AFFAIRE SAPAN c. TURQUIE

La originea cauzei se află o cerere (nr. 44102/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia și de care s-a sesizat Curte un cetățean al acestui stat, dl. Özcan Sapan (« reclamantul »), la 14 octombrie 2004, în baza articolului 34 din Convenția de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (« Convenția »).

Reclamantul este reprezentat de av. E. Kanar, avocat la Istanbul. Guvernul turc (« Guvernul ») este reprezentat de agentul său.

Pe 19 iunie 2007, președinta secțiunii a doua a hotărât comunicarea grievului derivat din art. 10 din Convenție și din art. 1 al Protocolului nr. 1 către Guvern. Cum permite art. 29 § 3 din Convenție, s-a hotărât, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și fondului cauzei. ÎN FAPT

Pe 17 septembrie 2001, cântărețul a intentat în fața judecătorului de lângă tribunalul regional de Istanbul (« judecătorul ») un recurs care vizează sechestrul cărții litigioase și interzicerea difuzării acesteia pe motiv că prejudicia imaginea și personalitatea lui. El a observat că titlul cărții purta numele lui și că lucrarea conținea fotografii reprezentând-ul. Privind prejudiciul la drepturile personalității lui, s-a referit la diferite pasaje din publicație care se traduc după cum urmează: « p. 60: (...) are ochi machiați (...) este homosexual (...) p. 89: Modul în care Tarkan se prezintă nu corespunde valorilor masculine stabilite în Turcia (...) p. 95: (...) Dacă trebuie să se caute o sexualitate feminină în clip-ul video, aceasta este ascunsă în sufletul lui Tarkan (...) p. 116: (...) dansa lui Tarkan este o dansă ondulantă în care aproape întreg corpul este în mișcare și care accentuează mai degrabă feminitatea decât masculinitatea (...) p. 117: (...) Într-o altă poziție, el închide cât mai mult posibil picioarele și se apleacă [trunchiul] înainte. El este îmbrăcat doar în pantaloni păstrați. Pe sol, la același nivel ca organul sexual al lui, este așezat un mic câine. Curbele pe care le urmăresc găurile pantaloni și poziția câinelui fac resortind penisul cântăreșului. (...) p. 117: (...) Pe fața lui este un zâmbet ironic parțial ascuns de părul lui. În această fotografie, poziția picioarelor lui este cea numită crotch (...) și această poziție direcționează atenția către organul sexual. p. 118: Pe fotografii, mâinile lui ating vârfurile sfârcurilor erecție, [și] șoldurile. (...) p. 118: (...) Mâinile lui Tarkan se plimbă pe corpul lui în modul acela care atrage atenția spectatorilor pe penisul lui. (...) p. 119: (...) Atunci când Tarkan folosește limbajul corpului, cu ajutorul codului de îmbrăcaminte, atrage atenția [publicului] nu doar pe zona genitală ci și către zone mai degrabă recunoscute ca zone erogene feminine. Îi prezintă pieptul, burtă, buzele spectatorului ca un obiect de dorință. »

Pe 24 septembrie 2001, judecătorul a accedat la cererea cântăreșului cu condiția consemnării unui miliard de lire turce (aproximativ 720 euro) pentru a acoperi eventualele daune care s-ar putea ivi pentru reclamant. După ce s-a referit la conținutul cererii introductive de instanță și la anumite pasaje citate de ea, el a concluzionat, fără a preciza motivele, că era nevoie să se acceadă la cererea cântăreșului și a ordonat, în consecință, sechestrul cărții pe baza articolelor 101 și următoarele din codul de procedură civilă, articolelor 24 și 25 din codul civil și articolului 49 din codul obligațiilor.

Pe 26 septembrie 2001, doisprezece exemplare din carte au fost sechestragte de la casa de editură.

Pe 3 octombrie 2001, cântărețul a intentat în fața aceleiași instanțe o acțiune de daune-interese împotriva reclamantului și a autorului cărții pentru prejudiciu la personalitate.

Pe 22 octombrie 2001, reclamantul a solicitat ridicarea sechestrrului, susținând lipsa motivării și caracterul nejustificat al ordinului de sechestru. El a remarcat că cartea a fost publicată pe baza unei teze de doctorat care era rezultatul analizelor științifice și cercetărilor sociologice, și că era nevoie să se aprecieze lucrarea în ansamblu. Cu referire la art. 10 din Convenție și jurisprudența Curții, el a subliniat importanța libertății de exprimare într-o societate democratică.

Pe 13 decembrie 2001, judecătorul a respins cererea reclamantului fără a-și motiva decizia.

La ședința din 12 martie 2002, tribunalul regional a depus la dosar elementele de probă aduse de părți, inclusiv teza de doctorat, și a ordonat o expertiză. El a hotărât să se pronunțe ulterior asupra cererii de ridicare a sechestrrului.

La ședința din 30 mai 2002, reclamantul a reîntâmpinat cererea lui de ridicare a sechestrrului. El a subliniat gravitatea unei măsuri de sechestru într-o democrație privitor la jurisprudența Curții privind art. 10 din Convenție. Judecătorul a hotărât să aștepte raportul de expertiză.

Pe 29 august 2002, expertul, profesor de literatură, a redactat raportul lui. Privind conținutul, el a observat că era puțină diferență între teza și carte. Privind prezentarea, aceasta diferă puțin de la unul la altul: în timp ce în teza, era termenul « fenomen de star » din titlu care era accentuat, în carte, era numele lui Tarkan care era pus înainte pe copertă. Expertul a observat, de asemenea, că al doilea artist care a fost subiect al studiilor în teza nu figura în carte, care era dedicată în exclusivitate lui Tarkan. Expertul a indicat, de altfel, că lucrarea litigioasă nu era o biografie chiar dacă conținea pe alocuri informații biografice. Conform lui, autorul a analizat fenomenul de star și apariția acestui fenomen în Turcia înainte de a studia sosirea cântăreșului pe scena muzicală și consacrarea lui ca star. Pentru a face aceasta, autorul ar fi recurs la instrumente științifice, explicând succesul artistului prin particularitățile lui feminine într-o societate cu structură patriarhală. Expertul a estimat, de asemenea, că anumite explicații privind cântăreșul, cu siguranță « exagerate », nu prejudiciază personalitatea lui dacă sunt apreciate la lumina ansamblului cărții. Pentru a analiza personalitatea cântăreșului, autorul ar fi luat ca punct de plecare limbajul corpului și codurile de îmbrăcaminte. El ar fi ajutat, de asemenea, cu fotografii ale celebrității, clip-uri video ale lui, versurile melodiilor lui și reportaje și articole apărute despre el. La această privință, expertul a observat că fotografiile ocupau un loc mai important în carte, numărul lor fiind mai mare decât în teza. În rezumat, autorul cărții litigioase ar considera cântăreșul ca fiind un rebel care se opune unui sistem care plasează femeia și bărbatul la poli diferiți și ca purtător al unei imagini în contradicție cu valorile obișnuite: un bărbat care posedă o feminitate ascunsă sub identitatea lui masculină și afișând o identitate androgină.

La ședința din 19 septembrie 2002, tribunalul regional a depus la dosar raportul de expertiză, a acordat termene părților pentru prezentarea observațiilor lor și a respins cererea de ridicare a sechestrrului fără nici o motivare.

Într-o dată necunoscută, cântărețul a contestat raportul de expertiză și a solicitat o nouă expertiză de către un jurist sau de către un grup de experți printre care ar fi figurat un jurist.

Pe 19 decembrie 2002, tribunalul regional a ordonat o nouă expertiză și a hotărât să transfere dosarul la trei experți, dintre care unu jurist. El a hotărât să aștepte rezultatul acestei noi expertize pentru a se pronunța asupra cererii de ridicare a sechestrrului.

Într-o dată necunoscută, trei experți au redactat raportul lor concluzionând că nu detectaseră nici o prejudiciu la imagine sau personalitatea cântăreșului care ar necesita acordarea unei indemnități. Conform lor, era nevoie să se reexamineze pasajele evocate de cântăreț în raport cu ansamblul cărții. El au adăugat că cartea conținea mai degrabă judecăți ale societății cu privire la cântăreț decât o judecată personală a autorului. Observând că acesta din urmă s-a referit la sociologi reputați, experții au estimat că lucrarea era rezultatul unei cercetări. Privind fotografiile ilustrând cartea, ei au notat că era vorba de fotografii pentru care cântărețul poza și nu fotografii luate prin intruziune în viață privată a lui. Ei au menționat, în final, că interpretările dezvoltate pe baza acestor fotografii și a îmbrăcămintei cântăreșului au fost făcute pe baza definițiilor elaborate de diferiți sociologi.

La ședința din 6 mai 2003, tribunalul regional a depus la dosar noul raport de expertiză și a acordat un termen părților pentru prezentarea observațiilor. Reclamantul a reîntâmpinat cererea de ridicare a sechestrrului; tribunalul a răspuns că se va pronunța asupra sechestrrului la momentul judecății pe fond.

Pe 25 septembrie 2003, reclamantul, pe baza concluziilor rapoartelor de expertiză, a reîntâmpinat cererea lui de ridicare a sechestrrului. Judecătorul a respins aceasta fără nici o motivare. El a amânat ședința în așteptarea realizării cercetărilor ordonate de el la ședința anterioară privind situația socială și economică a părților. Alte trei ședințe au fost amânate în așteptarea informațiilor solicitate universității care angaja autorul și direcției siguranței. La ședința din 5 noiembrie 2003, judecătorul a respins cererea de ridicare pe motiv că o respinsese anterior.

Pe 13 mai 2004, el a respins cererea de daune-interese prezentată de cântăreț și a ordonat ridicarea sechestrrului. La lumina rapoartelor de expertiză și a ansamblului lucrării, el a estimat că anumite pasaje consistau în cercetări sociologice, parțial preluate din publicații și documente audiovizvale, și că nu au fost redactate cu scopul de a prejudicia drepturile personalității artistului.

Pe 22 noiembrie 2005, Curtea de Casație a anulat această sentință după cum urmează: « Demandantul este un artist. Lucrarea obiect al cererii abordează subiecte ținând de viața privată a demandantului mai degrabă decât de personalitatea artistică. A existat deci prejudiciu la drepturile personalității demandantului. Respingerea cererii [de daune-interese] de către jurisdicția locală care a omis acest aspect constituie motiv de anulare. »

Așa cum rezultă din dosar, la data adoptării prezentei hotărâri, procedura este în continuare în curs în fața instanțelor naționale.

Conform articolului 24 din codul civil, o persoană victimă a unui prejudiciu la drepturile personalității lui poate solicita judecătorului apărare împotriva autorilor prejudiciului. art. 25 enunță că demandantul poate solicita judecătorului să prevină riscul prejudiciului, să pună capăt unui prejudiciu existent sau să constate ilegitimitatea unui prejudiciu care a luat sfârșit.

Conform articolului 49 din codul obligațiilor, o persoană victimă a unui prejudiciu ilegal la dreptul personalității lui poate cere plata unei anumite sume pentru prejudiciu moral. ÎN DREPT

Reclamantul precizează că cererea lui se referă doar la sechestru și nu la acțiunea de daune-interese.

Curte observă, așa cum a subliniat reclamantul, că prezenta cerere privește sechestrul. Măsura de care se plânge interesatul a luat sfârșit pe 13 mai 2004 cu decizia pronunțată de judecătorul de lângă tribunalul regional. Prezentarea acestui grief nu pare deci prematură. Prin urmare, Curte respinge excepția Guvernului.

Ea constată că acest grief nu este în mod evident neîntemeiat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu se ciocnește, de altfel, cu nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.

Guvernul răspunde că era o măsură provizorie care a fost ridicată în momentul judecății pe fond. De altfel, el consideră că cartea în cauză nu contribuie nici pe departe la un dezbatere de interes general. El susține, în final, că instanțele interne au procedat corect la echilibrarea protecției vieții private și libertății de exprimare înainte de a ordona sechestrul.

Curte observă, mai întâi, că sechestrul lucrării se analizează ca o ingerință a autorităților publice în exercitarea libertății de exprimare a reclamantului. Ingerința litigioasă fiind prevăzută de art. 103 din codul de procedură civilă și urmărind obiectivul de « protecție a drepturilor altora », rămâne de verificat dacă era « necesară într-o societate democratică ». La această privință, Curte se referă la principiile generale care rezultă din jurisprudența ei la această privință (a se vedea, printre mulți alți), Goodwin c. Regatul Unit, 27 martie 1996, § 40, Culegerea hotărârilor și deciziilor 1996-II, Editions Plon c. Franța, nr. 58148/00, §§ 42-43, CEDO 2004-IV, și Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue c. Belgia, nr. 64772/01, §§ 63-68, 9 noiembrie 2006).

Curte observă, apoi, că cartea litigioasă este reproducerea parțială a unei teze de doctorat susținute pe 19 iunie 1998. Pe acest punct, ea reamintește importanța libertății academice (Sorguç c. Turcia, nr. 17089/03, § 35, 23 iunie 2009). Autorul acestei cărți este o universitară care a analizat fenomenul de star și apariția acestui fenomen în Turcia înainte de a studia sosirea cântăreșului pe scena muzicală și consacrarea lui ca star. Lucrarea litigioasă tratează deci, prin Tarkan și prin instrumentele științifice, fenomenul social al stelelor. De asemenea, nu se poate considera această carte ca făcând parte din publicațiile presei așa-zise « senzaționale » sau « presei inimii », care obișnuit are scopul de a satisface curiozitatea unui anumit public privind detaliile vieții strict private a unei celebrități.

Privitor la natura fotografiilor ilustrând această carte, Curte observă că sunt exclusiv fotografii deja publicate pentru care cântărețul poza. Prin urmare, prezenta cauză se distinge de cauzele în care fotografiile litigioase rezultaseră din manevre frauduloase sau clandestine (a se vedea, privitor la fotografii luate cu teleobiectiv în neștirea personalităților cunoscute, Von Hannover c. Germania, nr. 59320/00, § 68, CEDO 2004-VI) sau care dezvăluiseră detalii din viața privată a persoanelor prin imixare în intimitate (a se vedea, privitor la publicarea fotografiilor pe o presupusă relație adulteră, Campmany și Lopez Galiacho Perona c. Spania (dec.), nr. 54224/00, CEDO 2000-XII).

Curte observă, apoi, că judecătorul de lângă tribunalul regional a ordonat sechestrul cărții pe motiv că prejudicia drepturile personalității cântăreșului. Pentru a face aceasta, judecătorul s-a mulțumit să se refere la anumite pasaje din carte enunțate în cererea introductivă de instanță și să se bazeze pe anumite dispoziții din codul de procedură civilă și codul civil. Tribunalul și-a făcut propriile argumentele demandantului fără a enunța nici o motivare (§6 mai sus).

Curte, în această cauză, consideră de a trebui să se situeze esențial în raport cu poziția adoptată de judecătorul național pentru a aprecia dacă « necesitatea » restricției impuse libertății de exprimare a fost stabilită de manieră convingătoare (Güzel Erdagöz c. Turcia, nr. 37483/02, § 50, 21 octombrie 2008). Dar se impune constata că este imposibil de determinat, pe baza deciziei de sechestru, dacă judecătorul a luat grijă de a examina în detaliu criteriile de luat în considerare în vederea unei aprecieri corecte a drepturilor în cauză, și anume dreptul la libertatea de comunica informații și protecția reputației altora (a se vedea, a contrario, Campmany și Lopez Galiacho Perona, decizie precitată).

Curte observă, de asemenea, că, de fiecare dată când judecătorul a respins cererea de ridicare a sechestrrului, a făcut-o fără nici o motivare (§10, 14 și 19 mai sus). Prin urmare, la ședința din 19 septembrie 2002, după ce a depus la dosar primul raport de expertiză, judecătorul a respins cererea de ridicare a sechestrrului fără nici o motivare (§14 mai sus), în timp ce concluziile acestui raport erau favorabile reclamantului.

După aceea, tribunalul a ordonat o nouă expertiză la cererea cântăreșului și a hotărât să aștepte rezultatul acesteia pentru a se pronunța asupra cererii de ridicare a sechestrrului. Noul raport de expertiză, redactat de trei experți, a conclud, de asemenea, că nu existase prejudiciu la imagine sau personalitatea cântăreșului. După ce a depus acest al doilea raport la dosar la ședința din 6 mai 2003, tribunalul a refuzat să se pronunțe asupra ridicării și a hotărât să unească această problemă la fond, o dată încă fără a enunța nici un motiv (§18 mai sus). Curte nu vede nici o circumstanță care ar fi putut împiedica judecătorul să se pronunțe asupra acestei probleme la această ocazie. La ședința din 25 septembrie 2003, pe baza concluziilor rapoartelor de expertiză, reclamantul a solicitat din nou ridicarea sechestrrului, care a fost încă o dată respins de judecător fără nici o motivare (§19 mai sus).

În final, ridicarea măsurii litigioase a intervenit doar cu decizia pe fond, pe 13 mai 2004. La această dată, tribunalul a respins cererea de daune-interese prezentată de cântăreț și a ordonat ridicarea sechestrrului. Prin urmare, măsura în cauză a rămas aplicată timp de aproape doi ani și opt luni pe baza unei decizii care nu era motivată și numeroasele cereri de ridicare au fost respinse fără nici un motiv, în timp ce concluziile celor două rapoarte de expertiză erau favorabile reclamantului. Prin urmare, în absența motivării deciziilor pronunțate, nu se poate accepta teza conform căreia judecătorul național a evaluat duly drepturile în cauză, și anume dreptul la libertatea de comunica informații și protecția reputației altora.

La lumina acestor considerații, Curte concluzionează că sechestrul litigios nu poate fi considerat ca fiind fost « necesar într-o societate democratică » în măsura în care nu se baza pe motivare suficientă și relevantă.

A existat deci o încălcare a articolului 10 din Convenție.

Curte consideră că principala problemă juridică pus de prezenta cerere constă în a determina dacă sechestrul cărții a încălcat dreptul la libertatea de exprimare a reclamantului, în sensul articolului 10 din Convenție. Ținând seama de concluzia sa pe terenul acestui articol (§42 mai sus), ea consideră că nu este locul să examineze separat dacă a existat, în cauza prezentă, încălcare a acestor dispoziții.

Guvernul contestă aceste pretenții.

Curte observă că, din cei 2.200 de exemplare publicate inițial, 1.739 au fost sechestragte sau retrase din vânzare. Examinarea dosarului nu permite a ști dacă restul a fost vândut și, dacă da, în ce lapsă de timp. Nu se poate, de altfel, cuantifica cu precizie numărul de exemplare care ar fi fost vândute dacă măsura litigioasă nu ar fi intervenit. Prejudiciul material invocat de reclamant fiind deci dintre cele mai aleatorii, Curte concluzionează la respingerea cererii (a se vedea, în acest sens, Editions Plon c. Franța, nr. 58148/00, § 61 in fine, CEDO 2004-IV). Privitor la prejudiciul moral, Curte consideră că reclamantul a trebuit să trăiască o anumită suferință din cauza faptelor cauzei. Statuând în echitate, îi alocă la această privință o indemnitate de 2.000 EUR.

Guvernul contestă aceste pretenții.

Ținând seama de documentația incompletă în posesia ei și de criteriile rezultate din jurisprudența ei, Curte consideră rezonabilă suma de 1.000 EUR pentru toate cheltuielile și o acordă reclamantului.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 44102/04) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Özcan Sapan (« le requérant »), a saisi la Cour le 14 octobre 2004 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).

Le requérant est représenté par M e E. Kanar, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.

Le 19 juin 2007, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer le grief tiré de l'article 10 de la Convention et de l'article 1 du Protocole n o 1 au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond de l'affaire. EN FAIT I.

Le 17 septembre 2001, le chanteur introduisit devant le juge près le tribunal de grande instance d'Istanbul (« le juge ») un recours visant à la saisie du livre litigieux et à l'interdiction de sa diffusion au motif qu'il portait atteinte à son image et à sa personnalité. Il fit observer que le titre du livre portait son nom et que l'ouvrage contenait des photographies le représentant. Quant à l'atteinte à ses droits de la personnalité, il fit référence à différents passages de la publication qui se traduisent comme suit : « p. 60 : (...) a-t-il les yeux maquillés (...) est-il homosexuel (...) p. 89 : La façon dont Tarkan se présente ne correspond pas aux valeurs masculines établies en Turquie (...) p. 95 : (...) S'il faut rechercher une sexualité féminine dans le clip vidéo, celle-ci est cachée dans l'âme de Tarkan (...) p. 116 : (...) la danse de Tarkan est une danse ondulée où presque tout le corps est en mouvement et qui accentue davantage la féminité que la masculinité (...) p. 117 : (...) Sur une autre pose, il écarte le plus possible ses jambes et penche [son tronc] vers l'avant. Il n'est vêtu que d'un pantalon rayé. Au sol, au même niveau que son organe sexuel, est posé un petit chien. Les courbes que suivent les rayures du pantalon et la position du chien font ressortir le pénis du chanteur. (...) p. 117 : (...) Il y a un sourire moqueur sur son visage partiellement caché par ses cheveux. Sur cette photographie, la position de ses jambes est celle appelée crotch (...) et cette position dirige l'attention sur l'organe sexuel. p. 118 : Sur les photographies, ses mains touchent les bouts des tétons en érection, [et] les hanches. (...) p. 118 : (...) Les mains de Tarkan se promènent sur son corps de manière à attirer l'attention des spectateurs sur son pénis. (...) p. 119 : (...) Lorsque Tarkan utilise le langage du corps, à l'aide du code vestimentaire, il attire l'attention [du public] non seulement sur la zone génitale mais aussi vers les zones plutôt reconnues comme des zones érogènes féminines. Il présente sa poitrine, son ventre, ses lèvres au spectateur comme un objet de désir. »

Le 24 septembre 2001, le juge accéda à la demande du chanteur moyennant la consignation d'un milliard de livres turques (environ 720 euros) pour couvrir d'éventuels préjudices à naître pour le requérant. Après s'être référé au contenu de la requête introductive d'instance et à certains passages cités par elle, il conclut, sans préciser de motifs, qu'il y avait lieu d'accéder à la demande du chanteur et ordonna en conséquence la saisie du livre sur le fondement des articles 101 et suivants du code de procédure civile, des articles 24 et 25 du code civil et de l'article 49 du code des obligations.

Le 26 septembre 2001, douze exemplaires du livre furent saisis à la maison d'édition.

Le 3 octobre 2001, le chanteur introduisit devant la même juridiction une action en dommages et intérêts contre le requérant et l'auteur du livre pour atteinte à sa personnalité.

Le 22 octobre 2001, le requérant demanda la levée de la saisie, plaidant le défaut de motivation et le caractère injustifié de l'ordonnance de saisie. Il fit remarquer que le livre avait été publié à partir d'une thèse de doctorat qui était le résultat d'analyses scientifiques et de recherches sociologiques, et qu'il y avait lieu d'apprécier l'ouvrage dans son ensemble. Se référant à l'article 10 de la Convention et à la jurisprudence de la Cour, il souligna l'importance de la liberté d'expression dans une société démocratique.

Le 13 décembre 2001, le juge rejeta la demande du requérant sans motiver sa décision.

Lors de l'audience du 12 mars 2002, le tribunal de grande instance versa au dossier les éléments de preuve apportés par les parties, dont la thèse de doctorat, et ordonna une expertise. Il décida de se prononcer ultérieurement sur la demande de levée de la saisie.

A l'audience du 30 mai 2002, le requérant réitéra sa demande de levée de la saisie. Il souligna la gravité d'une mesure de saisie dans une démocratie au regard de la jurisprudence de la Cour relative à l'article 10 de la Convention. Le juge décida d'attendre le rapport d'expertise.

Le 29 août 2002, l'expert, professeur en littérature, rédigea son rapport. En ce qui concernait le contenu, il releva qu'il y avait peu de différence entre la thèse et le livre. Quant à la présentation, elle différait un peu de l'un à l'autre : alors que, dans la thèse, c'est le terme « phénomène de star » du titre qui était accentué, dans le livre, c'est le nom de Tarkan qui était mis en avant sur la couverture. L'expert releva aussi que le deuxième artiste qui faisait l'objet d'études dans la thèse ne figurait pas dans le livre, lequel était consacré exclusivement à Tarkan. L'expert indiqua en outre que l'ouvrage litigieux n'était pas une biographie même s'il comportait par endroits des informations biographiques. Selon lui, l'auteur avait analysé le phénomène de star et l'apparition de ce phénomène en Turquie avant d'étudier l'arrivée du chanteur sur la scène musicale et sa consécration comme star. Pour ce faire, l'auteur aurait eu recours à des outils scientifiques, expliquant le succès de l'artiste par ses particularités féminines dans une société à structure patriarcale. L'expert estima également que certaines explications concernant le chanteur, certes « exagérées », ne portaient pas atteinte à sa personnalité si elles étaient appréciées à la lumière de l'ensemble du livre. Pour analyser la personnalité du chanteur, l'auteur aurait pris comme point de départ le langage corporel et les codes vestimentaires. Elle se serait aussi aidée des photographies de la célébrité, de ses clips vidéo, des paroles de ses chansons et des reportages et articles parus à son sujet. A cet égard, l'expert observa que les photographies occupaient une place plus importante dans le livre, leur nombre étant plus élevé que dans la thèse. En résumé, l'auteur du livre litigieux considérerait le chanteur comme un rebelle face à un système qui place la femme et l'homme à des pôles différents et comme porteur d'une image en contradiction avec les valeurs habituelles : un homme possédant une féminité cachée sous son identité masculine et affichant une identité androgyne.

Lors de l'audience du 19 septembre 2002, le tribunal de grande instance versa au dossier le rapport d'expertise, accorda des délais aux parties pour la présentation de leurs commentaires et rejeta la demande de levée de la saisie sans aucune motivation.

A une date non connue, le chanteur contesta le rapport d'expertise et demanda une nouvelle expertise par un juriste ou par un groupe d'experts parmi lesquels figurerait un juriste.

Le 19 décembre 2002, le tribunal de grande instance ordonna une nouvelle expertise et décida de transférer le dossier à trois experts, dont un juriste. Il décida d'attendre l'issue de cette nouvelle expertise pour se prononcer sur la demande de levée de la saisie.

A une date non connue, trois experts rédigèrent leur rapport en concluant qu'ils n'avaient pas décelé d'atteinte à l'image ou à la personnalité du chanteur qui nécessiterait l'octroi d'une indemnité. Selon eux, il y avait lieu de revoir les passages évoqués par le chanteur par rapport à l'ensemble du livre. Ils ajoutèrent que le livre contenait davantage de jugements de la société à l'égard du chanteur qu'un jugement personnel de l'auteur. Relevant que ce dernier s'était référé à des sociologues de renom, les experts estimèrent que l'ouvrage était le résultat d'une recherche. Quant aux photographies illustrant le livre, ils notèrent qu'il s'agissait de clichés pour lesquels le chanteur avait posé et non pas de photographies prises par intrusion dans sa vie privée. Ils mentionnèrent enfin que les interprétations développées à partir de ces clichés et de l'habillement du chanteur l'avaient été sur la base de définitions élaborées par différents sociologues.

A l'audience du 6 mai 2003, le tribunal de grande instance versa au dossier le nouveau rapport d'expertise et accorda un délai aux parties pour la présentation d'observations. Le requérant réitéra la demande de levée de la saisie ; le tribunal répondit qu'il se prononcerait sur la saisie au moment du jugement sur le fond.

Le 25 septembre 2003, le requérant, se fondant sur les conclusions des rapports d'expertise, réitéra sa demande visant à la levée de la saisie. Le juge écarta celle-ci sans aucune motivation. Il ajourna l'audience dans l'attente de la réalisation des recherches ordonnées par lui lors de l'audience précédente sur la situation sociale et économique des parties. Trois autres audiences furent ajournées dans l'attente d'informations demandées à l'université qui employait l'auteur et à la direction de la sûreté. A l'audience du 5 novembre 2003, le juge écarta la demande de levée au motif qu'il avait déjà rejeté cette demande auparavant.

Le 13 mai 2004, il rejeta la demande de dommages et intérêts présentée par le chanteur et ordonna la levée de la saisie. A la lumière des rapports d'expertise et de l'ensemble de l'ouvrage, il estima que certains passages consistaient en des recherches sociologiques, partiellement reprises de publications et de documents audiovisuels, et qu'ils n'avaient pas été rédigés dans le but de porter atteinte aux droits de la personnalité de l'artiste.

Le 22 novembre 2005, la Cour de cassation cassa ce jugement en ces termes : « Le demandeur est un artiste. L'ouvrage objet de la demande aborde des sujets relevant de la vie privée du demandeur plutôt que de sa personnalité artistique. Il y a donc eu atteinte aux droits de la personnalité du demandeur. Le rejet de la demande [de dommages et intérêts] par la juridiction locale qui a omis cet aspect constitue un motif de cassation. »

Ainsi qu'il ressort du dossier, à la date de l'adoption du présent arrêt, la procédure est toujours pendante devant les juridictions nationales. II.

Selon l'article 24 du code civil, une personne victime d'une atteinte à ses droits de la personnalité peut demander au juge sa protection contre les auteurs de l'atteinte. L'article 25 énonce que le demandeur peut demander au juge de prévenir le risque d'atteinte, de mettre fin à une atteinte existante ou de constater l'illégalité d'une atteinte qui a pris fin.

Selon l'article 49 du code des obligations, une personne victime d'une atteinte illégale à son droit de la personnalité peut réclamer le paiement d'un certain montant pour préjudice moral. EN DROIT I.

Le Gouvernement invite la Cour à déclarer la requête irrecevable pour non-épuisement des voies de recours internes (l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention), dans la mesure où la procédure est toujours pendante devant les juridictions internes.

Le requérant précise que sa requête concerne seulement la saisie et non l'action en dommages et intérêts.

La Cour observe, comme l'a souligné le requérant, que la présente requête porte sur la saisie. La mesure dont se plaint l'intéressé a pris fin le 13 mai 2004 avec la décision rendue par le juge près le tribunal de grande instance. La présentation de ce grief n'apparaît dès lors pas comme étant prématurée. Partant, la Cour rejette l'exception du Gouvernement.

Elle constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention et qu'il ne se heurte par ailleurs à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond

Le requérant soutient que le livre litigieux est une œuvre scientifique et sociologique, fondée sur une thèse de doctorat, et qu'il convient de l'apprécier dans son ensemble. Il affirme en outre que la saisie de l'ouvrage a été ordonnée sur la base d'une décision qui n'était pas motivée et que les demandes de levée de cette saisie ont été rejetées elles aussi sans aucune motivation.

Le Gouvernement réplique qu'il s'agissait d'une mesure provisoire qui a été levée dès le jugement sur le fond. En outre, il estime que le livre en question ne contribue aucunement à un débat d'intérêt général. Il soutient enfin que les juridictions internes ont bien procédé à la mise en balance de la protection de la vie privée et de la liberté d'expression avant d'ordonner la saisie.

La Cour note tout d'abord que la saisie de l'ouvrage s'analyse en une ingérence des autorités publiques dans l'exercice de la liberté d'expression du requérant. L'ingérence litigieuse étant prévue par l'article 103 du code de procédure civile et poursuivant l'objectif de « protection des droits d'autrui », il reste à vérifier si elle était « nécessaire dans une société démocratique ». A cet égard, la Cour se réfère aux principes généraux qui se dégagent de sa jurisprudence en la matière (voir, parmi de nombreux autres arrêts, Goodwin c. Royaume-Uni , 27 mars 1996, § 40, Recueil des arrêts et décisions 1996-II, Editions Plon c. France , n o 58148/00, §§ 42 ‑ 43, CEDH 2004 ‑ IV, et Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue c. Belgique , n o 64772/01, §§ 63-68, 9 novembre 2006).

La Cour note ensuite que le livre litigieux est la reproduction partielle d'une thèse de doctorat soutenue le 19 juin 1998. Sur ce point, elle rappelle l'importance de la liberté académique ( Sorguç c. Turquie , n o 17089/03, § 35, 23 juin 2009). L'auteur de ce livre est une universitaire qui a analysé le phénomène de star et l'apparition de ce phénomène en Turquie avant d'étudier l'arrivée du chanteur sur la scène musicale et sa consécration comme star. L'ouvrage litigieux traite donc, à travers Tarkan et par le biais d'outils scientifiques, du phénomène de société que sont les stars. Aussi, on ne saurait considérer ce livre comme faisant partie des publications de la presse dite « à sensation » ou « de la presse du cœur », laquelle a habituellement pour objet de satisfaire la curiosité d'un certain public sur les détails de la vie strictement privée d'une célébrité.

Quant à la nature des photographies illustrant ce livre, la Cour relève qu'il s'agit exclusivement de clichés déjà publiés pour lesquels le chanteur a posé. Ainsi, la présente affaire se distingue des affaires dans lesquelles les photographies litigieuses procédaient de manœuvres frauduleuses ou clandestines (voir, en ce qui concerne des photographies prises au téléobjectif à l'insu de personnalités connues, Von Hannover c. Allemagne , n o 59320/00, § 68, CEDH 2004 ‑ VI) ou bien révélaient des détails de la vie privée des personnes en s'immisçant dans leur intimité (voir, en ce qui concerne la publication de photos sur une prétendue relation adultère, Campmany et Lopez Galiacho Perona c. Espagne (déc.), n o 54224/00, CEDH 2000 ‑ XII).

La Cour observe ensuite que le juge près le tribunal de grande instance a ordonné la saisie du livre au motif qu'il portait atteinte aux droits de la personnalité du chanteur. Pour ce faire, le juge s'est contenté de se référer à certains passages du livre énoncé dans la requête introductive d'instance et de se fonder sur certaines dispositions du code de procédure civile et du code civil. Le tribunal a ainsi fait siens les arguments du demandeur sans énoncer aucune motivation (paragraphe 6 ci-dessus).

La Cour, dans cette affaire, estime devoir se situer essentiellement par rapport à la position adoptée par le juge national pour apprécier si la « nécessité » de la restriction imposée à la liberté d'expression était établie de manière convaincante ( Güzel Erdagöz c. Turquie , n o 37483/02, § 50, 21 octobre 2008). Or force est de constater qu'il est impossible de déterminer, à partir de la décision de saisie, si le juge a pris le soin d'examiner dans le détail les critères à prendre en compte en vue d'une juste appréciation des droits en litige, à savoir le droit à la liberté de communiquer des informations ainsi que la protection de la réputation d'autrui (voir, a contrario , Campmany et Lopez Galiacho Perona , décision précitée).

La Cour note aussi que, chaque fois que le juge a écarté la demande de levée de la saisie, il l'a fait sans aucune motivation (paragraphes 10, 14 et 19 ci-dessus). Ainsi, lors de l'audience du 19 septembre 2002, après avoir versé au dossier le premier rapport d'expertise, le juge a rejeté la demande de levée de la saisie sans aucune motivation (paragraphe 14 ci-dessus), alors même que les conclusions de ce rapport étaient favorables au requérant.

Par la suite, le tribunal a ordonné une nouvelle expertise à la demande du chanteur et a décidé d'attendre l'issue de celle-ci pour se prononcer sur la demande de levée de la saisie. Le nouveau rapport d'expertise, rédigé par trois experts, a lui aussi conclu qu'il n'y avait pas eu d'atteinte à l'image ou à la personnalité du chanteur. Après avoir versé ce deuxième rapport au dossier lors l'audience du 6 mai 2003, le tribunal a refusé de se prononcer sur la levée et a décidé de joindre cette question au fond, une fois encore sans énoncer aucun motif (paragraphe 18 ci-dessus). Or la Cour ne voit aucune circonstance qui aurait pu empêcher le juge de statuer sur cette question à cette occasion. A l'audience du 25 septembre 2003, se fondant sur les conclusions des rapports d'expertise, le requérant a demandé à nouveau la levée de la saisie, qui a été une fois de plus écartée par le juge sans aucune motivation (paragraphe 19 ci-dessus).

Au final, la levée de la mesure litigieuse n'est intervenue qu'avec la décision sur le fond, le 13 mai 2004. A cette date, le tribunal a rejeté la demande de dommages et intérêts présentée par le chanteur et a ordonné la levée de la saisie. Ainsi la mesure en question est restée appliquée pendant près de deux ans et huit mois sur la base d'une décision qui n'était pas motivée et les nombreuses demandes de levée ont été écartées sans aucun motif, alors même que les conclusions des deux rapports d'expertise étaient favorables au requérant. Dès lors, en l'absence de motivation des décisions rendues, on ne saurait accepter la thèse selon laquelle le juge national a dûment évalué les droits en cause, à savoir le droit à la liberté de communiquer des informations et la protection de la réputation d'autrui.

A la lumière de ces considérations, la Cour conclut que la saisie litigieuse ne peut être considérée comme ayant été « nécessaire dans une société démocratique » dans la mesure où elle ne reposait pas sur une motivation suffisante et pertinente.

Il y a eu donc violation de l'article 10 de la Convention. II.

La Cour estime que la question juridique principale posée par la présente requête consiste à savoir si la saisie du livre a enfreint le droit à la liberté d'expression du requérant, au sens de l'article 10 de la Convention. Eu égard à sa conclusion sur le terrain de cet article (paragraphe 42 ci ‑ dessus), elle estime qu'il n'y a pas lieu d'examiner séparément s'il y a eu, en l'espèce, violation de ces dispositions. III.

Le requérant réclame 20 482 livres turques (TRY) (environ 11 600 euros (EUR)) pour préjudice matériel. Ce montant se décompose comme suit : environ 1 650 TRY pour les frais engagés lors de la préparation du livre, 8 815 TRY pour les frais d'impression et de publicité, et 10 016 TRY pour le manque à gagner sur la vente du livre. A cet égard, l'intéressé précise que sur les 2 200 exemplaires imprimés au départ, 1 727 lui ont été retournés. A l'appui de sa demande, il fournit des factures relatives à des frais d'impression et de publicité, ainsi que les relevés des retours de livres. Il réclame aussi 15 000 EUR pour préjudice moral.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

La Cour note que, sur les 2 200 exemplaires publiés initialement, 1 739 ont été saisis ou retirés de la vente. L'examen du dossier ne permet pas de savoir si le restant a été vendu et, dans l'affirmative, dans quel laps de temps. On ne saurait non plus quantifier de façon précise le nombre d'exemplaires qui auraient été vendus si la mesure litigieuse n'était pas intervenue. Le préjudice matériel invoqué par le requérant étant ainsi des plus aléatoires, la Cour conclut au rejet de la demande (voir en ce sens, Editions Plon c. France , n o 58148/00, § 61 in fine , CEDH 2004 ‑ IV). En ce qui concerne le préjudice moral, la Cour estime que le requérant a dû éprouver une certaine détresse en raison des faits de la cause. Statuant en équité, elle lui alloue à ce titre une indemnité de 2 000 EUR. B. Frais et dépens

Le requérant demande également 17 206 TRY (environ 9 800 EUR) pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et la Cour. A titre de justificatif, il fournit un décompte des dépenses et le barème des honoraires du barreau d'Istanbul.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

Compte tenu de la documentation incomplète en sa possession et des critères dégagés par sa jurisprudence, la Cour estime raisonnable la somme de 1 000 EUR tous frais confondus et l'accorde au requérant. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare le grief tiré de l'article 10 de la Convention recevable ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 10 de la Convention ; 3. Dit qu'il n'y a pas lieu d'examiner séparément les autres griefs ; 4. Dit a) que l'Etat défendeur doit verser, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement : i. 2 000 EUR (deux mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt ; ii. 1 000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt par le requérant ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 juin 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Sally Dollé Françoise Tulkens Greffière Présidente [1] . Un chanteur de pop très connu en Turquie.