CASE OF BULFINSKY v. ROMANIA- [Romanian Translation] provided by the SCM Romania and Monitorul Oficial R.A.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 28.823/04) îndreptată împotriva României, prin care un cetățean român, domnul Cristian-Răzvan Bulfinsky (

Reclamantul a fost reprezentat de maestrul Vasile Topârceanu, avocat din București. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.

La data de 11 decembrie 2008, președintele Secției a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea reclamantului întemeiată pe art. 6 § 1 din Convenție referitoare la inechitatea procedurii penale îndreptate împotriva sa, inechitate determinată de existența unei înscenări a poliției. S-a hotărât, de asemenea, să se analizeze fondul cauzei în același timp cu admisibilitatea acesteia (art. 29 § 3 din Convenție).

Reclamantul s-a născut în anul 1979 și locuiește în București.

La începutul lunii aprilie 2002, Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog (

La data de 18 aprilie 2002, poliția a cerut parchetului autorizația de a folosi agenți sub acoperire și un colaborator pentru a investiga pista referitoare la pretinsele activități infracționale ale suspecților. În aceeași zi, Secția de combatere a corupției și criminalității organizate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție (

La data de 29 aprilie 2002, Sven s-a întâlnit cu reclamantul, D.C. și P.T. într-un restaurant (

La ora 21,15, reclamantul și P.T. erau așezați împreună cu Alex pe terasa restaurantului M, iar D.C. era așezată la masa alăturată împreună cu câțiva prieteni, când de la mesele alăturate s-au ridicat în picioare câțiva ofițeri de poliție îmbrăcați civil și i-au arestat pe cei 3 suspecți. De sub masa reclamantului a fost luată o pungă de plastic galbenă și i s-a verificat conținutul; poliția a remarcat că aceasta conținea pâine, sub care se aflau câteva pachete legate cu bandă maronie ce conțineau în total 2.016 tablete albe care ulterior s-au dovedit a fi ecstasy.

Cei 3 suspecți au fost arestați sub învinuirea de trafic de droguri. Poliția a făcut fotografii și a filmat evenimentele. La știrile serii au fost difuzate imagini din timpul operațiunii.

În momentul arestării sale, D.C. a recunoscut în fața procurorului că ea și P.T. făcuseră trafic de droguri. Cu toate acestea, în fața primei instanțe, aceasta și-a retras declarațiile, susținând că a fost constrânsă de poliție să le dea, în schimbul promisiunii că va fi eliberată după 10 minute dacă era de acord să declare ceea ce i se spunea.

Reclamantul și prietenii săi au susținut că fuseseră contactați de Gotti, al cărui nume real era Bogdan și care era prieten cu D.C. Aceștia le-au furnizat autorităților numele complet și adresa acestuia pentru cercetări suplimentare. Gotti le spusese că Alex avea de vânzare diferite obiecte (haine și ceasuri), la prețuri rezonabile. În cele din urmă, aceștia au hotărât să se întâlnească cu Alex, iar pe 29 aprilie, la ora 16,30, aceștia au mers la restaurantul E împreună cu Bogdan. S-au așezat la masă cu Alex, care nu avea marfa la el. Mai târziu în aceeași zi, cei 3 prieteni se aflau în incinta barului N, unde Bogdan le-a spus că Alex se afla la restaurantul M și că putea să se întâlnească din nou cu ei. Reclamantul și Bogdan au plecat cu mașina acestuia din urmă. După un timp, ei i-au sunat pe D.C. și pe P.T., care rămăseseră în urmă, și le-au spus că Bogdan uitase o pungă de plastic galbenă sub masa de la bar și i-a întrebat dacă puteau să o aducă la restaurantul M, întrucât conținea mâncare pentru soția lui Bogdan, care era bolnavă.

La ora 21,15, reclamantul și Bogdan au sosit la restaurantul M și s-au așezat la masa lui Alex. După 10 minute, P.T., care ținea punga de plastic a lui Bogdan, și D.C. li s-au alăturat. P.T. s-a așezat la masa lui Alex, iar D.C. s-a așezat la masa alăturată împreună cu niște cunoștințe.

Când Alex a mers la toaletă, au intervenit ofițeri de poliție îmbrăcați civil, așteptându-se să găsească exact 2.000 de tablete de ecstasy în punga de sub masă.

În declarațiile lor, reclamantul și prietenii săi au insistat asupra faptului că, de fapt, drogurile le fuseseră date agenților sub acoperire de către poliție pentru a servi la realizarea operațiunii sub acoperire. Pentru a-și susține declarațiile, aceștia au arătat că, în ciuda supravegherii lor constante din ultimele câteva zile, poliția nu a putut explica de unde obținuseră drogurile cei 3 prieteni.

Rechizitoriul

Reclamantul și prietenii săi au fost arestați și luați în custodie în seara zilei de 29 aprilie 2002, sub învinuirea de trafic de droguri. Instanțele au menținut măsura arestării pe perioada întregii proceduri.

Parchetul i-a audiat pe reclamant, pe D.C. și pe P.T., precum și pe cei 2 martori oculari care fuseseră prezenți pe terasa restaurantului M și a analizat declarațiile scrise ale lui Toni și Sven. La cererea procurorului, atât apartamentul reclamantului, cât și cel al lui D.C. au fost percheziționate de poliție. Nu s-au găsit droguri sau alte substanțe ilegale.

La data de 21 iunie 2002, procurorul a dispus trimiterea în judecată a reclamantului, a lui P.T. și a lui D.C. sub învinuirea de trafic de droguri, faptă comisă cu încălcarea dispozițiilor

De asemenea, procurorul a dispus disjungerea urmăririi penale de cea referitoare la un alt participant la traficul de droguri, Bogdan, care nu fusese încă identificat de poliție. La data de 13 februarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție l-a identificat pe Bogdan ca fiind aceeași persoană cu Gotti și a încheiat urmărirea penală împotriva acestuia.

Procedura în fața primei instanțe

În fața Tribunalului București au avut loc mai multe termene de judecată.

Cei 3 inculpați au negat implicarea lor în traficul de droguri și au susținut că fuseseră victimele unei înscenări a poliției. Aceștia au declarat în mod repetat că Bogdan fusese, de asemenea, prezent la restaurantul M.

Avocații apărării au insistat asupra importanței pe care ar avea-o pentru instanță audierea lui Bogdan în prezența inculpaților. De asemenea, au solicitat poliției să prezinte punga și pachetele în care fuseseră găsite tabletele și să preleve amprente digitale de pe acestea. Aceștia au considerat că instanța ar trebui să vizioneze înregistrările video ale evenimentelor. În fine, aceștia au cerut o confruntare între inculpați pentru a putea demonstra că poliția îi supusese presiunilor și le făcuse promisiuni pentru a obține declarațiile inițiale.

Tribunalul a pronunțat o sentință în cauză la data de 15 aprilie 2003. Cei 3 inculpați au fost găsiți vinovați de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri și condamnați fiecare la 4 ani de închisoare. Instanța a dedus din pedeapsă timpul petrecut în arest preventiv. De asemenea, instanța a confiscat cele 1.965 de tablete de MDMA ce au rămas după efectuarea testelor de laborator.

Tribunalul a respins argumentele apărării pe motivul că, în temeiul Legii nr. 143, declarațiile date de agenții sub acoperire și de colaboratorii acestora pot constitui mijloace de probă. Instanța a constatat că declarațiile respective nu fuseseră obținute în mod ilegal și a considerat că argumentele în sens contrar ale apărării nu puteau pune sub semnul îndoielii aceste probe. De asemenea, instanța a considerat că intenția inculpaților de a vinde droguri a fost dovedită prin angajarea lor în negocieri cu Toni și Gotti, ceea ce le-a permis acestora, la rândul lor, să îl autorizeze pe Sven să facă tranzacția cu inculpații și să obțină drogurile de la aceștia.

Procedura în apel

Toate părțile au introdus apel împotriva Sentinței din 15 aprilie 2003. Avocatul apărării a reiterat faptul că probele strânse împotriva inculpaților erau ilegale, că drogurile aparținuseră poliției și că Bogdan ar trebui audiat de instanță.

Printr-o decizie din data de 29 octombrie 2003, Curtea de Apel București a menținut constatările tribunalului cu privire la situația de fapt din cauză și aprecierea acestuia cu privire la vinovăția participanților. Cu toate acestea, instanța a considerat că tribunalul făcuse o eroare în determinarea cuantumului pedepsei prin faptul că nu luase în considerare gravitatea infracțiunilor comise și faptul că, în calitate de studenți, participanții aveau un nivel de educație mai ridicat, care ar fi trebuit să le fi permis să înțeleagă gravitatea faptelor lor. Prin urmare, instanța a majorat pedeapsa la 12 ani de închisoare pentru fiecare inculpat.

Printr-o decizie definitivă din 20 aprilie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile inculpaților și a menținut decizia curții de apel.

Prevederile relevante din

Textele Consiliului Europei privind utilizarea tehnicilor speciale de investigație sunt detaliate în Hotărârea

Reclamantul s-a plâns de faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil în procedura penală îndreptată împotriva sa, afirmând că ar fi avut loc o încălcare a art. 6 §§ 1 și 3 din Convenție, care prevăd următoarele:

Orice acuzat are, în special, dreptul: [...]

Mai precis, reclamantul a susținut că el și prietenii săi au fost victimele unei înscenări a agenților sub acoperire și a colaboratorului acestora și că drogurile găsite la locul faptei aparțineau poliției. De asemenea, reclamantul s-a plâns de faptul că nu a existat nicio probă legală cu privire la implicarea lor în traficul de droguri și că instanțele nu au analizat probe esențiale; mai precis, acestea nu au dispus prelevarea amprentelor digitale de pe punga ce conținea drogurile, audierea martorului-cheie Bogdan și analizarea transcrierii convorbirilor telefonice care avuseseră loc între coinculpați și agenții sub acoperire. În plus, acesta a considerat că procurorul și instanțele nu au stabilit în mod corect încadrarea juridică a faptei presupus săvârșite.

Curtea observă că acest capăt de cerere nu este vădit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenție. Pe de altă parte, Curtea constată că acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.

Argumentele părților

Guvernul a susținut punctul de vedere al procurorului cu privire la situația de fapt, astfel cum a fost confirmat de instanțele interne.

Acesta a prezentat o descriere detaliată a procedurii interne privind operațiunile polițienești sub acoperire și a subliniat că un sistem care să permită astfel de operațiuni era uzual în multe țări europene, fiind recomandat de Consiliul Europei și de Uniunea Europeană în anumite situații.

În ceea ce privește situația de fapt din cauza de față, Guvernul a negat existența unei înscenări a poliției și a considerat că probele depuse la dosar îi susțin argumentele.

De asemenea, Guvernul a respins susținerile referitoare la inechitatea procedurii. În opinia sa, instanțele au interpretat în mod detaliat probele și și-au prezentat concluziile în mod amănunțit.

Mai mult chiar, spre deosebire de Cauza

În fine, citând Hotărârea

Reclamantul a susținut că în dosar nu existau probe concludente că luase parte la traficul de droguri și a reiterat că în momentul arestării asupra sa nu s-au găsit droguri.

Acesta a argumentat că nu participase la nicio operațiune ce presupunea vânzarea de droguri, având în vedere că drogurile au trecut din mâinile unuia dintre agenții de poliție în mâinile celuilalt, fără nicio intenție de a le vinde. După părerea sa, a fost vorba doar despre o operațiune a poliției în vederea strângerii de probe. Reclamantul a reiterat că instanțele nu au analizat înregistrările video sau audio ale operațiunii, că nu s-au luat amprente digitale de pe punga ce conținea drogurile și că nu a avut loc nicio confruntare între inculpați și agenții sub acoperire și colaboratorul acestora, care nu au fost niciodată audiați de procuror sau de instanțe.

Aprecierea Curții

Curtea reiterează jurisprudența sa recentă referitoare la art. 6 din Convenție, în care a făcut o distincție detaliată între conceptul de înscenare și utilizarea tehnicilor legale ale activităților sub acoperire și a reafirmat obligația instanțelor interne de a face o analiză atentă a materialului aflat la dosar atunci când un acuzat invocă o înscenare din partea poliției. În acest context, Curtea a mai stabilit și că rolul său, potrivit art. 6 § 1 din Convenție, nu este să stabilească dacă anumite mijloace de probă au fost obținute ilegal, ci mai degrabă să analizeze dacă o astfel de „ilegalitate“ a avut drept consecință încălcarea unui alt drept protejat prin Convenție; astfel, Curtea trebuie să analizeze calitatea aprecierilor făcute de instanțele interne cu privire la pretinsa înscenare și să se asigure că acestea au asigurat în mod adecvat dreptul la apărare al inculpatului, în special dreptul la proceduri contradictorii și la egalitatea armelor (vezi

Pentru a stabili dacă, în cauza de față, agenții de poliție sub acoperire s-au limitat sau nu la „investigarea activității infracționale într-un mod esențialmente pasiv“ (vezi

De asemenea, Curtea observă că părțile au dat interpretări diferite evenimentelor ce au avut loc la data de 29 aprilie 2002. În opinia autorităților, reclamantul și coinculpații săi acceptaseră să intermedieze tranzacția. Cu toate acestea, reclamantul, susținând că a fost vorba despre o înscenare a poliției, a declarat că nu știa ce conține punga, care, de fapt, îi aparținea colaboratorului poliției, Bogdan; de asemenea, reclamantul a mai susținut că drogurile din pungă aparțineau poliției.

În lumina acestor interpretări divergente, este esențial pentru Curte să analizeze procedura în care a fost invocat capătul de cerere privind provocarea, pentru a se asigura că drepturile apărării au fost asigurate în mod adecvat, în special dreptul la o procedură contradictorie și la egalitatea armelor [vezi

În condamnarea reclamantului și a coinculpaților săi, instanțele s-au bazat exclusiv pe probele obținute în cadrul urmăririi penale, și anume pe rapoartele scrise ale agenților sub acoperire și pe declarațiile suspecților, precum și pe mărturiile inculpaților în fața primei instanțe.

În lumina susținerilor inculpaților cu privire la implicarea poliției, instanțele interne nu ar fi putut să asigure respectarea principiului echității și, în special, a celui al egalității armelor fără a-i audia pe Bogdan și pe agenții de poliție sub acoperire și fără a le permite pârâților să adreseze întrebări acestor persoane, măcar în scris. Mai mult chiar, instanța ar fi trebuit să analizeze sau cel puțin să ofere explicații mai detaliate cu privire la motivul respingerii celorlalte cereri de administrare de probe.

Curtea nu poate reține in abstracto prioritatea ce ar trebui acordată declarațiilor date de un martor în ședință publică și sub jurământ în raport cu declarațiile aceluiași martor date în cursul urmăririi penale, chiar dacă cele două sunt contradictorii (vezi

În fine, Curtea observă maniera sumară în care instanțele interne au respins susținerile privind înscenarea de către poliție. Aceasta reține că elementul comun al interpretărilor divergente ale părților asupra situației de fapt din cauză este că reclamantul și prietenii săi au negociat cu Gotti/Bogdan și apoi s-au întâlnit cu Sven.

În concluzie, deși ține seama de importanța și de dificultățile sarcinii anchetatorilor, Curtea consideră, ținând cont de cele de mai sus, că instanțele interne nu au cercetat suficient susținerile referitoare la înscenare. Pentru aceste motive, procedura reclamantului a fost lipsită de caracterul echitabil cerut de art. 6 din Convenție.

Mai mult, Curtea consideră că concluzia de mai sus face inutilă analizarea celorlalte capete de cerere.

Reclamantul consideră că, în circumstanțele speței, pedeapsa la care a fost condamnat a constituit o încălcare a art. 3 din Convenție.

De asemenea, acesta a formulat câteva capete de cerere, în temeiul art. 5 din Convenție, cu privire la arestarea sa și arestul său preventiv, în special cu privire la impunerea acestei măsuri preventive și a prelungirii sale repetate de către instanțe.

Reclamantul s-a plâns că pedeapsa sa a fost majorată de curtea de apel numai pentru că era student, lucru care, după părerea sa, a constituit o discriminare ce intră sub incidența art. 6 § 1 din Convenție coroborat cu art. 14.

În temeiul art. 7 din Convenție, reclamantul s-a plâns de faptul că a fost condamnat pentru o infracțiune ce nu a existat niciodată, în măsura în care a fost victima unei înscenări.

În opinia Curții, capetele de cerere pe care reclamantul le-a formulat în temeiul art. 3, 7 și 14 din Convenție sunt doar o reiterare a celor deja formulate și analizate în temeiul art. 6.

Prin urmare, în lumina tuturor elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să se pronunțe asupra aspectelor invocate, Curtea constată că acestea nu indică nicio urmă de încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție sau în protocoalele sale.

În ceea ce privește capetele de cerere formulate în temeiul art. 5 din Convenție, Curtea observă că arestarea preventivă a reclamantului s-a finalizat odată cu pronunțarea Sentinței din 15 aprilie 2003, adică cu mai mult de 6 luni înainte de depunerea cererii de față la data de 2 iulie 2004 [vezi

Rezultă că acest capăt de cerere a fost introdus tardiv și trebuie respins în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

Conform art. 41 din Convenție:

Reclamantul a solicitat suma de 109.000 euro (EUR) ca daune materiale, detaliată după cum urmează:

Guvernul a argumentat că reclamantul nu și-a justificat pretențiile și că nu există nicio legătură de cauzalitate între acestea și condamnarea sa.

Curtea reține că reclamantul are opțiunea de a solicita redeschiderea procedurii în temeiul dreptului intern.

Reclamantul nu a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată.

Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.

declară cererea admisibilă în ceea ce privește art. 6 § 1 din Convenție și inadmisibilă în rest;

hotărăște că a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 § 1 din Convenție;

hotărăște că nu are rost să analizeze celelalte capete de cerere întemeiate pe art. 6 din Convenție;

hotărăște:

respinge cererea de satisfacție echitabilă în rest.