CASE OF PRZYBYLSKA-CONROY v. POLAND

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

18.05.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF PRZYBYLSKA-CONROY v. POLAND (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

CAUZUL CU PREZYBYLSKA-CONROY v. POLONIA (Declarația nr. 49490/08) JUDGMENTUL Această versiune a fost rectificat la 6 iulie 2010 în temeiul articolului 81 din Regulamentul Curții STRASBOURG 18 mai 2010 FINAL 18/08/2010 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul Curții Strasburg 18 mai 2010 FINAL v. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), ședința ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători, și Lawrence Early, grefierul secțiunii, după ce au deliberat în privat la 27 aprilie 2010, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: Cazul a apărut într-o cerere (nr. 49490/08) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dna Grace Przybylska-Conroy („reclamantul”), la 1 octombrie 2008. Reclamantul a fost reprezentat de dl J. Pruchniewski, avocat care practică în Poznań. Guvernul Polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 8 iunie 2009, președintele celei de-a patra secțiuni a Curții a hotărât să comunice guvernului cererea și s-a hotărât, de asemenea, să se pronunțe cu privire la admisibilitatea cererii și la meritul cererii în același timp (art. 29 § 3). La 23 decembrie 2009, Guvernul a depus o declarație unilaterală și a invitat Curtea să elimine cererea, în conformitate cu art. 37 din Convenție. Reclamantul a depus obiecție. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1957 și trăiește în New York, Statele Unite ale Americii. La 19 ianuarie 1987, reclamantul a depus o cerere de divizare a proprietăților matrimoniale la Curtea de District Poznań (Sād Rejonowy A audierea, care a avut loc la 14 decembrie 1987, a fost suspendată pentru a oferi părților posibilitatea de a soluționa cazul. Cu toate acestea, se pare că nu au reușit să facă acest lucru și la 13 aprilie 1988 a avut loc prima ședință cu privire la fondul. Între 18 mai 1988 și 26 aprilie 1993, Curtea de District a programat 21 de audieri, 13 dintre care au fost suspendate în principal datorită neapărării martorilor sau a lipsei documentelor pe care părțile le trebuiau furnizate. În această perioadă, Curtea a solicitat experților să pregătească șase avize și avize suplimentare cu privire la valoarea proprietății matrimoniale. Între timp, la 2 februarie 1993, cazul a fost atribuit unui alt judecător. 10. Între 1 iulie 1993 și 28 mai 2004, Curtea de District a programat 49 de audieri, dintre care 28 au fost suspendate. O audiere a fost suspendată din cauza eșecului reclamantului de a apărea. În această perioadă, Curtea a solicitat experților să pregătească 10 rapoarte și avize suplimentare privind valoarea proprietății matrimoniale. 11. La 4 iunie 2004, Curtea de District Poznań a pronunțat o hotărâre. 12. La 21 martie 2006, Curtea de Regională Poznań (Såd Okręgowy ) a anulat parțial decizia de primă instanță și a remis cazul. 13. Între 13 noiembrie 2006 și 18 februarie 2008, Curtea de District a programat 6 audieri, în timpul cărora au fost auziți martorii și reclamantul. 14. La 17 martie 2008, Curtea de District Poznań a pronunțat o hotărâre. La 22 decembrie 2008, Curtea regională Poznań a respins recursul [1] Procedințe în temeiul Legii din 2004 16. La 29 februarie 2008, reclamantul a depus Curtea Regională Poznań o plângere în temeiul articolului 5 din Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na narzenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004”), care a intrat în vigoare la 17 septembrie 2004. Ea solicită o hotărâre care declară că durata procedurii în fața Curții de District Poznań a fost excesivă și o atribuire de o justă satisfacție în valoare de 10.000 de zloți polonez (PLN) (aprox. 2.500 de euro (EUR)). 17. La 29 aprilie 2008, Curtea Regională Poznań și-a respins plângerea, limitând examinarea duratei procedurii la perioada de după 15 noiembrie 2005. În acea dată, Curtea Regională Poznań analizase comportamentul Curții de District în urma plângerii depuse de fostul soț al reclamantului, cealaltă parte la procedura. Lungimea excesivă a procedurii în cauză a fost recunoscută și doar satisfacția în valoare de 4.000 de zloti polonezi (PLN) (aprox. 1000 euro (EUR)) i-a fost acordată. După analizarea conduitei Curții de District în perioada de după 15 noiembrie 2005, Curtea Regională a constatat că procedurile au fost desfășurate cu o diligență adecvată și într-un timp rezonabil. Curtea a subliniat faptul că conducerea Curții de District nu a putut fi analizată de două ori, în special din moment ce nu a existat întârziere nejustificată după această dată. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt prevăzute în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII, precum și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 34-46, CEDO 2005-V. HOTĂRÂREA GOVERNULUI solicită să pună în aplicare cererea în temeiul articolului 37 din convenția 19. La 23 decembrie 2009, Guvernul a prezentat o declarație unilaterală similară cu cea din cazul Tahsin Acar c. Turcia. ((obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, CEDH 2003-VI) și a informat Curtea că sunt dispuși să accepte că au existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție ca urmare a lungii necorespunzătoare a procedurii, în care a fost implicat reclamantul. În ceea ce privește prejudiciu moral, guvernul a propus să atribuie PLN 25.000 pentru reclamant (echivalentul de aproximativ 6,250 euro (EUR)). Guvernul a invitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 20. Reclamantul nu a fost de acord cu propunerea Guvernului și a considerat că suma propusă nu constituie suficientă satisfacție pentru daunele pe care le-a suferit și solicită Curții să continue examinarea cererii. 21. Curtea remarcă că, după cum a deținut deja în multe ocazii, ar putea fi adecvat, în anumite circumstanțe, să se îndepărteze o cerere sau o parte a unei cereri în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către guvernul contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. Aceasta va depinde de circumstanțele specifice dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale nu impune Curții să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar , citat mai sus § 75; și Melnic Moldova , nr. 6923/03 , § 22, 14 noiembrie 2006). 22. Potrivit jurisprudenței Curții, suma propusă într-o declarație unilaterală poate fi considerată o bază suficientă pentru eliminarea unei cereri sau a unei părți ale acesteia. Curtea va ține cont în acest sens de compatibilitatea sumei cu propriile sale atribuiri în cazuri similare, ținând cont de principiile pe care le-a elaborat pentru determinarea statutului de victimă și pentru evaluarea cantității de compensare morală care trebuie acordată atunci când a constatat o încălcare a cerințelor de timp rezonabil (a se vedea Cocchiarella c. Italia) [GC], nr. 64886/01, §§ 85-107, CEDO 2006-...; Scordino v. Italia (n. 1) [GC], nr. 36813/97, §§ 193-215, CEDO 2006-... și Dubjakova v. Slovacia (dec.), nr. 67299/01, 10 octombrie 2004). 23. Cu privire la faptele și din motivele prezentate mai sus, în special suma de compensare propusă, care este substanțial mai mică decât Curtea ar fi acordată în cazuri similare, Curtea constată că guvernul nu a prezentat o declarație care să ofere o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în convenție și în protocolele sale nu impune Curții să continue examinarea cazului (a se vedea, în contrast, Spółka z o.o. WAZA c. Polonia (striking out), nr. 11602/02, 26 iunie 2007). 24. Prin urmare, Curtea respinge cererea guvernului de a elimina aplicarea din lista de cazuri în temeiul articolului 37 din Convenție și va continua, în consecință, examinarea admisibilității și a meritelor cauzei. II. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 A CONVENȚIEI PE CONTA CARE TREBUIE NEREZONABILĂ A PROCEDURILOR 25. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temp de raționare”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 26. Guvernul a contestat acest argument. 27. Curtea remarcă că procedura a început la 19 ianuarie 1987. Cu toate acestea, perioada care urmează să fie luată în considerare a început numai la 1 Mai 1993, atunci când a intrat în vigoare recunoașterea de către Polonia a dreptului unei cereri individuale. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie să se țină seama de starea procedurilor la momentul respectiv. Perioada în cauză s-a încheiat la 22 decembrie 2008. Acesta a durat astfel aproape 15 ani și opt luni pentru două niveluri de competență. [2] Admisibilitatea 28. Curtea remarcă că această plângere nu este, în mod evident, bolnavă, fondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, subliniază, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 30. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender În plus, Curtea consideră că, în respingerea plângerii reclamantului, depășește un timp rezonabil, Curtea Regională Poznań nu a aplicat standardele care erau conforme cu principiile înscrise în jurisprudența Curții (a se vedea Majewski c. Polonia, nr. 52690/99, § 36, octombrie În special, Curtea observă că instanța nu a luat în considerare durata procedurii anterioare datei hotărârii privind fondurile plângerii depuse în temeiul legii din 2004 de fostul soț al reclamantului, cealaltă parte la litigiu (a se vedea punctul 17 de mai sus). 31. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că în cazul instantaneu durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 32. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 35 000 de zloți polonezi (echivalentul de aproximativ 8.750 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 34. Guvernul a contestat cererea. 35. Curtea, hotărând pe o bază echitabilă și având în vedere cuantumul compensației acordate reclamantului la nivelul intern, consideră că ar trebui să atribuie suma totală solicitată. Costuri și cheltuieli 36. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 4.880 zloti polonezi (echivalentul de aproximativ 1.220 EUR) pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții, și anume taxa reprezentantului juridic. În plus, a solicitat 2,610,80 zloti polonezi (echivalentul de aproximativ 652 EUR în taxele de traducere, închizând facturile relevante (documente referitoare la documentele prezentate cu Curtea). 37. Guvernul a contestat aceste afirmații, susținând în special că un avocat profesionist reprezentând reclamantul în cadrul procedurii dinainte de Curte, care a asumat o datorie de a invoca în fața instanței internaționale pentru care este remunerat, nu ar trebui să solicite rambursarea taxelor de traducere. 38. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 1 500 EUR care acoperă costurile de reprezentare juridică și de traducere a documentelor prezentate Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS respinge cererea guvernului de a elimina cazul din listă; declara cererea admisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 8,750 EUR (opt mii șapte sute și cincizeci de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și EUR 1 500 (o mie de cinci sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil pentru a fi transformat în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) care de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 18 mai 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Lawrence Early Nicolas Bratza Președintele grefierului [1] Rectificat la 6 iulie 2010. Textul inițial se citește după cum urmează: „Procedurile sunt în prezent încă în așteptare în fața instanței de apel.” [2] Rectificat la 6 iulie 2010. Textul inițial se citește după cum urmează: „Perioada în cauză nu s-a încheiat încă. Astfel, acesta a durat deja în data menționată de aproape șaptezeci de ani pentru două nivele de competență.”