CtEDO 22.06.2010 Auto

FORTUNESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
22.06.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
FORTUNESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 30451/04 prezentate de George și Lucia FORTUNESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 22 iunie 2010 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători; și a lui Santiago Quesada, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 30 iulie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamanți, După ce au deliberat, pronunță următoarea decizie în fața reclamanților, dl George Fortunescu și dl. Lucia Fortunescu, sunt cetățeni români, care își au reședința în Iasi. A doua recurentă este soția primului reclamant. Guvernul român (atît cum a fost reprezentat de agentul său, Razvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 mai 1997, poliția a descoperit cadavrul fratelui primului reclamant, F.N., decedat în apartamentul său din orașul Galați. A fost alertată de S.C., inclusiv soacra, A.R., care era vecină cu F.N. și care avea grijă ocazional de el. Potrivit unui proces verbal întocmit de poliție, descoperirea cadavrului a fost efectuată în prezența a doi martori și a unui medic legist care au semnat procesul verbal. Potrivit unui raport medico-legal din 28 mai 1997, cauza morții, care a avut loc la 22 mai 1997, a fost o insuficiență cardiorespiratorie cauzată de infarctul miocardic pe fundul unei ateroscleroză coronară aortică. În august 1997, când fratele său nu răspundea la apelurile sale, primul reclamant a aflat de deces, precum și faptul că apartamentul F.N. a fost lăsat în iunie 1992 nepotului S.C. Investigații și proceduri penale legate de decesul F.N. Nu a fost procesat în legătură cu circumstanțele morții F.N. La 20 iunie 1997, pe baza certificatului medico-legal din 28 mai 1997, Parchetul din apropierea tribunalului de primă instanță din Galați a respins cazul cu privire la decesul F.N. A.R., care susținea, de asemenea, să fie verișoara F.N. A fost contestat de reclamanți - și a declarat ofițerilor de poliție că nu avea cunoștință de familia apropiată a F.N. La o dată nespecificată în 1999, reclamanții au înaintat o plângere penală privind decesul F.N. și au solicitat o copie a documentelor obținute din ancheta efectuată în acest sens în 1997. În aprilie 1999, a doua reclamantă a primit prin Parchet o copie a procesului-verbal și a raportului medico-legal întocmit în mai 1997. La 16 martie 2000, primul reclamant a fost confirmat prin Parchet că nu s-a pronunțat cazul cu privire la decesul F.N., o decizie calificată ca fiind legală și bine fondată. Plângere penală împotriva polițiștilor care au făcut primele constatări referitoare la moartea lui F.N. În noiembrie 2002, reclamanții au înaintat o plângere penală împotriva celor doi polițiști care, la 27 mai 1997, au întocmit procesul-verbal în urma decesului F.N. Considerând că cauza decesului F.N. a fost violentă, acuzându-i că au efectuat verificări superficiale la locul decesului și că au introdus informații incorecte. La 24 iunie 2003, Parchetul de la curtea de apel din Galați a respins plângerea penală a reclamanților, constatând că acuzațiile lor erau nefondate. În aceeași zi, au fost comunicate reclamanților care l-au contestat la 13 august 2004 în fața Parchetului-șef al Parchetului menționat anterior. Printr-o rezoluție din 2 octombrie 2004, procurorul-șef a respins această cale de atac pe motiv că a fost întârziată, în sensul art. IX (5) din Legea nr. 281/2003 și, de asemenea, nefondat. Din dosar reiese că, dat fiind faptul că, în aceeași zi, reclamanților li s-a comunicat cu referire la calea de atac disponibilă, această rezoluție nu a fost contestată în fața instanțelor interne de către părțile interesate în temeiul articolului 278 din Codul de procedură penală (CPP). Plângere penală împotriva A.R., S.C. și a medicului legist care a concluzionat că F.N. are capacitatea de a testa 10. În septembrie 2004, reclamanții au sesizat poliția judiciară din Galați cu o plângere penală pentru falsificarea și utilizarea de falsuri împotriva A.R., S.C., și doi alte persoane, inclusiv medicul legist care a încheiat în 2001, într-o procedură în anulare a testamentului din 1992, în favoarea nepotului S.C., că F.N. avea la momentul respectiv capacitatea de a testa (punctul 13 de mai jos). Reclamanții îi acuzau că au participat la instituție în 1992, 1997 și 2001 de documente false (test, proces-verbal, raport medico-legal). 11. După o Casație cu trimitere ordonată de instanțele interne din motive de procedură, printr-o rezoluție din 28 martie 2007, procurorul-șef al Parchetului în apropierea tribunalului de primă instanță din Galați a dat un Procurorul a notat că concluziile medicului legist nu au fost false sau arbitrare, F.N. părăsind spitalul psihiatric. Cu o lună înainte de redactarea testamentului din 1992, așa-numitele fapte din 1992 și 2001, au fost afectate, de altfel, de prescrierea răspunderii penale. Excluderea prevedea că reclamanții trebuiau să primească o copie a acestora. 12. Din dosar reiese că reclamanții nu au formulat nicio acțiune împotriva acestui refuz, în special în fața instanțelor interne (articolele 278-278) CPP). Procedura civilă în anulare a testamentului din 1992 13. printr-o hotărâre definitivă pronunțată la 23 aprilie 2003, Curtea de Apel de la Galați a respins ca nefondată acțiunea reclamanților în anulare a testamentului redactat de F.N. în iunie 1992. Acțiunile extraordinare formulate ulterior de solicitanți au fost respinse ca inadmisibile, fără examinarea cauzei pe fond. Dreptul intern relevant 14. Dispozițiile Codului de procedură penală (CPP) privind plângerea prealabilă și recursul împotriva deciziilor Parchetului sunt descrise în Hotărârea Dumitru Popescu c. România (1) (n 49234/99, §§ 43-45, 26 aprilie 2007). GRIFS 15. Invocând în esență art. 2 din convenție, reclamanții se plâng de lipsa autorităților de a efectua o anchetă penală eficientă și diligentă cu privire la decesul F.N., inclusiv cu privire la plângerea lor împotriva polițiștilor care au constatat decesul în 1997 și se plâng și de lipsa autorităților de a-i informa cu privire la stadiul investigațiilor în această privință. În temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție, aceștia se plâng de rezultatul procedurii în anulare a testamentului redactat de F.N. ÎN DREPT cu privire la presupusa încălcare a articolului 2 din convenție 17. Reclamanții se plâng de lipsa de personal a anchetei efectuate de autorități cu privire la decesul F.N. Ei invocă în esență art. 2 din convenție, formulat după cum urmează în partea sa relevantă: Dreptul oricărei persoane la viață este protejat prin lege. 18. Guvernul invocă mai multe excepții preliminare. excită de la lipsa de caracter de victimă a celei de-a doua recurente, care nu este decât soția primului reclamant, fratele lui F.N., și nu ar avea decât o legătură de afinitate și nu de rudenie cu victima. El excită, de asemenea, de la nerespectarea de către solicitanți a termenului de șase luni, considerând că decizia internă definitivă este respingerea de către Parchet la 20 iunie 1997 și că părțile interesate s-au confruntat cu acest refuz cel târziu în martie 1999, în urma cererii lor de fotocopiere a documentelor din dosarul de anchetă. În opinia guvernului, procedura inițiată de solicitanți împotriva poliției (punctele 7-9 de mai sus) nu poate fi pusă în aplicare în termenul de șase luni referitor la ancheta încheiată la 20 În cele din urmă, guvernul ridică o excepție cu privire la neobosirea căilor de atac interne, susținând că reclamanții nu au formulat o acțiune împotriva refuzului Parchetului în temeiul articolului 278 din Codul de procedură penală (CPP), care a fost introdus prin Legea nr. 281/2003 În plus, guvernul susține că ancheta în cauză a fost eficientă și diligentă; autoritățile au informat cu privire la rezultatul său A.R., singura persoană din familia F.N. cu care a ținut legătura, precum și verișorii F.N. și, de asemenea, reclamanții, de îndată ce aceștia s-au adresat autorităților în această privință. 19. Reclamanții nu au prezentat observații cu privire la excepțiile guvernului, repetându-și pe scurt afirmațiile. 20. Curtea consideră că nu este necesar să se examineze fiecare excepție invocată de guvern. În special, Comisia consideră că nu este necesar să se stabilească dacă ultima decizie relevantă pentru rezultatul anchetei în circumstanțele decesului F.N. este respingerea din 20 iunie 1997, pronunțată din oficiu de Parchet într-o perioadă în care reclamanții nu erau conștienți de deces și autoritățile ignorau calitatea persoanelor interesate sau rezoluția din 2 octombrie 2004, pronunțată de Parchet ca răspuns la prima plângere penală a reclamanților. În această privință, Curtea consideră că, intervenită după procedurile menționate anterior și având un obiect diferit în esență, a doua procedură penală inițiată de solicitanți (punctele 10-12 de mai sus) nu poate fi considerată relevantă având în vedere obligația pozitivă a autorităților de a clarifica circumstanțele decesului F.N. 21. Presupunând chiar că, în circumstanțele cazului, rezoluția menționată anterior din 2 octombrie 2004 trebuie reținută ca fiind ultima În plus, Curtea constată că această rezoluție a respins ca întârziere acțiunea formulată de părțile interesate împotriva necultivării Parchetului din 24 iunie 2003. În plus, acestea din urmă nu au contestat această rezoluție în fața instanțelor interne, în temeiul articolului 278 CPP și IX (5) din Legea 281/2003. 22. Prin urmare, excepția invocată de guvern ar trebui să fie primită și respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 1 și al articolului 4 din convenție. Cu privire la presupusa încălcare a articolului 6 din Convenția 23. Reclamanții se plâng, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție, de rezultatul procedurii în anulare a testamentului F.N. 24. Curtea constată că decizia definitivă relevantă, în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, a fost pronunțată la 23 aprilie 2003 de către Curtea de Apel de la Galați, care a examinat în ultimă instanță fondul cauzei în cauză. Or, cererea a fost formulată de recurente la 30 iulie 2004. 25. Prin urmare, acest motiv trebuie respins pentru nerespectarea termenului de șase luni, în conformitate cu articolul § 1 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă