CtEDO 20.05.2010 Auto

SEYDIYEV v. AZERBAIJAN

RESPONDENT
AZE
HOTĂRÂRE
20.05.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SEYDIYEV v. AZERBAIJAN (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

Prima secțiune decizia nr. 13648/06, de către Soin SEYDIYEV împotriva Azerbaidjanului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 20 mai 2010 în calitate de Camera compusă de: Christos Rozakis, Președintele, Nina Vajić, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 16 martie 2006, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspuns transmise de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Soin Seydiyev, este un național georgian născut în 1962 și locuiește în Baku. El este reprezentat în fața Curții de către dl I. Aliyev, un avocat care practică în Baku. Guvernul azerbaigian (“Guvernul”) sunt reprezentate de agentul lor, dl Ç. Asgarov. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 aprilie 2004, reclamantul, în timp ce conducea în Baku cu doi pasageri în mașină, a fost oprit de către poliția pentru o presupusă infracțiune de conducere. Se pare că, în timp ce poliția redacta un raport de poliție privind încălcarea reglementărilor privind traficul, a apărut o litigiu între reclamant și trei polițiști. După acest incident, reclamantul a fost dus la secția de poliție din districtul Narimanov unde a făcut o declarație despre incident. La 7 aprilie 2004, Procurorul districtului Narimanov a instituít o procedură penală împotriva reclamantului în temeiul articolului 315.1 din Codul Penal (utilizarea violenței împotriva oficialilor de stat). Reclamantul a fost acuzat de utilizarea forței împotriva polițiștilor, a datorat uniformitățile lor și a rupt raportul poliției privind încălcarea reglementărilor privind traficul. La 31 mai 2004, proiectul de pronunțare a inculpatului a fost trimis în instanța de primă instanță. În cadrul procedurii de dinaintea instanței de primă instanță, reclamantul a fost furnizat cu asistență juridică gratuită. La 4 octombrie 2004, Curtea de district Nizami a pronunțat o hotărâre de constatare a reclamantului vinovat. Curtea i-a dat o condamnare suspendată de un an și jumătate de închisoare cu o perioadă de probă de un an. Curtea a remarcat, în hotărârea sa, că vina reclamantului a fost stabilită prin mărturiile părților rănite și a unui martor (doi polițiști au depus mărturie ca părți rănite și a treia ca martor) și prin avize de experți cu privire la daunele cauzate polițiștilor de către solicitant. Reclamantul a apelat împotriva acestei hotărâri, plângându-se de faptul că instanța nu a examinat martorii apărării, de durata procedurii și de asistența juridică inadecvată. El a remarcat în apelul său că martorii pentru apărare (cei doi pasageri din mașina sa) nu au fost niciodată auziti, că a fost reprezentat de un avocat desemnat de stat al cărui participare la procedura este doar o formalitate și că, din cauza absenței părților rănite de la unele audieri, procedura a fost amânată de mai multe ori. La 14 decembrie 2004, Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre care a respins recursul reclamantului, nu a constatat niciun motiv de modificare a hotărârii instanței de judecată și a considerat că acuzațiile reclamantei nu au fost justificate. El a remarcat, de asemenea, în apelul său de casă că avocatul desemnat de stat pentru apărarea sa era absent din audierea Curții de Apel. Prin decizia din 13 septembrie 2005, Curtea Supremă a susținut hotărârea Curții de Apel, menționând că procedurile în fața instanțelor inferiore au fost desfășurate în conformitate cu legea. Înregistrarea hotărârii Curții Supreme rezultă că atât reclamantul, cât și avocatul său au fost absenți de la această audiere, dar procurorul a fost prezent și a făcut declarații orale. Reclamantul a primit hotărârea Curții Supreme la 31 octombrie 2005. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că nu a fost informat cu privire la data și locul de audiere în fața Curții Supreme. De asemenea, el se plângea în temeiul articolului 6 § 3 litera (c) din Convenția privind ineficacitatea asistenței juridice gratuite pe care le-a primit, susținând că participarea avocatului desemnat de stat la procedura anterioară instanței de primă instanță a fost doar o formalitate și că acest avocat nu a fost în toate ședințe de apel ulterioare. În baza articolului 6 alineatul (3) litera (d) din Convenție, reclamantul s-a plâns că instanța internă nu a examinat martorii în numele său în aceleași condiții ca și martorii împotriva acestuia. În plus, reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 că cauza penală împotriva lui a fost fabricată, că durata procedurii înaintea instanței de primă instanță a fost excesivă, că experții nu au fost imparțiale și că dovezile nu au fost evaluate corect. Prin o scrisoare din 6 ianuarie 2010, Guvernul a informat Curtea cu privire la declarația lor unilaterală în vederea soluționării problemelor prezentate de aceste plângeri. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește să exprime – prin intermediul unei declarații unilaterale – recunoașterea că, în acest caz, procedurile în fața Curții Supreme nu au respectat cerințele de echitate și că dreptul reclamantului de a examina martorii împotriva lui și de a obține prezența martorilor în numele său nu a fost respectat pe deplin. Având în vedere poziția Curții în ceea ce privește acordarea unei simple satisfacții părții vătămate în cazuri similare (de exemplu, Abbasov v. Azerbaidjan , nr. 24271/05, 17 ianuarie 2008), Guvernul este dispus să plătească reclamantului o sumă totală de 1000 AZN (1 000 de manate) în compensare pentru prejudiciu moral, plus orice impozit care poate fi taxabil pe această sumă. Între timp, Guvernul va lua toate măsurile pentru redeschiderea procedurii de recurs de casație, pentru a garanta examinarea recursului de casație al reclamantului, în conformitate cu cerințele articolului 6 din convenție. Având în vedere mai sus, Guvernul ar sugera că circumstanțele prezentei cauze permit Curții să ajungă la concluzia că există „un alt motiv”, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, justificând încetarea examinării cererii și că, în plus, nu există motive de caracter general, astfel cum se definește la art. 37 § 1 în amendă În consecință, Guvernul invită Curtea să excludă cererea din lista de cazuri.” În aceeași scrisoare, Guvernul a depus, de asemenea, următoarele argumente: „3. Guvernul susține că, în conformitate cu contractele reclamantei cu avocatul și traducătorul său, o plată pentru taxele juridice și respectiv de traducere este supusă hotărârii Curții, în care Curtea ar permite satisfacție echitabilă reclamantului. În acest context, dacă Curtea decide să anuleze cererea în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, reclamantul nu este obligat să plătească taxe legale și de traducere în temeiul unei obligații contractuale, având în vedere că guvernul nu include compensarea pentru cererile de costuri și cheltuieli ale reclamantului în declarația lor unilaterală.” Într-o scrisoare din 11 februarie 2010, reclamantul a susținut că suma compensației prevăzute în declarația unilaterală a guvernului a fost scăzută. În acest sens, reclamantul a solicitat 10.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale și 2,430 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile (inclusiv 1,700 EUR în ceea ce privește taxele juridice, 530 EUR în ceea ce privește cheltuielile de traducere și 200 EUR în ceea ce privește cheltuielile poștale). Reclamantul a susținut, de asemenea, că nu există nicio garanție că procedura redeschisă în fața Curții Supreme ar respecta cerințele de la art. 6 din Convenție și că, prin urmare, dacă se scoate cazul din listă, acesta ar fi privat de beneficiul procedurii de monitorizare a executării hotărârilor Curții. Curtea reiterează că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include următoarele dispoziții: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” Curtea reiterează, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (ediția preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§ 74-77, CEDH 2003 VI, Sindicatul Suedia a muncitorilor de transport c. Suedia (striking out), nr. 53507/99, §§ 24-27, 18 iulie 2006 și Van Houten c. Țările de Jos v. (Striking out), nr. 25149/03, §§ 34-37, CEDO 2005 IX). În ceea ce privește prezenta cerere, Curtea constată că declarația conține o recunoaștere clară că, în circumstanțele cauzei în fața Curții Supreme, nu a respectat cerințele de echitate și dreptul reclamantului de a asigura participarea și examinarea martorilor în numele său a fost încălcat. În plus, Guvernul s-a angajat să redeschidă procedurile în Curtea Supremă și să se asigure că procedurile redeschise îndeplinesc toate cerințele de echitate prevăzute la art. 6 din Convenție. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația unilaterală a Guvernului, precum și domeniul de aplicare și amploarea diferitelor întreprinderi care le sunt acordate, împreună cu suma de compensare propusă de Curtea consideră rezonabilă, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți a cererii în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar citat mai sus și, de asemenea, Haran c. Turcia (striking off), nr. 25754/94, 26 martie 2002). În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se încheie această parte a aplicării din listă. II. Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul articolului 6 că cauza penală împotriva lui a fost fabricată, că durata procedurii înaintea instanței de primă instanță a fost excesivă, că experții nu au fost imparțiale și că dovezile nu au fost evaluate corect. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și, în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea consideră că această parte a cererii nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a Convenției și că aceaceasta este inadmisibilă în temeiul articolului 35 § 3 ca fiind manifestament nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. III. APLICAREA REGULUI 43 § 4 A REGULUI TRIBUNALULUI art. 43 § 4 din Regulamentul Curții prevede: „Când o cerere a fost anulată, costurile trebuie să fie la discreția Curții...” Curtea subliniază că, spre deosebire de art. 41 din Convenție, care intră în joc numai dacă Curtea a constatat anterior „o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale”, art. 43 § 4 îi permite atribuirea exclusivă a costurilor și cheltuielilor în cazul în care cererea a fost eliminată din lista cazurilor (a se vedea Sisojeva și alții c. Letonia [GC], nr. 60654/00, § 132, CEDO 2007 II). Curtea reiterează că principiile generale care reglementează rambursarea costurilor în temeiul articolului 43 § 4 sunt în esență identice cu art. 41 din Convenție (a se vedea El Majjaoui și Stichting Touba Moskee c. Țările de Jos [GC], nr. 25525/03, § 39, 20 decembrie 2007). Cu alte cuvinte, pentru a fi rambursată, costurile trebuie să aibă legătură cu presupusa încălcare sau încălcare, au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În plus, în conformitate cu art. 60 § 2, trebuie depuse informații referitoare la orice afirmație formulată în temeiul articolului 41 din Convenție, împreună cu documentele justificative sau voucherele relevante, în lipsa căreia Curtea poate respinge reclamația în întregime sau în parte. În cazul în cauză, având în vedere contractele prezentate de reclamant și cuantumul lucrărilor efectuate de avocatul și traducătorul reclamantului, Curtea decide să acorde 2 000 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile sub toate șefurile. Din aceste motive, Curtea ia notă cu majoritate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerile prevăzute la art. 6 § 1, § 3 litera (c) și la art. 3 § 3 litera (d) și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la plângerile de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din convenție; Rezultatul cererii este inadmisibil; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 2.000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant, care să fie convertit în manate noi azerbaiene la rata aplicabilă la data decontare; nota (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă