concerning complaints about the violation of one's right of access to the Supreme Court in criminal proceedings (see Antonicelli v. Poland , no. 2815/05, 19 May 2009; Kulikowski v. Poland , no. 18353/03, ECHR 2009 ‑ ... (extracts)).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government's declaration, as well as the amount of compensation proposed, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1(c). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly, it should be struck out of the list. 2. The applicant further complained under Article 6 of the Convention that the proceedings in his case had been unfair.

The Court considers that the material in its possession does not disclose any appearance of a violation of this provision of the Convention. Accordingly, this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention and must be rejected pursuant to Article 35 § 4. For these reasons, the Court Takes note of the terms of the respondent Government's declaration in respect of the complaint under Article 6 § 1 of the Convention concerning denial of access to the cassation proceedings and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides by a majority to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention; Declares unanimously the remainder of the application inadmissible.

Lawrence Early Nicolas Bratza Registrar President