HÖLSCHER c. ALLEMAGNE

Publicată la 11 martie 2024

SECȚIA A PATRA

Cererea nr. 44567/22

Thomas HÖLSCHER

împotriva Germaniei

introdusă la 8 septembrie 2022

comunicată la 22 februarie 2024

OBIECTUL CAUZEI

Cererea se referă la respingerea apelului reclamantului împotriva condamnării sale penale din cauza absenței sale la ședința de apel, deși era reprezentat la aceasta de un avocat.

Condamnat la o pedeapsă de închisoare cu suspendare și la o amendă, reclamantul a formulat apel împotriva hotărârii tribunalului de instanță din Berlin.

Prima ședință de apel în fața tribunalului regional din Berlin a fost stabilită la 5 mai 2020. A avut loc în absența reclamantului, care s-a făcut reprezentat de avocatul său. La sfârșitul ședinței, tribunalul a citat reclamantul, oral și prin intermediul avocatului său, să compară personal la ședința următoare, prevăzută pentru 12 mai 2020. A indicat că apelul reclamantului va fi respins în caz de absență nejustificată a acestuia.

La 6 mai 2020, tribunalul a trimis prin fax avocatului reclamantului o citație de comparare a reclamantului pentru ședința din 12 mai 2020. El a indicat reclamantului că comparerea sa personală fusese ordonată, dar l-a informat că, în caz de absență nejustificată din partea sa, va dispune din nou comparerea sa personală. Această ultimă informație era eronată și se datora unei erori a secretariatului. Avocatul a transmis citația din 6 mai 2020 reclamantului, sfătuindu-l să nu compară la ședința din 12 mai 2020.

La 12 mai 2020, reclamantul nu a comparut la ședință și s-a făcut reprezentat de avocatul său. Tribunalul a respins apelul său fără a examina fondul.

La 9 noiembrie 2020, curtea regională superioară din Berlin a respins recursul reclamantului. Ea a considerat că citația din 5 mai 2020 era valabilă, că cea din 6 mai 2020 era vădit eronată, că reclamantul știa că tribunalul dispusese comparerea sa personală, că motivele invocate pentru a justifica absența sa nu erau credibile, că nu ar fi trebuit să urmeze sfatul vădit eronat al avocatului său de a nu se prezenta la ședință și că prezența sa era necesară pentru ca martorii să poată confirma identitatea sa.

La 29 aprilie 2022, Curtea Constituțională Federală nu a admis recursul constituțional al reclamantului, fără a-și motiva decizia (2 BvR 2256/20).

Invocând articolul 6 §§ 1 și 3 c) din Convenție, reclamantul se plânge de respingerea apelului său fără examinarea fondului doar din cauza absenței sale la ședință, deși era reprezentat la aceasta de un avocat pregătit să-l apere. El susține că prezența sa la ședința de apel nu era necesară, în special pentru că martorii îl identificaseră deja la ședințele precedente. De altfel, reclamantul susține o executare insuficientă, de către Germania, a hotărârii Neziraj c. Germaniei (nr. 30804/07, 8 noiembrie 2012).

ÎNTREBĂRI ADRESATE PĂRȚILOR

A existat o încălcare a articolului 6 §§ 1 și/sau 3 c) din Convenție?

În special:

Publié le 11 mars 2024

QUATRIÈME SECTION

Requête n

o

44567/22

Thomas HÖLSCHER

contre l’Allemagne

introduite le 8 septembre 2022

communiquée le 22 février 2024

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne

le rejet de l’appel du requérant contre sa condamnation pénale en raison de son absence à l’audience d’appel alors qu’il y était représenté par un avocat.

Condamné à une peine d’emprisonnement avec sursis et à une amende, le requérant interjeta appel contre le jugement du tribunal d’instance de Berlin.

La première audience d’appel devant le tribunal régional de Berlin fut fixée au 5 mai 2020. Elle eut lieu en l’absence du requérant qui s’y fit représenter par son avocat. À la fin de l’audience, le tribunal cita le requérant, oralement et par l’intermédiaire de son avocat, à comparaître personnellement à l’audience suivante, prévue le 12 mai 2020. Il indiqua que l’appel du requérant serait rejeté en cas d’absence non justifiée de celui

‑

ci.

Le 6 mai 2020, le tribunal envoya par télécopie à l’avocat du requérant une citation à comparaître du requérant pour l’audience du 12

mai

mai 2020.

Le 12 mai 2020, le requérant ne comparut pas à l’audience et se fit représenter par son avocat. Le tribunal rejeta son appel sans en examiner le fond.

Le 9 novembre 2020, la cour régionale supérieure de Berlin rejeta le pourvoi en cassation du requérant. Elle considéra que la citation du 5

mai

2020 était valable, que celle du 6 mai 2020 était manifestement erronée, que le requérant savait que le tribunal avait ordonné sa comparution personnelle, que les raisons invoquées pour justifier son absence n’étaient pas crédibles, qu’il n’aurait pas dû suivre le conseil manifestement erroné de son avocat de ne pas se présenter à l’audience, et que sa présence était nécessaire pour que les témoins puissent confirmer son identité.

Le 29 avril 2022, la Cour constitutionnelle fédérale n’admit pas le recours constitutionnel du requérant, sans motiver sa décision (2 BvR 2256/20).

Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention, le requérant se plaint du rejet de son appel sans examen du fond du seul fait de son absence à l’audience alors qu’il y était représenté par un avocat prêt à le défendre. Il soutient que sa présence à l’audience d’appel n’était pas nécessaire, notamment parce que les témoins l’avaient déjà identifié lors des audiences précédentes. Par ailleurs, le requérant allègue une exécution insuffisante, par l’Allemagne, de l’arrêt

Neziraj c. Allemagne

(n

o

30804/07, 8

novembre 2012).

QUESTIONS AUX PARTIES

Y a-t-il eu une violation de l’article

6 §§

1 et/ou

3

c) de la Convention

?

En particulier

:

1.

Le requérant devait-il s’attendre à ce que son appel soit rejeté au cas où il ne se présenterait pas à l’audience du 12 mai 2020

?

2.

Dans l’affirmative

: Le rejet de l’appel du requérant en raison de son absence à l’audience du 12

mai

2020 et en dépit de la présence de son avocat prêt à le défendre a

‑

t

‑

il porté atteinte au droit du requérant de se faire assister par un défenseur de son choix (voir,

mutatis mutandis

,

Lala

c. Pays-Bas

, 22

septembre 1994, § 33, série A n

o

297-A

;

Pelladoah c. Pays-Bas

, 22

septembre 1994, § 40, série A n

o

297-B

;

Van Geyseghem c. Belgique

[GC], n

o

26103/95, § 33, CEDH 1999-I

;

Van Pelt c. France

, n

o

31070/96, §

66, 23 mai 2000

;

Neziraj c. Allemagne

, n

o

30804/07, § 66, 8 novembre 2012)

?