Sialkowska împotriva Poloniei

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 29956/09, de către Krystyna SIAŁKOWSKA, împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 15 iunie 2010 în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poulelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 27 mai 2009, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 21 aprilie 2010, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Krystyna Siałkowska, este o națională poloneză care s-a născut în 1950 și locuiește în Wrocław.

A fost reprezentată în fața Curții de către dna B. Słupska-Uczkiewicz, avocat care practică în Wrocław. Guvernul polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Wołīsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 decembrie 2008, reclamantul a depus o cerere Autorității de Asigurare Socială, solicitând acordarea pensiei unei văduve. Ea s-a referit, printre altele, la hotărârea Curții în cazul său (Siałkowska c. Polonia , nr. 8932/05, 22 Martie 2007) și a susținut că dreptul ei la pensie ar trebui reexaminat, având în vedere, în special, că Curtea a recunoscut că a fost refuzată accesul la Curtea Supremă.

Ea a prezentat în continuare anumite noi dovezi și a susținut că dreptul ei ar trebui reexaminat în temeiul articolului 114 din Legea din 1989 a 17 Decembrie 1998 privind pensiile de pensionare și invaliditate plătite de la Fondul de Asigurare Socială. La 4 ianuarie 2008, Autoritatea de Asigurare Socială a refuzat, constatând că reclamantul nu a respectat cerințele juridice aplicabile pentru reconsiderarea drepturilor sale și pentru acordarea unei pensii. Reclamantul a apelat. La 8 septembrie 2008, Curtea Regională Wrocław și-a respins apelul. În primul rând, Comisia a remarcat că dreptul reclamantului la pensia unei văduve a fost deja determinat în primul set de proceduri de asigurare socială nu a împiedicat-o să solicite ca aceeași chestiune să fie stabilită din nou în proceduri noi.

Cu toate acestea, instanța a împărtășit în esență raționamentul autorității administrative. În plus, Comisia a remarcat că hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza reclamantului se referă numai la modul în care sistemul de asistență juridică a operat în cadrul procedurii efectuate anterior în fața instanțelor poloneze și nu a afectat drepturile sale de fond în temeiul legislației privind asigurările sociale. Avocatul reclamantului a fost respins de Curtea de Apel Wrocław printr-o hotărâre din 9 aprilie 2009. Curtea a remarcat că Curtea regională nu ar fi trebuit să examineze fondurile apelului reclamantului, deoarece cauza ei a fost deja încheiată cu o decizie finală. Cu toate acestea, pe măsură ce instanța de primă instanță a examinat meritele cererii de asigurări sociale ale reclamantului, instanța de apel a fost, de asemenea, obligată să le examineze.

Curtea de apel a împărtășit concluzia instanței de judecată inferioară că reclamantul nu a îndeplinit cerințele legale pentru o pensie de văduvă. ), care trebuia să fie pregătită de un avocat, cu Curtea Supremă. Ea a fost servită cu motivele scrise pentru hotărârea într-o dată ulterioră neespecificată. La 4 mai 2009, reclamantul a solicitat instanței să atribuie un avocat de asistență juridică în vederea depunerii unui recurs de casație la Curtea Supremă. Ea a susținut că a fost șomeră și că a fost înregistrată la Biroul local al Muncii în calitate de șomer și de handicap. Ea nu are dreptul la asigurări sociale și trăiește în esență în materie de asistență socială. Ea a declarat că nu are alte venituri.

Ea a prezentat o serie de documente emise de serviciile locale de asistență socială în ceea ce privește situația financiară. La 12 mai 2009, instanța a respins cererea reclamantului de numire a unui avocat de asistență juridică. Hotărârea nu conține motive. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că i s-a refuzat accesul eficace la instanța de casare.

Reclamantul s-a plâns că refuzul instanței, fără a da motive, de a acorda asistența juridică în scopul depunerii unui recurs de casă împotriva hotărârii Curții de Apel Wrocław a încălcat dreptul la o audiere echitabilă, garantat de art. 6 § 1 din convenție, care prevede următoarele: art. 6 § 1 "În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ..." Prin scrisoarea datată 21 Aprilie 2010 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție.

Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește prin aceasta să exprime – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea lor de încălcarea dreptului de acces al reclamantului la o instanță, garantată de art. 6 § 1 din Convenție, din cauza refuzului, fără a da motive, de a numi un avocat pentru reclamant în vederea completării unui recurs de casă împotriva hotărârii Curții de Apel. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma de 8.200 PLN pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile.

Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Perioada lunii, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în cursul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din cauza Curții a cazurilor menționate la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Reclamantul a contestat că suma propusă de Guvern este inacceptabil de scăzută.

Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată din lista sa un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului.

În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03).

Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la Curtea Supremă (a se vedea, de exemplu, Staroszczyk c. Polonia , nr. 59519/00, 22 martie 2007; Siałkowska c. Polonia , nr. 8932/05, 22 martie 2007; Zapadka c. Polonia nr. 2619/05, 15 decembrie 2009). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune ca aceasta să continue examinarea cererii (art. 37 § în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă.

Din aceste motive, Curtea ia act de faptul că, în acest sens, este necesar să ia notă de faptul că, în conformitate cu art. 37 §§ § a termenilor declarației guvernului contestat și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște cu majoritate să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 29956/09 by Krystyna SIAŁKOWSKA against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 15 June 2010 as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judges , and Lawrence Early, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 27 May 2009, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 21 April 2010 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant's response thereto, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Ms Krystyna Siałkowska, is a Polish national who was born in 1950 and lives in Wrocław.

She was represented before the Court by Ms B. Słupska-Uczkiewicz, a lawyer practising in Wrocław. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 12 December 2008 the applicant submitted an application to the Social Insurance Authority, requesting to be granted a widow's pension. She referred, inter alia , to the Court's judgment in her case ( Siałkowska v. Poland , no. 8932/05, 22 March 2007) and argued that her entitlement to the pension should be re-examined, given, in particular, that the Court had acknowledged that she had been denied access to the Supreme Court.

She further submitted certain new evidence and argued that her entitlement should be reconsidered under Article 114 of the 1989 Law of 17 December 1998 on retirement and disability pensions paid from the Social Insurance Fund. On 4 January 2008 the Social Insurance Authority refused, finding that the applicant did not comply with the applicable legal requirements for a reconsideration of her rights and for a pension to be granted. The applicant appealed. On 8 September 2008 the Wrocław Regional Court dismissed her appeal. It first noted that the fact that the applicant's right to a widow's pension had already been determined in the first set of social insurance proceedings did not prevent her from requesting that the same issue be determined afresh in new proceedings.

However, the court essentially shared the reasoning of the administrative authority. It further noted that the judgment of the European Court of Human Rights given in the applicant's case was concerned only with the manner in which the legal-aid system had operated in the proceedings previously conducted before the Polish courts and did not affect her substantive rights under the social insurance legislation. The applicant's appeal was dismissed by the Wrocław Court of Appeal by a judgment of 9 April 2009. The court noted that the Regional Court should not have examined the merits of the applicant's appeal because her case had already been terminated by a final decision. However, as the first-instance court had examined the merits of the applicant's social insurance claim, the appellate court was also obliged to examine them.

The appellate court shared the conclusion of the lower court that the applicant did not meet the legal requirements for a widow pension. The applicant was instructed that she could lodge a cassation appeal ( skarga kasacyjna ), which had to be prepared by a lawyer, with the Supreme Court. She was served with the written reasons for the judgment on an unspecified later date. On 4 May 2009 the applicant requested the court to assign a legal ‑ aid lawyer with a view to lodging a cassation appeal with the Supreme Court. She submitted that she was unemployed and that she had been registered with the local Labour Office as unemployed and disabled. She had no right to social insurance benefits and lived essentially on social assistance.

She declared that she had no other income. She submitted a number of documents issued by the local social assistance services concerning her financial situation. On 12 May 2009 the court dismissed the applicant's request for the appointment of a legal-aid lawyer. The decision contained no reasons. COMPLAINT The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that she had been denied an effective access to the cassation court.

THE LAW The applicant complained that the court's refusal, without giving reasons, to grant her legal assistance for the purposes of lodging a cassation appeal against the judgment of the Wrocław Court of Appeal had infringed her right to a fair hearing, guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention, which provides as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...” By letter dated 21 April 2010 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows: “The Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration- their acknowledgement of the infringement of the applicant's right of access to a court, guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention, due to refusal, without giving reasons, to appoint a lawyer for the applicant with a view to filling a cassation appeal against the Court's of Appeal judgment. Consequently, the Government are prepared to pay to the applicant the sum of PLN 8,200 which they consider to be reasonable in the light of the Court's case ‑ law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable.

It will be payable within three months of the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three ‑ month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The Government would suggest that the above declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court's list of cases as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention”.

The applicant objected, submitting that the amount proposed by the Government was unacceptably low. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints about the violation of one's right of acces to The Supreme Court (see, for example, Staroszczyk v. Poland , no. 59519/00, 22 March 2007; Siałkowska v. Poland , no. 8932/05, 22 March 2007; Zapadka v. Poland no. 2619/05, 15 December 2009). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government's declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly, it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court Takes note of the terms of the respondent Government's declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides by a majority to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Lawrence Early Nicolas Bratza Registrar President