AFFAIRE POSLU ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

08.06.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partiellement irrecevable;Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - constat de violation suffisant

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE POSLU ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CAUZA POSLU [1] ȘI ALTELE c. TURCIA (Cercetările nr. 6262/04, 6297/04, 6304/04, 6305/04, 6149/04, 9724/04 și 9733/04) Prezenta versiune a fost rectificată în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții la 3 februarie 2011. În cauza Poslu [2] și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, Nona Tsotsoria, judecători și Sally Dolle, graffière de section [3] După deliberarea sa în camera Consiliului la 4 mai 2010, Hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află șapte cereri (n 62622/04 și 6297/04, 6304/04, 6305/04, 6149/04, 9724/04 și 9733/04) îndreptate împotriva Republicii Turcia și dintre care opt resortisanți ai acestui stat, M. Feridin Büyükare, Yusuf Poslu, Lütfi Turan, Mülazim Akçay, Enser Aktaș, Mehmet Karao La 24 martie 2009, Curtea a decis să unească cererile și să le declare parțial inadmisibile. În același timp, Comisia a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe lipsa de comunicare prealabilă a avizului procurorului general în apropierea Consiliului de Stat al recurentelor. Astfel cum se permite la art. 29 alineatul (3) din convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La momentul faptelor, reclamanții, ale căror nume figurează în anexă, erau funcționari contractuali într-o întreprindere publică, Petrol Ofisi A.Ș. ( Reclamanții au introdus, la diferite date, mai multe acțiuni în fața instanțelor administrative competente pentru a obține indemnizațiile de încheiere a contractului de muncă. Instanțele administrative și-au respins cererile, în special având în vedere că nu erau îndeplinite condițiile necesare pentru plata indemnizațiilor pentru încheierea contractului. Reclamanții s-au ocupat în fața Consiliului de Stat care, la diferite date, a confirmat hotărârile de primă instanță. Avizul procurorului la Înalta Curte nu a fost comunicat părților interesate. Numărul cererii Data hotărârii de primă instanță Data hotărârii Consiliului de Stat (recurs) Data comunicării deciziei Consiliului de Stat 622/04 29/06/2001 19/06/2003 25/07/2003 6297/04 18/06/2001 25/06/2003 28/07/2003 6304/04 18/06/2001 18/06/2003 28/07/2003 6305/04 18/06/2001 25/06/2003 28/07/2003 6149/04 18/06/2001 25/06/2003 28/07/04 18/06/2001 25/06/2003 28/07/2003 9733/04 28/09/2001 (M. etak Cu privire la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții se plâng că nu au beneficiat de principiul contradictoriui în cadrul procedurilor desfășurate în fața Consiliului de Stat, având în vedere faptul că opiniile procurorului din apropierea acestei înalte instanțe nu au fost comunicate în prealabil. În această privință, aceștia invocă art. 6 alineatul (1) din convenție. 10. Cu privire la admisibilitate, Curtea constată că, în cererea nr. 6262/04, hotărârea Consiliului de Stat din 19 iunie 2003, care constituie decizia internă definitivă, a fost notificată reclamantului la 25 iulie 2003. Or, acesta a sesizat Curtea la 26 ianuarie 2004, adică la mai mult de șase luni de la notificarea deciziei interne definitive. Prin urmare, această cerere este tardivă și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție (a se vedea, în același sens, Otto c. Germania (dec.), nr 21425/06, 10 noiembrie 2009). În ceea ce privește celelalte șase cereri, Curtea constată că acestea nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarate admisibile. 12. Pe fond, Curtea amintește că a avut deja ocazia de a examina un motiv similar și a concluzionat că încălcarea articolului 6 alineatul (1) (a se vedea Meral c. Turcia, nr 3346/02, § 32-39, 27 noiembrie 2007) nu are niciun motiv în acest caz să se îndepărteze de această jurisprudență. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 13. În temeiul articolului 41 din convenție, referindu-se la formularele de cerere, fiecare reclamant solicită 100 000 EUR (EUR) ca prejudiciu material care rezultă în special din refuzul cererilor de despăgubire pentru încetarea contractului de muncă și 30 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 14. Curtea nu vede nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul material invocat de solicitanți și încălcarea dreptului acestora la un proces echitabil și, prin urmare, respinge cererile privind prejudiciul material. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră, în lumina jurisprudenței stabilite, că acesta este compensat suficient prin concluzia prevăzută la alineatul (12) de mai sus (în același sens, a se vedea Meral, citată anterior, § 58, Ekmekçi și alții c. Turcia, 2841/05, 2873/05, 2875/05, 2878/05, 2895/05, 2947/05, 3577/05, 5408/05, 6192/05, 6793/05, 6306/05, 6356/05, 6375/05, 6377/05, 12950/05 și 12331/06, § 32, 26 mai 2009). Prin CES APLICAT, CURȚIA, Declare, cu majoritate de voturi, cererea nr. 62622/04 inadmisibilă Declară, în unanimitate, restul cererilor n 6297/04, 6304/04, 6305/04, 6149/04, 9724/04 și 9733/04 Admisibilitate , în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza necomunicarii avizului procurorului în apropierea Consiliului de Stat A declarat, în unanimitate, că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de solicitanți respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 8 iunie 2010, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 77 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Module președinte La prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu articolele 45 alineatul (2) din Convenție și 74 alineatul (2) din regulament, expunerea de opinie separată a judecătorilor I. Cabral Barreto, D Popović și A. Sajó. FT. S.H.N. Cerere n 6297/04 , prezentată de domnul Feridun BÜYÜKDERE, născut în 1968 și rezident în Istanbul. Cerere n 6297/04 , prezentată de domnul Yusuf POSLU, născut în 1963 și rezident în Manisa. Cerere nr. 6304/04 , prezentată de domnul Lütfi TURAN, născut în 1961 și rezident în Manisa. Cerere n 6305/04 , prezentată de domnul Mülazim AKAY, născut în 1956 și rezident în Manisa. Cerere nr. 6149/04 , prezentată de dl Enser AKTAȘ, născut în 1964 și rezident în Manisa. Cerere nr. 9724/04 , prezentată de dl Mehmet KARAO 368/LU, născut în 1966 și rezident în Manisa. Cererea nr. 9733/04, prezentată de dl Cengiz CAAKIRBAY, născut în 1965, dl Cahit YILDIZ, născut în 1966 și dl Ahmet BEKEL, rezident în Elaz Spre regretul nostru, nu putem fi de acord cu opinia majorității care a conchis respingerea pentru întârziere a cererii nr. 6262/04. Cererea în cauză a fost depusă în fața Curții luni, 26 ianuarie 2004, în timp ce termenul de șase luni expirase duminică, 25 ianuarie 2004. Majoritatea nu și-a motivat decizia, ci doar reluând soluția adoptată în acest caz. Otto c. Germania ((dec.), nr. 21425/06, 10 noiembrie 2009), unde Curtea se exprimase astfel În măsura în care ultima zi a termenului de șase luni, și anume 27 În mai 2006, a avut loc o sâmbătă și nu este exclus ca reclamantul să fi considerat că termenul respectiv se prelungește până în ziua lucrătoare următoare, și anume luni, 29 mai 2006, Curtea amintește că respectarea termenului de șase luni se desfășoară în conformitate cu criteriile specifice convenției, și nu în funcție de modalitățile prevăzute de exemplu în dreptul intern al fiecărui stat pârât (Kadićis, citată anterior). Pe de altă parte, nu există niciun indiciu în speță, având în vedere durata termenului prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție, că reclamantul, reprezentat de un avocat, nu era în măsură să prevadă că die ad quem coincide cu o zi nelucrătoare și să acționeze în consecință. Deja, în cauza Kadićis c. Letonia (nr. 62393/00, 25 septembrie 2003), Curtea s-a pronunțat în acești termeni. În sfârșit, și în măsura în care reclamantul se referă la legislația procedurală letonă care acordă o prelungire automată a termenelor în cazul în care scadența acestora coincide cu o zi nelucrătoare, Curtea amintește că respectarea termenului de șase luni se desfășoară în conformitate cu criteriile specifice convenției, și nu în funcție de modalitățile prevăzute în dreptul intern al fiecărui stat pârât. În plus, în speță, nu există nicio dovadă că reclamantul nu era în măsură să prevadă coincidența în cauză și să acționeze în consecință. În aceste două decizii, Curtea a amintit că respectarea termenului de șase luni se desfășoară în conformitate cu criteriile specifice convenției, și nu în conformitate cu modalitățile prevăzute de dreptul intern al fiecărui stat pârât. Considerăm că această afirmație este discutabilă atât în principiu, cât și în consecințele practice ale acesteia; în primul rând, trebuie menționat faptul că art. 35 alineatul (1) din Convenție nu stabilește nici o regulă de computare a termenului de șase luni și că regulamentul Curții este mut în această privință. Această dispoziție convențională trebuie să primească o interpretare compatibilă cu normele și principiile stabilite de jurisprudența Curții. În această privință, Curtea se inspiră nu numai din principiul general enunțat la art. 31 din Convenția de la Viena, ci și, în mod frecvent, din alte standarde, printre care se numără și principiile generale. Regatul Unit, 29 noiembrie 1988, § 65, seria A n 145 B. Dacă nu este necesară enumerarea principiilor generale în cauză, trebuie să se pună accentul pe principiile bunei credințe și protecției încrederii și securității juridice. De asemenea, ar trebui să se țină seama de noțiunea de "a" comun cu legislația națională: Convenția este un instrument viu care trebuie să se interpreteze în lumina condițiilor de viață actuale și în conformitate cu soluțiile juridice considerate dobândite în ordinele respective ale părților contractante. O Curte care are vocația de a promova construirea unei ordini juridice europene comune trebuie să se bazeze pe motive serioase și imperative pentru a se depărta de la "Comunis opinio Or," în ceea ce privește computarea termenului de șase luni, nu există în opinia noastră niciun motiv care să împiedice Curtea să se conformeze soluției reținute de părțile contractante. în cazul în care ultima zi a unui termen exprimat în săptămâni, luni sau ani este o zi de sărbătoare, duminică sau sâmbătă, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a zilei lucrătoare următoare mai târziu este consacrat de ordinele juridice ale tuturor statelor contractante pe care le-am examinat. Cu alte cuvinte, soluția aleasă de Curte nu se regăsește în niciunul dintre sistemele sau ordinele juridice studiate. Poziția majorității nu se mai poate baza pe dreptul comunitar. În această privință, art. 3 alin. (4) din Regulamentul Consiliului (CEE, Euratom) nr. 1182/71 din 3 iunie 1971 privind stabilirea normelor aplicabile termenelor, datelor și termenilor (Jurnalul Oficial nr. L 124 din 08/06/1971) prevede că, în cazul în care ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o sărbătoare legală, într-o duminică sau într-o sâmbătă, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a zilei lucrătoare următoare. În cele din urmă, ni se pare că ne aflăm aici în prezența unei probleme care se încadrează în domeniul principiilor generale ale dreptului recunoscute de națiunile civilizate [a se vedea art. 38 alineatul (1) litera (c) din Statutul Curții Internaționale de Justiție]. În aceste condiții, trebuie să tragem concluzia că Curtea este obligată de principiile menționate anterior. Cu toate acestea, dacă Curtea dorește să se depărteze de soluția general acceptată, ceea ce îi este legitim, deoarece este esențială pentru interpretarea convenției: prin introducerea unei reguli unice, ni se pare că aceaceasta ar trebui inclusă în regulamentul său. În plus, buna credință, încrederea și securitatea juridică impun ca intrarea în vigoare a acestei noi soluții, care contravine unei reguli bine ancorate în sistemele juridice europene, să fie întârziată pentru ca lumea juridică să aibă timp să o integreze. Prin adoptarea unei soluții contrare practicii judiciare a părților contractante, Curtea face un pas înapoi față de mișcarea de armonizare a ordinii juridice europene, fără nici măcar să se explice prin motive convingătoare. În cele din urmă, ni se pare că nu se poate da vina pe reclamanți și pe reprezentanții acestora pentru faptul că nu s-a prevăzut ca Curtea să dea normelor de compensare a termenului de șase luni o interpretare diferită de cea la care aceștia sunt obișnuiți în ordinea lor juridică internă. [1] Rectificat la 3 februarie 2011. Rectificarea la data de 3 februarie 2011. POSLU ȘI ALTE [2] Corecție a cauzei: BÜYÜKDERE și a altor cauze, modificat de către dl Stanley Naismith, la 1 iulie 2010, în calitate de grefier de secțiune.