CtEDO 30.09.2014 Auto

ALASGAROV v. AZERBAIJAN

RESPONDENT
AZE
HOTĂRÂRE
30.09.2014
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ALASGAROV v. AZERBAIJAN (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

Primă secțiune decizia nr. 14690/08 Haji ALASGAROV împotriva Azerbaidjanului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 30 septembrie 2014 în calitate de cameră compusă din: Isabelle Berro-Lefèvre, președinte, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Mirjana Lazarova Trajkovska, Julia Laffranque, Paulo Pinto de Albuquerque, Linos-Alexandre Sicilianos, judecători și Søren Nielsen, Secțiunea Grefier, având în vedere cererea depusă la 18 februarie 2008, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 28 aprilie 2014, astfel cum a fost modificată la 30 iunie 2014, solicitând Curtea să scoată cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTS ȘI PROCEDIU Reclamantul, dl Haji Alasgarov, este un național azerbaidjan, care s-a născut în 1985 și trăiește în Baku. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl I. Aliyev, un avocat care practică în Azerbaidjan. Guvernul azerbaidjan („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Asgarov. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a participat la trei seturi de proceduri conexe. Arestarea reclamantului și primul set de proceduri privind condamnarea sa administrativă La 26 ianuarie 2007, reclamantul a participat la o demonstrație organizată de blocul politic Azadliq din Baku împotriva deciziei Consiliului Tarifului de a ridica prețurile anumitor mărfuri. Potrivit reclamantului, la aproximativ ora 15.20 poliția a început să disperseze manifestanții fără nici un avertisment, și în același timp, au început să lovească un demonstrator care stătea lângă el. Reclamantul a protestat verbal în legătură cu acțiunile poliției și unul dintre polițiștii și-a instruit colegii să aresteze și reclamantul. Potrivit reclamantului, șase polițiști au lovit, lovit și lovit cu truncheons. El a fost arestat. La 16:00, reclamantul a fost dus la secția de poliție din districtul Khatai nr. 37. Potrivit reclamantului, după sosirea sa la secția de poliție nu a fost autorizat să folosească un telefon și a fost păstrat într-o cușcă de metal de la 16:00 până la 21:00. La ora 9:00, în aceeași zi, reclamantul a fost dus la Curtea de district Khatai și a apărut în fața unui judecător. Judecătorul a constatat că reclamantul a fost vinovat în temeiul articolului 310 (obstrucționarea poliției) din Codul de infracțiuni administrative și l-a condamnat la o amendă de 22 de noi manați azerbaezi (AZN). Reclamantul a fost eliberat din sala de judecată. La 6 februarie 2007, reclamantul a apelat împotriva hotărârii Curții de District Khatai. El s-a plâns, printre altele, că a fost arestat ilegal și reținut în arest de poliție, că a fost tratat rău în timpul și după arestarea sa, și că, în orice caz, nu a obstruit poliția. La 6 aprilie 2007, Curtea de Apel a menținut hotărârea instanței de primă instanță și a respins recursul reclamantului, excluzând orice posibilitate de recurs. Al doilea set de proceduri privind cererea de informații a reclamantului 10. La 6 februarie 2007, reclamantul a depus o cerere la secția de poliție din districtul Khatai nr. 37 cerând documente privind arestarea și detenția sa la 26 ianuarie 2007. 11. Întrucât reclamantul nu a primit niciun răspuns, la 16 martie 2007 a interzis instanța de judecată să ceară autorităților interne să-i furnizeze documentele privind arestarea și detenția sa la 26 ianuarie 2007. 12. La 16 aprilie 2007, Curtea de District Khatai a acordat reclamantului cererea și a ordonat secția de poliție din districtul Khatai nr. 37 să răspundă la cererea de informații a reclamantului. 13. Nu au fost depuse apeluri împotriva acestei hotărâri și, în conformitate cu legislația internă, aceasta a devenit executibilă în termen de o lună de la livrarea sa. Al treilea set de proceduri privind cererea civilă a reclamantului 14. Într-o dată neespecificată, reclamantul a interzis o acțiune civilă împotriva secției de poliție din districtul Khatai nr. 37, cerând instanței să-și declare arestarea ilegală și să găsească o încălcare a drepturilor sale protejate în temeiul articolelor 3, 5, 10 și 11 din Convenție. La 8 mai 2007, Curtea de district Khatai a respins cererea reclamantului. Curtea a declarat că reclamantul a fost arestat la 26 ianuarie 2007 și a fost dus la secția de poliție. Curtea a susținut că a fost considerat vinovat în temeiul articolului 310 (obstrucționarea poliției) din Codul de Infracții Administrative, deoarece nu a respectat cererile legale ale poliției. Curtea a susținut, de asemenea, că reclamantul nu a justificat acuzațiile sale. 16. La 18 iunie 2007, reclamantul a recurs împotriva acestei hotărâri, reiterând plângerile anterioare. 17. La 16 august 2007, Curtea de Apel a menținut hotărârea din 8 mai 2007. 18. La 23 noiembrie 2009, Curtea Supremă a susținut hotărârea Curții de Apel din 16 august 2007. Iunie 2008, reclamantul s-a plâns de încălcarea drepturilor sale în temeiul articolelor 3, 5, 6, 10 și 11 din Convenție. 20. În ceea ce privește a doua serie de proceduri privind cererea de informații a reclamantului, reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 și 10 din Convenție cu privire la neexecutarea hotărârii Curții de District Khatai din 16 aprilie 2007. 21. În ceea ce privește cel de-al treilea set de proceduri privind cererea civilă a reclamantului, reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 3 din Convenție, că poliția a folosit o forță excesivă pe el în timpul demonstrației din 26 ianuarie 2007 și că aceasta a constituit un maltrat în temeiul articolului 3 din Convenție. În baza articolului 5 din Convenție, reclamantul s-a plâns că a fost arestat ilegal de către poliție și că detenția sa în secția de poliție de la ora 16:00 până la ora 21:00 nu a fost în conformitate cu legislația internă. De asemenea, reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 10 și 11 din Convenție că utilizarea forței excesive de către autoritățile în timpul dispersării demonstrației din 26 ianuarie 2007 a constituit o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare și la reuniunea pașnică. În baza articolului 6 din Convenție, reclamantul s-a mai plâns că dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat deoarece durata procedurii civile în fața instanțelor interne a fost excesivă, deciziile instanțelor interne nu au fost motivate, iar procedurile nu au fost contradictorii. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluționare prietenoasă, prin scrisoarea din 28 aprilie 2014, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor formulate de plângerile referitoare la articolele 3, 5 și 11 din Convenție (ediția referitoare la art. 10 care este reglementată de art. 11). De asemenea, au solicitat Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 23. Textul declarației, astfel cum a fost modificat la 30 iunie 2014, cu condiția următoarea: „1. Guvernul Republicii Azerbaidjan dorește prin prezenta să exprime – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea faptului că au existat încălcări ale drepturilor reclamanților garantate în temeiul articolelor 3, 5 și 11 din Convenție. Guvernul este pregătit să plătească fiecare solicitant, dl Haji Alasgarov și dl Khalid Garayev, suma de 11 000 EUR (even mii de euro) în compensare pentru prejudiciu moral. Având în vedere similaritatea plângerilor și argumentelor juridice prezentate în aceste cazuri și observarea faptului că părțile substanțiale ale argumentelor avocatului în aceste cazuri erau fie identice, fie foarte similare, guvernul este pregătit să plătească suma totală de 2.000 EUR (2 mii de euro) reclamanților în comun în ceea ce privește serviciile juridice prestate de dl Intigam Aliyev. Aceste sume sunt eliberate de orice impozit care poate fi aplicabil și sunt plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de anulare a Curții în temeiul articolului 37 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea perioadei menționate mai sus, dobânzile simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Guvernul consideră că această sumă va fi o reparație adecvată și o compensare suficientă pentru încălcările impușite și, prin urmare, va constitui soluționarea finală a prezentului caz. Dacă, totuși, Curtea consideră că suma de mai sus nu constituie o redresare adecvată și o compensare suficientă, Guvernul este pregătit să plătească reclamanților prin satisfacție echitabilă, astfel de alte sume sugerate de Curte. Având în vedere mai sus, Guvernul ar sugera că circumstanțele prezentei cauze permit Curții să ajungă la concluzia că există „un alt motiv”, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, justificând încetarea examinării cererilor și că, în plus, nu există motive de caracter general, astfel cum se definește la art. 37 § 1 în amendă În consecință, Guvernul invită Curtea să scoată cererile din lista sa de cazuri” 24. Prin scrisoarea din 6 august 2014, reclamantul a indicat că suma compensației pentru serviciile juridice este prea scăzută, dar a acceptat termenii declarației unilaterale. 25. Curtea reiterează că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 26. De asemenea, acesta subliniază că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 27. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea din Tahsin Acar c. Turcia ([GC], nr. 26307/95, §§§ 75-77, CEDO 2003-VI). 28. Curtea observă că declarația unilaterală conține o recunoaștere clară de către Guvernul unei încălcări a drepturilor reclamantului protejate în temeiul articolelor 3, 5 și 11 din Convenție și conține, de asemenea, o întreprindere de a-i plăti un total de 11.000 EUR în compensare pentru prejudiciu moral. 29. Având în vedere natura admiterilor și a garanțiilor conținute în declarația guvernului și valoarea compensației propuse – pe care Curte le consideră rezonabile având în vedere circumstanțele prezentului caz – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu solicită să continue examinarea cazului (art. 37 § 1 din amendamentul 30. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 31. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se înfrunte această parte a aplicării din listă. II. RĂMENSIBILITĂ A APLICAMENTULUI 32. Reclamantul s-a plâns de încălcarea drepturilor sale în temeiul articolelor 3, 5, 6, 10 și 11 din Convenție în cadrul procedurii privind condamnarea administrativă. El s-a plâns în continuare în temeiul articolelor 6 și 10 din Convenție cu privire la neexecutarea hotărârii Curții de district Khatai din 16 aprilie 2007. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 6 din Convenție, că dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat în a treia serie de proceduri privind reclamația sa civilă, deoarece durata procedurii civile în fața instanțelor interne a fost excesivă, deciziile instanțelor interne nu au fost motivate, iar procedura nu a fost inversă. 33. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea consideră că această parte a cererii nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a Convenției. În consecință, aceaceasta este inadmisibilă în temeiul articolului 35 § 3 litera (a) ca fiind evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolelor 3, 5 și 11 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; Decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în ceea ce privește plângerile de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Søren Nielsen Isabelle Berro-Lefèvre Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă