IVANOV v. BULGARIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly struck out of the list;Partly inadmissible
IVANOV v. BULGARIA (CtEDO, 2010)
A cincea secțiune decizia nr. 27397/05 de Stanislav Sashev IVANOV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 18 mai 2010 în calitate de Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președintele, Renate Jaeger, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 18 iulie 2005, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 11 ianuarie 2010 în vederea soluționării plângerii cu privire la durata procedurii și solicitarea Curții să atace această parte din aplicarea acesteia din lista cauzelor, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Stanislav Sashev Ivanov, este un național bulgar care s-a născut în 1974 și locuiește în Sofia. El este reprezentat în fața Curții de către dl L. Lashkov, un avocat care practică în Sofia. Guvernul bulgar (“Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dna M. Dimova, din Ministerul Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 decembrie 1996 au fost deschise proceduri penale împotriva reclamantului, un șofer de autobuz, pentru conducerea neglijentă care a cauzat moartea unui pieton. La o dată neespecificată în 1997 el a fost acuzat cu infracția de mai sus, a fost pus pe cauțiune și cazul său a fost adus la Tribunalul Orașului Sofia. Prin hotărârea din 11 octombrie 1999, Curtea din Sofia a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat la închisoarea de doi ani suspendată pentru o perioadă de trei ani. Acesta a interzis în continuare reclamantul să conducă pentru o perioadă de doi ani și a acordat compensarea familiei victimei. Motivele hotărârii au fost eliberate în martie 2000. La 18 martie 2002, Curtea de Apel a menținut hotărârea instanței de judecată inferioară. La apelul suplimentar, la 20 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Cassare a anulat hotărârea Curții de Apel pentru încălcări de procedură și a remis cazul pentru probă. Prin hotărârea din 1 iunie 2004, Curtea de Apel a susținut condamnarea și a sporit suma compensației. Prin recurs, prin o hotărâre finală din 28 februarie 2005, Curtea Supremă de cassare a susținut hotărârile instanței anterioare. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 cu privire la echitatea și rezultatul procedurii. Reclamantul s-a plâns că, din cauza procedurii lungi, perioada de prelungire a cererilor de asigurare împotriva companiei de asigurări a expirat și, ca urmare, a trebuit să plătească compensația acordată familiei victimei însuși. Denumirea în temeiul articolului 6 § 1 cu privire la durata procedurii Reclamantul se plângea cu privire la durata procedurii civile, iar el se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție. La 11 ianuarie 2010, Curtea a primit o declarație unilaterală a Guvernului în vederea soluționării problemei formulate de această parte a cererii. Guvernul a solicitat Curtea să elimine aplicarea listei sale de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, în special, a citit: [...] Guvernul dorește să își exprime [...] recunoașterea de durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. În același timp, Guvernul recunoaște că, în circumstanțele particulare ale cazului, plângerea cu privire la durata procedurii nu a fost remediată la nivel intern, conform articolului 6 § 1 din convenție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma de [...] 700 EUR pe care le consideră rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în bulgar [levs] la rata de schimb aplicabilă la momentul plății, și va fi liberă de orice impozite care pot fi impuse reclamanților. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din [Convenția]. [...] Guvernul solicită, prin urmare, ca această cerere să fie eliminată din lista de cauze a Curții în temeiul articolului 37 §§ §§ §§ §§ §§ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea reamintește că art. 37 § 1 litera (c) din Convenție îi permite să tragă o procedură din lista sa în cazul în care: „[...] din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. art. 37 § 1 în amendă include provizul care: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, este necesar.” Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate încheia o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia) (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI). Având în vedere recunoașterile prezentate în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, care este compatibil cu sumele acordate în cazuri similare, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a prezentei cereri, în sensul articolului 37 § 1 litera (c). Având în vedere jurisprudența sa extinsă și clară privind durata procedurilor penale, inclusiv în cazurile împotriva Bulgariei (a se vedea, de exemplu, Osmanov și Yuseinov c. Bulgaria , nr. 54178/00 și 59901/00 , 23 septembrie 2004, Balabanov c. Bulgaria , nr. 70843/01 , 3 iulie 2008 și Yankov și Manchev c. Bulgaria , , nr. 27207/04 și 15614/05, 22 octombrie 2009), Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în protocolele acestuia, nu necesită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, această parte a cererii ar trebui eliminată din listă. Curtea a examinat restul plângerilor reclamantei, astfel cum a fost depusă de el. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat în ceea ce privește durata procedurii de plângere în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la reclamația de mai sus, în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenția; Declară restul cererii inadmisibil. Claudia Westerdiek Președintele Registrului Peer Lorenzen