DRAGANSCHI v. ROMANIA - [Romanian Translation] provided by the SCM Romania and Monitorul Oficial R.A.

Reclamanții, doamna Silvia Drăganschi și domnul Constantin Drăganschi, sunt cetățeni români, născuți în 1965 și, respectiv, în 1985 și locuiesc în Tulcea.

Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de către reclamanți, pot fi rezumate astfel.

Circumstanțele decesului soțului reclamantei și primele măsuri de anchetă dispuse de autorități

În dimineața zilei de 11 noiembrie 2003, la ora 8 și 10 minute, M. D., soțul primei reclamante și tatăl celui de-al doilea reclamant, topitor la societatea metalurgică F., și-a pierdut cunoștința în cursul unei operațiuni de curățare a unui cuptor la care participa împreună cu alți colegi. În ciuda încercărilor de reanimare întreprinse de colegii săi și, în special, de către o asistentă medicală a societății F. și de către personalul Spitalului de Urgență Tulcea, unde el a fost dus cu o ambulanță, M. D. a decedat la ora 9.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a deschis o anchetă și, la 12 noiembrie 2003, a solicitat Institutului de Medicină Legală (

La 16 decembrie 2003, Inspectoratul Teritorial de Muncă Tulcea (

Procesul-verbal reține că M. D., având vârsta de 38 de ani și o vechime de 21 de ani în meseria de topitor, și-a pierdut cunoștința la câteva secunde după ce un alt coleg, A. C., a observat semne de oboseală pe chipul lui și i-a cerut să iasă din echipa care curăța cuptorul prin introducerea de conuri de masă carbonică în orificiile cuptorului. Operațiunea în cauză implica un important efort fizic în condiții de temperatură ridicată și emanații de gaze chimice.

Procesul-verbal a identificat drept cauze ale decesului efortul fizic pe fondul bolii cardiace de care suferea M. D. și care nu putea fi depistată la controalele medicale periodice, precum și acceptarea lui la muncă în condițiile în care era foarte obosit, cu încălcarea art. 11 lit. i) din Regulamentul cu privire la protecția muncii din 2002. Procesul-verbal menționa că nivelul emanațiilor de gaze în societatea F., controlat periodic (ultima dată în iunie 2003), se situa în limitele admise. Procesul-verbal concluziona că era vorba despre un accident de muncă, dar că nu existau persoane responsabile și nici sancțiuni de aplicat. Totuși, se recomanda să se ia măsuri pentru a limita efortul fizic implicat de asemenea operațiuni și pentru a nu permite accesul la muncă al persoanelor prezentând o stare de oboseală accentuată.

Derularea anchetei penale cu privire la decesul lui M.D.

Reclamanta s-a adresat de mai multe ori în scris Parchetului, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Institutului de Medicină Legală, solicitând informații despre cauzele decesului lui M. D. și despre derularea anchetei, precum și pentru a avea acces la dosarul anchetei și a primi copii ale documentelor din dosar, în special ale declarațiilor martorilor. De asemenea, ea a solicitat exhumarea corpului lui M. D. pentru o nouă examinare medico-legală. Autoritățile au răspuns la o parte dintre aceste solicitări, informând reclamanta că ancheta este în desfășurare și trimițându-i în mai multe rânduri copii ale documentelor solicitate. Astfel, în lunile aprilie și mai 2004, reclamanta a primit copii ale rapoartelor redactate de ITM și IML, menționate mai sus. Ea a contestat raportul IML, susținând că M. D. era perfect sănătos, astfel cum rezulta din ultima examinare medicală realizată în octombrie 2003 sub controlul societății F., și că decesul a fost cauzat de condițiile dificile sau chiar necorespunzătoare de muncă și de emanațiile de substanțe chimice, de care societatea F. era responsabilă.

La 8 mai 2004, reclamanta a fost audiată de procurorul care conducea ancheta; ea a refuzat să semneze declarația, susținând că a fost supusă unor presiuni pentru a declara că M.D. suferea de boli cardiace. La 6 august 2004, în urma cererii sale, reclamanta a putut să consulte dosarul de cercetare penală, dar nu putut face copii ale declarațiilor martorilor audiați de parchet.

La 18 noiembrie 2004, Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la circumstanțele decesului lui M. D. Reclamanta a atacat această soluție cu o plângere adresată Judecătoriei Tulcea, cu motivarea că Parchetul nu a răspuns scrisorilor sale și nici nu i-a furnizat copii ale documentelor solicitate. Ea a solicitat să i se permită studierea tuturor mijloacelor de probă care au stat la baza emiterii soluției Parchetului.

Printr-o sentință din 15 martie 2005, Judecătoria a respins plângerea ca nefondată. Instanța a amintit circumstanțele decesului și a stabilit că nu exista legătură de cauzalitate între deces și condițiile de muncă în respectivul loc de la societatea F., în care nivelul emisiilor toxice se situa în

Reclamanta a introdus recurs la Tribunalul Tulcea („Tribunalul Județean“) împotriva sentinței Judecătoriei. Ea a contestat concluzia de neîncepere a urmăririi penale, a arătat că avocatul ales nu dorea să o mai reprezinte și a acuzat Judecătoria că nu ar fi examinat documentele pe care le depusese la dosar.

Printr-o decizie definitivă din 12 mai 2005, Tribunalul a respins recursul. Pe lângă motivarea instanței de fond, Tribunalul a reținut că bolile cardiace de care suferea M. D. puteau să fi avut ca rezultat o moarte subită, că Judecătoria luase în considerare toate documentele medicale pertinente pentru raportul medico-legal prezentate de către reclamantă și că autoritățile nu erau obligate să asigure reclamantei un avocat din oficiu în acest tip de procedură.

Procedurile civile și în contencios administrativ introduse de către reclamantă cu privire la decesul lui M.D.

La 13 septembrie 2004, în baza art. 998 din Codul civil și a Codului muncii, reclamanții s-au adresat Tribunalului cu o acțiune în despăgubiri împotriva societății F., solicitând un milion de euro drept daune morale pentru decesul lui M. D. și 500.000 lei românești pentru neglijența societății în a-l proteja pe M. D. împotriva accidentelor de muncă. Ei au arătat că, și dacă decesul ar fi fost cauzat de o insuficiență cardiorespiratorie, societatea F. rămânea responsabilă pentru nerespectarea mai multor dispoziții ale contractului colectiv de muncă cu privire la obligațiile de a asigura muncitorilor controale medicale periodice, o asigurare medicală și condiții de muncă adecvate. Societatea F. a contestat susținerile reclamanților.

După ce a fost suspendată, la cererea reclamanților, în așteptarea soluționării anchetei penale menționate mai sus, procedura a fost reluată din oficiu de către Tribunal, care, printr-o sentință din 7 septembrie 2006, a constatat că cei interesați nu au solicitat repunerea dosarului pe rol într-un termen de un an după pronunțarea Hotărârii din 12 mai 2005 (paragraful 13 de mai sus), în cauză intervenind perimarea acțiunii. Reclamanții nu au formulat recurs împotriva acestei sentințe.

În cadrul unei proceduri paralele în contencios administrativ, printr-o decizie irevocabilă din 8 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă acțiunea având ca obiect despăgubiri pe care reclamanții au introdus-o împotriva Guvernului și a Președintelui României, acuzați de a fi responsabili pentru lipsa de supraveghere a societății F. (emisii de substanțe chimice, controale medicale etc.). Decizia a confirmat inadmisibilitatea unei asemenea acțiuni, ca urmare a inexistenței unor raporturi juridice între autorități și M. D. și a faptului că autoritățile nu erau responsabile pentru condițiile de muncă pe care le denunțau reclamanții.

Proceduri cu privire la libertatea de circulație a reclamanților

Prin două sentințe pronunțate la 28 aprilie 2006 în primă instanță la sesizarea Direcției de Pașapoarte, Tribunalul, reținând că reclamanții au făcut obiectul unei returnări dispuse de către autoritățile franceze, a dispus, în baza

Aspectele esențiale cu privire la regimul general al răspunderii civile delictuale, rezultând din art. 998-1000 din Codul civil, în vigoare la momentul derulării faptelor, sunt descrise în cauzele

Instanțele interne au fost sesizate cu mai multe acțiuni având ca obiect acordarea de despăgubiri, bazate pe art. 998-999 din Codul civil și pe dispozițiile Codului muncii, în care victimele unor accidente de muncă încercau să demonstreze responsabilitatea angajatorului și să obțină repararea daunelor suferite. Instanțele au analizat fondul acestor acțiuni și circumstanțele accidentului incriminat în fiecare dintre ele, admițând solicitările privind acordarea de despăgubiri când au constatat că angajatorul era responsabil pentru comiterea unei greșeli, chiar ușoare, având o legătură de cauzalitate cu accidentul, chiar atunci când și victima era responsabilă de producerea accidentului și chiar când Parchetul a dispus eventual neînceperea urmăririi penale, eliminând răspunderea penală a angajatorului (Hotărârea nr. 27R din 11 ianuarie 2000 a Curții de Apel Târgu Mureș, Hotărârea nr. 829AA din 20 mai 1998 a Curții de Apel Cluj, Hotărârea nr. 71 din 23 ianuarie 2003 a Curții de Apel Timișoara, Hotărârea nr. 3.838 din 7 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție - care respinge acțiunea datorită culpei exclusive a victimei - și Hotărârea nr. 3.602 din 5 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Invocând art. 1, 2, 5, 6 paragrafele 1 și 8 din Convenție, reclamanții se plâng că autoritățile nu au desfășurat o anchetă efectivă și diligentă pentru a clarifica circumstanțele decesului lui M. D. și a-i sancționa pe vinovați. În acest sens, reclamanta consideră vinovată conducerea societății F. pentru decesul lui M. D., cauzat de condițiile și organizarea nepotrivite ale muncii și prin lipsa de supraveghere în vederea evitării producerii accidentelor. După ce au susținut, într-un prim formular de plângere din octombrie 2004, că Parchetul nu i-a informat despre rezultatul anchetei și nici nu le-a oferit copii ale declarațiilor martorilor, chiar în condițiile în care ar fi putut consulta dosarul de urmărire penală, reclamanții se plâng, într-un al doilea formular de plângere din noiembrie 2006, cu privire la modul de soluționare a procedurilor judiciare având ca obiect circumstanțele decesului lui M.D.

În baza acelorași articole, reclamanții se plâng în esență cu privire la deciziile din 28 aprilie 2006 ale Tribunalului Tulcea prin care s-a dispus restrângerea dreptului lor la liberă circulație pe teritoriul statelor Uniunii Europene.

Curtea observă că se impune examinarea capetelor de cerere menționate mai sus ale reclamanților din punctul de vedere al art. 2 din Convenție și al art. 2 din Protocolul adițional nr. 4.

Reclamanții se plâng că autoritățile nu au desfășurat o anchetă efectivă și diligentă pentru a clarifica circumstanțele decesului lui M.D. și a sancționa conducătorii societății F. Ei invocă art. 2 din Convenție, redactat în părțile sale pertinente după cum urmează:

Curtea amintește că obligațiile pozitive enunțate de art. 2 din Convenție implică, sub aspect procedural, obligația pentru autorități de a instaura un sistem judiciar eficace și independent care să permită stabilirea cauzei decesului unui individ și de a-i pedepsi pe cei vinovați (a se vedea, mutatis mutandis,

Forma anchetei derulate poate varia în funcție de circumstanțe fără a fi necesară declanșarea urmăririi penale în toate cazurile (

În această privință, când se pune problema anchetării unei neglijențe, o cale judiciară civilă sau disciplinară, singură ori paralelă cu o acțiune în fața instanțelor penale, poate fi suficientă pentru a stabili responsabilitățile în speță și, dacă se impune, pentru a obține aplicarea sancțiunii civile necesare, precum plata de despăgubiri (a se vedea, de exemplu,

Mai întâi, Curtea observă că, în speță, Parchetul a deschis imediat o anchetă penală cu privire la decesul lui M. D. și a solicitat Institutului de Medicină Legală efectuarea unei examinări medico-legale. În urma acestei examinări, IML a precizat că decesul era datorat bolilor cardiace de care nimeni nu avea cunoștință și care nu puteau fi descoperite în urma unui control medical de rutină, în lipsa simptomelor specifice precizate de către bolnav. În plus, Inspectoratul Teritorial de Muncă a examinat decesul în ceea ce privește respectarea dispozițiilor care reglementează dreptul muncii. Raportul său din 16 decembrie 2003 menționa cauzele decesului, indicând în principal concluziile IML și în secundar nerespectarea de către societatea F. a art. 11 lit. i) din Regulamentul de protecție a muncii, având în vedere acceptarea la muncă a lui M. D. deși acesta se afla în stare de oboseală. Curtea constată, în același timp, că reclamanta a fost invitată de Parchet să facă o declarație și să consulte dosarul de cercetare penală, chiar dacă ea a trebuit să facă demersuri în acest sens. La finalizarea unei proceduri judiciare, printr-o hotărâre definitivă din data de 12 mai 2005, Tribunalul Tulcea a confirmat soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchet la 18 noiembrie 2004.

În această privință, Curtea constată că elementele menționate mai sus contrazic ipoteza prezentată de reclamanți cu privire la absența unei anchete a autorităților care să permită clarificarea circumstanțelor decesului (a se vedea,

Curtea amintește apoi că art. 2 citat mai sus nu implică dreptul de a declanșa urmărirea sau condamnarea penală a unor terți și consideră că soluția autorităților în ceea ce privește inexistența unei responsabilități de natură penală cu privire la decesul lui M. D. nu ar putea ridica o problemă prin prisma acestui articol, având în vedere lipsa oricărei aparențe de arbitrar în aprecierea de către organele de anchetă a faptelor aflate la originea decesului. Desigur, Inspectoratul Teritorial de Muncă a concluzionat, fără a aplica și sancțiuni, că societatea F. și-a încălcat o obligație de supraveghere acceptându-l pe M. D. la muncă în condițiile în care acesta se afla în stare de oboseală. Totuși, în ceea ce privește faptele care ar putea fi considerate o omisiune sau neglijență și care nu au fost analizate din punctul de vedere al legii penale de către autorități, statul era obligat, în virtutea obligațiilor sale pozitive, să ofere reclamanților posibilitatea exercitării unui recurs în care să fie analizată responsabilitatea societății F. și, dacă era cazul, să obțină aplicarea oricărei sancțiuni civile necesare, precum plata de despăgubiri (

De altfel, Curtea observă că reclamanții au introdus o acțiune împotriva societății F. solicitând plata de despăgubiri pentru neregulile pretinse care ar fi contribuit la decesul lui M. D. Curtea relevă că există o jurisprudență internă bazată pe art. 998-999 din Codul civil și pe dispozițiile Codului muncii, prin care victimele accidentelor de muncă au avut posibilitatea să le fie analizată pe fond problema responsabilității angajatorului și, dacă era cazul, să obțină repararea prejudiciului suferit. Faptul că în unele dintre aceste proceduri, cum s-a întâmplat și în cauza prezentă, Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale, cu motivarea că faptele pertinente nu angajau răspunderea penală a angajatorului, nu a împiedicat examinarea faptelor în fond de către instanțele civile (paragrafele 18-19 de mai sus).

Din aceste elemente, Curtea deduce că procedura de mai sus îndeplinea condițiile impuse de jurisprudența Curții în ceea ce privește obligațiile procedurale care revin statelor și relevă că reclamanții nu au exercitat această cale de recurs intern împotriva societății F. (a se vedea,

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamanții nu ar putea reproșa autorităților că nu le-au pus la dispoziție un sistem judiciar adecvat care să permită clarificarea circumstanțelor decesului lui M.D. și sancționarea vinovaților. Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și trebuie respins în temeiul art. 35 § 3 din Convenție.

Reclamanții se plâng în esență cu privire la deciziile din 28 aprilie 2006 ale Tribunalului Tulcea care au restrâns exercitarea dreptului lor de a circula liber pe teritoriul statelor Uniunii Europene.

Curtea observă că reclamanții nu au introdus recurs împotriva deciziilor menționate mai sus. Rezultă că acest capăt de cerere trebuie respins pentru neepuizarea căilor interne de recurs, în temeiul art. 35 paragrafele 1 și 4 din Convenție.