CtEDO 18.05.2010 Auto

DRAGANSCHI c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
18.05.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
DRAGANSCHI c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 4089/04 prezentate de Silvia și Constantin DRĂGANSCHI împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care are loc la 18 mai 2010 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători; și a lui Santiago Quesada, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 octombrie 2004, după ce a intenționat, face următoarea decizie FACE recurentele, dl Silvia Drăganschi și dl Constantin Drăganschi, sunt resortisanți români, născuți în 1965 și, respectiv, 1985 și rezidenți în Tulcea. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, se pot rezuma după cum urmează: circumstanțele decesului soțului reclamantei și primele măsuri de investigare luate de autorități În dimineața zilei de 11 noiembrie 2003, ora 8:10 p.m. - soțul primei reclamante și tatăl celui de-al doilea reclamant -, fondator al societății metalurgice F., a pierdut cunoștință în timpul unei operațiuni de curățare a unui cuptor la care participa împreună cu alți colegi. În ciuda încercărilor de resuscitare făcute de colegii săi și, în special, de O asistentă medicală de la compania F. și de la personalul spitalului de urgență din Tulcea, unde a fost dus de o ambulanță, M.D. a murit la ora 9:00. Parchetul din Tulcea a deschis o anchetă și, la 12 noiembrie 2003, a ordonat Institutului Medical (IML) să efectueze o necropsie pentru a detecta cauzele decesului, inclusiv o examinare toxicologică de natură să clarifice o posibilă legătură între deces și activitatea desfășurată de M.D. la locul său de muncă. În urma unei examinări efectuate în aceeași zi, IML concluzionează, la sfârșitul lunii aprilie 2004, că decesul M.D. a fost cauzată de insuficiența acută cardiorespiratorie produsă de ischemia cardiacă (scleroză miocardică, zone hipoxice miocardice, și ateroscleroză coronariană) de care suferea M.D., asociată cu o posibilă miocardită (discretă reacție inflamatorie reziduală) a cărei etiologie nu a putut fi specificată. În plus, analiza toxicologică a dat rezultate negative pentru substanțele chimice obișnuite. La 16 decembrie 2003, departamentul de inspecție a muncii din Tulcea (ITT) a întocmit un proces-verbal în urma cercetărilor efectuate în legătură cu decesul M.D. pentru a stabili circumstanțele și cauzele decesului, eventualele dispoziții legale necunoscute și responsabilitățile, precum și măsurile necesare pentru a preveni alte fapte similare. Procesul-verbal a notat că M.D., în vârstă de 38 de ani și având o vechime de 21 de ani ca fondor, și-a pierdut cunoștința la câteva secunde după ce un coleg fondor, A.C., a observat semne de oboseală pe fața sa și i-a cerut să iasă din echipa care curăță cuptorul prin introducerea de idioți de masă carbonică în orificiile cuptorului. Operațiunea în cauză a implicat un efort fizic important în condiții de temperatură ridicată și de emanare a gazelor chimice. Procesul-verbal a identificat ca cauză a decesului efortul fizic pe fondul bolii cardiace de care suferea M.D. și care nu putea fi identificat prin controale medicale periodice, precum și admiterea M.D. la locul de muncă în timp ce era obosit, prin necunoașterea articolului 11 litera (i) din Regulamentul privind protecția muncii din 2002 (RPT). procesul-verbal menționa că nivelul emisiilor de gaze în societatea F, controlat periodic (ultima dată în iunie 2003), se încadrează în intervalul valorilor admise. un accident de muncă, dar nu existau persoane responsabile sau sancțiuni care să fie aplicate; cu toate acestea, ar fi trebuit luate măsuri pentru a limita efortul fizic desfășurat în cadrul acestor operațiuni și pentru a nu permite accesul la muncă al persoanelor care suferă de oboseală, desfășurarea anchetei penale privind moartea M.D. Recurenta a trimis mai multe scrisori la Parchet, ITT și IML pentru a verifica cauzele decesului M.D. și desfășurarea anchetei, precum și pentru a avea acces la dosarul de anchetă și pentru a obține copii ale documentelor, inclusiv declarațiile martorilor, și a solicitat, de asemenea, ca corpul M.D. să fie exhumat pentru o nouă examinare medico-legale. Autoritățile au răspuns la o parte din scrisorile menționate anterior, informând recurenta că ancheta era pendinte și trimițându-i în mod repetat copii ale documentelor. Astfel, în aprilie și mai 2004, recurenta a primit o copie a rapoartelor menționate mai sus întocmite de ITT și IML. Ea a contestat raportul IML și a susținut că M.D. a fost într-o stare bună de sănătate, așa cum reiese din ultimul examen medical efectuat în octombrie 2003 sub controlul societății F. și că decesul a fost cauzat de condițiile dificile sau chiar neregulate de muncă și de emanațiile de substanțe chimice, a căror societate F. era responsabilă. La 18 mai 2004, reclamanta a fost audiată de procurorul însărcinat cu cazul ; ea a refuzat să semneze declarația, susținând că a fost supusă unor presiuni pentru a declara că M.D. suferea de boli de inimă. La 6 august 2004 ea a putut, la cererea ei, să consulte dosarul de anchetă, dar nu a putut face copii ale declarațiilor martorilor auziți de Parchet. 10. La 18 noiembrie 2004, reclamantul a depus o plângere împotriva acestui refuz în fața Tribunalului de Primă Instanță din Tulcea, cu privire la motivele pe care Parchetul nu le-a răspuns la scrisorile sale și nu i-a furnizat copii ale înscrisurilor solicitate. Prin hotărârea din 15 martie 2005, Tribunalul de Primă Instanță a respins plângerea ca fiind nefondată și a reamintit circumstanțele decesului și a considerat că nu există nicio legătură cauzală între deces și condițiile de muncă de pe site-ul în cauză al societății F., unde nivelul emisiilor toxice era normal. Pe de altă parte, pe baza informațiilor furnizate de IML, Tribunalul a arătat că era posibil ca bolile de inimă ale M.D. să nu poată fi detectate în timpul unui control medical de rutină, din cauza lipsei unor simptome sau a unor manifestări raportate de acesta medicului. 12. recurenta a formulat un recurs în recurs la tribunalul departamental din Tulcea ( A contestat concluziile refuzului, a remarcat că avocatul ales nu mai dorea să-și apere cauza și a acuzat instanța de primă instanță că nu a examinat documentele pe care le-a furnizat. 13. printr-o hotărâre definitivă din 12 mai 2005, tribunalul departamental a respins recursul. Din motivele prezentate de judecata menționată anterior, el a adăugat că bolile de inimă de care suferea M.D. ar fi putut avea ca rezultat o moarte subită, că Tribunalul de Primă Instanță luase în considerare documentele medicale relevante pentru raportul medico-legal prezentat de persoana interesată și că autoritățile nu trebuiau să asigure reclamantei un avocat din oficiu în acest tip de procedură. La 13 septembrie 2004, pe baza articolului 998 din Codul civil (CC) și a Codului muncii, reclamanții au sesizat Tribunalul departamental cu o acțiune în despăgubire împotriva societății F., solicitând un milion de euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului M.D. și 500 000 de lei românești pentru lipsa societății de a asigura M.D. împotriva accidentelor de muncă. Ei au susținut că, chiar dacă decesul a fost cauzat de o insuficiență cardio-respiratorie, compania F. a rămas responsabil pentru nerespectarea mai multor dispoziții din contractul colectiv de muncă privind obligațiile de a asigura lucrătorilor controale medicale periodice, asigurări medicale și condiții de muncă adecvate. Societatea F. le-a contestat afirmațiile. 15. După ce a fost suspendată, la cererea reclamanților, în așteptarea rezultatului anchetei penale menționate anterior, procedura a fost reluată din oficiu de către instanța de departament care, printr-o hotărâre din 7 septembrie 2006, a constatat că părțile interesate nu au solicitat ca acest caz să revină la rol în termen de un an de la pronunțarea hotărârii din 12 mai 2005 (punctul 13 de mai sus) și, prin urmare, a expirat acțiunea. Reclamanții nu au formulat nicio acțiune împotriva acestei hotărâri. 16. Într-o procedură paralelă în litigiu administrativ, de o hotărâre definitivă din 8 mai 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins acțiunea în despăgubire pe care reclamanții o introduseseră împotriva guvernului și președintelui României, pe care o considerau răspunzătoare pentru lipsa de supraveghere a societății F. (emisii de substanțe chimice, controale medicale etc.). Hotărârea a confirmat inadmisibilitatea unei astfel de acțiuni, din cauza lipsei de raporturi juridice între autorități și M.D. și din cauza faptului că autoritățile nu erau responsabile pentru condițiile de muncă pe care le dencriminau reclamanții. Proceduri privind libera circulație a reclamanților 17. Prin două hotărâri pronunțate la 28 aprilie 2006 în primă instanță cu privire la sesizarea Departamentului de pașapoarte, tribunalul juvenil, notând că reclamanții au făcut obiectul unei măsuri de reconversie la frontieră de către autoritățile franceze, a decis 24′′ a restricționa exercitarea dreptului de a circula liber pe teritoriul statelor Uniunii Europene pentru o perioadă de un an, pentru prima reclamantă, și de șase luni pentru cel de-al doilea reclamant. Reclamanții nu au formulat recurs împotriva acestor hotărâri. Dreptul și practica internă relevantă 18. Cea mai mare parte a regimului general al răspunderii civile ilegale, care rezultă din articolele 998-1000 CC, în vigoare la momentul respectiv, este descrisă în cauzele Iambor c. România (n 64536/01, § 142, 24 iunie 2008) și Toma c. România 42716/02, § 32, 24 februarie 2009). 19. Instanțele interne au fost sesizate cu mai multe acțiuni în despăgubire, bazate pe articolele 998-8999 CC și pe dispozițiile Codului muncii, în care victimele accidentelor de muncă căutau să demonstreze răspunderea angajatorului și să obțină despăgubiri pentru prejudiciul suferit. Instanțele au efectuat o examinare pe fond a acestor acțiuni și a circumstanțelor accidentului în cauză în fiecare dintre ele și au admis cererile de despăgubire atunci când au constatat că angajatorul este răspunzător pentru o greșeală, chiar și ușoară, care are o legătură de cauzalitate cu accidentul, în timp ce victima a fost și ea responsabilă pentru accident și că procurorul a dat eventual un refuz de soluționare a răspunderii penale a personalului angajatorului (hotărârea nr. 27R din 11 ianuarie 2000 a Curții de Apel din Târgu Mureș, Hotărârea nr. 829AA din 20 mai 1998 a Curții de Apel din Cluj, Hotărârea nr. 71 din 23 ianuarie 2003 a Curții de Apel din Timișoara, Hotărârea nr. 3838 din 7 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, care respinge acțiunea pe motiv de vinovăție exclusivă a victimei, și Hotărârea nr. 3602 din 5 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. GRIFS 20. Invocând articolele 1, 2, 5, 6 alineatul (1) și 8 din convenție, reclamanții susțin că autoritățile nu au efectuat o anchetă eficientă și diligentă pentru a clarifica circumstanțele decesului M.D. și pentru a sancționa vinovații. În această privință, Comisia consideră că liderii societății F. sunt responsabile pentru moartea M.D., cauzată de condițiile și organizarea necorespunzătoare a muncii și de lipsa supravegherii pentru prevenirea accidentelor. După ce a susținut, într-un prim formular de cerere din octombrie 2004, că Parchetul nu i-a informat cu privire la rezultatul anchetei și nu le-a furnizat copii ale mărturiilor colectate, deși au putut consulta dosarul, reclamanții se plâng, într-un al doilea formular din noiembrie 2006, de rezultatul procedurilor judiciare privind circumstanțele decesului M.D. 21. Pe baza acelorași articole, reclamanții se plâng în esență de deciziile din 28 aprilie 2006 ale tribunalului departamental care au restrâns exercitarea dreptului lor de a circula liber pe teritoriul statelor Uniunii Europene. ÎN DREPT 22. Curtea observă de la început că este necesar să se examineze obiecțiunile menționate anterior ale reclamanților din perspectiva articolului 2 din convenție și, respectiv, a articolului 2 din Protocolul n privind presupusele încălcări ale articolului 2 din convenție 23. Reclamanții susțin că autoritățile nu au efectuat o anchetă eficientă și diligentă pentru a clarifica circumstanțele decesului M.D. și pentru a sancționa conducerea societății F. Ei invocă art. 2 din convenție, formulat după cum urmează în partea sa relevantă în speță Dreptul oricărei persoane la viață este protejat prin lege 24. Curtea amintește că obligațiile pozitive prevăzute la art. 2 din convenție implică, în componenta lor procedurală, obligația autorităților de a institui un sistem judiciar eficace și independent care să permită stabilirea cauzei decesului unei persoane și pedepsirea vinovaților (a se vedea mutatis mutandis Calvelli și Ciglio c. Italia [GC], CEDO 2002, punctul 51 25). Forma anchetei poate varia în funcție de circumstanțe și de urmărirea penală nu este obligatorie în toate cazurile Mastromatteo c. Italia [GC], n 37703/97, § 90 și 94-95, CEDO 2002 VIII și Furdik c. Slovacia (dec.), 42994/05, 2 decembrie 2008). Curtea reamintește că art. 2 menționat anterior nu implică dreptul de a acuza sau condamna un terț la penalitate sau o obligație de rezultat presupunând că orice urmărire trebuie să se încheie printr-o condamnare (a se vedea mutatis mutandis Perez Franța [GC], nr 47287/99, § 70, CEDO 2004 I). În special în ipoteza în care se pune problema respectării unei reglementări privind protecția vieții, acest articol impune instituirea unui sistem judiciar de anchetă eficient, după care nu se poate evidenția aspectul unei evaluări arbitrare a faptelor care au dus la deces (Bone c. Franța (dec.), nr. 69869/01, 1 martie 2005 26. în această privință, atunci când este vorba de aducerea în discuție a unei neglijențe, a unei căi civile sau disciplinare, singură sau împreună cu o cale de atac în fața instanțelor penale, poate fi suficientă pentru a stabili responsabilitățile în cauză și, dacă este cazul, pentru a obține aplicarea oricărei sancțiuni civile adecvate, cum ar fi plata unor daune-interese (a se vedea, de exemplu, Calvelli și Ciglio) , citată anterior, § Mastromatteo c. Italia [GC], n 37703/97, § 90 și 94-95, CEDO 2002 VIII și Furdik . 27. Curtea constată mai întâi că, în speță, Parchetul a deschis imediat o anchetă penală cu privire la decesul M.D. și a ordonat IML să efectueze un examen medico-legal. În urma acestei examinări, IML a precizat că decesul a fost cauzat de boli de inimă despre care nimeni nu știa și care nu au putut fi detectate în timpul unui control medical de rutină, în lipsa unui simptomatic al pacientului. În plus, ITT a efectuat examinarea decesului în conformitate cu dispozițiile care reglementează dreptul muncii. Raportul său din 16 În decembrie 2003 se menționa cauzele decesului, a cărui cauză principală se referea la concluziile IML și la cea secundară nerespectării de către societatea F. a articolului 11 (i) RPT, având în vedere admiterea M.D. la locul de muncă într-o stare de oboseală. Curtea constată apoi că prima reclamantă a fost invitată de către Parchet să facă o declarație și să consulte dosarul anchetei penale, chiar dacă a trebuit să facă demersuri în acest scop. În urma unei proceduri judiciare, printr-o hotărâre definitivă din 12 mai 2005, Tribunalul departamental a confirmat neacuzarea de către Parchet la 18 noiembrie 2004. 28. Curtea constată, în această privință, că elementele menționate anterior contrazic ipoteza prezentată de reclamanți cu privire la absența unei anchete a autorităților care să permită clarificarea circumstanțelor decesului (a se vedea mutatis mutandis Bone, citată anterior). o teză diferită în ceea ce privește cauzele morții, pe care au putut să le susțină în timpul procedurilor penale, nu schimbă această constatare. 29. Curtea reamintește apoi că art. 2 menționat anterior nu implică dreptul de a acuza sau condamna terți la penalitate și consideră că concluzia autorităților cu privire la inexistența unei responsabilități penale în ceea ce privește decesul M.D. nu poate pune o problemă din punctul de vedere al acestui articol, având în vedere lipsa de aparență de arbitrar în evaluarea faptelor care au stat la baza decesului de către autoritățile de anchetă. Desigur, ITT a concluzionat, fără a dispune sancțiuni, că societatea F. nu a respectat o obligație de supraveghere prin admiterea la muncă M.D. într-o stare de oboseală. Cu toate acestea, în ceea ce privește faptele care se aseamănă cu o omisiune sau o neglijență și care nu au primit o calificare penală din partea autorităților, statul avea obligația, în temeiul obligațiilor sale pozitive, să ofere reclamanților o cale de atac care să le permită examinarea responsabilității societății F. și, dacă este cazul, să obțină aplicarea oricărei sancțiuni civile corespunzătoare, cum ar fi plata unor daune-interese Mastromatteo , citată anterior, § 90 și 94-95, și Furdik, citată anterior). 30. Curtea constată, de asemenea, că reclamanții au inițiat o procedură în despăgubire împotriva societății F. pentru presupusele deficiențe care ar fi contribuit la decesul M.D. Aceasta arată că există o jurisprudență internă bazată pe articolele 998-899 CC și pe dispozițiile Codului muncii, prin care victimele accidentelor de muncă au putut fi examinate în esență problema răspunderii angajatorului și, dacă este cazul, să obțină despăgubiri pentru prejudiciul suferit. Faptul că, în unele dintre aceste cazuri, cum ar fi cazul în speță, un refuz a fost pronunțat de Parchet, pe motiv că faptele relevante nu implicau răspunderea penală a angajatorului, nu a împiedicat examinarea faptelor de fond de către instanțele civile (punctele 18-19 de mai sus). 31. Curtea concluzionează că acțiunea menționată anterior îndeplinește condițiile impuse de jurisprudența Curții în ceea ce privește obligațiile procedurale ale statului și subliniază că reclamanții nu au exercitat această cale de atac împotriva societății F. (a se vedea mutatis mutandis Murillo Saldias și alții c. Spania (dec.), nr. 76973/01, 28 noiembrie 2006). 32. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamanții nu pot reproșa autorităților că nu au furnizat un sistem judiciar adecvat care să permită clarificarea circumstanțelor decesului M.D. și sancționarea responsabililor. Cu privire la presupusa încălcare a articolului 2 din Protocolul nr. 33, reclamanții se plâng, în esență, de deciziile din 28 aprilie 2006 ale tribunalului departamental care au restricționat exercitarea dreptului lor de a circula liber pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. 34. Curtea constată de la bun început că reclamanții nu au formulat nicio acțiune împotriva deciziilor menționate anterior. Prin urmare, acest motiv trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 1 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevell Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă