SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE MUREȘANU v. ROMANIA (Declararea nr. 12821/05) HOTĂRÂREA Strasburg 15 iunie 2010 FINAL 15/09/2010 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Mure anu v. România Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Josep Casadevall, Președinte, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, având deliberat în privat la 25 mai 2010, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 12821/05) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național român, dl Iuliu Alexandru Mircea Mureșanu („reclamantul”), la 29 martie 2005. Guvernul României (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu. La 8 septembrie 2009, președintele celei de-a treia secțiuni a hotărât să anunțe cererea Guvernului. De asemenea, s-a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1948 și trăiește în Cluj Napoca. Reclamantul a lucrat ca medic veterinar consultant în direcția veterinară sanitară din județul Cluj („DSV În 2001, Ministerul Agriculturii, Alimentații și Pădurilor a cerut DSV să își reorganizeze activitatea și să elimine o serie de posturi. Salariul reclamantului în mai 2001 a fost de 5.368.605 lei vechi români (ROL). La 29 mai 2001, în urma reorganizării, reclamantul a primit un post de medic veterinar într-o stație regională de sanitare-veterinară, cu efect de la 1 iunie 2001. La 20 iunie 2001, DSV, în urma unei evaluări a realizărilor profesionale ale reclamantului, a redus salariul la ROL 2.075.000, cu efect de la 1 iulie 2001. La 1 octombrie 2001, Curtea județului Cluj („Cortea județului”) a respins plângerea împotriva hotărârii din 20 iunie 2001, deoarece reclamantul nu a utilizat procedura corectă de plângere administrativă înainte de a se adresa instanțelor. La 10 octombrie 2001, Curtea județului a anulat decizia DSV din 29 mai 2001, din cauza faptului că postul anterior al reclamantului nu a fost întrerupt după reorganizarea și că noul post l-a investit cu atribuții total diferite de cele pe care le-a avut anterior. Prin urmare, acesta a ordonat reintegrarea reclamantului în locul său de muncă și plata anterioară de către DSV a diferenței dintre salariul câștigat înainte de decizia respectivă și salariul actual, cu efect de la 1 iunie 2001 până la data reintegrării sale. 10. DSV a apelat, printre altele La 3 aprilie 2002, Curtea de Apel Cluj („Curtea de Apel”) a respins acest recurs prin decizia finală. La 22 februarie 2002, DSV a acordat reclamantului, pentru luna iunie 2001, o indemnitate care corespunde poziției sale de conducere. 12. La 17 aprilie 2002, DSV a autorizat reintegrarea reclamantului în locul său de muncă anterior, cu efect de la 22 aprilie 2002, cu un salariu de ROL 3.794.000. Reclamantul a contestat decizia respectivă și, la 17 octombrie 2002, Curtea de Apel a anulat-o prin o decizie finală. Curtea a considerat că DSV a încălcat hotărârea din 10 octombrie 2001, care a declarat că reclamantul trebuie acordat nu numai slujba anterioară, ci și salariul pe care îl avea înainte de 1 iunie 2001. 13. La 24 iunie 2002, judecătorul a certificat că reclamantul a fost reintegrat în locul său de muncă anterior, în conformitate cu hotărârea din 10 octombrie 2001, și a ordonat DSV să plătească suma datorată între 1 iunie 2001 și reintegrarea efectivă. 14. DSV a susținut o opoziție în acest sens, având în vedere că hotărârea din 10 octombrie 2001 a fost pusă în aplicare, deoarece reclamantul a fost reintegrat în locul său de muncă anterior și că salariul său este în conformitate cu hotărârea din 1 octombrie 2001. 15. La 22 iulie 2002, Curtea de district Cluj-Napoca a susținut obiecția și a ordonat judecătorului să înceteze executarea. Iunie 2001 nu a existat nici o diferență între salariul anterior și salariul actual al reclamantului, deoarece ordinul din 20 iunie 2001 a redus salariul reclamantului. Această hotărâre a fost susținută printr-o decizie finală a Curții de județ din 18 octombrie 2002. 16. În mai 2003 DSV a început să plătească reclamantului o indemnitate de 30 % care corespunde poziției sale de conducere. Reclamantul a depus o procedură administrativă pentru a solicita aceeași indemnitate pentru perioada iulie 2001-mai 2003, astfel cum se prevede în hotărârea din 10 octombrie 2001. La 7 octombrie 2004, Curtea de Apel, prin o decizie finală, a permis acțiunea sa, având în vedere că are dreptul la această indemnitate pe baza hotărârilor din 10 octombrie 2001 și 17 octombrie 2002. DSV a plătit indemnitatea datorită reclamantului. II. DREPTUL DOMESTIC ALERTA 17. Legea internă relevantă este descrisă în Roman și Hogea c. România (dec.), nr. 62959/00, 31 august 2004). DREPTUL ALEGAT VIOLAȚIILE DE LA ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEII ȘI AL ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI 1 LA CONVENȚIE 18. Reclamantul s-a plâns de neexecuție parțială a hotărârii din 10 octombrie 2001 privind plata unei diferențe de salariu. El a invocat art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care, în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 19. Guvernul a contestat acest argument. Admisibilitate 20. Guvernul a formulat o opoziție de incompatibilitate Rationne materiae în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1. Ei au considerat că reclamantul nu a avut nici o „poziție” în sensul Convenției, deoarece, după cum au hotărât instanța internă prin o decizie finală, nu a existat nicio diferență între salariul anterior și salariul actual al reclamantului (a se vedea punctul 15 mai sus). 21. Reclamantul a contestat acest argument. 22. Curtea consideră că obiecția susținută de Guvern este foarte strâns legată de substanța plângerii reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, prin urmare, consideră oportun să se alăture acestei obiecții la fondul său. 23. Curtea concluzionează că cererea nu este în mod evidentă. nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție, subliniază, în plus, că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul a contestat existența unei încălcări cu drepturile reclamantului, susținând că salariul său a fost redus înainte de hotărârea din 10 octombrie 2001 și că acest curs de acțiune a fost ulterior susținut de instanțe. Prin urmare, nu a existat diferență în salariul reclamantului. 25. Octombrie 2002 a Curții de județ Cluj a împiedicat executarea hotărârii în favoarea sa. 26. Curtea constată că hotărârea din 10 octombrie 2001 a ordonat DSV, printre altele , să plătească diferența dintre salariul câștigat înainte de decizia din 29 mai 2001 și salariul actual al reclamantului, cu efect de la 1 iunie 2001 până la data reintegrării sale. Prin urmare, Tribunalul consideră că această hotărâre constituie o „poziție” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Gavrileanu v. România , nr. 18037/02, § 52, 22 februarie 2007) și respinge obiecția Guvernului de incompatibilitate ratione materiae 27. Curtea consideră că, deși autoritățile au obligația de a executa hotărârile judecătorești, în acest caz compensarea reclamantului cu diferența de salariu câștigat înainte și după ce a primit un alt post, hotărârea din 10 octombrie 2001 rămâne neexecută până în prezent. Cu toate acestea, această hotărâre este încă valabilă, nu s-a instituit nicio procedură în temeiul legii române pentru a-l modifica sau anula de către instanțe interne. În afară de aplicare, este numai prin anularea sau modificarea de către instanțe cu o obligație echivalentă că situația continuă a neexecuției poate ajunge la sfârșit (a se vedea Sabin Popescu c. România) Curtea nu acceptă argumentul Guvernului că autoritățile nu au avut obligația de a aplica această hotărâre în ceea ce privește plata diferenței salariale, din cauza faptului că instanța internă a hotărât prin decizia finală că nu există o astfel de diferență. Cu privire la acest punct, aceasta remarcă că reclamantul a primit un nou post și apoi salariul său a fost redus în urma unei evaluări a realizărilor sale profesionale (a se vedea punctele 6 și 7 de mai sus). Hotărârea din 10 octombrie 2001 a ordonat apoi reintegrarea reclamantului în slujba sa anterioară și plata diferenței dintre salariul câștigat înainte de relocarea sa la noul post și salariul său actual, până la reintegrarea sa efectivă. DSV a invocat această evaluare în recursul său împotriva hotărârii din 10 octombrie 2001, însă Curtea de Apel nu a susținut acest argument (a se vedea punctul 10 de mai sus). 29. Prin urmare, Curtea nu consideră că hotărârea ulterioară din 22 iulie 2002 (a se vedea punctul 12 mai sus) a condus la o imposibilitate obiectivă de a executa hotărârea din 10 octombrie 2001; a încălcat principiul certitudinei juridice, deoarece hotărârea din 10 octombrie 2001 a ordonat deja plata diferenței dintre salariul câștigat de solicitant în locul său anterior și salariul său actual, care a fost redusă în comparație cu salariul său anterior. În plus, hotărârea din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel a subliniat că DSV a încălcat hotărârea din 10 octombrie 2001, care a declarat că reclamantul trebuie acordat nu numai postul său anterior, ci și salariul pe care îl avea înainte de 1 iunie 2001 (a se vedea punctul 12 mai sus). În plus, atât DSV pe propunerea sa, cât și instanțele naționale au ordonat plăți reclamantului pentru o indemnitate care corespunde poziției sale de conducere (a se vedea punctele 11 și 16 de mai sus), poziția care corespunde postului său anterior. 30. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazurile care pun probleme similare celor din acest caz (a se vedea, printre altele, Sabin Popescu , citat mai sus, și Dragne și alții c. România , nr. 78047/01, 7 aprilie 2005). 31. După examinarea materialului care i-a fost prezentat, Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIUNE 32. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înălțimei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a încercat să recupereze diferența salarială, astfel cum se prevede în hotărârea din 10 octombrie 2001. El a prezentat o copie a dosarului său de ocupare a forței de muncă. În formularul său de cerere, el a solicitat 26.146.942 lei vechi români în ceea ce privește daunele pecuniare pentru o perioadă de șapte luni, suma pe care a considerat că ar trebui actualizată și 30.000 de euro (EUR) în ceea ce privește daunele nepecuniare. 34. Guvernul a susținut că acuzațiile reclamantului nu ar trebui să dea naștere unei indemnizații pentru prejudiciu material și a considerat că reclamantul nu a depus o cerere în ceea ce privește daunele nepecuniare. 35. Curtea reiterează că, în cazul în care a constatat încălcarea Convenției într-o hotărâre, statul contestat este sub obligația juridică de a pune capăt acestei încălcări și de a face reparații pentru consecințele sale în așa fel încât să restabilească, în măsura posibilă, situația existentă înainte de încălcare (a se vedea Iatridis c. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/ 96, § 32, CEHR 2000-XI). 36. Curtea consideră, în circumstanțele cauzei, că executarea deplină a hotărârii din 10 octombrie 2001 ar pune reclamantul, cât mai mult posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care ar fi fost dacă nu ar fi existat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 37. Curtea consideră, de asemenea, că interferența gravă cu dreptul de acces al reclamantului la o instanță și cu bucuria pașnică a bunurilor sale nu ar putea fi compensată în mod corespunzător prin constatarea simplă a unei încălcări a articolului 6 § 1 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1. 38. 41 din Convenție, Curtea atribuie reclamantului suma globală de 6.000 EUR în ceea ce privește prejudiciu material și nepecuniare. Costuri și cheltuieli 39. În formularul său de cerere, reclamantul a solicitat rambursarea costurilor și cheltuielilor, fără a le cuantifica sau a depune documente justificative. 40. Guvernul a considerat că reclamantul nu a prezentat o cerere în ceea ce privește costurile și cheltuielile. 41. Curtea reiterează că, în temeiul articolului 41 din Convenție, acesta va rambursa doar costurile și cheltuielile care se dovedește că au fost suportate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea Arvelakis c. Grecia , nr. 41354/98, § 34, 12 aprilie În plus, art. 60 § 2 din Regulamentul Curții prevede că trebuie depuse, împreună cu documentele justificative sau bonuri justificative relevante, informațiile referitoare la orice afirmație formulată în temeiul articolului 41 din Convenție, în lipsa căreia Curtea poate respinge reclamația în întregime sau în parte. 42. În caz instant, Curtea observă că reclamantul nu și-a justificat în nici un fel reclamantul, deoarece nu și-a cuantificat costurile și nu a prezentat nici documente justificative. Prin urmare, Curtea nu acordă niciun sumă sub acest cap (a se vedea CUMPON și MazÄre v. România [GC], nr. 33348/96, §§ 133-134, ECHR 2004 XI). Interes implicit 43. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS se alătură la meritul obiecției preliminare ale Guvernului privind incompatibilitatea ratione materiae în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și respinge declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1; deține (a) că statul contestat trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 6000 EUR (seize mii de euro) în ceea ce privește prejudiciu material și nepecuniare, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 15 iunie 2010, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele grefierului
THIRD SECTION
MUREȘANU v. ROMANIA
(Application no. 12821/05)
15 June 2010
FINAL
15/09/2010
This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of
Mure
ș
anu v. Romania
,
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:
Josep Casadevall,
President,
Elisabet Fura,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Ann Power,
judges,
and Santiago Quesada,
Section Registrar,
Having deliberated in private on 25 May 2010,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 12821/05) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Romanian national, Mr Iuliu Alexandru Mircea Mureșanu (“the applicant”), on 29 March 2005.
2.
The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Răzvan-Horațiu Radu.
3.
On 8 September 2009 the President of the Third Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility (Article 29 § 3).
I.
4.
The applicant was born in 1948 and lives in Cluj Napoca.
5.
The applicant worked as a consultant veterinary surgeon in the Sanitary Veterinary Direction of Cluj County (“the
DSV
”), a public institution. He was the chief of the food control division. In 2001, the Ministry of Agriculture, Alimentation and Forests requested the DSV to reorganise its activity and to abolish a number of posts. The applicant's salary in May 2001 was 5,368,605 old Romanian lei (ROL).
6.
On 29 May 2001, following reorganisation, the applicant was given a post of veterinary surgeon in a regional sanitary-veterinary station, with effect from 1
June 2001.
7.
On 20 June 2001 the DSV, following an assessment of the applicant's professional achievements, reduced his salary to ROL 2,075,000, with effect from 1 July 2001.
The applicant challenged the two decisions before the courts.
8.
On 1 October 2001 the Cluj County Court (“the County Court”) dismissed the complaint against the decision of 20 June 2001, since the applicant had not used the correct administrative complaints procedure before addressing the courts. The applicant did not lodge an appeal and that judgment became final.
9.
On 10 October 2001 the County Court set aside the DSV's decision of 29 May 2001, on the grounds that the applicant's previous post had not been discontinued following reorganisation and that the new post had invested him with attributions totally different than those he had previously. Therefore, it ordered the applicant's reinstatement in his previous job and payment by the DSV of the difference between the salary earned before that decision and his present salary, with effect from 1 June 2001 until the date of his reinstatement.
10.
The DSV appealed alleging,
inter alia
, that following an assessment of the applicant's professional achievements he was found unsuitable for the post and therefore reallocated another post.
On 3 April 2002 the Cluj Court of Appeal (“the Court of Appeal”) dismissed that appeal by a final decision. It held,
inter alia
, that the applicant's professional unsuitability had not been taken into account when he was allocated a new post. That allocation was determined by the need to abolish a number of posts.
11.
On 22 February 2002 the DSV granted the applicant, for the month of June 2001, an indemnity corresponding to his leadership position.
12.
On 17 April 2002 the DSV authorised the applicant's reinstatement in his previous job, with effect from 22 April 2002, with a salary of ROL
3,794,000.
The applicant contested that decision and on 17 October 2002 the Court of Appeal, by a final decision, set it aside. The court considered that the DSV had infringed the judgment of 10 October 2001, which stated that the applicant was to be given not only his previous job, but also the salary he had before 1 June 2001.
13.
On 24 June 2002 the bailiff certified that the applicant had been reinstated in his previous job, in accordance with the judgment of 10
October 2001, and ordered the DSV to pay the amount due between 1
June 2001 and effective reinstatement.
14.
The DSV raised an objection to this, considering that the judgment of 10 October 2001 had been enforced, since the applicant had been reinstated in his previous job and since his salary was in accordance with the judgment of 1 October 2001.
15.
On 22 July 2002 the Cluj-Napoca District Court upheld the objection and ordered the bailiff to cease execution. The court considered that on 1
June 2001 there had been no difference between the applicant's previous and present wage, since the order of 20 June 2001 had reduced the applicant's salary. That judgment was upheld by a final decision of the County Court of 18
October 2002.
16.
In May 2003 the DSV started paying the applicant a 30 % indemnity corresponding to his leadership position. The applicant lodged administrative proceedings to claim the same indemnity for the period of July 2001-May 2003, as provided for by the judgment of 10 October 2001. On 7 October 2004 the Court of Appeal, by a final decision, allowed his action, considering that he had a right to that indemnity on the basis of the judgments of 10 October 2001 and 17 October 2002. The DSV paid the indemnity due to the applicant.
II.
17.
The relevant domestic law is described in
Roman and Hogea v.
Romania
((dec.), no. 62959/00, 31 August 2004).
I.
ALLEGED VIOLATIONS OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION AND OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1 TO THE CONVENTION
18.
The applicant complained of partial non-enforcement of the judgment of 10 October 2001 regarding payment of a difference in salary. He invoked Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, which, in so far as relevant, read as follows:
Article 6 § 1
“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...”
Article 1 of Protocol No. 1
“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.
The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”
19.
The Government contested that argument.
A.
Admissibility
20.
The Government raised an objection of incompatibility
ratione materiae
in respect of the complaint under Article 1 of Protocol No. 1. They considered that the applicant had no “possession” within the meaning of the Convention because, as the domestic courts had decided by a final decision, there was no difference between the applicant's previous and present wage (see paragraph 15 above).
21.
The applicant contested that argument.
22.
The Court considers that the objection raised by the Government is very closely linked to the substance of the applicant's complaint under Article 1 of Protocol No. 1. It therefore considers it appropriate to join this objection to the merits.
23.
The Court concludes that the application is not manifestly
ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
24.
The Government contested the existence of an infringement with the applicant's rights. They submitted that his salary had been reduced before the judgment of 10 October 2001 and that that course of action had been subsequently upheld by the courts. Therefore, there was no difference in the applicant's salary.
25.
The applicant disagreed, considering that the final decision of 18
October 2002 of the Cluj County Court had hindered the enforcement of the judgment in his favour.
26.
The Court notes that the judgment of 10 October 2001 ordered the DSV,
inter alia
, to pay the difference between the salary earned before the decision of 29 May 2001 and the applicant's present salary, with effect from 1 June 2001 until the date of his reinstatement. It thus conferred on the applicant a legitimate expectation of being able to take possession of that sum of money. The Court therefore considers that that judgment constituted a “possession” within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1 (see
Gavrileanu v. Romania
, no.
18037/02, §
52, 22 February 2007) and dismisses the Government's objection of incompatibility
ratione materiae
.
27.
The Court considers that although the authorities have an obligation to enforce court judgments, in this case by compensating the applicant with the difference in salary earned before and after he was given another post, the judgment of 10 October 2001 remains unenforced to date. That judgment is nevertheless still valid, no proceedings having been instituted under Romanian law to have it varied or annulled by the domestic courts. Apart from enforcement, it is only by means of such annulment or amendment by courts with an equivalent obligation that the continuing situation of non-enforcement may come to an end (see
Sabin Popescu v.
Romania
, no. 48102/99, § 54, 2 March 2004).
28.
The Court does not accept the Government's argument that the authorities had no obligation to enforce that judgment in respect of payment of the difference in salary, on the grounds that the domestic courts had decided by a final decision that there was no such difference. On this point, it notes that the applicant was given a new post and then his salary was reduced following an assessment of his professional achievements (see paragraphs 6 and 7 above). The judgment of 10 October 2001 then ordered the applicant's reinstatement in his previous job and payment of the difference between the salary earned before his reallocation to the new post and his present salary, until his effective reinstatement. The DSV invoked that assessment in its appeal against the judgment of 10 October 2001, but the Court of Appeal did not uphold that argument (see paragraph 10 above).
29.
Therefore, the Court does not consider that the subsequent judgment of 22 July 2002 (see paragraph 12 above) led to an objective impossibility of performance of the judgment of 10 October 2001; it has rather infringed upon the principle of legal certainty, as the judgment of 10 October 2001 had already ordered the payment of the difference between the salary earned by the applicant in his previous job and his present salary, which was reduced in comparison with his previous salary. Moreover, the judgment of 17 October 2002 of the Court of Appeal pointed out that the DSV had infringed the judgment of 10
October 2001, which stated that the applicant was to be given not only his previous post, but also the salary he had before 1 June 2001 (see paragraph 12 above). Furthermore, both the DSV on its own motion and the domestic courts have ordered payment to the applicant of an indemnity corresponding to his leadership position (see paragraphs 11 and 16 above), position which corresponded to his previous post.
30.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 in cases raising issues similar to the ones in the present case (see, among others,
Sabin Popescu
, cited above, and
Dragne and Others v. Romania
, no.
78047/01, 7 April 2005).
31.
Having examined the material submitted to it, the Court notes that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.
II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
32.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage
33.
The applicant sought to recover the difference in salary, as provided for in the judgment of 10 October 2001. He submitted a copy of his employment record. In his application form, he claimed 26,146,942 old Romanian lei in respect of pecuniary damage for a period of seven months, amount that he considered that should be brought up to date, and
30,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
34.
The Government submitted that the applicant's allegations should not give rise to an award of any compensation for pecuniary damage and considered that the applicant had not submitted a claim in respect of
non-pecuniary damage.
35.
The Court reiterates that, where it has found a breach of the Convention in a judgment, the respondent State is under a legal obligation to put an end to that breach and make reparation for its consequences in such a way as to restore as far as possible the situation existing before the breach (see
Iatridis v. Greece
(just satisfaction) [GC], no.
31107/
96, §
36.
The Court considers, in the circumstances of the case, that the full enforcement of the judgment of 10 October 2001 would put the applicant as far as possible in a situation equivalent to the one in which he would have been if there had not been a breach of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.
37.
The Court further considers that the serious interference with the applicant's right of access to a court and to the peaceful enjoyment of his possessions could not be adequately compensated for by the simple finding of a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.
38.
Making an assessment on an equitable basis, as required by Article
41 of the Convention, the Court awards the applicant the global sum of EUR 6,000 in respect of pecuniary and non-pecuniary damage.
B.
Costs and expenses
39.
In his application form, the applicant claimed reimbursement of the costs and expenses, without quantifying them or submitting any supporting documents.
40.
The Government considered that the applicant had not submitted a claim in respect of costs and expenses.
41.
The Court reiterates that under Article 41 of the Convention it will reimburse only the costs and expenses that are shown to have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum (see
Arvelakis v.
Greece
, no.
41354/98, §
34, 12
April
2001). Furthermore, Rule 60 § 2 of the Rules of Court provides that itemised particulars of any claim made under Article 41 of the Convention must be submitted, together with the relevant supporting documents or vouchers, failing which the Court may reject the claim in whole or in part.
42.
In the instant case, the Court observes that the applicant has not substantiated his claim in any way, as he has neither quantified his costs nor submitted any supporting documents. Accordingly, the Court does not award any sum under this head (see
Cumpǎnǎ and Mazǎre v. Romania
[GC], no.
33348/96, §§
‑
XI).
C.
Default interest
43.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Joins
to the merits
the Government's preliminary objection of incompatibility
ratione materiae
in respect of the complaint under Article 1 of Protocol No. 1 and
dismisses
it;
2.
Declares
the application admissible;
3.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1;
4.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article
44
§
2 of the Convention, EUR 6,000 (six thousand euros) in respect of pecuniary and non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
5.
Dismisses
the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 15 June 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Registrar
President