- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 8 iunie 2010
- Stat pârât
- MDA
- Concluzia
- Inadmisibil
Romany Gaz Group împotriva Republicii Moldova
Traducere în română Auto
Reclamantul, Grupul Romany Gaz, este o societate înregistrată în Moldova. A fost reprezentată în fața Curții de către dl F. Nagacevschi al „Avocaților pentru Drepturile Omului”, o organizație neguvernamentală din Chișinău. Guvernul Moldovei (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V. Grosu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 octombrie 2000, societatea reclamantă a încheiat un contract cu Comgaz-Plus („C-P”), o societate de stat. În conformitate cu contractul, societatea reclamantă s-a angajat să producă și să instaleze mai multe sisteme de încălzire a gazelor naturale și de distribuție a energiei termice pentru municipalitatea Ungheni.
După ce și-a îndeplinit partea din contract, societatea reclamantă a cerut C-P să plătească echivalentul de 160.000 de dolari americani (USD) în conformitate cu contractul. C-P nu a plătit. Prin acorduri suplimentare, părțile au convenit că societatea reclamantă va produce și va instala mai multe sisteme suplimentare de încălzire a gazelor naturale. CP nu a plătit din nou, dar la 1 octombrie 2003 a încheiat un nou acord cu societatea reclamantă, în temeiul căruia s-a angajat să plătească acesteia din urmă valoarea rămasă (158.862 USD) în termen de douăzeci și patru de luni. Părțile au convenit, de asemenea, că, în cazul în care suma nu a fost plătită timp de trei luni consecutive, societatea reclamantă ar avea dreptul de a solicita întreaga datorie plus daunele acumulate în temeiul acordurilor anterioare, adică 409.671.
Deoarece C-P nu a plătit din nou, la 27 mai 2004, societatea reclamantă a inițiat proceduri judiciare, susținând echivalentul de USD 568.533. În acțiunea sa de judecată, societatea reclamantă a indicat că se află într-o situație financiară foarte proaspătă, care nu are bani în contul său bancar după plata parțială a taxelor de judecată, conform declarației bancare pe care le-a prezentat-o în cadrul procedurii, cerând o prelungire a termenului pentru plata rămasă. La 1 iunie 2004, camera de apel a Curții Economice a hotărât să nu examineze acțiunea judecătorească din cauza nefuncției societății reclamante de a plăti în totalitate taxele judecătorești (15.000 de euro (EUR) și a dat societății reclamante o lună să plătească în întregime.
La 23 iunie 2004, aceeași instanță a prelungit termenul de plată a taxelor judecătorești până la 15 septembrie 2004. Societatea reclamantă a apelat, referindu-se la situația financiară slabă, susținând că art. 6 din Convenția va fi încălcat în cazul în care instanțele au refuzat să-și examineze cazul, deoarece nu are nici o modalitate de a plăti taxele de judecată. La 15 iulie 2004, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul, constatând că societatea reclamantă nu a plătit integral taxele de judecată. În răspunsul la plângerea în temeiul articolului 6 din Convenție, instanța a afirmat că instanța de judecată „a avut competența de a ține seama de cererea societății reclamante de a plăti taxa de judecată în tranșe pe baza situației sale financiare slabe și de a ordona o prelungire a termenului de plată a taxei de judecată, care a fost stabilită la 1 iunie 2004”.
Prin urmare, nu a existat nicio încălcare a dreptului de acces al societății reclamante la o instanță. La 15 septembrie 2004, camera de apel a Curții Economice a returnat acțiunea judiciară a societății reclamante fără să-l examineze din cauza nefuncției sale de a plăti integral taxele de instanță. Societatea reclamantă nu a contestat această decizie în fața Curții Supreme de Justiție.
1. The applicant, Romany Gaz Group, is a company registered in Moldova. It was represented before the Court by Mr F. Nagacevschi of “Lawyers for Human Rights”, a non-governmental organisation based in Chișinău. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr V. Grosu.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 25 October 2000 the applicant company concluded a contract with Comgaz-Plus (“C-P”), a State-owned company. In accordance with the contract, the applicant company undertook to produce and install several natural gas heaters and thermal energy distribution systems for the Ungheni municipality. Having fulfilled its part of the contract, the applicant company asked C-P to pay the equivalent of 160,000 United States dollars (USD) in accordance with the contract. C-P failed to pay.
By further agreements the parties agreed that the applicant company would produce and install several additional natural gas heating systems. CP again failed to pay, but on 1 October 2003 it concluded a new agreement with the applicant company, under which it undertook to pay the latter the outstanding amount (USD 158,862) within twenty-four months. The parties also agreed that if the amount remained unpaid for three consecutive months, the applicant company would have the right to claim the entire debt plus the damages accrued under the previous agreements, that is, USD 409,671.
Since C-P again failed to pay, on 27 May 2004 the applicant company initiated court proceedings, claiming the equivalent of USD 568,533. In its court action, the applicant company indicated that it was in a very poor financial situation, having no money in its bank account after the partial payment of the court fees, as borne out by the bank statement it submitted in the proceedings. It asked for an extension of the time-limit for paying the remainder.
On 1 June 2004 the Appeals Chamber of the Economic Court decided not to examine the court action on account of the applicant company's failure to pay the court fees (15,000 euros (EUR)) in full. It gave the applicant company one month to pay in full. On 23 June 2004 the same court extended the time-limit for payment of the court fees until 15 September 2004.
The applicant company appealed, referring to its poor financial situation. It argued that Article 6 of the Convention would be violated if the courts refused to examine its case because it had no means to pay the court fees.
On 15 July 2004 the Supreme Court of Justice rejected the appeal, finding that the applicant company had failed to pay the court fees in full. In reply to the complaint under Article 6 of the Convention, the court stated that the lower court “had had the power to take into account the applicant company's request to pay the court fee in instalments on the ground of its poor financial situation and to order an extension of the time-limit for paying the court fee which had been set on 1 June 2004”. There was therefore no violation of the applicant company's right of access to a court.
On 15 September 2004 the Appeals Chamber of the Economic Court returned the applicant company's court action without examining it on account of its failure to pay the court fees in full. The applicant company did not challenge that decision before the Supreme Court of Justice.