CINTIMEA SECȚIUNE PARȚIONALĂ CU ADMINISIBILITATEA DECIZIBILITĂRII NR. 37981/06 de către Dimitar Alexandrov SARKIZOV împotriva Bulgariei depusă la 5 septembrie 2006 Cerere nr. 38022/06 de către Vasil Petrov VASILEV împotriva Bulgariei depusă la 31 august 2006 Cerere nr. 39122/06 de către Dimitar Petkov PETKOV împotriva Bulgariei depusă la 18 septembrie 2006 Cerere nr. 44278/06 de către Kiril Dimitrov MARINKOV împotriva Bulgariei depusă la 12 septembrie 2006 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a Cincea Secțiune), care a stat la 1 iunie 2010 în calitate de Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președinte, Renate Jaeger, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Stephen Phillips, secretar adjunct al secțiunii Având în vedere cererile de mai sus nr. 37981/06, 38022/06, 39122/06 și 44278/06, depuse la 5 septembrie, 31 august, 18 și, respectiv, 12 septembrie 2006, după ce a deliberat, hotărăștii sunt resortisanții bulgari Dl Dimitar Alexandrov Sarkizov, născut în 1973 (depunerea nr. 37981/06), dl Vasil Petrov Vasilev, născut în 1974 (depunerea nr. 38022/06), dl Dimitar Petkov Petkov, născut în 1978 (depunerea nr. 39122/06), și dl Kiril Dimitrov Marinkov, născut în 1967 (depunerea nr. 44278/06). Dl Sarkizov, dl Vasilev și dl Petkov locuiesc în Pazardzhik. Dl Marinkov locuiește în satul Lozen. Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către dl V. Stoyanov, avocat practicant în Pazardzhik. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura penală împotriva reclamanților (a) Investigația preliminară La 12 octombrie 2004 a fost deschisă o anchetă preliminară împotriva reclamanților de achiziții sexuale. De la 13 la 18 octombrie 2004 patru martori au fost interogați în fața unui judecător la etapa preliminară a procedurii. Nici reclamanții, nici avocații lor nu au participat la interogatoriu. La 18 octombrie 2004, Curtea de District Pazardzhik a acordat solicitarea administrației de poliție din districtul Pazardzhik de a efectua o căutare în apartamentele reclamanților. Căutarea a avut loc în ziua următoare, 19 octombrie 2004. Poliția a găsit și a confiscat pașaporturi de resortisanți străini, cărți SIM, cărți telefonice străine, chitanțe, filme cu camere, cărți bancare, numerar și alte articole. La o dată neespecificată, procurorul public din districtul Pazardzhik a decis că identitatea a trei martori ar trebui păstrată secretă. La 21 octombrie 2004, martorii cu ID nos. 15 și 16 au fost interogați în fața unui judecător fără participarea reclamanților sau avocaților lor. La 27 octombrie 2004, martorul cu ID nr. 17 a fost interogat în fața unui judecător. Trei dintre reclamanții, dl Sarkizov, dl Marinkov și dl Vasilev, precum și avocații lor, au participat la examinare. La 4 noiembrie 2004, Curtea de District a ordonat ca trei bănci să informeze procuratura și autoritățile de poliție cu privire la transferurile internaționale de bani ordonate sau primite de anumite persoane suspectate de a fi implicate în activitățile de achiziții sexuale ale reclamanților. La 24 noiembrie 2004, procurorul de district a emis un ordin similar în ceea ce privește două bănci. Într-o dată necunoscută, reclamanții au fost acuzați de mai multe număruri de achiziții sexuale, iar reclamanții au fost, de asemenea, supuse mijloacelor speciale de supraveghere pentru o perioadă necunoscută. (b) Stadiul procesului La 22 aprilie 2005, biroul procurorului de district a depus o acuzație împotriva reclamanților pentru achiziții sexuale. La o dată necunoscută, Curtea de district a decis că publicul ar trebui exclus din proces. La 5 iulie 2005, Curtea de District a efectuat o audiere în acest caz. Martorii anonimi și nouă alți martori nu au apărut. Curtea a amânat audierea din cauza neregulilor în ceea ce privește convocarea martorilor. Următoarea audiere a fost efectuată la 21 septembrie 2005. Martorul anonim cu ID nr. 15 a fost prezent, dar ceilalți doi martori anonimi și alți zece martori nu au apărut. Curtea de District a amânat audierea din cauza neregulilor de convocare a martorilor. De asemenea, a comis raportul unui expert medical pentru a evalua capacitatea dlui. Marinkov a participat la procesul având în vedere problemele auditive. La o dată necunoscut, un expert medical a fost depus Curtea de District, care a concluzionat că dl Marinkov a avut o deficiență auditivă care nu l-a împiedicat să participe efectiv la proces. La 4 noiembrie 2005, Curtea de District a efectuat o audiție. Nu au apărut martorii anonimi și alte unsprezece martori. Biroul procurorului a depus declarații scrise de doi martori anonimi care au fost conștienți de procedurile penale și nu au vrut să participe la audierea. Avocații reclamanților au cerut ca martorii anonimi să fie găsiti și interogați. Curtea de District a susținut că martorii anonimi sunt victimele infracțiunilor ale căror reclamanți au fost acuzați și, prin urmare, sunt liberi să decidă dacă doresc să asista la audiere. Avocatul dlui Marinkov a declarat că clientul său a afectat audierea și nu a putut participa eficient la audiere. El a cerut ca un nou raport al expertului medical să fie comis. Curtea Dictrict a constatat că nu este necesar niciun raport de experți suplimentar. În timpul audierii avocaților reclamanților și dl Marinkov a formulat trei cereri de revocare a comitetului, care au fost respinse. Curtea de District a interogat, de asemenea, șapte martori. Următoarea ședință a fost desfășurată la 20 decembrie 2005. Martorii anonimi și alți martori au fost din nou absenți. Biroul procurorului a prezentat un raport de poliție că unul dintre martorii anonimi a fost în străinătate. Curtea de District a interogat patru martori și a ordonat ca martorii anonimi și șapte martori lipsă să fie găsiti și aduse înaintea acestuia. Următoarea audiere a avut loc la 20 februarie 2006. Martorii anonimi și alți martori nu au apărut încă o dată. Biroul procurorului a declarat că doi dintre martorii anonimi erau în străinătate și că al treilea nu a putut fi găsit. Avocații reclamanților au insistat să fie găsiți și interogați martorii anonimi și au declarat că anonimitatea nu este justificată deoarece reclamanții știau identitatea acestor martori. Curtea a examinat un martor și a admis dovezile obținute din utilizarea mijloacelor speciale de supraveghere. I-a ordonat din nou ca martorii anonimi și ceilalți martori lipsă să fie găsiti și aduse înainte de el. O audiere a fost desfășurată la 28 martie 2006. Martorii anonimi și alți martori nu au apărut. Un raport de poliție a fost depus, declarând că doi dintre martorii anonimi au părăsit țara pe 25 de ani. Octombrie 2005 și, respectiv, 10 ianuarie 2006, și că a treia nu a fost găsită. Avocații reclamanților au insistat că martorii anonimi să fie găsiti și interogat și au exprimat îndoieli cu privire la eforturile autorităților judiciare pentru a asigura prezența lor la proces. În plus, au solicitat anularea măsurilor de protecție a martorilor, declarând că reclamanții erau conștienți de identitatea lor. Curtea de district a constatat că motivele pentru protejarea martorilor anonimi au persistat și au refuzat să anuleze ordonanța procurorului de acordare a anonimității. Remarcand faptul că martorii anonimi erau în străinătate, a citit declarațiile lor prezentate în faza preliminară a procesului și le-a încorporat în corpul probei în acest caz. A făcut la fel cu mărturia celor patru martori date în faza preliminară a procesului. Avocații reclamanților au solicitat fără succes revocarea grupului. Într-o hotărâre din 28 martie 2006, Curtea de District a condamnat reclamanții, individual sau în complicitate între ei, că au fost induse în prostituție, cumpărate sau transportate mai multe femei, inclusiv cele trei martori anonimi. Dl Sarkizov a fost condamnat la trei ani de închisoare și la o amendă, dl Vasilev – la trei ani de închisoare și la o amendă, dl Petkov – la trei ani și două luni de închisoare și la o amendă, și dl Marinkov – la cinci ani de închisoare și o amendă. Din raționamentul Curții de District, majoritatea condamnărilor s-au bazat într-o măsură decisivă pe declarațiile martorilor anonimi. Cu toate acestea, Curtea a constatat că aceste declarații au fost confirmate de alte probe din acest caz, inclusiv rezultatele supravegherii secrete. În mod separat, pe baza unei conversații telefonice interceptate între dl Marinkov și un individ necunoscut, Curtea de District a susținut că dl Marinkov a căutat modalități de a crea apariția pe care banii primiti de el au provenit din obligațiile legale. Curtea de District a remarcat că avocatul dlui Marinkov s-a opus utilizării acestui dosar, menționând că conversația a fost ținută între dl Marinkov și el însuși ca avocatul său. Cu toate acestea, Curtea a constatat că identitatea interlocutorului dlui Marinkov nu a fost dovedit, deci conversația nu este acoperită de privilegiul avocat-client și, prin urmare, dovezile sunt admisibile. Nu au fost furnizate detalii pentru celelalte dosare secrete de supraveghere, care au fost menționate în hotărârea ca probe corroboratoare. În urma unui recurs, la 4 iulie 2006, Curtea Regională Pazardzhik a efectuat o audiere. A respins cererea reclamanților de interogare a martorilor anonimi, constatând că acest lucru nu era necesar. În hotărârea din 17 iulie 2006, Curtea Regională a susținut sentința din 28 martie 2006. Acesta a aprobat pe deplin concluziile și concluziile Curții de District. Hotărârea din 17 iulie 2006 nu a fost supusă recursului de cassare și a devenit finală. Într-o dată necunoscută, reclamanții au solicitat redeschiderea procedurii penale în fața Curții Supreme de cassare. Într-o hotărâre din 30 mai 2007, Curtea Supremă de Cassare a respins cererea, susținând că nu au existat încălcări procedurale în examinarea martorilor anonimi la faza preliminară a procesului și că reclamanții au fost familiarizați cu înregistrările de examinare și au primit posibilitatea de a pune întrebări indirecte. Curtea a remarcat că reclamanții și avocații lor nu au avut dreptul să participe în persoană la examinarea acestor martori, deoarece nu au fost acuzate împotriva reclamanților la momentul în care martorii au făcut declarațiile lor. Detenția reclamanților La 20 octombrie 2004, reclamanții au fost reținuți sub ordinul procurorului. La 22 octombrie 2004, Curtea de District a ordonat detenția anterioară a dlui Sarkizov, a dlui Vasilev și a dlui Marinkov. Pe baza materialelor dinaintea acestuia, a constatat că există o suspiciune rezonabilă că au acționat ca achizitori sexuali și a concluzionat că există un risc că vor absoarce sau intimida martorii. Curtea a constatat că dl Petkov nu ar trebui să fie reținut în timpul detenției preliminare, deoarece nu există suficiente dovezi împotriva lui, dar a ordonat să nu părăsească orașul fără autorizare. La 28 octombrie 2004, Curtea regională a susținut detenția dlui Sarkizov, dl Vasilev și dl Marinkov și a refuzat să examineze apelul procurorului împotriva eliberării dlui Petkov. În conformitate cu o a doua cerere a procurorului public de district pentru detenția dlui Petkov, Tribunalul de district a ordonat ca acesta să fie, de asemenea, plasat în detenție prealabilă, suspiciune rezonabilă că dl Petkov a acționat ca un achizitor sexual și a constatat că există un risc că va absoarce sau va intimida martorii. La 4 noiembrie 2004, Curtea Regională a susținut hotărârea Curții de District. La date necunoscute, reclamanții au depus mai multe cereri de eliberare, care au fost toate respinse de către instanțele interne în 2004 și 2005. În etapa procesului, reclamanții au depus încă cinci cereri de eliberare, care au fost, de asemenea, respinse de către instanțele interne în 2005. De la 20 octombrie 2004 la 1 martie 2005 dl Marinkov, dl Vasilev și dl Sarkizov au fost ținuți în centrul de detenție al Serviciului Regional de Investigații Pazardzhik și de la 1 martie 2005 la o dată neespecificată în septembrie 2006 – în închisoarea Pazardzhik. Se pare că de la 20 până la 22 octombrie 2004 și de la 29 octombrie 2004 până la o dată neespecificată, dl Petkov a fost reținut în centrul de detenție al Serviciului Regional de Investigații Pazardzhik și, ulterior, în închisoarea Pazardzhik, unde a rămas până la o dată neespecificată în septembrie 2006. Restricție ulterioră pentru dl Vasilev și dl Marinkov să părăsească țara (a) dl Vasilev Dl Vasilev a fost eliberat condițional din închisoare la 26 aprilie 2007 cu o perioadă de supraveghere de șase luni. La 4 iunie 2007, Hotărârea de Poliție Regională a Pazardzhik a interzis domnul Vasilev să părăsească țara în așteptarea reabilitarii sale. El a apelat împotriva ordinului, susținând că nu are nici un loc de muncă în Bulgaria și că interdicția nu a contribuit la reintegrarea sa socială și a fost excesivă și inutile. Într-o hotărâre finală din 28 ianuarie 2008, Curtea Administrativă Supremă a respins recursul. Curtea a susținut că interdicția a fost impusă în conformitate cu legea, din motive de condamnare a reclamantului pentru o infracțiune publică persecută, iar raportul legis din spatele acestei interdicții a fost de a împiedica persoanele active criminale să călătorească în străinătate până când au dovedit că s-au reformat. (b) Dl Marinkov într-o dată necunoscut, dl Marinkov a fost eliberat din închisoare. Aprilie 2008 Hotărârea de Poliție Regională a Pazardzhik l-a interzis să părăsească țara în așteptarea reabilitarii sale. A apelat împotriva ordinului, susținând că și-a îndeplinit condamnarea, că nu exista nici o procedură penală în așteptare împotriva acestuia, că munca sa ca manager de fotbal necesită călătorii frecvente în străinătate și că trebuie să-și însoțească fiul pentru tratament medical în străinătate. Într-o hotărâre finală din 18 decembrie 2008, Curtea Supremă Administrativă a respins recursul, declarând că evaluarea organismului administrativ nu a fost supusă controlului judiciar. În perioada relevantă secțiunea 76 § 2 din Legea bulgară privind documentele de identitate din 1998, cu condiția ca persoanele condamnate pentru infracțiuni în mod intenționat în mod public, să poată fi refuzate permisiunea de a părăsi țara și să nu fie emise pașapoarte sau documente similare, în așteptarea reabilitarii lor legale. Măsura a fost supusă apelului la autoritatea de poliție superioară și la instanță. La 26 octombrie 2009, această dispoziție a fost abrogată. Reabilitarea juridică a infracțiunilor condamnate are loc ex lege sau este acordată de către instanță, la cerere, sub rezerva anumitor condiții (articolele 86 și 87 din Codul Penal). În conformitate cu informațiile transmise Curții, reabilitarea legală a dlui Vasilev ar avea loc ex lege trei ani după expirarea perioadei sale de supraveghere, cu condiția ca nu au fost comise alte infracțiuni pedepsite de închisoare. Reabilitarea legală a dlui Marinkov ar fi acordată de către instanță dacă nu s-ar fi comis niciun alt tip de infracțiuni pedepsite prin închisoare în termen de trei ani de la eliberarea sa din închisoare, cu condiția ca condițiile suplimentare prevăzute la art. 87 din Codul penal să fie îndeplinite. că detenția lor anterioară a fost încălcată de art. 5 § 1 litera (c) deoarece nu exista nici o suspiciune rezonabilă că au comis o infracțiune penală, nici un risc că ar fi fost absuși sau revocați; (b) în temeiul articolului 5 § 1 litera (a) că închisoarea lor se bazează pe o hotărâre ilegală; (c) în temeiul articolului 5 § 3 că detenția lor a fost excesivă de lungă, (d) în temeiul articolului 5 § 4 care a fost respinsă revizuirea efectivă a licenței detenției lor și (e) în temeiul articolului 5 § 5 că nu au un drept executor de compensare pentru detenția lor ilegală. Reclamanții se plâng în temeiul articolelor 3 și 13 din Convenție că condițiile în care au fost reținute în Serviciul Regional de Investigații Pazardzhik și în închisoarea Pazardzhik constituie tratamente inumane și degradante. În special, acestea spun că celulele erau mici și suprapopulate, sub nivelul solului și cu iluminare insuficientă, fără acces la toaletă, cu excepția dimineațelor și serii, fără exercițiu fizic, aer curat sau servicii medicale adecvate, alimentele erau insuficiente și de calitate slabă, au existat rozătoare și insecte. Acestea susțin, în acest sens, că Legea din 1988 privind răspunderea statului și municipalităților pentru prejudicii nu a constituit un remediu eficace de evacuare, deoarece deficiențele rezultă din finanțarea insuficientă, care nu a putut fi remediată în această procedură. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 8 din Convenție că căutarea apartamentelor lor era ilegală și nejustificată. De asemenea, ei consideră că divulgarea informațiilor referitoare la transferurile de bani primite din străinătate au fost în încălcare cu dreptul intern. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că, în timpul cauzei apartamentelor lor, autoritățile au deținut fără autorizare unele dintre bunurile lor personale, care nu au fost restituite la acestea, și că, în contravenție cu art. 13 din Convenție, nu au avut măsuri interne eficace în acest sens. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 8 din Convenție că au fost supuse unei supraveghere secretă ilegală, în ciuda lipsei de dovezi împotriva acestora și că, în contravenție cu art. 13 din Convenție, nu au avut căi de recurs interne eficace în acest sens. Ele se consideră în continuare potențiale victime ale supravegherii secrete ilegale în viitor. Reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor la un proces echitabil în încălcarea articolului 6 din Convenție. În special, ei susțin că condamnarea lor s-a bazat într-o măsură decisivă pe mărturia anonimă a martorilor în încălcarea articolului 6 § § § 1 și § 3 d) din Convenție și că au fost negate posibilitatea de a contesta și de a contesta martorii împotriva lor, și că această anonimitate nu a fost justificată. În plus, se plâng că rezultatele presupusei cautare ilegală și supraveghere secretă și informațiile privind transferurile de bani au fost utilizate ca dovezi în procedura penală împotriva lor, în încălcarea articolului 6 § 1. Ei se plâng de asemenea că publicul a fost exclus inutil din proces și că nici instanța de judecată, nici instanța de recurs nu au reprezentat un tribunal imparțial în sensul articolului 6 § 1 din Convenție, deoarece au respins cererile reclamanților de colectare a noilor dovezi. În plus, dl Marinkov se plânge în temeiul articolului 6 § 1 că deficitul auditiv l-a împiedicat să participe în mod eficient la proces și că o conversație telefonică interceptată între el și avocatul său a fost utilizată ilegal ca probe împotriva lui. În cele din urmă, dl Vasilev și dl Marinkov se plâng că, după eliberarea lor din închisoare, au fost impuse o interdicție de a părăsi țara. Ele invocă art. 2 din Protocolul nr. 4, declarând că dreptul lor la libertatea de a părăsi țara a fost încălcat; art. 8 deoarece interdicția a împiedicat pe dl Vasilev să găsească un loc de muncă în străinătate și pe dl Marinkov – să meargă în călătorii de afaceri în străinătate; art. 6 pentru că instanțele naționale exercită controlul oficial asupra ordonanțelor de interdicție; și art. 13 pentru că nu aveau niciun remediu eficace în legătură cu aceasta. Dl Vasilev invocă, de asemenea, art. 14 menționând că ceilalți solicitanți nu au fost impusi o astfel de restricție. Dl Sarkizov se plânge, invocând art. 8 din Convenție, că ceremonia de nuntă, care a fost efectuată în închisoare, a durat doar trei minute, după care a fost autorizat să se întâlnească cu soția sa timp de doar cinci minute. Reclamanții se plâng că condamnarea lor s-a bazat într-o măsură decisivă pe mărturie anonimă a martorilor, că anonimitatea martorilor nu a fost justificată și că au fost negate posibilitatea de a le contesta și de a le pune în întrebări. art. 6 §§ 1 și 3 literele (d), în măsura în care este relevant, se menționează după cum urmează: „1. În hotărârea ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] tribunal ... Toată lumea acuzată de o infracțiune are următoarele drepturi minime: ... (d) de a examina sau a examina martori împotriva lui și de a obține prezența și examinarea martorilor în numele său în aceleași condiții ca martorii împotriva lui.” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul Curții, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Plaga că dl Vasilev și dl Marinkov au fost interzise să părăsească țara. Dl Vasilev și dl Marinkov se plâng că, după eliberarea lor din închisoare, au fost impuse o interdicție de a părăsi țara și au invocat art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția și art. 6, 8 și 13 din Convenție. Curtea consideră că această plângere va fi examinată numai în temeiul articolului 2 § § 2 și 3 din Protocolul nr. 4 la Convenția și al articolelor 8 și 13 din Convenție. art. 2 § § 2 și 3 din Protocolul nr. 4 se citește după cum urmează: „2. Toată lumea este liberă să părăsească orice țară, inclusiv țara sa. Nu se impune nicio restricție exercitării acestor drepturi în afară de cele care sunt conforme cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesul securității naționale sau al siguranței publice, al menținerii ordre publice , al prevenirii crimei, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” art. 8 se citește după cum urmează: „1 Oricine are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” art. 13 menționează următoarele: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate, astfel cum se prevede în [] Convenția, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul Curții, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Curtea a examinat restul plângerilor reclamanților, astfel cum au fost depuse de acestea. Cu toate acestea, având în vedere toate materialele în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția și în Protocolurile sale. Rezultă că aceste părți ale cererilor trebuie respinse ca fiind manifestament nefondate, în conformitate cu art. 35 § § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să se alăture cererilor; decide să se suspende Examinarea plângerilor reclamanților în temeiul articolului 6 § § § § 1 și al treilea lit. (d) privind utilizarea mărturiei martorului anonim netestate ca dovadă împotriva acestora și a plângerilor dlui Vasilev și dl Marinkov în temeiul articolului 2 § § § și 3 din Protocolul nr. 4 și art. 8, individual și coroborat cu art. 8 13 din Convenție, că acestea au fost nedreptate interzise să părăsească țara; declara restul cererilor inadmisibile. Stephen Phillips Peer Lorenzen Președintele adjunct de grefier
Application no. 37981/06
by Dimitar Alexandrov SARKIZOV
against Bulgaria
lodged on 5 September 2006
Application no. 38022/06
by Vasil Petrov VASILEV
against Bulgaria
lodged on 31 August 2006
Application no. 39122/06
by Dimitar Petkov PETKOV
against Bulgaria
lodged on 18 September 2006
Application no. 44278/06
by Kiril Dimitrov MARINKOV
against Bulgaria
lodged on 12 September 2006
The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 1
June
2010 as a Chamber composed of:
Peer Lorenzen,
President,
Renate Jaeger,
Karel Jungwiert,
Rait Maruste,
Mark Villiger,
Mirjana Lazarova Trajkovska,
Zdravka Kalaydjieva,
judges,
and Stephen Phillips,
Deputy Section Registrar
,
Having regard to the above applications nos. 37981/06, 38022/06, 39122/06 and 44278/06, lodged on 5 September, 31 August, 18 and 12
September 2006, respectively,
Having deliberated, decides as follows:
The applicants are the Bulgarian nationals Mr Dimitar Alexandrov Sarkizov, born in 1973 (application No. 37981/06), Mr Vasil Petrov Vasilev, born in 1974 (application No. 38022/06), Mr
Dimitar Petkov Petkov, born in 1978 (application No. 39122/06), and Mr Kiril Dimitrov Marinkov, born in 1967 (application No. 44278/06).
Mr Sarkizov, Mr Vasilev and Mr Petkov live in Pazardzhik. Mr
Marinkov lives in the village of Lozen.
The applicants are represented before the Court by Mr V. Stoyanov, a lawyer practising in Pazardzhik.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.
The criminal proceedings against the applicants
(a) The preliminary investigation
On 12 October 2004 a preliminary investigation was opened against the applicants for sexual procurement.
From 13 to 18 October 2004 four witnesses were questioned before a judge at the pre-trial stage of the proceedings. Neither the applicants nor their lawyers participated in the questioning.
On 18 October 2004 the Pazardzhik District Court granted the request of the Pazardzhik District Police Administration to carry out a search in the applicants' apartments. The search took place on the following day, 19
October 2004. The police found and seized passports of foreign nationals, SIM cards, foreign phone cards, receipts, camera films, bank cards, cash and other items.
On an unspecified date the Pazardzhik district public prosecutor's office decided that the identity of three witnesses should be kept secret.
On 21 October 2004 witnesses with ID nos. 15 and 16 were questioned before a judge without the participation of the applicants or their lawyers.
On 27 October 2004 witness with ID no. 17 was questioned before a judge. Three of the applicants, Mr Sarkizov, Mr Marinkov and Mr Vasilev, as well as their lawyers, participated in the examination.
On 4 November 2004 the District Court ordered that three banks should inform the prosecution and the police authorities of the international money transfers ordered or received by certain individuals suspected of having been involved in the applicants' sexual procurement activities. On 24
November 2004 the district public prosecutor's issued a similar order in respect of two banks.
On an unknown date the applicants were accused of several counts of sexual procurement.
The applicants were also apparently subject to special means of surveillance for an unknown period of time.
(b) The trial stage
On 22 April 2005 the district public prosecutor's office filed an indictment against the applicants for sexual procurement. On an unknown date the District Court decided that the public should be excluded from the trial.
On 5 July 2005 the District Court conducted a hearing in the case. The anonymous witnesses and nine other witnesses did not appear. The court postponed the hearing because of irregularities in the summoning of witnesses.
The next hearing was conducted on 21 September 2005. The anonymous witness with ID no. 15 was present, but the other two anonymous witnesses and ten other witnesses did not appear. The District Court postponed the hearing because of irregularities in the summoning of witnesses. It also commissioned a medical expert's report to assess the ability of Mr
Marinkov to participate in the trial in view of his hearing problems.
On an unknown date a medical expert's report was submitted to the District Court, which concluded that Mr Marinkov had a hearing impairment which did not prevent him from effectively participating in the trial.
On 4 November 2005 the District Court conducted a hearing. The anonymous witnesses and eleven other witnesses did not appear. The prosecutor's office submitted written statements by two of the anonymous witnesses that they were aware of the criminal proceedings and did not wish to attend the hearing. The applicants' lawyers requested that the anonymous witnesses be found and questioned. The District Court held that the anonymous witnesses were the victims of the crimes of which the applicants had been accused and therefore were free to decide whether they wished to attend the hearing. Mr Marinkov's lawyer stated that his client had impaired hearing and could not participate effectively in the hearing. He asked that a new medical expert's report be commissioned. The Dictrict Court found that no additional expert report was needed. During the hearing the applicants' lawyers and Mr Marinkov made three requests for recusal of the panel, which were dismissed. The District Court also questioned seven witnesses.
The next hearing was conducted on 20 December 2005. The anonymous witnesses and several other witnesses were again absent. The prosecutor's office submitted a police report that one of the anonymous witnesses was abroad. The District Court questioned four witnesses and ordered that the anonymous witnesses and the seven missing witnesses be found and brought before it.
The next hearing was conducted on 20 February 2006. The anonymous witnesses and several other witnesses once again did not appear. The prosecutor's office stated that two of the anonymous witnesses were abroad and that the third one could not be found. The applicants' lawyers insisted that the anonymous witnesses be found and questioned and stated that the anonymity was not justified as the applicants knew the identity of those witnesses. The court examined one witness and admitted the evidence obtained from the use of special means of surveillance. It again ordered that the anonymous witnesses and the other missing witnesses be found and brought before it.
A hearing was conducted on 28 March 2006. The anonymous witnesses and several other witnesses did not appear. A police report was submitted, stating that two of the anonymous witnesses had left the country on 25
October 2005 and 10 January 2006, respectively, and that the third one had not been found. The applicants' lawyers insisted that the anonymous witnesses be found and questioned and expressed doubts of the efforts of the prosecution authorities to ensure their presence at the trial. They further requested the cancellation of the witness protection measures, stating that the applicants were aware of their identity. The District Court found that the reasons for protecting the anonymous witnesses persisted and refused to cancel the prosecutor's order granting anonymity. Noting that the anonymous witnesses were abroad, it read out their statements given at the pre-trial stage and incorporated them into the body of evidence in the case. It did the same with the testimony of the four other witnesses given at the pre-trial stage. The applicants' lawyers unsuccessfully requested the recusal of the panel.
In a judgment of 28 March 2006 the District Court convicted the applicants, individually or in complicity with each other, of having induced into prostitution, procured or transported several women, including the three anonymous witnesses. Mr Sarkizov was sentenced to three years' imprisonment and a fine, Mr Vasilev – to three years' imprisonment and a fine, Mr Petkov – to three years and two months' imprisonment and a fine, and Mr Marinkov – to five years' imprisonment and a fine. It appears from the reasoning of the District Court that most of the convictions were based to a decisive extent on the statements of the anonymous witnesses. The court nevertheless found that these statements were corroborated by other evidence in the case, including the results from the secret surveillance. Separately, on the basis of an intercepted telephone conversation between Mr Marinkov and an unknown individual the District Court held that Mr
Marinkov had sought ways to create the appearance that the money received by him originated from legal obligations. The District Court noted that Mr Marinkov's lawyer had objected to the use of this record, stating that the conversation had been held between Mr Marinkov and himself as his lawyer. The court, however, found that the identity of Mr Marinkov's interlocutor was not proven, so the conversation was not covered by attorney-client privilege and therefore the evidence was admissible. No details were given for the other secret surveillance records, which were referred to in the judgment as corroborating evidence.
Following an appeal, on 4 July 2006 the Pazardzhik Regional Court conducted a hearing. It dismissed the applicants' request for questioning of the anonymous witnesses, finding that this was not necessary.
In a judgment of 17 July 2006 the Regional Court upheld the sentence of 28 March 2006. It fully endorsed the findings and conclusions of the District Court.
The judgment of 17 July 2006 was not subject to cassation appeal and became final.
On an unknown date the applicants requested reopening of the criminal proceedings before the Supreme Court of Cassation.
In a judgment of 30 May 2007 the Supreme Court of Cassation dismissed the request. It held that there had been no procedural violations in the examination of the anonymous witnesses at the pre-trial stage and that the applicants had been acquainted with the examination records and had been given the opportunity to pose indirect questions. The court noted that the applicants and their lawyers had not been entitled to participate in person in the examination of those witnesses because no charges had been brought against the applicants at the time the witnesses had made their statements.
2.
The applicants' detention
On 20 October 2004 the applicants were detained under a prosecutor's order.
On 22 October 2004 the District Court ordered the pre-trial detention of Mr Sarkizov, Mr Vasilev and Mr Marinkov. It found, on the basis of the materials before it, that there was a reasonable suspicion that they had acted as sexual procurers and concluded that there was a risk that they would abscond or intimidate the witnesses. The court found that Mr Petkov should not be held in pre-trial detention because there was a lack of sufficient evidence against him but ordered him not to leave the town without authorisation. On 28 October 2004 the Regional Court upheld the detention of Mr Sarkizov, Mr Vasilev and Mr Marinkov and refused to examine the prosecutor's appeal against the release of Mr Petkov.
Acting on a second request by the district public prosecutor's office for the detention of Mr Petkov, on 29 October 2004 the District Court ordered that he also be placed in pre-trial detention. It held that there was a reasonable suspicion that Mr Petkov had acted as a sexual procurer and found that there was a risk that he would abscond or intimidate the witnesses. On 4 November 2004 the Regional Court upheld the decision of the District Court.
On unknown dates the applicants filed several requests for release, which were all dismissed by the domestic courts in 2004 and 2005.
During the trial stage of the proceedings the applicants filed another five requests for release, which were likewise dismissed by the domestic courts in 2005.
3.
Places of detention
From 20 October 2004 to 1 March 2005 Mr Marinkov, Mr Vasilev and Mr Sarkizov were held in the detention facility of the Pazardzhik Regional Investigation Service, and from 1 March 2005 to an unspecified date in September 2006 – in Pazardzhik Prison.
It appears that from 20 to 22 October 2004 and from 29 October 2004 to an unspecified date Mr Petkov was detained in the detention facility of the Pazardzhik Regional Investigation Service, and subsequently – in Pazardzhik Prison, where he remained until an unspecified date in September 2006.
4.
Subsequent restriction on Mr Vasilev and Mr Marinkov to leave the country
(a) Mr Vasilev
Mr Vasilev was conditionally released from prison on 26 April 2007 with a six-month supervision period.
On 4 June 2007 the Pazardzhik Regional Police Directorate prohibited Mr Vasilev from leaving the country pending his rehabilitation. He appealed against the order, arguing that he had no job in Bulgaria and that the prohibition did not contribute to his social re-integration and was excessive and unnecessary. In a final judgment of 28 January 2008 the Supreme Administrative Court dismissed the appeal. The court held that the prohibition was imposed in compliance with the law, on the grounds of the applicant's conviction for a publicly prosecutable offence, and that the
ratio legis
behind the prohibition was to prevent criminally active individuals from travelling abroad until they had proven that they had reformed.
(b) Mr Marinkov
On an unknown date Mr Marinkov was released from prison. On 7
April
2008 the Pazardzhik Regional Police Directorate prohibited him from leaving the country pending his rehabilitation. He appealed against the order, arguing that he had served his sentence, that there were no pending criminal proceedings against him, that his work as a football manager required frequent travelling abroad and that he had to accompany his son for medical treatment abroad. In a final judgment of 18 December 2008 the Supreme Administrative Court dismissed the appeal, holding that the assessment of the administrative body was not subject to judicial control. The court further held that the police authorities were not obliged to state any reasons for their decision to impose the ban.
B.
Relevant domestic law
In the relevant period section 76 § 2 of the Bulgarian Identity Documents Act of 1998 provided that individuals convicted of intentional publicly prosecutable offences might be refused permission to leave the country and might not be issued passports or similar such documents pending their legal rehabilitation. The measure was subject to appeal to the superior police authority and to the court. On 26 October 2009 this provision was repealed.
The legal rehabilitation of convicted felons occurs
ex lege
or is granted by the court upon request subject to certain conditions (Articles 86 and 87 of the Criminal Code). Pursuant to the information submitted to the Court, Mr
Vasilev's legal rehabilitation would occur
ex lege
three years after the expiration of his supervision period, provided that no further crimes punishable by imprisonment have been committed. Mr Marinkov's legal rehabilitation would be granted by the court if no further crimes punishable by imprisonment have been committed within three years after his release from prison, provided that the additional conditions set out in Article 87 the Criminal Code have been satisfied.
1.
Relying on Article 5 of the Convention, the applicants complain (a)
that their pre-trial detention was in violation of Article 5 § 1 (c) because there was neither a reasonable suspicion that they had committed a criminal offence nor a risk that they would abscond or reoffend; (b) under Article 5 §
1 (a) that their imprisonment was based on an unlawful judgment; (c)
under Article 5 § 3 that their detention was excessively lengthy, (d)
under Article 5 § 4 that they were denied effective review of the lawfulness of their detention, and (e) under Article 5 § 5 that they did not have an enforceable right to compensation for their unlawful detention.
2.
The applicants complain under Articles 3 and 13 of the Convention that the conditions in which they were detained in the Pazardzhik Regional Investigation Service and in Pazardzhik Prison amounted to inhuman and degrading treatment. In particular, they state that the cells were small and overcrowded, below the ground level and with insufficient lighting, without access to a toilet, except for mornings and evenings, without physical exercise, fresh air, or adequate medical services, the food was insufficient and of poor quality, there were rodents and insects. They maintain in this respect that the State and Municipalities Responsibility for Damage Act of 1988 was not an effective remedy to exhaust because the deficiencies stemmed from insufficient funding which could not be remedied in this procedure.
3.
The applicants complain under Article 8 of the Convention that the searches of their apartments were unlawful and unjustified. Likewise, they consider the disclosure of information regarding the money transfers received from abroad to have been in violation of domestic law.
4.
The applicants complain under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that during the search of their apartments the authorities seized without authorization some of their personal belongings, which were never returned to them, and that contrary to Article 13 of the Convention they had no effective domestic remedies in this respect.
5.
The applicants complain under Article 8 of the Convention that they were subjected to unlawful secret surveillance in spite of the lack of evidence against them and that contrary to Article 13 of the Convention they had no effective domestic remedies in this respect. They further consider themselves potential victims of unlawful secret surveillance in the future.
6.
The applicants complain of a violation of their right to a fair trial in breach of Article 6 of the Convention. In particular, they contend that their conviction was based to a decisive extent on anonymous witness testimony in violation of Article 6 §§ 1 and 3 (d) of the Convention and that they were denied the opportunity to challenge and question the witnesses against them, and that such anonymity was not justified. They further complain that the results from the alleged unlawful search and secret surveillance and the information on the money transfers were used as evidence in the criminal proceedings against them in violation of Article 6 § 1. They also complain that the public was unnecessarily excluded from the trial and that neither the trial court nor the appeal court represented an
impartial tribunal within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention because they dismissed the applicants' requests for gathering new evidence. In addition, Mr Marinkov complains under Article 6 § 1 that his hearing impairment prevented him from participating effectively in the trial and that an intercepted telephone conversation between him and his lawyer was unlawfully used as evidence against him.
7.
Finally, Mr Vasilev and Mr Marinkov complain that following their release from prison they were imposed a prohibition to leave the country. They invoke Article 2 of Protocol No. 4, stating that their right to freedom to leave the country was violated; Article 8 because the prohibition prevented Mr Vasilev from finding a job abroad and Mr Marinkov – from going on business trips abroad; Article 6 because the national courts exerted formal control over the prohibition orders; and Article 13 because they had no effective remedy in relation thereto. Mr Vasilev also invokes Article 14 stating that the other applicants were not imposed such a restriction.
8.
Mr Sarkizov complains, invoking Article 8 of the Convention, that his wedding ceremony, which was carried out in prison, lasted only three minutes, after which he was allowed to meet his wife for only five minutes.
A.
Complaint under Article 6 §§ 1 and 3 (d) of the Convention
The applicants complain that their conviction was based to a decisive extent on anonymous witness testimony, that the anonymity of the witnesses was not justified and that they were denied the opportunity to challenge and question them.
Article 6 §§ 1 and 3 (d), insofar as relevant, reads as follows:
“1.
In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair hearing ... by [a] tribunal ...
3.
Everyone charged with a criminal offence has the following minimum rights:
...
(d)
to examine or have examined witnesses against him and to obtain the attendance and examination of witnesses on his behalf under the same conditions as witnesses against him”.
The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of these complaints and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of the Court, to give notice of this part of the application to the respondent government.
B.
Complaint that Mr Vasilev and Mr Marinkov were prohibited from leaving the country
Mr Vasilev and Mr Marinkov complain that following their release from prison they were imposed a prohibition to leave the country. They invoke Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention and Articles 6, 8 and 13 of the Convention.
The Court considers that this complaint falls to be examined only under Article 2 §§ 2 and 3 of Protocol No. 4 to the Convention and Articles 8 and 13 of the Convention.
Article 2 §§ 2 and 3 of Protocol No. 4 read as follows:
“2.
Everyone shall be free to leave any country, including his own.
3.
No restrictions shall be placed on the exercise of these rights other than such as are in accordance with law and are necessary in a democratic society in the interests of national security or public safety, for the maintenance of
ordre public
, for the prevention of crime, for the protection of health or morals, or for the protection of the rights and freedoms of others.”
Article 8, in so far as relevant, reads as follows:
“1.
Everyone has the right to respect for his private and family life...
2.
There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of national security, public safety or the economic well-being of the country, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals, or for the protection of the rights and freedoms of others.”
Article 13 reads as follows:
“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of the Court, to give notice of this part of the application to the respondent government.
C.
The remainder of the applicants' complaints
The Court has examined the remainder of the applicants' complaints as submitted by them. However, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention and its Protocols.
It follows that these parts of the applications must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to join the applications;
Decides
to adjourn
the examination of the applicants' complaints under Article 6 §§ 1 and 3 (d) concerning the use of untested anonymous witness testimony as evidence against them and the complaints of Mr
Vasilev and Mr Marinkov under Article 2 §§ 2 and 3 of Protocol
No.
4 and Article 8, individually and in conjunction with Article
13 of the Convention, that they were unjustifiably prohibited from leaving the country;
Declares
the remainder of the applications inadmissible.
Stephen Phillips
Peer Lorenzen
Deputy Registrar
President