AFFAIRE RODRIGUES DA SILVA ET HOOGKAMER CONTRE LES PAYS-BAS

Rezoluția CM/ResDH(2010)60 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Rodrigues da Silva și Hoogkamer împotriva Țărilor de Jos (Recherche n 50435/99, Hotărârea din 31 ianuarie 2006, definitivă la 3 iulie 2006) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos" Reamintind că încălcarea Convenției constatată de Curte în această cauză privește dreptul la respectarea vieții de familie ca urmare a deciziei statului pârât de a refuza acordarea unui permis de ședere primei reclamante, un resortisant brazilian (încălcarea articolului 8) (a se vedea detaliile din anexă) ; După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție, care a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție. În plus față de plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar, este asigurată de faptul că, în termenul stabilit, statul pârât i-a acordat părții reclamante satisfacția echitabilă prevăzută în hotărâre (a se vedea detaliile în limba engleză), reamintind că constatările privind încălcarea de către Curte impun, în plus față de plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar - măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să șteargă consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARIE, după examinarea măsurilor luate de statul pârât (a se vedea anexa), pe care și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în prezenta cauză și DECIDE d'a Silva și Hoogkamer. Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2010) 60 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârii în cauza Rodrigues da Silva și Hoogkamer împotriva Țărilor de Jos Rezumat introductiv al cauzei În 1994, prima reclamantă a ajuns în Țările de Jos în care a locuit cu partenerul său. A doua recurentă s-a născut din această relație în 1996. După încheierea acestei relații, în 1997, tatăl său a primit aprobarea autorității părintești față de copil. Prima reclamantă a rămas în Țările de Jos și a ocupat-o pe a doua reclamantă trei până la patru zile pe săptămână. În restul săptămânii, bunicii părintești sunt cei care se ocupă de cea de-a doua reclamantă. Prima reclamantă nu a prezentat nicio cerere de permis de ședere înainte de 1997; în cazul în care copilul s-a născut, aceasta avea reședința ilegală în Țările de Jos; cererea sa de permis de ședere depusă în 1997 a fost respinsă de autoritățile olandeze; această respingere a fost confirmată în apel de autoritățile administrative și de instanțele interne. În 2002, Comisia a prezentat o nouă cerere care a fost respinsă. Curtea Europeană a remarcat că, având în vedere că autoritatea părintească a fost acordată tatălui, prima reclamantă nu era în măsură să-și ia fiica cu ea în Brazilia fără permisiunea tatălui, ceea ce nu era posibil. Prin urmare, refuzul permisului de ședere și expulzarea primei recurente către Brazilia ar rupe, de fapt, legăturile foarte strânse existente cu cea de-a doua reclamantă, deoarece acestea nu ar putea menține contacte regulate. Prin urmare, Curtea Europeană a considerat că, având în vedere consecințele grave pe care o expulzare le-ar avea asupra responsabilităților care îi revin primei recurente în calitatea sa de mamă, precum și asupra vieții sale de familie cu fiica sa [...], în circumstanțele speciale ale cazului în care bunăstarea economică a țării nu depășește drepturile care decurg pentru recurentele de la art. 8, cu excepția faptului că prima recurentă avea reședința ilegală în Țările de Jos la data nașterii [a celei de a doua recurente] (a se vedea §44). Plata satisfacției echitabile și măsuri individuale Detalii privind satisfacția echitabilă Daune materiale Daune morale Costuri & de cheltuieli Total 145,30 EUR 145,30 EUR Plătit la 01/08/2006 b) Măsuri individuale Prima reclamantă are dreptul de a acorda un permis de ședere cu efect retroactiv la 15/0′′′. În consecință, nici o altă măsură individuală nu a fost considerată necesară de către Comitetul miniștrilor. II. Măsuri generale Autoritățile olandeze remarcă faptul că, în urma acestei hotărâri, legislația olandeză referitoare la art. 8 din convenție a fost modificată printr-o decizie specială (Wijzigins-Besluit Vreemdespălătorencourmentir WBV 2007/30) și care a fost inclusă în capitolul B2/10 din Orientările privind punerea în aplicare a Legii privind străinii (Vreemdespăișătorencourment 2000).În acest scop, autoritățile consideră că, având în vedere efectul direct al hotărârilor Curții Europene din Țările de Jos, toate autoritățile în cauză ar trebui să își alinieze practica la această hotărâre. În acest scop, hotărârea a fost difuzată tuturor autorităților competente în materie de imigrație și publicată în mai multe reviste juridice în Țările de Jos, în special în NJCM-Bulletin (2006, np. 844-851), European Human Rights Cases (2006, n 3, pp. 310-316) și Nederlands Juristenblad (2006, n 17, p. 953). III. Concluziile Tribunalului de Primă Instanță Guvernul consideră că măsurile luate au remediat în totalitate consecințele încălcării Convenției constatate de Curtea Europeană în acest caz, că aceste măsuri vor preveni încălcări similare și, prin urmare, Țările de Jos și-au îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul miniștrilor la 3 iunie 2010 în cea de-a 1086-a ședință a delegaților miniștrilor

Résolution CM/ResDH(2010)60

[1]

Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme

Rodrigues da Silva et Hoogkamer contre Pays-Bas

(Requête n

o

50435/99, arrêt du 31 janvier 2006, définitif le 3 juillet 2006)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «

la Convention

» et «

la Cour

»)

;

Vu l’arrêt transmis par la Cour au Comité une fois définitif

;

Rappelant que la violation de la Convention constatée par la Cour dans cette affaire concerne l’atteinte au droit au respect de la vie familiale suite à la décision de l’Etat défendeur de refuser d’octroyer un permis de séjour à la première requérante, une ressortissante brésilienne (violation de l’article 8) (voir détails dans l’Annexe) ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer à l’arrêt de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article

46, paragraphe

1, de la Convention

;

Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention

;

S’étant assuré que, dans le délai imparti, l’Etat défendeur a versé à la partie requérante la satisfaction équitable prévue dans l’arrêt (voir détails dans l’Annexe),

Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire

:

- de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par

restitutio in integrum

; et

- de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ;

DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur

(voir Annexe), qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire et

DECIDE d’en clore l’examen.

Annexe à la Résolution CM/ResDH(2010)60

Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l’arrêt dans l’affaire

Rodrigues da Silva et Hoogkamer contre Pays-Bas

Résumé introductif de l’affaire

L’affaire concerne l’atteinte au droit au respect de la vie familiale des requérantes en raison de refus par l’Etat défendeur d’octroyer un permis de séjour à la première requérante, ressortissante brésilienne (violation de l’article 8).

En 1994, la première requérante est arrivée aux Pays-Bas où elle a vécu avec son compagnon. La seconde requérante est née de cette relation en 1996. Après que cette relation s’est terminée, en 1997, le père s’est vu accorder l’autorité parentale à l’égard de l’enfant. La première requérante est restée aux Pays-Bas et elle s’occupe de la seconde requérante trois à quatre jours par semaine. Le reste de la semaine, ce sont les grands-parents paternels qui s’occupent de la seconde requérante.

La première requérante n’a présenté aucune demande de permis de séjour avant 1997. Lorsque l’enfant est née, elle résidait donc illégalement aux Pays-Bas. Sa demande de permis de séjour introduite en 1997 a été rejetée par les autorités néerlandaises. Ce rejet a été confirmé en appel par les autorités administratives puis par les juridictions internes. En 2002, elle a présenté une nouvelle demande qui a été rejetée.

La Cour européenne a noté que, l’autorité parentale ayant été accordée au père, la première requérante n’était pas en mesure d’emmener sa fille avec elle au Brésil sans autorisation du père, ce qui n’était pas envisageable. Dès lors, le refus de permis de séjour et l’expulsion de la première requérante vers le Brésil briseraient en fait les liens très étroits existant avec la seconde requérante car elles ne seraient pas en mesure de maintenir des contacts réguliers. La Cour européenne a donc estimé que, «

eu égard aux lourdes conséquences qu’une expulsion aurait sur les responsabilités qui pèsent sur la première requérante en sa qualité de mère, ainsi que sur sa vie familiale avec sa fille [...], dans les circonstances particulières de l’espèce le bien-être économique du pays ne l’emporte pas sur les droits découlant pour les requérantes de l’article 8, nonobstant le fait que la première requérante résidait illégalement aux Pays-Bas à l’époque de la naissance [de la seconde requérante]

» (voir §44).

I.

Paiement de la satisfaction équitable et mesures individuelles

a)

Détails de la satisfaction équitable

Dommage matériel

Dommage moral

Frais & dépens

Total

-

-

145,30 euros

145,30 euros

Payé le 01/08/2006

b) Mesures individuelles

La première requérante s’est vu octroyer un permis de séjour avec effet rétroactif au 15/07/1999. En conséquence, aucune autre mesure individuelle n’a été considérée nécessaire par le Comité des Ministres.

II.

Mesures générales

Les autorités néerlandaises notent que suite à cet arrêt, la législation néerlandaise relative à l’article 8 de la Convention a été amendée par une décision spéciale (Wijzigins-Besluit Vreemdelingencirculaire WBV 2007/30), et qui a été incluse dans le chapitre B2/10 des lignes directrices sur la mise en œuvre de la loi sur les étrangers (

Vreemdelingencirculaire

2000). Les autorités considèrent que, vu l’effet direct des arrêts de la Cour européenne aux Pays-Bas, toutes les autorités concernées devraient aligner leur pratique sur cet arrêt. A cet effet, l’arrêt a été diffusé à toutes les autorités compétentes en matière d’immigration et publié dans plusieurs revues juridiques aux Pays-Bas, en particulier dans le

NJCM-Bulletin

(2006, n

o

6, pp. 844-851),

European Human Rights Cases

(2006, n

o

3, pp. 310-316) et

Nederlands Juristenblad

(2006, n

o

17, p. 953).

III.

Conclusions de l’Etat défendeur

Le gouvernement estime que les mesures prises ont entièrement remédié aux conséquences pour la partie requérante de la violation de la Convention constatée par la Cour européenne dans cette affaire, que ces mesures vont prévenir des violations semblables et que les Pays-Bas ont par conséquent rempli leurs obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.

[1]

Adoptée par le Comité des

Ministres le 3 juin 2010 lors de la 1086e réunion des Délégués des Ministres