OKSENTOWSKI v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly struck out of the list;Partly inadmissible
OKSENTOWSKI v. POLAND (CtEDO, 2010)
Cea decizia nr. 35345/08 de la Wojciech OKSENTOWSKI împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 11 mai 2010 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 iulie 2008, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 9 noiembrie 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor; după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Wojciech Oksentowski, este un național polonez care s-a născut în 1970. El este în prezent condamnat la închisoare în Kwidzyn. Guvernul polonez („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 16 august 2007, Curtea de district Elblag a condamnat reclamantul de mai multe conturi de furt și l-a condamnat la patru ani și șase luni de închisoare. La 10 aprilie 2008, Curtea Regională Elblag a susținut hotărârea de primă instanță. La 15 mai 2005, reclamantul a solicitat că un drept Avocatul ajutorului este atribuit cazului pentru a pregăti un recurs de casă. La 26 mai 2008, instanța a atribuit un avocat de asistență juridică la caz. La 19 iunie 2008, avocatul a informat instanța cu privire la refuzul ei de a întocmi un recurs de casă. Într-o scrisoare adresată reclamantului din 23 iunie 2008, Curtea Regională Elblag l-a informat cu privire la refuzul avocatului. Curtea i-a informat de asemenea că termenul de treizeci de zile pentru depunerea unui recurs de casă a fost de expirare la 29 iunie 2008. Reclamantul s-a plâns că i s-a refuzat accesul efectiv la o instanță deoarece avocatul de asistență juridică a refuzat să pregătească un recurs de casă în fața Curții Supreme. El a susținut că a rămas doar cu câteva zile în care să găsească un nou avocat și care își făcea ilusoria corectă. Reclamantul s-a plâns în continuare în conformitate cu art. 6 din Convenție că procedura în cazul său a fost nedrept. DREPTUL Reclamantul s-a plâns că a fost negat un acces eficient la o instanță, deoarece avocatul de asistență juridică a refuzat să pregătească un recurs de casă pentru examinare de către Curtea Supremă. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenția care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „În determinarea acuzațiilor penale împotriva lui ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție ... de [a] ... tribunal ...” Prin scrisoarea din 9 noiembrie 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește, prin urmare, să exprime - prin intermediul declarației unilaterale - recunoașterea de negare a accesului la o instanță în determinarea acuzațiilor penale împotriva [reclamantului] și, prin urmare, [a] o încălcare a articolului 6 § 1 citită împreună cu art. 6 § 3 litera (c) din convenție. În aceste circumstanțe și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului 4 500 PLN (4 mii cinci sute de zloți polonezi) pe care ei consideră că sunt rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „cu orice alt motiv” care să justifice socoteala din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Reclamantul a fost solicitat să își exprime opinia cu privire la declarația guvernului. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului de acces la Curtea Supremă în cadrul procedurilor penale (a se vedea Antonicelli c. Polonia , nr. 2815/05, 19 mai 2009; Kulikowski c. Polonia , nr. 18353/03, CEDH 2009 ... (extras) . Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție că procedura în cazul său era nedrept. Curtea consideră că materialul în posesia sa nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a prezentei dispoziții a Convenției. Prin urmare, această parte a cererii este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4. Din aceste motive, Curtea ia act de termenii declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind negarea accesului la procedurile de casaturare și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; cu majoritate pentru a elimina cererea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara în unanimitate restul cererii inadmisibil. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza