- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 1 iunie 2010
- Stat pârât
- TUR
- Concluzia
- Inadmisibil
Hatzigeorgiou și alții împotriva Turciei
Traducere în română Auto
Reclamanții, toți cetățenii ciprioți de origine greacă-chipriotă, sunt numiti ca: 1. dl Zacharias Hatzigorgiou, născut în 1962; 2. dna Maria Hatzigorgiou, născut în 1936, este mama celorlalte solicitanți și administratorul proprietății soțului ei dispărut (a se vedea mai jos); 3. dna Elena Ioannou-Hatzzigeorgiou, născut în 1958; 4. dl Sotiris Hatzigorgiou, născut în 1964; 5. Dl Andreas Hatzigeorgiou, născut în 1966; 6. Dna Sofia Hatzigeorgiou, născut în 1973. Cererea a fost formulată de către solicitanți, în propria lor capacitate și în numele Loizos Hatzigeorgiou-Poirazis, soțul și tatăl lor respectiv, iar Georgios Loizou Hatzigeorgiou, respectiv fiul și fratele lor, care au dispărut din august 1974. Reclamanții sunt moștenitorii proprietății Loizos Hatzigorgiou-Poirazis.
Reclamanții nr. 1, 2, 3, 5 și 6 trăiesc în Nicosia și reclamantul nr. 4 locuiește în Paphos. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl A. Demetriades, un avocat care practică în Nicosia. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Toate reclamanții și persoanele dispărute s-au născut în satul Strogillos din districtul Famagusta, care avea locuitori atât din origine cipriotă greacă, cât și turcă-chipriot. Reclamanții au declarat că, până la 14 august 1974, toți locuiau împreună în sat. După intervenția forțelor armate turce în iulie 1974, reclamanții au susținut că acestea au rămas în satul lor după asigurarea de către colegii săteni turci-chipriot și șeful comunității acesteia din satul care le-ar proteja.
Apoi, la 14 august 1974, forțele armate turce au preluat satul și i-au arestat pe solicitanți. Reclamanții au susținut că, la 15 august 1974, Loizos Hatzigeorgiou-Poirazis, care avea 43 de ani la momentul respectiv și Georgos Loizou Hatzigeorgiou, 18 la momentul respectiv, au fost luate de forțele armate turce și/sau de ciprioți turci, sub comanda lor, împreună cu alți oameni de origine greacă-cipriot din sat și că s-au spus că sătenii au fost duși la Sinda pentru interogare. Reclamanții au declarat că au fost reținuți într-o casă, cu alte femei și copii, cu gărzi armate afară și că nu le erau permiți să meargă acasă, sau să aibă grijă de animalele lor pe fermă sau pe proprietatea lor. Apoi au fost puși pe camioane și luate prin diferite sate, supuse în drum spre abuz de către mafii care scuipau, strigau și aruncau obiecte la ei.
La 26 august 1984, reclamanții au declarat că au fost forțați să abandoneze casa, proprietatea și satul și să fugă în sudul Ciprului. Din 15 august 1974, reclamanții nu și-au mai văzut soțul/tată și fiul/fratele și au susținut că Turcia a refuzat să furnizeze orice informații despre locul lor. Aceste persoane au fost enumerate ca persoane dispărute, informațiile furnizate autorităților cipriote, Crucea Roșie și Națiunile Unite. În 1981, Comitetul Națiunilor Unite pentru persoane dispărute („CMP”) a fost înființat pentru a examina cazurile de persoane dispărute raportate în lupta intercomunală, precum și evenimentele din iulie 1974 și ulterior (pentru mai multe detalii privind CMP, a se vedea Varnava și alții v. Turcia [GC], nr. 16064/90, 16065/90, 16066/90, 16068/90, 16069/90, 16070/90, 16071/90, 16072/90 și 16073/90, §§ 85-88, CEDO 2009...).
Guvernul a declarat, printre altele, că nu a avut cunoștințe despre persoanele dispărute și că reclamanții nu au inițiat orice anchetă cu privire la rudele lor dispărute.
The applicants, all Cypriot nationals of Greek-Cypriot origin, are named as:
Mr Zacharias Hatzigeorgiou, born in 1962;
Mrs Maria Hatzigeorgiou, born in 1936, is the mother of the other applicants and administrator of the property of her missing husband (see below);
Mrs Elena Ioannou-Hatzigeorgiou, born in 1958;
Mr Sotiris Hatzigeorgiou, born in 1964;
Mr Andreas Hatzigeorgiou, born in 1966;
Ms Sofia Hatzigeorgiou, born in 1973. The application was stated to be brought by the applicants, in their own capacity and on behalf of Loizos Hatzigeorgiou-Poirazis, their husband and father respectively, and Georgios Loizou Hatzigeorgiou, their son and brother respectively, who have been missing since August 1974. The applicants are the heirs to the property of Loizos Hatzigeorgiou-Poirazis. Applicants nos. 1, 2, 3, 5 and 6 are living in Nicosia and applicant no. 4 is living in Paphos. They were represented before the Court by Mr A. Demetriades, a lawyer practising in Nicosia. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. All the applicants and the missing persons were born in the village of Strogillos in the District of Famagusta which had inhabitants of both Greek- Cypriot and Turkish-Cypriot origin. The applicants stated that until 14 August 1974 they were all living together in the village. After the intervention by the Turkish armed forces in July 1974 the applicants alleged that they remained in their village following reassurances by fellow Turkish-Cypriot villagers and the head of the latter's community in the village that they would protect them. Subsequently, on 14 August 1974 the Turkish armed forces took over the village and arrested the applicants. The applicants claimed that on 15 August 1974 Loizos Hatzigeorgiou-Poirazis, who was 43 years old at the time and Georgos Loizou Hatzigeorgiou, 18 at the time, were taken by the Turkish armed forces and/or Turkish Cypriots under their command along with other men of Greek-Cypriot origin in the village and that they were told that the villagers had been taken to Sinda for interrogation. The applicants stated that they were detained in a house, with other women and children, with armed guards outside and that they were not allowed to go home, or to take care of their animals on the farm or their property. Then they were put onto trucks and taken through various villages, subjected en route to abuse by mobs who were spitting, shouting abuse and throwing objects at them. On 26 August 1984 the applicants stated that they were forced to abandon their home, property and village and flee to southern Cyprus. Since 15 August 1974 the applicants have never seen their husband/father and son/brother again and they claimed that Turkey refused to give any information about their whereabouts. These men were listed as missing persons, the information being given to the Cypriot authorities, the Red Cross and the United Nations. In 1981, the United Nations Committee on Missing Person (“CMP”) was set up to look into cases of persons reported missing in the intercommunal fighting as well as the events of July 1974 and afterwards (for further details on the CMP, see Varnava and Others v. Turkey [GC], nos. 16064/90, 16065/90, 16066/90, 16068/90, 16069/90, 16070/90, 16071/90, 16072/90 and 16073/90, §§ 85-88, ECHR 2009...). The Government stated, inter alia, that it had no knowledge of the missing persons and that the applicants had failed to initiate any inquiry about their missing relatives.