ROOVERS v. THE NETHERLANDS
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
ROOVERS v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2010)
Decizia nr. 22523/08 de Ronald Michael ROOVERS împotriva Țărilor de Jos Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 18 mai 2010 în calitate de cameră compusă din: Josep Casadevell, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 13 mai 2008, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Ronald Michael Roovers, este un național Țările de Jos care s-a născut în 1958 și locuiește în Oosterhout. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna S. Boersma, un avocat practicant la Rotterdam. Guvernul Țărilor de Jos (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Böcker, al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost reținut pe reținere (voorlopige hechtenis La 8 noiembrie 2007 a avut loc o ședință în fața Curții Regionale (rechtbank ) din Rotterdam, care stătea în Arnhem, la care s-a decis, printre altele, să suspende cazul. Reclamantul a solicitat încetarea detenției sale la închidere sau în alternativă suspendată. Acest lucru a fost refuzat. În ziua următoare, 9 noiembrie 2007, reclamantul a apelat împotriva deciziei de a nu pune capăt deținerii la închidere. O nouă ședință a avut loc în fața Curții Regionale de Rotterdam, ședința la Arnhem, la care a fost ordonată o altă amânare a cazului. Reclamantul a cerut din nou detenția sa în retragere sau în alternativă suspendată. El a fost întâlnit cu un refuz în următoarele termeni: „În ceea ce privește argumentul de apărare, faptul că Curtea de Apel nu a luat până în această zi nici o decizie privind recursul interzis împotriva hotărârii Curții Regionale privind detenția reținută la reținere, dată la ședința din 8 noiembrie 2007, Curtea regională consideră că orice ar fi fost greșit s-a întâmplat în afara conștiinței Curții Regionale ( Buiten de waarneming van de rechtbank heeft plaatsgevonden ) și că nu este de competența Curții Regionale să-i atribuie consecințe în acest moment.” La 27 februarie 2008, recursul depus la 9 noiembrie 2007 a fost auzit de Curtea de Apel ( Gerechtshof ) din Haga, care a stat la Arnhem. A respins recursul în următoarele termeni: „În timpul audierii camerelor de astăzi ( Raadkamer ) Avocatul a susținut că, având în vedere durata lungă de timp între introducerea recursului și auzul de detenție în reținere, ar trebui să fie ridicată. Curtea de Apel consideră în acest sens că de la momentul în care recursul a fost introdus (9 noiembrie 2007) până la auzul recursului (inițial stabilit pentru 20 de ani) Februarie, dar în cele din urmă deținute la 27 februarie 2008, după cererea de amânare a apărării, a trecut un timp considerabil, aparent ca urmare a erorilor administrative (ambtelijke Misslagen ). Această perioadă de timp trebuie considerată nedorit de lungă durată, ceea ce înseamnă că recursul nu a fost hotărât de Curtea de Apel cât mai curând posibil de la art. 71 § 4 din Codul de Procedură Penală (Wetboek van Strafvording În plus, nu se poate spune că decizia privind recursul a fost acordată rapid în sensul articolului 5 § 4 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această lipsă nu trebuie, totuși, să conducă la ridicarea deținerii acuzatului în reținere, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale care reglementează deținerea în reținere în reținere, durata ulterioară a detenției acuzate în reținere a reținutului a fost sub controlul instanței de judecată și, prin urmare, a fost revizuită în termenul aplicabil după decizia atacată.” Reclamantul a fost eliberat la 11 aprilie 2008, după ce a petrecut treisprezece luni în detenție în reținere. Legea și practica internă relevante Ori în urma perioadelor inițiale de detenție în reținere ( ordonate de judecător (rechter-commissaris) sau în timpul procesului, Curtea Regională poate ordona reținerea prelungită a unui acuzat în reținere (gevangenhoul ) (art. 65 §§ § 1 și 2 din Codul de Procedură Penală). O astfel de ordine este valabilă până la nouăzeci de zile la un moment dat (articolul § 1). Un recurs împotriva unei hotărâri de reținere prelungită în timpul minciunilor în care Curții de Apel au minți; termenul este de trei zile (art. 71 § 1). Curtea de Apel decide cât mai curând posibil; acuzatul va avea posibilitatea de a fi auzit (art. 71 § 4). COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 4 și 6 din Convenție că apelul său împotriva prelungirii reținutului său prelungit în timpul reținutului nu a fost auzit „cu viteză”. De asemenea, el s-a plâns că argumentul Curții de Apel – referindu-se la revizuirea periodică a Curții regionale, care a avut loc între timp – nu a stat bine cu refuzul Curții regionale de a dispune de argumente bazate pe întârziere, astfel încât el a fost privat de un recurs eficient de către un organism jurisdicțional independent. În cele din urmă, el susține că aceste încălcări ar fi trebuit să aibă ca rezultat o ordonanță de eliberare a acesteia. HOTĂRÂREA La 9 aprilie 2010, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Eu, Roeland Böcker, agent al Guvernului Țărilor de Jos, declară că Guvernul Țărilor de Jos oferă să plătească dlui Ronald Michael Roovers, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazurii menționate mai sus, pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ex gratie 2.000 de euro, care să acopere orice prejudiciu material și moral. Suma acestui lucru va fi eliberată de orice impozite care pot fi aplicabile și plătite în termen de șase săptămâni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de șase săptămâni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 16 martie 2010, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Eu, Susanne Boersma, avocat, remarc că Guvernul Țărilor de Jos sunt dispus să plătească dlui Ronald Michael Roovers, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazurii menționate mai sus, pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ex gratie 2000 euro, care să acopere orice prejudiciu material și moral. Suma acestui lucru va fi eliberată de orice impozite care pot fi aplicabile și plătite în termen de șase săptămâni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor șase săptămâni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în cursul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. După consultarea clientului meu, vă informez că acceptă propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Țărilor de Jos în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. El declară că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa de cazuri. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele grefierului