HATZIGEORGIOU AND OTHERS v. TURKEY

Reclamanții, toți cetățenii ciprioți de origine greacă-chipriotă, sunt numiti ca: 1. dl Zacharias Hatzigorgiou, născut în 1962; 2. dna Maria Hatzigorgiou, născut în 1936, este mama celorlalte solicitanți și administratorul proprietății soțului ei dispărut (a se vedea mai jos); 3. dna Elena Ioannou-Hatzzigeorgiou, născut în 1958; 4. dl Sotiris Hatzigorgiou, născut în 1964; 5. Dl Andreas Hatzigeorgiou, născut în 1966; 6. Dna Sofia Hatzigeorgiou, născut în 1973. Cererea a fost formulată de către solicitanți, în propria lor capacitate și în numele Loizos Hatzigeorgiou-Poirazis, soțul și tatăl lor respectiv, iar Georgios Loizou Hatzigeorgiou, respectiv fiul și fratele lor, care au dispărut din august 1974. Reclamanții sunt moștenitorii proprietății Loizos Hatzigorgiou-Poirazis.

Reclamanții nr. 1, 2, 3, 5 și 6 trăiesc în Nicosia și reclamantul nr. 4 locuiește în Paphos. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl A. Demetriades, un avocat care practică în Nicosia. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Toate reclamanții și persoanele dispărute s-au născut în satul Strogillos din districtul Famagusta, care avea locuitori atât din origine cipriotă greacă, cât și turcă-chipriot. Reclamanții au declarat că, până la 14 august 1974, toți locuiau împreună în sat. După intervenția forțelor armate turce în iulie 1974, reclamanții au susținut că acestea au rămas în satul lor după asigurarea de către colegii săteni turci-chipriot și șeful comunității acesteia din satul care le-ar proteja.

Apoi, la 14 august 1974, forțele armate turce au preluat satul și i-au arestat pe solicitanți. Reclamanții au susținut că, la 15 august 1974, Loizos Hatzigeorgiou-Poirazis, care avea 43 de ani la momentul respectiv și Georgos Loizou Hatzigeorgiou, 18 la momentul respectiv, au fost luate de forțele armate turce și/sau de ciprioți turci, sub comanda lor, împreună cu alți oameni de origine greacă-cipriot din sat și că s-au spus că sătenii au fost duși la Sinda pentru interogare. Reclamanții au declarat că au fost reținuți într-o casă, cu alte femei și copii, cu gărzi armate afară și că nu le erau permiți să meargă acasă, sau să aibă grijă de animalele lor pe fermă sau pe proprietatea lor. Apoi au fost puși pe camioane și luate prin diferite sate, supuse în drum spre abuz de către mafii care scuipau, strigau și aruncau obiecte la ei.

La 26 august 1984, reclamanții au declarat că au fost forțați să abandoneze casa, proprietatea și satul și să fugă în sudul Ciprului. Din 15 august 1974, reclamanții nu și-au mai văzut soțul/tată și fiul/fratele și au susținut că Turcia a refuzat să furnizeze orice informații despre locul lor. Aceste persoane au fost enumerate ca persoane dispărute, informațiile furnizate autorităților cipriote, Crucea Roșie și Națiunile Unite. În 1981, Comitetul Națiunilor Unite pentru persoane dispărute („CMP”) a fost înființat pentru a examina cazurile de persoane dispărute raportate în lupta intercomunală, precum și evenimentele din iulie 1974 și ulterior (pentru mai multe detalii privind CMP, a se vedea Varnava și alții v. Turcia [GC], nr. 16064/90, 16065/90, 16066/90, 16068/90, 16069/90, 16070/90, 16071/90, 16072/90 și 16073/90, §§ 85-88, CEDO 2009...).

Guvernul a declarat, printre altele, că nu a avut cunoștințe despre persoanele dispărute și că reclamanții nu au inițiat orice anchetă cu privire la rudele lor dispărute.

The applicants, all Cypriot nationals of Greek-Cypriot origin, are named as: