CtEDO 11.05.2010 Auto

YILDIRIM ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
11.05.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
YILDIRIM ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 21528/06 prezentate de Keko YILDIRIM și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 11 mai 2010 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președintele, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, judecători și Sally Dolle; graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 17 mai 2006, după ce a deliberat, face următoarea decizie: Zülfiye Kachar (Karaca), Güllü Esma Șahin, Șahinaz Keleș, Sabiha Keleș și Emine Keleș, sunt cetățeni turci cu reședința la Elaz În cadrul construcției unui baraj, reclamanții sunt expropriați de teren prin intermediul administrației publice, în conformitate cu dreptul de proprietate. Considerând că sumele plătite de administrație nu sunt suficiente, cei interesați au intentat fiecare individual sau în comun o acțiune în creștere a drepturilor de proprietate la tribunalul de mare instanță competent. Tribunalul, după ce a luat cunoștință de rapoartele de experiență, a dat câștig de cauză reclamanților prin diverse hotărâri enumerate în continuare (a se vedea tabelul) și le-a acordat despăgubiri suplimentare de expropriere. Sumele astfel alocate au fost, pentru fiecare dintre ei, cu dobândă în legătură cu rata legală de la data transferului de proprietate către administrație. În cazul în care statul membru în cauză consideră că o măsură de ajutor de stat constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, aceasta trebuie să fie considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat. 4709 din 3 octombrie 2001, reclamanții au sesizat instanța de executare. Instanța de execuție a considerat că plățile efectuate de către administrație erau conforme cu dispozițiile art. 46 din Constituție. Întradevăr, potrivit instanței de executare, în cazul unei acțiuni în creștere cu o parte de expropriere, rata aplicabilă a dobânzii trebuia calculată în două etape. : pentru perioada cuprinsă între data sesizării instanței până la data deciziei definitive, rata legală rămâne aplicabilă; aceaceasta a fost numai după această dată că, pentru a preveni orice întârziere a administrației, rata maximă prevăzută pentru datoriile publice, până când administrația își onorează datoria. Prin hotărârile din 8 decembrie 2005 și 7 martie 2006, Curtea de Casație a confirmat în toate dispozițiile hotărârile instanței de executare. Detaliile relevante ale procedurii în dreptul intern figurează în următorul tabel care solicită Data hotărârii TGI Data la care hotărârea TGI a devenit definitivă (fie în lipsa recursului în casare, fie după hotărârile de confirmare ale Curții de Casație) Data la care se efectuează plata de către statul membru a despăgubirilor suplimentare de la Mehmet Ali Karabulut, Mehmet Karabulut 19 decembrie 2003 17 mai 2004 17 mai 2005 Mehmet Hanifi Macit 25 decembrie 2003 7 februarie 2005 27 iulie 2005 11 decembrie 2003 29 ianuarie 2005 27 iulie 2005 Dreptul și practica internă relevante Pasajele relevante din art. 46 din Constituție, astfel cum a fost modificat prin art. 18 din Legea nr. 4709 din 3 octombrie 2001, sunt astfel exprimate (...) LUMINA DE INVESTIGARE ȘI LUMINA DE INVESTIGARE CARE A devenit definitivă vor fi plătite în numerar și în numerar (...) Indemnizațiile de expropriere rămân neplătite din orice motiv vor fi productive din dobânzi la rata maximă aplicabilă creanțelor publice (...). Prin hotărârea din 12 aprilie 2006, Adunarea Plenară a Curii de Casație a confirmat abordarea conform căreia, în cazul unei acțiuni în culpă a unei părți de expropriere formală, rata dobânzii aplicabilă pentru perioada cuprinsă între sesizarea instanței până la data deciziei definitive a fost rata legală și rata maximă prevăzută pentru datoriile publice după această dată, până când administrația își onorează datoria. ÎN JUSTIȚIE Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții consideră că instanțele naționale au aplicat în mod incomplet dispozițiile articolului 46 din Constituție. În această privință, aceștia susțin că rata maximă prevăzută pentru datoriile publice la art. 46 din Constituția turcă trebuia să se aplice creanțelor lor pentru perioada cuprinsă între sesizarea instanței până la plata despăgubirilor suplimentare de expropriere de către administrație. D mai exact, Curtea constată că reclamanții au fost privați de bunurile lor din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege. Cu alte cuvinte, dacă părțile interesate au trebuit să suporte o sarcină disproporționată în sensul primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr 1 (Mellacher și alții c. Austria, 19 decembrie 1989, § 42, seria A n 169, și Papachelas c. Grecia [GC], n 31423/96, § 45, CEDH 1999 II. Curtea amintește că o măsură de ingerință în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să aibă un echilibru corect între cerințele de interes general al comunității și imperativele de protecție a drepturilor fundamentale ale persoanelor (Sporrong și Lönnroth c. Suedia, 23 septembrie 1982, § 69, seria A n 52). Pentru a stabili dacă măsura în cauză respectă echilibrul corect În special, în cazul în care reclamantul nu suportă o sarcină disproporționată, trebuie luate în considerare modalitățile de executare prevăzute de legislația internă. În mod normal, privarea de proprietate constituie o încălcare excesivă în lipsa unei plăți către proprietarul său a unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului. În cazul de față, sumele de expropriere stabilite de tribunalul de mari instanțe nu sunt controversate; prin urmare, nu este necesar să se examineze acest aspect al cauzei. Acuzarea reclamanților se referă numai la neaplicarea indemnizațiilor lor suplimentare de expropriere a ratei maxime prevăzute pentru datoriile publice, pentru perioada cuprinsă între sesizarea instanțelor judecătorești și plata de către administrație a indemnizațiilor suplimentare de expropriere. Curtea consideră că cauza reclamanților privește, pentru fiecare dintre ele, două perioade distincte. Prima este cuprinsă între data sesizării instanțelor și data deciziei interne definitive În ceea ce privește prima perioadă, Curtea constată că reclamanților li s-au acordat despăgubiri suplimentare de expropriere de către instanțele naționale. Sumele astfel alocate erau însoțite de dobânzi la rata legală comună și nu la rata maximă prevăzută la art. 46 din Constituție. Prin urmare, în măsura în care reclamanții se plâng de neaplicarea acestei dispoziții pentru perioada cuprinsă între data sesizării instanțelor și cea a deciziei interne definitive care îi privesc, aceștia ar fi trebuit să introducă acțiunea lor în fața Curții în termen de șase luni de la data, pentru fiecare dintre ele, a deciziei definitive în cauză. Or, acest lucru nu a fost cazul în speță (a se vedea tabelul de mai sus). Prin urmare, această parte a cererii este tardivă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din convenție. În ceea ce privește cea de-a doua perioadă, care, pentru fiecare solicitant, se încheie de la data deciziei interne definitive care îl privește până la data plății corespunzătoare de către administrația națională, Curtea constată că rata dobânzii aplicată creanțelor reclamanților a fost rata maximă prevăzută pentru datoriile publice, în conformitate cu art. 46 din Constituție, a cărei aplicare a fost confirmată de instanța de executare pentru perioada respectivă. Prin urmare, dobânzile moratorii aplicate creanțelor părților interesate au compensat în mod corespunzător deprecierea monetară înregistrată în această perioadă. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neatenție vădită de temei, în temeiul articolului 35 3 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Sally Dolle Francoise Tulkens Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă