SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4145/06 prezentate de Georgi Hristov DIMITROV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 25 mai 2010 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Renate Jaeger, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători; și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 decembrie 2005, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Georgi Hristov Dimitrov, este un cetățean bulgar, născut în 1956 și rezident în Vratsa. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, se pot rezuma după cum urmează: la 19 decembrie 2003, când persoana interesată se afla pe stradă, a recunoscut un anume domn coborând din mașină. Acesta din urmă a produs câteva împușcături de armă în direcția reclamantului, apoi i-a dat câteva lovituri în cap cu o lopată din lemn. În aceeași zi, reclamantul a depus o plângere la poliție împotriva dlui B. O anchetă a poliției (дознание) a fost deschisă la 19 și 20 decembrie. În 2003, poliția a efectuat două inspecții la locul incidentului și a găsit trei cutii de gloanțe și urme de sânge. Reclamantul și martorii oculari au fost interogați și au confirmat că dl B. mai întâi a tras focuri de armă și apoi l-a bătut pe reclamant folosind un obiect contondent. Potrivit unei expertize medicale stabilite în cadrul acestei anchete, reclamantul a suferit o fractură a osului temporal cu penetrare craniană, două leziuni la nivelul capului care necesită intervenție chirurgicală și copci, precum și o vânătaie pe față și o zgârietură la nivelul gâtului. Medicii au constatat că reclamantul a suferit o comoție care a provocat o perturbare temporară a sănătății, în condiții de siguranță pentru viață, însoțită de durere și suferință și a cărei perioadă de recuperare a fost de până la o lună. Dl B. a fost interogat la 5 ianuarie 2005. La o dată nespecificată în 2005, procurorul districtual a emis un act de acuzare împotriva domnului B. și l-a trimis înapoi la Tribunalul de District (Районен съд) din Oriyahovo. El a susținut că pârâtul a comis o încălcare a ordinii publice pedepsită prin Codul Penal și a cauzat în mod voluntar reclamantului o vătămare corporală medie gravă. Tribunalul de District a stabilit o audiere până la 23 iunie 2005. Reclamantul a fost informat că ar putea introduce o acțiune civilă în despăgubire și ar putea solicita să intervină în procedură în calitate de acuzator privat cel târziu la prima audiere. El nu a solicitat să fie constituit parte civilă și acuzator, așa cum a putut, în conformitate cu Codul de procedură penală. La ședința din 23 iunie 2005, tribunalul de district a respins cererea de amânare și a aprobat un acord între Parchet și Domnul conform termenilor acestuia, domnule. a fost condamnat pentru lovituri voluntare care au cauzat daune corporale medii grave și a fost pedepsit cu o sentință de eliberare condiționată pe o perioadă de un an. Această pedeapsă consta în obligația dlui să locuiască în orașul în care avea deja domiciliul și să se întâlnească periodic cu un ofițer de probațiune. a fost achitat în ceea ce privește acuzațiile de încălcare a legii. 10. Decizia Tribunalului de District de aprobare a acordului nu a devenit definitivă. 11. La o dată nespecificată, reclamantul a solicitat redeschiderea procedurii. În special, acesta a susținut deficiențe substanțiale ale procedurii prin faptul că nu a avut posibilitatea de a se constitui parte civilă și acuzatoare în cadrul procedurilor penale și că acordul său privind acordul nu fusese obținut. La 2 decembrie 2005, Parchetul de Casație a respins această cerere, considerând că reclamantul a avut posibilitatea de a introduce o acțiune civilă și de a solicita să intervină în calitate de acuzator până la 23 iunie 2005, dar nu a făcut-o. Într-adevăr, el a fost avertizat de tribunalul de district cu privire la drepturile sale și cu privire la intenția sa de a-și face cererile în viitor nu putea avea un efect juridic. Dreptul și practica internă relevante Codul penal 12. Articolele 128-311 din Codul penal (CP) din 1968 prevăd că infracțiunile sunt cauzate în mod intenționat sau din neglijență de daune corporale ușoare, medii grave sau grave. Deteriorarea permanentă a sănătății în condiții de siguranță pentru viață reprezintă o deteriorare corporală medie gravă (art. 129) și este pasibilă de o pedeapsă cu închisoarea până la cinci ani. 13. Pe de altă parte, în temeiul articolului 55 din CP, în cazul unor circumstanțe excepționale sau numeroase, în cazul în care pedeapsa prevăzută de CP se dovedește a fi disproporționată în raport cu gravitatea faptelor, instanța poate stabili o pedeapsă sub nivelul minim prevăzut. În cazul în care PC nu prevede o pedeapsă minimă pentru pedeapsa cu închisoarea prevăzută, aceasta poate fi înlocuită cu o pedeapsă cu suspendare. Pedeapsa de probațiune se transformă în pedeapsă cu închisoarea numai în cazul în care persoana în cauză refuză să se supună obligației impuse de probațiune (art. 43a din CP). Prin urmare, în cazul unei a doua infracțiuni comise în timpul pedepsei cu închisoarea, instanța nu poate reveni asupra acesteia din urmă și poate pronunța o pedeapsă mai grea și poate lua în considerare comportamentul persoanei în cauză în cadrul procedurii privind a doua infracțiune. În conformitate cu art. 52 din Codul de procedură penală (CPP) din 1974 (acest cod a fost înlocuit în 2006 cu un nou cod de procedură penală), constituirea unui particular în calitate de acuzator privat (частен обвител) a fost posibilă de la stadiul examinării cauzei penale de către tribunale și nu în cursul anchetei preliminare. În conformitate cu art. 53 alineatul (3), cererea de constituire în calitate de acuzator privat a trebuit să fie prezentată cel târziu la prima ședință. 15. În conformitate cu art. 55, acuzatorul privat avea dreptul de a consulta documentele dosarului și de a obține copii ale acestuia, de a prezenta dovezi, de a participa la procedura judiciară, de a formula cereri, observații și obiecții și de a contesta hotărârile Tribunalului în cazul în care acestea ar fi încălcat drepturile sale. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că autoritățile naționale nu au reușit să-i asigure o protecție adecvată împotriva unui act de violență gravă, deoarece agresorul său a fost pedepsit cu o pedeapsă disproporționat de ușoară în raport cu acest act. 13, de asemenea, se plânge de lipsa unei căi de atac care ar putea remedia presupusa încălcare a articolului 3.17, declarând, de asemenea, că refuzul Tribunalului de District de a amâna ședința din 23 În iunie 2005, l-a privat de dreptul său de a introduce o acțiune civilă în despăgubire și se plânge de absența urmăririi penale împotriva dlui B pentru furtul lanțului său de aur și de imposibilitatea de a se constitui parte pârâtă. Reclamantul susține că nu a beneficiat de o protecție adecvată împotriva actului de agresiune de care a fost victima. În situația actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură 19. În ceea ce privește celelalte obiecțiuni, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu arată nicio încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident neîntemeiată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiat pe lipsa de protecție împotriva actului de violență cu care a fost victima Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Grefier Președinte
de la requête n
o
4145/06
présentée par Georgi Hristov DIMITROV
contre la Bulgarie
La Cour européenne des droits de l'homme (cinquième section), siégeant le 25 mai 2010 en une chambre composée de
:
Peer Lorenzen,
président,
Renate Jaeger,
Karel Jungwiert,
Rait Maruste,
Mark Villiger,
Mirjana Lazarova Trajkovska,
Zdravka Kalaydjieva,
juges,
et de Claudia Westerdiek,
greffière de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 20 décembre 2005,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Georgi Hristov Dimitrov, est un ressortissant bulgare, né en 1956 et résidant à Vratsa.
A.
Les circonstances de l'espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
3.
Le 19 décembre 2003, lorsque l'intéressé se trouvait dans la rue, il reconnut un certain M. B. descendant de sa voiture. Ce dernier produisit quelques tirs de pistolet en direction du requérant, puis lui infligea plusieurs coups sur la tête à l'aide d'une pelle en bois. L'intéressé tomba par terre et perdit connaissance. Plus tard dans la journée, le requérant fut hospitalisé. Il constata par ailleurs qu'il lui manquait une chaîne d'or.
4.
Le même jour, le requérant porta plainte auprès de la police contre M.
décembre
2003, la police effectua deux inspections sur les lieux de l'incident et trouva trois étuis de balle et des traces de sang. Le requérant et des témoins oculaires furent interrogés. Ces derniers confirmèrent que M. B. avait d'abord tiré des coups de feu et ensuite battu le requérant en se servant d'un objet contondant.
5.
Selon une expertise médicale établie dans le cadre de cette enquête, le requérant avait subi une fracture de l'os temporal avec pénétration crânienne, deux blessures au niveau de la tête nécessitant une intervention chirurgicale et des points de suture, ainsi qu'une ecchymose sur le visage et une écorchure au niveau du cou. Les médecins constatèrent que le requérant avait subi une commotion cérébrale provoquant une perturbation temporaire de la santé, sans danger pour la vie, accompagnée des douleurs et des souffrances et dont la période de rétablissement allait jusqu'à un mois.
6.
7.
A une date non précisée en 2005, le procureur de district établit un acte d'accusation contre M. B. et le renvoya au tribunal de district (Районен съд) d'Oriyahovo. Il soutint que l'accusé avait commis une infraction à l'ordre publique punie par le code pénale, et avait infligé volontairement au requérant un dommage corporel moyennement grave.
8.
Le tribunal de district fixa une audience pour le 23 juin 2005. Le requérant fut informé qu'il pouvait introduire une action civile en dommages et intérêts et demander à intervenir dans la procédure en tant qu'accusateur privé au plus tard lors de la première audience. L'intéressé demanda l'ajournement de l'audience invoquant qu'il était malade. Il ne demanda pas d'être constitué partie civile et accusateur, comme il le pouvait selon le code de procédure pénale.
9.
A l'audience du 23 juin 2005, le tribunal de district rejeta la demande d'ajournement et approuva un arrangement conclu entre le parquet et M. B. Selon les termes de celui-ci, M. B. fut reconnu coupable pour coups volontaires ayant provoqué un dommage corporel moyennement grave et se vit punir d'une peine de probation pour une durée d'un an. Cette peine consistait en l'obligation pour M. B. de résider dans la ville où il était déjà domicilié et de rencontrer périodiquement un agent de probation. M. B. fut acquitté quant aux accusations d'infraction à l'ordre public.
10.
La décision du tribunal de district approuvant l'arrangement n'étant pas susceptible d'appel devint définitive.
11.
A une date non précisée, le requérant demanda la réouverture de la procédure. Il allégua en particulier des manquements substantiels à la procédure en ce qu'il n'a pas eu la possibilité de se constituer partie civile et accusateur dans la procédure pénale et que son accord pour l'arrangement n'avait pas été recueilli. Le 2 décembre 2005, le parquet de cassation rejeta cette demande considérant que le requérant avait eu la possibilité d'introduire une action civile et de demander d'intervenir en tant qu'accusateur jusqu'au 23 juin 2005, mais qu'il ne l'avait pas fait. Il avait en effet été averti de ses droits par le tribunal de district et sa simple intention de faire ses demandes à l'avenir ne pouvait avoir un effet juridique.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
1.
Le code pénal
12.
Les articles 128 à 131 du code pénal (CP) de 1968 érigent en infraction pénale le fait de causer à autrui, intentionnellement ou par négligence, un dommage corporel léger, moyennement grave ou grave. Une détérioration permanente de la santé sans danger pour la vie représente un dommage corporel moyennement grave (article 129) et le fait de la provoquer est passible d'une peine d'emprisonnement jusqu'à cinq ans.
13.
Par ailleurs, aux termes de l'article 55 du CP, en cas de circonstances atténuantes exceptionnelles ou nombreuses, lorsque la peine prévue par le CP s'avère démesurée par rapport à la gravité des faits, la juridiction peut fixer une peine en dessous du minimum prévu. Lorsque le CP ne prévoit pas de minimum pour la peine d'emprisonnement prévue, celle-ci peut être remplacée par une peine de probation. La peine de probation est transformée en peine d'emprisonnement dans le seul cas où la personne concernée refuse de se soumettre à l'obligation imposée par la probation (article 43a du CP). Il s'ensuit qu'en cas de deuxième infraction commise pendant la peine de probation, le tribunal ne peut revenir sur cette dernière et prononcer une peine plus lourde. Il peut tenir compte du comportement de l'intéressé dans le cadre de la procédure sur la deuxième infraction.
2.
Le code de procédure pénale de 1974
14.
Conformément à l'article 52 du code de procédure pénale (CPP) de 1974 (ce code a été remplacé en 2006 par un nouveau code de procédure pénale), la constitution d'un particulier en tant qu'accusateur privé
(частен обвинител)
était possible à partir du stade de l'examen de l'affaire pénale par les tribunaux et non pendant l'instruction préliminaire. Aux termes de l'article 53, alinéa 3, la demande de constitution en qualité d'accusateur privé devait être présentée au plus tard lors de la première audience.
15.
Selon l'article 55, l'accusateur privé avaient le droit de consulter les documents du dossier et d'en obtenir des copies, de présenter des preuves, de participer dans la procédure judiciaire, de formuler des demandes, des observations et des objections et de contester les décisions du tribunal lorsque celles-ci portaient atteinte à ses droits.
16.
Invoquant l'article 3 de la Convention, le requérant se plaint que les autorités nationales ont failli à lui assurer une protection adéquate contre un acte de violence sérieux en ce que son agresseur a été puni à une peine disproportionnellement légère par rapport à cet acte. Au regard de l'article
13, il se plaint aussi de l'absence de recours susceptible de remédier à la violation alléguée de l'article 3.
17.
Le requérant allègue également que le refus du tribunal de district d'ajourner l'audience du 23
juin 2005 l'a privé de son droit d'introduire une action civile en dédommagement. Par ailleurs, il se plaint de l'absence des poursuites pénales contre M. B. pour le vol de sa chaîne d'or et de l'impossibilité de se constituer partie accusateur. L'intéressé invoque les articles 6 et 13 de la Convention.
18.
Le requérant prétend qu'il n'a pas bénéficié d'une protection adéquate contre l'acte d'agression dont il a été victime.
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.
19.
En ce qui concerne les autres griefs, compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
Il s'ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée, conformément à l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à la majorité,
Ajourne
l'examen des griefs du requérant tirés de l'absence de protection contre l'acte de violence dont il a été victime
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Claudia Westerdiek
Peer Lorenzen
Greffière
Président