TELEVANTOU v. CYPRUS

Prima secțiune decizia nr. 29512/08, de către Anni TELEVANTOU împotriva Ciprului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 27 mai 2010 în calitate de cameră compusă de: Christos Rozakis, președinte, Nina Vajić, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 12 mai 2008, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 13 ianuarie 2010, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Anni Televantou, este un cetățen cipriot născut în 1943 și trăiește în Nicosia. A fost reprezentată în fața Curții de către dl G. Loucaides, un avocat practicant în Nicosia. Guvernul cipriot („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Clerides, Procuror General al Republicii Cipru. Reclamantul a adus prezenta cerere în calitate de personal și în calitatea ei de administrator al proprietății soțului decedat. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 noiembrie 1999, reclamantul, în calitate de administrator al proprietății soțului decedat a introdus proceduri civile (acțiunea nr. 5107/99) în fața Curții de District din Nicosia, cerând daune pentru presupusa neglijență medicală care a cauzat moartea soțului ei. Procedura a fost interzisă împotriva medicului care i-a tratat soțul. Audierea cazului a început la 4 februarie 2004 și s-a încheiat la 29 iulie 2004. La 30 iunie 2005, Curtea de District a susținut că acuzatul nu a exercitat sau a prezentat standardul de îngrijire prevăzut de o persoană în poziția sa și a competențelor și experiențelor sale. În plus, a constatat că cauzalitatea a fost stabilită și a acordat reclamantului daune de 10 900 de lire cipriote (CYP) plus dobânzi. Acuzatul a apelat împotriva acestei hotărâri în fața Curții Supreme (apel nr. 292/2005). La 17 decembrie 2007, Curtea Supremă a susținut recursul și a anulat hotărârea Curții de District. Curtea Supremă nu a considerat necesar să examineze dacă medicul a fost sau nu atât de negligent ca, în orice caz, a determinat pe baza dovezilor medicale furnizate de medicii care au tratat ulterior reclamantul în spital că lanțul de cauzare nu a fost stabilit. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la echitatea procedurii dinainte de Curtea Supremă, susținând în special că, în apel, ea a fost privată de o audiere echitabilă și de acces eficient la instanță. Având în vedere concluziile Curții de District, reclamantul a susținut că concluziile Curții Supreme cu privire la responsabilitatea decesului soțului ei au fost arbitrare, că Curtea Supremă a ignorat dovezi semnificative privind lanțul de cauzare și nu a motivat în mod corespunzător hotărârea sa. În plus, reclamantul s-a plâns că examinarea ineficientă a cazului de către instanțele interne a încălcat art. 2 din Convenție. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție cu privire la durata procedurii în fața instanțelor interne și la lipsa unui remediu eficace în acest sens. Lungimea procedurii și lipsa unui remediu eficace în acest sens Reclamantul s-au plâns cu privire la durata procedurii și că nu are niciun remediu eficace la dispoziția sa. „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” art. 13 Oricine a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [] Convenție are un remediu eficace înaintea unei autorități naționale, cu toate că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială. Prin scrisoarea din 13 ianuarie 2010, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor ridicate în această parte a cererii și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevede următoarele: „1. Guvernul dorește să exprime - prin intermediul unei declarații unilaterale - recunoașterea sa că, în circumstanțele speciale ale prezentului caz, durata procedurii nu a îndeplinit cerința de „rațional” menționată la art. 1 din Convenție și nici un „remediat efectiv” menționat la art. 13 pentru încălcarea menționată anterior a fost la dispoziția reclamantului. (2) Prin urmare, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului o sumă globală de 13.000 EUR (cu acoperirea daunelor pecuniare și nepecuniare și a costurilor și cheltuielilor). În opinia sa, această sumă ar constitui o reparație adecvată și o compensare suficientă pentru lungimea impugnată a acestei proceduri și pentru lipsa unui remediu eficace și, prin urmare, o sumă acceptabilă în ceea ce privește cuantitatea în acest caz. 3. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și nepecuniare, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul art. 1 (c) din Convenție. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui decontarea finală a cazului. Respectând recunoașterea Guvernului că nu a existat nici o „remediare eficientă” la dispunerea reclamantului, Guvernul a afirmat că a introdus în legislatură (Casă de Reprezentanți) la 14.7.09, legislație specifică pentru crearea de remedii naționale pentru plângeri de încălcare a cerințelor de timp rezonabil de la art. 6 § 1 din Convenție în determinarea drepturilor și obligațiilor civile. Legislativul a încheiat examinarea proiectului de lege relevant (titlul „O lege care oferă remedii eficiente pentru violarea dreptului de a avea drepturi și obligații civile determinate într-un timp rezonabil”) înainte de pauza de Crăciun, și se preconizează că va aproba proiectul de lege imediat ce va relua lucrările legislative la mijlocul ianuarie 2010. 5. Proiectul de lege se aplică plângerii privind durata procedurii judiciare în toate cazurile civile și administrative (în toate nivelurile de jurisdicție); reclamanții pot institui proceduri civile în instanțele de district pentru încălcarea dreptului și plata compensației și pot face acest lucru, de asemenea, atunci când plângerea este cu privire la procedurile judiciare încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii. De asemenea, se pot face plângeri în ceea ce privește durata procedurii pe care le așteaptă; o parte poate face o cerere la o altă instanță în orice etapă a procedurii pe care le așteaptă, se plânge de lungime și se cere compensare; reclamantul are dreptul de a examina și de a hotărâ asupra plângerii sale și de a compensa încălcarea încălcării; o astfel de cerere poate fi, de asemenea, în ceea ce privește plângerile cu privire la durata procedurii pe care le aștepta la intrarea în vigoare a legii; în plus față de compensarea, Curții Supreme trebuie să acorde instrucțiuni pentru accelerarea procedurii pe care le aștepta; în acest scop, instanța de judecată trebuie să transmită judecată Curții Supreme. 7. Proiectul de lege prevede că, în determinarea problemelor de încălcare și evaluare a compensației în procedurile interne de mai sus, instanța trebuie să ia în considerare jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. 8. În plus, Guvernul abordează problema prevenirii unei lungimi necorespunzătoare în cadrul procedurilor judiciare printr-o serie de măsuri de reglementare adoptate sau în curs de desfășurare sau propuse. Unele dintre măsurile sunt rezumate în documentul atașat. Acestea sunt, de asemenea, prezentate în documentul atașat cu privire la Comitetul de Miniștri’ 1072 (DH) reuniunea din decembrie 2009, deoarece acestea au fost comunicate și secretariatului Comitetului în cadrul reuniunilor bilaterale care au avut loc la Nicosia în iunie 2009. 9. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul ar sugera că circumstanțele prezentului caz permit Curții dumneavoastră să ajungă la concluzia că există „alte motive”, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, justificând încetarea examinării cererii și că, în plus, nu există motive de caracter general, astfel cum se definește la art. 37 § 1 în amendă , care ar necesita examinarea în continuare a cazului în temeiul acestei dispoziții. În consecință, Guvernul invită Curții dumneavoastră să scoată cererea din lista sa de cazuri.” Într-un document atașat la declarația, Guvernul a declarat următoarele: „1. Curtea Supremă revizuiește regulile de procedură civilă pentru actualizarea și simplificarea procedurilor de accelerare. Revizuirea este efectuată de către un comitet de judecători ai Curții Supreme în cooperare cu avocatii practici ai Asociației Barorilor Cipru. Lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul lunii iulie 2010. 2. Curtea Supremă a alocat unuia dintre judecătorii săi responsabilitatea de a urmări statisticile cazurilor în vârstă și de a informa Curtea Supremă la intervale regulate cu privire la progresul procedurii judiciare. 3. Măsurile disciplinare sunt luate împotriva judecătorilor care nu respectă instrucțiunile Curții Supreme prezentate în conformitate cu Regulamentul de procedură pentru eliberarea în timp util a hotărârilor. 4. Serviciul de stenotip care înlocuiește stenotipurile și, astfel, evită întârzierile cauzate de nevoia transcrierii înregistrărilor procedurilor a fost introdus în legătură cu procedurile din toate instanțele de asize. Se iau măsuri pentru prelungirea acesteia și la alte proceduri judiciare. 5. Informatizarea Serviciului Judiciar care se preconizează să rezolve multe probleme va începe foarte curând. Guvernul a aprobat deja recrutarea personalului necesar. Va fi dusă în două faze. Prima fază va acoperi Curtea Supremă și Curtea de district Nicosia, iar a doua va extinde și la alte instanțe. 6. Guvernul examinează o cerere a Curții Supreme de creștere a numărului de judecători.” Într-o scrisoare din 23 februarie 2010, reclamantul a acceptat termenii declarației guvernamentale și a susținut că, cu plata sumei și a celorlalte declarații menționate în textul declarației pe care le-a simțit justificată în ceea ce privește plângerea ei privind durata procedurii. Într-o scrisoare din 10 martie 2010, Guvernul a informat Curtea că proiectul de lege de instituire a unui recurs intern pentru lungimea procedurii a fost aprobat de legislatură și că legea relevantă (Legea 2 (I)/2010) a intrat în vigoare la 5 februarie 2010. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Sporóδka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwiδska v. Polonia (dec. nr. 28953/03). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, §§§ 69-98, ECHR 2006 Majewski v. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). De asemenea, a avut deja ocazia de a aborda plângerile legate de presupusa încălcare a dreptului unei persoane la o audiție într-un timp rezonabil și de lipsa unui remediu eficace în acest sens în diferite cazuri împotriva Ciprului (a se vedea, de exemplu, Mylonas Cyprus , nr. 14790/06, 11 decembrie 2008; Ouzounian Barret c. Cipru , nr. 2418/05 , 18 ianuarie 2007; Gavricides c. Cipru , nr. 15940/02 , 1 iunie 2006; Lerios c. Cipru , nr. 68448/01 , 23 martie 2006; Paroutis c. Cipru , nr. 20435/02 , 19 ianuarie 2006). Curtea ia în primul rând act de acceptarea termenilor reclamantului De asemenea, Curtea remarcă că declarația conține o recunoaștere clară a încălcării articolelor și a articolelor 13 din Convenție și ia, de asemenea, o conștientizare a inserției Legii 2 (I)/2010 de stabilire a unor remedii naționale pentru plângeri de încălcare a cerințelor de timp rezonabil prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție. În ultimul rând, Curtea este convinsă că suma totală oferită reclamantului de către Guvern în compensare pentru daune și costuri nepecuniare și cheltuieli constituie o soluție adecvată pentru lungimea excesivă a procedurii având în vedere toate circumstanțele cazului și că această sumă este în concordanță cu sumele acordate de Curte în alte cazuri similare. În acest context, Curtea consideră că nu mai este justificată să continue examinarea acestei părți a cererii [art. 1 litera (c)]. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. În ceea ce privește plângerile reclamantei în temeiul articolului 6 din Convenție, Curtea constată, în primul rând, că reclamantul a fost în măsură să aducă un recurs în fața Curții Supreme și a fost în măsură deplină să-și pronunțe cazul în fața instanței respective. În al doilea rând, în măsura în care reclamantul se plânge despre echitatea procedurii de recurs, Curtea reamintește în primul rând că nu este sarcina sa de a acționa ca instanță de recurs sau, așa cum se spune uneori, ca instanță de a patra instanță, în ceea ce privește deciziile luate de instanțe interne. Este rolul instanțelor interne să interpreteze și să aplice normele relevante ale dreptului procesual sau material. Mai mult decât atât, sunt cele mai bune instanțe naționale care pot evalua credibilitatea martorilor și relevanța probelor în cazul în cauză (a se vedea, printre multe alte autorități, Vidal v. Belgia , hotărârea din 22 aprilie 1992 , Serie A nr. 235-B , § 32 și Edwards v. Regatul Unit , hotărârea din 16 decembrie 1992 , Serie A nr. 247-B , § 34 ). În cazul în cauză, Curtea Supremă a constatat că, pe baza dovezilor medicale de dinaintea acesteia, cauza nu a fost stabilită de către reclamant. Prin urmare, a anulat hotărârea de primă instanță. Având în vedere acest lucru, a considerat că nu era necesar să se determine dacă ipotecul/apăratul a fost negligent ca atare. Curtea constată că hotărârea Curții Supreme este motivată în mod corespunzător și că nu există nici o indicație că a ajuns la concluzii necorespunzătoare și arbitrare sau că procedura a fost altfel nedrept. În măsura în care reclamantul plânge că examinarea presupusă ineficientă a cauzei sale de către instanțe interne încălcă art. 2 din Convenție, Curtea consideră că nu există nicio problemă în temeiul prezentei dispoziții, în urma că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerile prevăzute la art. 6 § 1 și 13 din convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la plângerile de mai sus, în conformitate cu art. 37 § § 1 litera (c) din convenție; restul cererii este inadmisibil. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 29512/08

by Anni TELEVANTOU

against Cyprus

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 27 May 2010 as a Chamber composed of:

Christos Rozakis,

President,

Nina Vajić,

Khanlar Hajiyev,

Dean Spielmann,

Sverre Erik Jebens,

Giorgio Malinverni,

George Nicolaou,

judges,

and Søren Nielsen,

Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 12 May 2008,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 13 January 2010 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mrs Anni Televantou, is a Cypriot national who was born in 1943 and lives in Nicosia. She was represented before the Court by Mr

L.

G. Loucaides, a lawyer practising in Nicosia. The Cypriot Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr

P.

Clerides, Attorney-General of the Republic of Cyprus.

The applicant has brought the present application in her personal capacity and in her capacity as the administrator of her deceased husband’s estate.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 25 November 1999 the applicant, in her capacity as administrator of her deceased husband’s estate brought civil proceedings (action no.

5107/99) before the District Court of Nicosia claiming damages for alleged medical negligence causing her husband’s death. The proceedings were brought against the doctor who had treated her husband.

The hearing of the case commenced on 4 February 2004 and ended on 29

July 2004.

On 30 June 2005 the District Court held that the defendant had not exercised or displayed the standard of care expected from a person in his position and of his skill and experiences. It further found that causation had been established and awarded the applicant damages amounting to 10,900

Cyprus pounds (CYP) plus interest.

The defendant appealed against this judgment before the Supreme Court (appeal no. 292/2005).

On 17 December 2007 the Supreme Court upheld the appeal and set aside the District Court’s judgment. The Supreme Court did not find it necessary to examine whether or not the doctor had been as such negligent as, in any event, it determined on the basis of the medical evidence given by the doctors who had subsequently treated the applicant in hospital that the chain of causation had not been established.

COMPLAINTS

1.

The applicant complained under Article 6 of the Convention about the fairness of the proceedings before the Supreme Court. In particular, she claimed that, on appeal, she had been deprived of a fair hearing and effective access to court. Relying on the findings of the District Court, the applicant claimed that the findings of the Supreme Court concerning the responsibility for the death of her husband had been arbitrary, that the Supreme Court had ignored significant evidence concerning the chain of causation and had not adequately reasoned its judgment.

2.

The applicant further complained that the ineffective examination of her case by the domestic courts infringed Article 2 of the Convention.

3.

Finally, the applicant complained under Articles 6 and 13 of the Convention about the length of the proceedings before the domestic courts and the lack of an effective remedy in this respect.

THE LAW

A.

Length of proceedings and the lack of an effective remedy in this respect

The applicant complained about the length of the proceedings and that she had no effective remedy at her disposal. She relied on Articles 6 §

1 and 13 of the Convention which, in so far as relevant, provide as follows:

Article 6 § 1

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

Article 13

Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.

By a letter dated 13 January 2010 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised in this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provides as follows:

“1. The Government wishes to express - by way of a unilateral declaration - its acknowledgement that in the special circumstances of the present case the length of the proceedings did not fulfil the requirement of “reasonable” referred to in Article

6

§

1 of the Convention and no “effective remedy” referred to in Article 13 for the abovementioned violation was at the applicant’s disposal.

37

§

1 (c) of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final settlement of the case.

A Law Providing Effective Remedies for Violation of the Right to have Civil Rights and Obligations Determined within a Reasonable Time

”) before its Christmas recess, and is expected that it will approve the Bill as soon as it resumes legislative work in mid January 2010.

nd

(DH) meeting of December 2009, since they were also communicated to the Committee’s secretariat during bilateral meetings held in Nicosia in June 2009.

in fine

, which would require the further examination of the case by virtue of that provision. Accordingly, the Government invites your Court to strike the application out of its list of cases.”

In a document attached to the declaration the Government stated the following:

“1. The Supreme Court is reviewing the Civil Procedure Rules for updating and simplifying them for expediting proceedings. The review is carried out by a committee of Supreme Court judges in co-operation with practicing advocates of the Cyprus Bar Association. The work is expected to be completed by the end of July 2010.

In a letter dated 23 February 2010 the applicant accepted the terms of the Government’s declaration and submitted that with the payment of the amount and the other statements set out in the text of the declaration she felt vindicated as regards her complaint concerning length of proceedings.

In a letter of 10 March 2010 the Government informed the Court that the bill establishing a domestic remedy for length of proceedings had been approved by the legislature and that

the relevant Law (Law 2 (I)/2010) had entered into force on 5 February 2010.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR

2003-VI);

WAZA Spóÿka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwiÿska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

V;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005; and

Wende and Kukówka v.

Poland

, no.

56026/00, 10

May 2007). Furthermore, it has already had occasion to address complaints related to the alleged breach of one’s right to a hearing within a reasonable time and the lack of an effective remedy in this respect in a variety of cases against Cyprus (see, for example,

Mylonas

v.

Cyprus

, no.

14790/06, 11 December 2008;

Ouzounian Barret v. Cyprus

, no.

2418/05, 18 January 2007;

Gavrielides v. Cyprus

, no. 15940/02, 1 June 2006;

Lerios v. Cyprus

, no.

68448/01

, 23 March 2006;

Paroutis v. Cyprus

, no. 20435/02, 19 January 2006).

The Court first takes note of the applicant’s acceptance of the terms of the

Government’s declaration. Furthermore, the Court observes that the declaration contains a clear acknowledgment of a breach of Articles

6

§

1

and 13 of the Convention. It also takes cognisance of the entry of Law 2

(I)/2010 establishing national remedies for complaints of a violation of the reasonable time requirement of Article 6 § 1 of the Convention. Last but not least, the Court is satisfied that the total amount offered to the applicant by the Government in compensation for non-pecuniary damage and costs and expenses constitutes adequate redress for the excessive length of the proceedings having regard to all the circumstances of the case, and that this amount is consistent with the amounts awarded by the Court in other similar cases.

Against this background, the Court considers that it is no longer justified in continuing the examination of this part of the application (Article

37

§

1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly, it should be struck out of the list.

B.

Remaining complaints

As regards the applicant’s complaints under Article 6 of the Convention the Court notes, first of all, that the applicant was able to bring an appeal before the Supreme Court and was fully able to state her case before that court. Secondly, in so far as the applicant complains about the fairness of the appeal proceedings, the Court firstly recalls that it is not its task to act as a court of appeal or, as is sometimes stated, as a court of fourth instance, in respect of the decisions taken by domestic courts. It is the role of the domestic courts to interpret and apply the relevant rules of procedural or substantive law. Furthermore, it is the domestic courts that are best placed for assessing the credibility of witnesses and the relevance of evidence to the issues in the case (see, among many other authorities,

Vidal v. Belgium

, judgment of 22 April 1992, Series

A no. 235-B, § 32, and

Edwards v. the United Kingdom

, judgment of 16 December 1992, Series A no. 247-B, §

34). In the present case the Supreme Court found, that on the basis of the medical evidence before it, causation had not been established by the applicant. It therefore set aside the first instance judgment. In view of this, it considered that it was not necessary to determine whether the respondent/defendant had been negligent as such. The Court notes that the Supreme Court’s judgment is duly reasoned and that there is no indication that it reached conclusions which were unreasonable and arbitrary or that the proceedings were otherwise unfair.

In so far as the applicant complains that the allegedly ineffective examination of her case by the domestic courts infringes Article

2 of the Convention, the Court considers that no issue arises under this provision.

It follows that this part of the application must be rejected in accordance with Article

35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaints under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaints in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Søren Nielsen

Christos Rozakis

Registrar

President