SIALKOWSKA v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
SIALKOWSKA v. POLAND (CtEDO, 2010)
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 29956/09, de către Krystyna SIAŁKOWSKA, împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 15 iunie 2010 în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poulelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 27 mai 2009, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 21 aprilie 2010, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Krystyna Siałkowska, este o națională poloneză care s-a născut în 1950 și locuiește în Wrocław. A fost reprezentată în fața Curții de către dna B. Słupska-Uczkiewicz, avocat care practică în Wrocław. Guvernul polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Wołīsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 decembrie 2008, reclamantul a depus o cerere Autorității de Asigurare Socială, solicitând acordarea pensiei unei văduve. Ea s-a referit, printre altele, la hotărârea Curții în cazul său (Siałkowska c. Polonia , nr. 8932/05, 22 Martie 2007) și a susținut că dreptul ei la pensie ar trebui reexaminat, având în vedere, în special, că Curtea a recunoscut că a fost refuzată accesul la Curtea Supremă. Ea a prezentat în continuare anumite noi dovezi și a susținut că dreptul ei ar trebui reexaminat în temeiul articolului 114 din Legea din 1989 a 17 Decembrie 1998 privind pensiile de pensionare și invaliditate plătite de la Fondul de Asigurare Socială. La 4 ianuarie 2008, Autoritatea de Asigurare Socială a refuzat, constatând că reclamantul nu a respectat cerințele juridice aplicabile pentru reconsiderarea drepturilor sale și pentru acordarea unei pensii. Reclamantul a apelat. La 8 septembrie 2008, Curtea Regională Wrocław și-a respins apelul. În primul rând, Comisia a remarcat că dreptul reclamantului la pensia unei văduve a fost deja determinat în primul set de proceduri de asigurare socială nu a împiedicat-o să solicite ca aceeași chestiune să fie stabilită din nou în proceduri noi. Cu toate acestea, instanța a împărtășit în esență raționamentul autorității administrative. În plus, Comisia a remarcat că hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza reclamantului se referă numai la modul în care sistemul de asistență juridică a operat în cadrul procedurii efectuate anterior în fața instanțelor poloneze și nu a afectat drepturile sale de fond în temeiul legislației privind asigurările sociale. Avocatul reclamantului a fost respins de Curtea de Apel Wrocław printr-o hotărâre din 9 aprilie 2009. Curtea a remarcat că Curtea regională nu ar fi trebuit să examineze fondurile apelului reclamantului, deoarece cauza ei a fost deja încheiată cu o decizie finală. Cu toate acestea, pe măsură ce instanța de primă instanță a examinat meritele cererii de asigurări sociale ale reclamantului, instanța de apel a fost, de asemenea, obligată să le examineze. Curtea de apel a împărtășit concluzia instanței de judecată inferioară că reclamantul nu a îndeplinit cerințele legale pentru o pensie de văduvă. ), care trebuia să fie pregătită de un avocat, cu Curtea Supremă. Ea a fost servită cu motivele scrise pentru hotărârea într-o dată ulterioră neespecificată. La 4 mai 2009, reclamantul a solicitat instanței să atribuie un avocat de asistență juridică în vederea depunerii unui recurs de casație la Curtea Supremă. Ea a susținut că a fost șomeră și că a fost înregistrată la Biroul local al Muncii în calitate de șomer și de handicap. Ea nu are dreptul la asigurări sociale și trăiește în esență în materie de asistență socială. Ea a declarat că nu are alte venituri. Ea a prezentat o serie de documente emise de serviciile locale de asistență socială în ceea ce privește situația financiară. La 12 mai 2009, instanța a respins cererea reclamantului de numire a unui avocat de asistență juridică. Hotărârea nu conține motive. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că i s-a refuzat accesul eficace la instanța de casare. Reclamantul s-a plâns că refuzul instanței, fără a da motive, de a acorda asistența juridică în scopul depunerii unui recurs de casă împotriva hotărârii Curții de Apel Wrocław a încălcat dreptul la o audiere echitabilă, garantat de art. 6 § 1 din convenție, care prevede următoarele: art. 6 § 1 "În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ..." Prin scrisoarea datată 21 Aprilie 2010 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește prin aceasta să exprime – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea lor de încălcarea dreptului de acces al reclamantului la o instanță, garantată de art. 6 § 1 din Convenție, din cauza refuzului, fără a da motive, de a numi un avocat pentru reclamant în vederea completării unui recurs de casă împotriva hotărârii Curții de Apel. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma de 8.200 PLN pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Perioada lunii, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în cursul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din cauza Curții a cazurilor menționate la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Reclamantul a contestat că suma propusă de Guvern este inacceptabil de scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată din lista sa un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la Curtea Supremă (a se vedea, de exemplu, Staroszczyk c. Polonia , nr. 59519/00, 22 martie 2007; Siałkowska c. Polonia , nr. 8932/05, 22 martie 2007; Zapadka c. Polonia nr. 2619/05, 15 decembrie 2009). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune ca aceasta să continue examinarea cererii (art. 37 § în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia act de faptul că, în acest sens, este necesar să ia notă de faptul că, în conformitate cu art. 37 §§ § a termenilor declarației guvernului contestat și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște cu majoritate să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza