Akar împotriva Turciei

SECȚIUNEA A DOUA

DECIZIE PARȚIALĂ

PRIVIND ADMISIBILITATEA

a cererii nr. 28505/04 prezentată de Fikret AKAR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), reunită la 18 mai 2010 într-o cameră compusă din: Françoise Tulkens, președintă, Ireneu Cabral Barreto, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, Kristina Pardalos, Guido Raimondi, judecători, și Sally Dollé, grefieră de secțiune, Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 7 iulie 2004, După deliberare, pronunță următoarea decizie: ÎN FAPT Reclamantul, Fikret Akar, este cetățean turc, născut în 1971. La momentul introducerii cererii, era deținut în penitenciarul de tip F din Tekirdağ. El este reprezentat în fața Curții de av. T. Prakken, avocat în Amsterdam.

A. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Procedura referitoare la refuzul de a-i preda reclamantului o publicație La 23 octombrie 2003, comisia disciplinară care își are sediul în cadrul penitenciarului („comisia") a decis să nu îi predea reclamantului revista Munca și Justiția (Emek ve Adalet) la care era abonat. Întemeindu-se pe art. 147 din regulamentul referitor la conducerea unităților penitenciare și la executarea pedepselor, comisia a considerat anumite pasaje din această publicație drept „deranjante" și a refuzat să i-o predea reclamantului. La 24 octombrie 2003, reclamantul a formulat opoziție împotriva acestei decizii.

Printr-o decizie din 7 noiembrie 2003, judecătorul de executare a pedepselor din Tekirdağ („judecătorul") a respins această opoziție și a confirmat decizia comisiei. La 9 decembrie 2003, curtea cu jurați din Tekirdağ („curtea cu jurați") a respins recursul formulat de reclamant și a aprobat decizia judecătorului. 2. Procedura referitoare la refuzul de a trimite scrisoarea reclamantului La 22 martie 2004, reclamantul i-a scris unui anume A.B. o corespondență al cărei conținut nu a fost precizat. La 23 martie 2004, comisia a considerat că această corespondență era „deranjantă" în sensul art. 147 din regulament și a decis, prin urmare, să nu o trimită destinatarului. La 25 martie 2004, reclamantul s-a opus acestei decizii.

La 9 aprilie 2004, judecătorul a decis că decizia comisiei era conformă cu legislația și a respins, în consecință, opoziția. Printr-o decizie pronunțată la 14 mai 2004, curtea cu jurați a confirmat decizia judecătorului. B. Dreptul și practica internă relevante Dreptul și practica internă relevante referitoare la art. 147 din regulamentul privind conducerea unităților penitenciare sunt descrise în hotărârea Tan c. Turciei (nr. 9460/03, §§ 13-14, 3 iulie 2007). PLÂNGERI 1. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de faptul că a fost privat de dreptul său la libertatea corespondenței, în măsura în care autoritățile penitenciare au refuzat să trimită scrisoarea sa destinatarului. 2. Invocând art. 10 din Convenție, acesta se plânge, de asemenea, de o atingere adusă dreptului său la libertatea de a primi informații, în urma refuzului autorităților penitenciare de a-i preda revista la care era abonat.

3. În final, reclamantul susține că nu a dispus de un recurs efectiv în dreptul intern care i-ar fi permis să conteste aceste măsuri litigioase. El invocă în acest sens art. 13, coroborat cu art. 8 și 10 din Convenție. ÎN DREPT 1. Reclamantul invocă o încălcare a art. 8 din Convenție, în măsura în care autoritățile penitenciare au refuzat să îi trimită scrisoarea destinatarului. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestei plângeri și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât, în temeiul art. 54 §2 lit. b) din regulamentul său. 2. Reclamantul invocă, de asemenea, o încălcare a art. 10 din Convenție din cauza refuzului autorităților penitenciare de a-i preda revista în cauză.

În acest sens, Curtea consideră că termenul de șase luni începe să curgă de la 9 decembrie 2003, data deciziei curții cu jurați. Or, cererea, introdusă la 7 iulie 2004, este tardivă cu privire la acest aspect. Reclamantul nu a putut demonstra în fața Curții că decizia curții cu jurați i-a fost notificată mai târziu decât data pronunțării. În consecință, această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă în temeiul art. 35 §§1 și 4 din Convenție. 3. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge în final de absența unui recurs efectiv în fața jurisdicțiilor naționale. Curtea reține că, pentru a contesta măsurile litigioase, reclamantul a putut sesiza judecătorul de executare a pedepselor; apoi a beneficiat de calea de recurs și a făcut apel în fața curții cu jurați.

Având în vedere ansamblul elementelor de care dispune, Curtea consideră că reclamantul a putut beneficia de un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale pentru a-și valorifica drepturile. Prin urmare, este necesară respingerea acestei părți a cererii ca vădit nefondată, în sensul art. 35 §§3 și 4 din Convenție (în același sens, a se vedea Koç c. Turciei (dec.), nr. 39862/02, 1 februarie 2005). Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, Amână examinarea plângerii reclamantului întemeiate pe art. 8 din Convenție; Declară cererea inadmisibilă pentru rest. Sally Dollé Françoise Tulkens Grefieră Președintă

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 28505/04 présentée par Fikret AKAR contre la Turquie La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant le 18 mai 2010 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, Kristina Pardalos, Guido Raimondi, juges, et de Sally Dollé, greffière de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 7 juillet 2004, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Fikret Akar, est un ressortissant turc et né en 1971. Au moment de l'introduction de la requête il était détenu dans la prison de type F de Tekirdağ. Il est représenté devant la Cour par M e T. Prakken, avocat à Amsterdam.

A. Les circonstances de l'espèce Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. 1. Procédure relative au refus de remettre une publication au requérant Le 23 octobre 2003, la commission disciplinaire siégeant au sein de la prison (« la commission ») décida de ne pas remettre au requérant la revue Travail et Justice (Emek ve Adalet) à laquelle il était abonné. En se fondant sur l'article 147 du règlement relatif à la direction des établissements pénitentiaires et à l'exécution des peines, elle considéra certains passages de cette publication comme « gênants » et refusa de la donner au requérant. Le 24 octobre 2003, le requérant forma opposition contre cette décision.

Par une décision du 7 novembre 2003, le juge de l'exécution des peines de Tekirdağ (« le juge »), rejeta cette opposition et confirma la décision de la commission. Le 9 décembre 2003, la cour d'assises de Tekirdağ (« la cour d'assises ») rejeta le recours formé par le requérant et approuva la décision du juge. 2. Procédure relative au refus d'envoyer la lettre du requérant Le 22 mars 2004, le requérant écrivit à un certain A.B. un courrier dont le contenu ne fut pas précisé. Le 23 mars 2004, la commission estima que ce courrier était « gênant » au sens de l'article 147 du règlement et décida, par conséquent, de ne pas l'envoyer à son destinataire. Le 25 mars 2004, le requérant s'opposa à cette décision.

Le 9 avril 2004, le juge décida que la décision de la commission était conforme à la législation et rejeta, en conséquence, l'opposition. Par une décision prononcée le 14 mai 2004, la cour d'assises confirma la décision du juge. B. Le droit et la pratique internes pertinents Le droit et la pratique internes pertinents quant à l'article 147 du règlement relatif à la direction des établissements pénitentiaires sont décrits dans l'arrêt Tan c. Turquie (n o 9460/03, §§ 13-14, 3 juillet 2007). GRIEFS 1. Invoquant l'article 8 de la Convention, le requérant se plaint d'avoir été privé de son droit à la liberté de correspondance dans la mesure où les autorités pénitentiaires ont refusé d'envoyer sa lettre à son destinataire.

2. Invoquant l'article 10 de la Convention, il se plaint également d'une atteinte à son droit à la liberté de recevoir des informations à raison du refus des autorités pénitentiaires de lui remettre la revue à laquelle il était abonné. 3. Le requérant soutient enfin n'avoir pas disposé d'un recours effectif en droit interne qui lui eût permis de contester ces mesures litigieuses. Il invoque à cet égard l'article 13, combiné avec les articles 8 et 10 de la Convention. EN DROIT 1. Le requérant allègue une violation de l'article 8 de la Convention dans la mesure où les autorités pénitentiaires ont refusé d'envoyer sa lettre à son destinataire. En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur, en vertu de l'article 54 § 2 b) de son règlement.

2. Le requérant allègue également une violation de l'article 10 de la Convention à raison du refus des autorités pénitentiaires de lui remettre la revue en question. A ce titre, la Cour estime que le délai de six mois commence à courir à partir du 9 décembre 2003, date de la décision de la cour d'assises. Or, la requête, introduite le 7 juillet 2004, est tardive sur ce point. Le requérant n'a pas pu démontrer devant la Cour que la décision de la cour d'assises lui avait été notifiée plus tard que la date du prononcé. Il s'ensuite que cette partie de la requête doit être déclarée irrecevable en application de l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. 3. Invoquant l'article 13 de la Convention, le requérant se plaint enfin de l'absence de recours effectif devant les juridictions nationales.

La Cour relève que, pour contester les mesures litigieuses, le requérant a pu saisir le juge de l'exécution des peines ; puis il a bénéficié de la voie de recours et fait appel devant la cour d'assises. Compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, la Cour estime que le requérant a pu bénéficier d'un recours effectif devant une instance nationale pour faire valoir ses droits. Dès lors, il convient de rejeter cette partie de la requête pour défaut manifeste de fondement, au sens de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention (dans le même sens, voir, Koç c. Turquie (déc.), n o 39862/02, 1 er février 2005). Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Ajourne l'examen du grief du requérant tiré de l'article 8 de la Convention ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus.

Sally Dollé Françoise Tulkens Greffière Présidente